Matei Bogdan
Publicat în 5 decembrie 2018, 14:34 / 79 elite & idei

Ion M. Ioniţă: Gândirea unui stalinist. Teodorovici vrea să interzică românilor să lucreze în străinătate

Ion M. Ioniţă: Gândirea unui stalinist. Teodorovici vrea să interzică românilor să lucreze în străinătate

de Ion M. Ioniţă

Cel mai mare câştig al românilor de la integrarea în Uniunea Europeană, şansa de a lucra şi a se realiza în străinătate, ar urma să fie anulat dacă Orlando Teodorovici şi-ar impune ideile la nivel european. Ministrul de Finanţe propune anularea unui drept fundamental în Uniunea Europeană şi anume libera circulaţie a forţei de muncă.

Piaţa unică europeană se bazează pe libera circulaţie a persoanelor şi a capitalurilor. Toţi cetăţenii europeni se pot stabili unde doresc şi pot lucra oriunde îşi găsesc o slujbă potrivită. Acum, Teodorovici propune ca acest drept să fie acordat numai pentru o perioadă de cinci ani, după care oamenii ar trebuie să se mute în altă ţară a Uniunii Europene sau să revină acasă.

A veni cu ideea restricţionării acestui drept înseamnă scoaterea României din Uniunea Europeană. În acest moment, avantajul major al europenilor este tocmai accesul garantat în orice ţară a Uniunii Europene, fără restricţii. Tocmai din acest motiv, milioane de oameni care nu fac parte din UE îşi doresc un paşaport al unei ţări membre! De aceea probabil, mai mult de un milion de cetăţeni ai Republicii Moldova au solicitat şi au obţinut cetăţenie română!

Ce vrea Teodorovici este rezultatul unei gândiri demne de anii cei mai duri ai stalinismului.

Atunci, milioane de oameni din lagărul socialist doreau să emigreze în Vest ca să scape de binefacerile comunismului. Răspunsul a fost construirea Zidului Berlinului, sigilarea graniţelor, anularea dreptului de a călători în Vest al cetăţenilor din Est!

La fel şi Teodorovici. El propune anularea unui drept fundamental al românilor, dar nu se întreabă de ce milioane de români s-au stabilit în Uniunea Europeană. Orlando Teodorovici nu propune modernizarea României pentru ca cetăţenii români să rămână în ţară! El nu cere autostrăzi, şcoli, spitale! El nu finanţează infrastructura din România, astfel încât tânăra generaţie să spere la un viitor în ţară!

Nu! De ce să avem o ţară care să atragă oamenii să rămână aici, să studieze şi să lucreze? Nu e mai simplu să interzicem românilor să muncească în străinătate?

Asta le pregăteşte guvernarea celor cinci milioane de români din străinătate care trimit în ţară anual cinci miliarde de euro! Asta vrea guvernarea din România! Incompetenţii plătiţi cu salarii enorme de la buget vor să-i lase pe românii competenţi fără dreptul de a-şi câştiga un trai mai bun acolo unde calităţile şi pregătirea le sunt recunoscute.

E greu să faci ceva ca să modernizezi România. Mai bine o înconjuri cu sârmă ghimpată şi îi ţii pe români prizioneri în propria ţară.

www.adevarul.ro

Ultima ora:

ObservatorIulian Fota: România poate fi expusă unor ameninţări

PoliticVictor Ponta: Relatia Romania – SUA/ cateva impresii si concluzii in urma intalnirilor politice pe care le-am avut la Washington!

EconomieIulian Fota: România poate fi expusă unor ameninţări

ExternAlexandru Lăzescu: Extremele confiscă spațiul public american

EvenimenteCorina Crețu invită România să se înscrie cu proiecte de calitate la Gala RegioStars Awards 2019

CulturaRadu Preda: Un model inepuizabil

SocialOctavian Badescu: Tranzactionarea imobiliara si capcana sumei rotunde – o misiune imposibila?

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe