Adriana
Publicat în 16 mai 2018, 10:29 / 77 elite & idei

Ion M. Ioniță: Războiul Dragnea-Iohannis a ajuns în Orientul Mijlociu!

Ion M. Ioniță: Războiul Dragnea-Iohannis a ajuns în Orientul Mijlociu!
+ Observator

Conflictul politic intern începe să producă pagube majore pentru România în planul credibilităţii externe. Pentru prima dată, factorii de putere executivă, Preşedinţia şi Guvernul, sunt într-o bătălie deschisă şi acţionează divergent într-o chestiune de maximă sensibilitate la nivel mondial.

Confruntarea Iohannis-Dragnea a depăşit liniile roşii reprezentate de interesul naţional al României şi îndreaptă ţara spre o criză profundă cu o notă de plată a cărei amplitudine devine greu de evaluat pe termen lung.

Coordonarea dintre Preşedinţie şi Ministerul de Externe este esenţială pentru funcţionarea României în lume. Invitat la Cotroceni, în legătură cu poziţia ţării noastre faţă de chestiunea mutării ambasadei la Ierusalim, ministrul de Externe a confirmat fără probleme participarea. Era o problemă care ţinea de normalitate. Dar Liviu Dragnea a blocat întâlnirea cerându-i Vioricăi Dăncilă să nu-i permită domnului Meleşcanu să meargă la Cotroceni.

Întreruperea comunicării între cele două instituţii, Preşedinţia şi Ministerul de Externe, nu trebuie să se întâmple, indiferent de ceea ce se întâmplă în politica internă. Şi, până acum nici nu s-a întâmplat.

În aceste condiţii, Preşedinţia a invitat-o pe premierul Dăncilă la Cotroceni, unde poate veni însoţită de ministrul de Externe.

Ce poate lămuri această discuţie? Nu mare lucru. Doamna Dăncilă nu poate ieşi din instrucţiunile pe care i le-a dat Liviu Dragnea, iar Teodor Meleşcanu nu poate avea altă opinie decât cea exprimată de domnul Dragnea prin gura doamnei Dăncilă.

În mijlocul furtunii din politica internaţională, România se găseşte în cea mai vulnerabilă poziţie, în plin conflict intern între factorii de decizie.

Pe acest fundal zgomotos, PSD îşi duce mai departe acţiunile de preluare a majorităţii atribuţiilor preşedintelui. În Uniunea Europeană, Liviu Dragnea poziţionează România alături de Ungaria şi Cehia, iar în planul relaţiilor transatlantice, îl pune pe preşedintele Iohannis într-o situaţie dificilă prezentându-l ca adversar al politicii Americii în chestiunea recunoaşterii Ierusalimului drept capitală a statului Israel.

În conflictul cu Iohannis, pentru liderul PSD s-a ivit o oportunitate să-l vulnerabilizeze pe şeful statului în relaţia cu SUA, acolo unde Iohannis punctase spectaculos în vizita sa la Washington de anul trecut.

În problema mutării ambasadei din Israel la Ierusalim, Liviu Dragnea a jucat ca la poker, „all-in”, punând toată miza la bătaie. Niciunul dintre aliaţii României în blocarea declaraţiei UE – Cehia şi Ungaria – nu a procedat într-o asemenea manieră. Preşedintele ceh a vorbit despre relocarea ambasadei la Ierusalim, dar s-a ajuns să se anunţe doar deschiderea unui consulat la o dată neprecizată.

Iar, în ceea ce priveşte Ungaria, Budapesta nu a luat nicio decizie privind mutarea ambasadei la Ierusalim, iar diplomaţii maghiari afirmă că susţinerea soluţiei „două state” nu s-a schimbat.

Din Uniunea Europeană, Liviu Dragnea are cea mai radicală poziţie privind chestiunea mutării ambasadei în sensul relocării acesteia cât mai rapid de la Tel Aviv la Ierusalim. Problema este că nu preşedintele Camerei Deputaţilor este cel care are puterea să impună o asemenea decizie. Dar în conflictul cu Iohannis, pentru liderul PSD s-a ivit o oportunitate să-l vulnerabilizeze pe şeful statului în relaţia cu SUA, acolo unde Iohannis punctase spectaculos în vizita sa la Washington de anul trecut. Războiul politic intern se complică în plan extern. Era tot ceea ce ne mai rămăsese de făcut.

Citeste mai mult: adev.ro/p8qcmc

Ultima ora:

ObservatorKlaus Iohannis: Ziua Marinei 2018. Președintele a vorbit despre securitatea regională, la cel mai mare spectacol naval al anului

PoliticDaniel Constantin (Pro România): Nu vrem neapărat la guvernare, vrem să contribuim ca acest guvern să-și înceteze mandatul

EconomieSilviu Cerna – Rolul economic al statului: O veche problemă rămasă deschisă

ExternOvidiu Nahoi: Populiștii se pregătesc și ei pentru viitoarea Uniune Europeană

EvenimenteMircea Geoană: La mila sorţii şi la pomana împrejurărilor externe?

CulturaScriitorul Mircea Cărtărescu, la aniversare

SocialRaed Arafat: 41% din maşinile de pompieri pentru intervenţii la incendii au o vechime mai mare de 30 de ani

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe