OraNoua.ro
Publicat în 27 august 2014, 19:42 / 94 elite & idei

Ion M. Ioniță: De ce e urmaşă Udrea şi nu Macovei?

Ion M. Ioniță: De ce e urmaşă Udrea şi nu Macovei?
+ Observator • + Politic

de Ion M. Ioniță

Până şi cei mai înfocaţi suporteri ai lui Traian Băsescu au rămas şocaţi văzând declaraţia prin care preşedintele îşi afirma sprijinul total şi categoric în favoarea candidaturii Elenei Udrea la cea mai înaltă funcţie în stat.

Mai mult, Traian Băsescu şi-a afişat fără reţinere nemulţumirea faţă de candidatura anunţată de Monica Macovei, lansând tot felul de acuzaţii la adresa fostului ministru al Justiţiei din epoca de glorie a deceniului său prezidenţial.

De ce este atât de deranjat Traian Băsescu de această candidatură?

Fără un partid politic în spate, fără organizaţii, fără primari şi tot aparatul de campanie electorală, Monica Macovei pare fără speranţă în această cursă prezidenţială. Ea nu ar fi trebuit să fie în vizorul tirului lui Traian Băsescu care, pentru a-şi susţină protejata, are a da lupte cu candidaţi mult mai puternici cum sunt Victor Ponta sau Klaus Johannis. Totuşi, lucrurile nu stau deloc aşa. După cum a reacţionat Traian Băsescu, este clar că această candidatură îi crează probleme, lui şi doamnei Udrea.

Deşi este în rolul de victimă sigură într-o campanie electorală pentru care spaţiul public a fost deja arondat, Monica Macovei are câteva cărţi bune de jucat.

Ea este singurul personaj politic care are argumente reale în a se declara urmaşul lui Traian Băsescu. Suţinerea publică a preşedintelui s-a bazat pe ideea că Traian Băsescu s-a luptat pentru independenţa Justiţiei şi că acest proiect îi scuză toate defectele şi toate marile erori politice pe care le-a făcut în cei zece ani de când se află la Palatul Cotroceni. Iar, dacă este vorba despre independenţa Justiţiei şi despre lupta împotriva corupţiei şi a mogulilor, cine se poate declara nu urmaş, ci partener al lui Băsescu în această încleştare?

Nu Monica Macovei a fost ministrul Justiţiei numită de Traian Băsescu special să ducă la îndeplinire această misiune?

Nu Monica Macovei a fost în centrul confruntării cu premierul Tăriceanu, deşi Elena Udrea a declanşat scandalul bileţelului roz?

Nu Monica Macovei a cerut standarde de integritate pentru partidele politice şi în special pentru propriul partid, stârnind nemulţumirea celor pentru care lupta împotriva corupţiei este bună doar în campanie electorală, dar profund dăunătoare în exercitarea mandatului?

Iar, dacă cineva se declară continuator al proiectului Băsescu în lupta împotriva corupţiei, poate altcineva să aibă mai multă legitimitate decât Monica Macovei?

E adevărat, mesajul anti-corupţie nu se adresează decât unui segment redus din electorat. Partea proastă, din perspectiva lui Traian Băsescu, este că publicul ţintă este tocmai fostul său nucleu dur. Electorii săi neclintiţi şi formatorii de opinie care i-au stat alături au pentru prima oară o alternativă. Dacă se declară atât de seduşi de proiectul Traian Băsescu, ei au acum de votat pe Monica Macovei.  Pentru publicul ultra-fidel al preşedintelui, candidatura Monicăi Macovei are efectul unui bombardament cu neutroni care va duce la spargerea nucleului pro-Băsescu, oricât de dur ar fi acesta.

Mai mult decât atât, jocurile în privinţa candidaturilor nu sunt încă făcute. Pot apărea în continuare surprize, unele chiar din partea justiţiei. Johannis are o problemă de rezolvat, Ponta ar putea fi pus sub acuzare, chiar pe ultima sută de metri a campaniei. Candidaţilor cu şanse li se poate refuza şansa de a lua startul, iar ocaziile ivite vor deveni mană cerească pentru cei care sunt cotaţi acum ca simpli figuranţi. Aşa cum iepurii au început să sară din joben, nu se ştie încă pentru cine se pregăteşte potul cel mare. O candidatură atipică de genul ”Monica  Macovei” nu poate decât să tulbure şi mai tare apele şi de aceea e atât de deranjantă.

Ultima ora:

ObservatorAneta Bogdan: Meaning 2021

PoliticLudovic Orban, despre comunicarea în Coaliţie: Nu fac bine declaraţiile polemice, coeziunea în comunicare e esenţială

EconomieCorina Popescu: Electrica anunță finalizarea primei etape a fuziunii prin absorbție a celor trei companii de distribuție a energiei electrice din cadrul Grupului

ExternRobert Lupițu: Președintele Klaus Iohannis îl decorează pe ambasadorul american Adrian Zuckerman pentru implicarea în dezvoltarea Parteneriatului Strategic România – SUA

SocialVictor Negrescu: Recomandări pentru sprijinirea educației și reducerea decalajelor

EvenimenteRăzvan Orășanu: Vrem să creăm un program săptămânal – un soi de mix de conferințe dedicate subiectului și webinarii dedicate profesorilor, toate legate de digitalizarea în educație

CulturaCristina Popescu: ZIUA CULTURII NAȚIONALE. 150 DE ANI DE LA PRIMA SERBARE A ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI

EditorialAneta Bogdan: Meaning 2021



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe