Adriana
Publicat în 18 aprilie 2018, 12:41 / 57 elite & idei

Ion M. Ioniță: Președintele refuză revocarea șefei DNA, Dragnea cheamă pesediștii în stradă

Ion M. Ioniță: Președintele refuză revocarea șefei DNA, Dragnea cheamă pesediștii în stradă
+ Politic

Nicio surpriză în evoluţiile legate de cererea ministrului Justiţiei privind revocarea procurorului-şef DNA. Preşedintele a rămas consecvent primei sale declaraţii şi a respins solicitarea de revocare, ministrul Justiţiei a anunţat că va sesiza Curtea Constituţinală, iar Liviu Dragnea a declarat că guvernul îl va susţine pe Tudorel Toader şi va trimite sesizarea la CCR.

Care este elementul de noutate? Convocarea de către PSD a unui miting uriaş. Motivul oficial oferit de Liviu Dragnea, după şedinţa PSD, este că adunarea populară are ca scop susţinerea familei tradiţionale. Iată că adevăratul motiv este susţinerea în stradă a obiectivelor partidului legate de demiterea şefei DNA şi de modificarea legilor Justiţiei.

Familia tradiţională este pretextul pentru adunarea cât mai multor oameni în piaţă pentru a da impresia unei forţe populare care ar susţine demersurile PSD.

Decizia Curţii Constituţionale este crucială. Dacă admite că există un conflict de natură constituţională în sensul reclamat de Guvern, atunci se schimbă arhitectura puterii executive din România. Preşedintele ar deveni un executant supus guvernului care ar avea rolul de a semna în mod automat hârtiile pe care i le trimite premierul.

Constituţia României nu acordă un astfel de rol Preşedintelui. Din toate prevederile legii fundamentale privind atribuţiile Preşedintelui reiese clar că statutul său derivă din legitimitatea alegerii sale prin vot direct.

Preşedintele României nu are un statut simbolic, ci îşi exercită prerogative de decizie ca şef al unei ramuri a puterii executive.

O decizie a Curţii nu poate răsturna filozofia Constituţiei şi arhitectura puterilor în stat aşa cum sunt definite în textul legii fundamentale.

Dar deciziile Curţii se iau prin votul membrilor ei. Presiunea publică şi mediatică poate fi o carte de jucat pentru PSD în această partidă.

Cei care sesizează Curtea pot spera să obţină o decizie care să împace şi capra şi varza de genul celei care a vizat aributul preşedintelui de a accepta sau a respinge o propunere de remaniere guvernamentală, când s-a hotărât că preşedintele poate refuza, dar numai o singură dată şi motivat.

Pentru Liviu Dragnea este foarte important să arate că are susţinere populară, mai ales de când a început să fie perceput în Europa ca un discipol al lui Viktor Orban.

S-a văzut că remarcile lui Emmanuel Macron care l-a lăudat pe Iohannis că nu dă ţara pe mâna celor care doresc modelul democraţiei iliberale în România l-au enervat în mod particular pe Liviu Dragnea. Şeful PSD şi-a manifestat public iritarea faţă de declaraţiile preşedintelui Franţei şi faţă de întâlnirea „secretă” a ministrului de externe al Franţei cu Laura Codruţa Kovesi.

Răspunsul preşedintelui PSD este să convoace o mare adunare populară care să demonstreze celor din ţară şi celor din străinătate că se bucură de susţinere masivă.

Pe de altă parte, Liviu Dragnea nu se lansează într-o acţiune de suspendare a preşedintelui Iohannis. Şeful PSD are experienţa suspendării preşedintelui Băsescu, mai ales a celei din 2007, atunci când operaţiunea s-a soldat cu întărirea poziţiei lui Traian Băsescu care a câştigat apoi un al doilea mandat.

Liviu Dragnea se fereşte de un asemenea deznodământ în cazul Iohannis. Dar din momentul în care va fi sesizată Curtea Constituţională, decizia va fi luată de nouă judecători, indiferent de câţi susţinători ai partidului vor răspunde chemării de a ieşi în stradă.

http://adevarul.ro/news/politica/presedintele-refuzarevocarea-sefei-dna-dragnea-cheama-pesedistii-strada-1_5ad4cd21df52022f75e67feb/index.html

Ultima ora:

ObservatorKlaus Iohannis, către Guvern: Ce aveţi de gând cu Pilonul II de pensii? Mai aveţi bani de pensii?

PoliticKelemen Hunor: Reacție surprinzătoare a lui Kelemen Hunor. De partea cui se poziționeaza UDMR în conflictul dintre președinte și premier

EconomieSilviu Cerna – Rolul economic al statului: O veche problemă rămasă deschisă

ExternIulian Chifu: Dă Orientul Mijlociu peste noi cu acceleratul

EvenimenteMircea Geoană: La mila sorţii şi la pomana împrejurărilor externe?

CulturaMireille Rădoi: Lansarea unui volum eveniment ce reconsideră „Eroinele României Mari” la BCU „Carol I”

SocialRaed Arafat: 41% din maşinile de pompieri pentru intervenţii la incendii au o vechime mai mare de 30 de ani

MoldovaCristian Unteanu: De la Chişinău, Dodon brodează mai departe pe scenariul anti-românesc



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe