de Ioana Lupea

Trei oameni pot construi o casă, pot forma o asociaţie, pot realiza un spectacol,  dar, în România, nu pot face un partid politic. Constituirea unui partid politic a devenit apanajul clasei de sus, a cetăţenilor cu resurse simbolice sau materiale, nu şi al celor obişnuiţi, care au în comun doar valori şi o idee despre societate. Chiar şi noile partide, cum sunt PP-DD sau Mişcarea Populară, s-au constituit de la vârf spre bază.

Nici  nu e de mirare că partidul politic este perceput ca un grup de interese care acţionează exclusiv în beneficiul liderilor şi clienţilor lor politici sau de afaceri, un instrument pentru accesul la putere şi bani al unui număr limitat de persoane. Adică sunt rău văzute de cetăţenii care şi-au pierdut încrederea în aceste instituţii şi interesul de a participa la viaţa politică prin apartenenţa la un partid, opţiune care le trezeşte şi un oarecare dezgust.

Partidele sunt astăzi niste structuri precum piramidele cu capul în jos: cresc numeric la  vârf prin racolări de membrii de la alte partide sau de oameni cu popularitate ori prestigiu, nu şi la bază. Nimeni nu se mai gândeşte că ar putea contribui la binele general prin înscrierea într-un partid. Iar cei care mai au această iluzie constată curând că opiniile lor nu contează. Adevărul gol goluţ este că nici măcar liderii de organizaţii locale nu-şi cunosc şi nu-şi consultă membrii, ei ştiu oricum mai bine ce e de făcut.

Partidele parlamentare trăiesc în spaţiile rarefiate ale puterii şi nu coboară pe pământ decât cu ocazia alegerilor. Şi atunci contactul cu realitatea  produce şoc şi groază pentru că realitatea nu seamănă deloc cu ceeau ce au văzut politicienii de carieră prin ferestrele fumurii ale maşinilor şi instituţiilor în care lucrează , la televizoarele care transmit continuu propagandă şi pseudoinformaţii sau în sondajele de opinii şi focus-grupuri. Acesta este cel mai clar simptom al declinului, când un partid politic îşi pierde abilitatea de a răspunde la schimbările din societate şi asta se întâmplă pentru că schimbările nu le sunt cunoscute sau le sunt inaccesibile ca înţelegere.

Un exemplu clar de inadcvare a politicianului de partid la realitate a fost modul în care acesta s- a raportat la protestele Uniţi Salvăm din toamna lui 2013. A pus la îndoială spontaneitatea protestului, a căutat liderii şi intersele oculte din spatele lor, finanţatorii intersaţi sau s-a întrebat cum poate deturna protestul în favoarea lui şi împotriva adeversarului politic. N-a putut sub nici o formăpricepe că e altceva, o mişcare multiformă, orizontală, pe alte linii de tensiune decât cele familiar lui, pro sau anti-Băsescu, pro sau anti-Ponta etc.

Uniţi Salvăm Roşia Montană dar şi alte manifestări civice, unele dintre ale mai puţin observabile de la balconele Palatului Parlamentului cum ar fi mobilizarea unor comunităţi mici (Drumul Taberei, Vulturilor etc.) pentru atingerea unor scopuri concrete, sunt un indicator că societatea are o nevoie vitală de noi forme de reprezentare, diferite de partidele tradiţionale care demonstrează, zilnic, că nu se pot reforma din interior.

Campania Politică fără bariere https://www.facebook.com/PoliticafaraBariere lansată de un grup de ONG-uri are dtrept obiectiv eliminarea restricţiilor de pătrundere în câmpul politic astfel încât trei cetăţeni să poată constitui un partid politic iar participarea în alegeri să nu mai fie condiţionată de un număr de semnături imposibil de strâns sau de criterii de teritorialitate absurde. Apariţia unor noi partide constituite de la bază spre vârf, adică în mod sănătos, ar conduce cel mai probabil la creşterea participării politice şi la resemnificarea conceptelor acum rău famate de politică şi partid. Spargerea monopolului partidelor tradiţionale de care depinde modificarea unor legi fundamentale pentru democraţie nu se poate realiza însă fără presiune. Chiar dacă acum candidaţii la preşedinţie sunt favorabili unei noi legislaţii, după alegeri nu mulţi viteji vor rămâne. Acest monopol ilegitim asupra politicii le garantează supravieţuirea în actualele forme anacronice, dar familiare.

Sursa: http://adevarul.ro/