Matei Bogdan
Publicat în 2 octombrie 2019, 17:57 / 44 elite & idei

Ion M. Ioniţă: Cum a făcut cursa spre Cotroceni un ocol prin America

Ion M. Ioniţă: Cum a făcut cursa spre Cotroceni un ocol prin America

de Ion M. Ioniţă

Preşedintele şi premierul, primul dat de toate sondajele de opinie drept finalist şi probabil câştigător al alegerilor pentru fotoliul de la Cotroceni, al doilea angajat în bătălia pentru intrarea în turul al doilea, au mers în America în aceste zile.

Cu două întâlniri oficiale în Biroul Oval în mandatul actual, Klaus Iohannis conduce detaşat la acest capitol. Sunt puţini şefi de stat cu două întâlniri la Washington într-un mandat, mai ales în partea noastră de Europă.

Doamna Dăncilă are mult de recuperat, mai ales că merge în America în calitate de premier care a emis celebra Ordonanţă 114. În urma acestui act, mari proiecte americane în România, cum este exploatarea gazelor din Marea Neagră, au fost puse în aşteptare, chiar cu tendinţă de abandon.

În domeniul de securitate acolo unde preşedintele este factorul decident, lucrurile sunt extrem de solide. Unde există „se poate şi mai bine”? În domeniul economic. Aici,  s-a generalizat expresia, „ne dorim mai multă prezenţă americană în România”. Numai că, în domeniul economic, decizia este la guvern şi nu la preşedinte.

Iar Guvernul a adoptat Ordonanţa 114. Efectul a fost în lanţ, nu numai pentru investitorii din SUA. Jucători importanţi din domeniul energetic fac planuri de ieşire de pe piaţa românească. Schimbările de taxare introduse peste noapte, fără niciun fel de consultare cu partenerii economici, fără studii de impact i-au făcut pe mulţi investitori să se mai gândească dacă e bine să mai rămână într-o relaţie dominată de decizii arbitrare.

Drept consecinţă, proiectul strategic de exploatare a gazelor din Marea Neagră a fost blocat de aproape un an de zile şi nu există şanse să fie repus pe agendă dacă 114 nu se modifică.

Dacă ar fi reparat daunele făcute de 114, guvernarea Dăncilă ar fi vorbit despre lucruri concrete, în relaţia economică cu SUA şi, în general, cu investitorii străini în sectoare-cheie.

E adevărat că un proiect de modificare a Ordonanţei 114 a apărut. Dar de la postări pe site la adoptare este cale lungă şi niciun fel de asigurare că lucrurile vor ieşi mai bine.

La fel ca în cazul Ford. E bine să promiţi de 15 ani un drum expres care să lege Craiova de pieţele europene, dar şi astăzi investitorii aşteaptă cu ochii aţintiţi pe câmpuri să vadă utilajele aduse la inaugurarea lucrărilor, dar dispărute între timp.

Prevederile Ordonanţei 114 au amânat decizia de a începe faza de exploatare a gazelor din Marea Neagră în perimetrul concesionat de OMV-Exxon, după o investiţie care se ridică deja la peste un miliard de dolari. Rezervele care ar putea asigura consumul ţării pentru 20 de ani rămân deocamdată sub Marea Neagră, tocmai din cauza incertitudinilor legislative.

Între timp, de la adoptarea Ordonanţei, piaţa de energie a devenit neatractivă, importurile de gaz ale României au explodat, iar preţurile la energie electrică au urcat vertiginos. Acum România importă energia electrică la preţuri istorice maxime. Era evident că Ordonanţa 114 va crea distorsiuni în piaţă şi orice zi în plus în care prevederile acestui act normativ sunt în funcţiune, afectează economia naţională, dar şi buzunarul fiecăruia dintre noi. Ceea ce era evident de la început.

Pe lângă semnarea momorandumului privind dezvoltarea energiei nucleare, în discuţia cu ministrul Energiei, Rick Perry, sigur că subiectul gazelor din Marea Neagră a fost abordat. Până acum, oficialul american a mai încercat discuţii pe acestă temă. Interesant de urmărit dacă acum, apropierea alegerilor prezidenţiale şi întâlnirea din America vor avea vreun efect asupra faimoasei ordonanţe.  

Ultima ora:

ObservatorAndreea Paul: Lipsa forței de muncă calificate și a gândirii critice în învățământ, printre cele mai mari dezavantaje

PoliticSebastian Burduja: Care vor fi top 3 prioritati PNL

EconomieAndreea Paul: Lipsa forței de muncă calificate și a gândirii critice în învățământ, printre cele mai mari dezavantaje

ExternBarbu Mateescu: Sistemul de vot la localele din Ungaria este exact ca la noi – un singur tur.

EvenimenteMarian Murguleț: ONRC cred că este cea mai digitalizată instituţie din România. La polul opus se află ANAF

CulturaRadu Preda: Haosul organizat

SocialMarian Staş: Nebunul Curţii Şcolii

MoldovaIulian Chifu: Chişinăul mănâncă forţat „salamul feliat“ al lui Putin în Transnistria



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe