OraNoua.ro
Publicat în 12 iunie 2013, 14:19 / 425 elite & idei

Ionel Nițu: Avem nevoie de elite cu viziune. În ce măsură analiştii vor fi parte a construcţiei viitoarelor elite din România rămâne de văzut

Ionel Nițu: Avem nevoie de elite cu viziune. În ce măsură analiştii vor fi parte a construcţiei viitoarelor elite din România rămâne de văzut

Interviu publicat in ziarul Bursa – Ionel Niţu (41 de ani) a fost şef al departamentului central de analiză al SRI în perioada 2009-2012.

       În prezent este director executiv la Intergraph Computer Services din Bucureşti şi preşedinte al Asociaţiei Specialiştilor în Informaţii pentru Afaceri.
A absolvit Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” (ANIMV), mai multe cursuri post-universitare şi masterate, este lector universitar şi deţine un doctorat în ştiinţe militare şi informaţii.
Interviurile cu astfel de specialişti nu sunt frecvente, astfel că ne-am bucurat să oferim cititorilor „BURSA” o privire din interiorul analizei de intelligence, prilejuită de amabilul accept al domnului Ionel Niţu, cu ocazia lansării volumului „Ars Analytica”, pe care l-a coordonat împreună cu George Cristian Maior.

Reporter: Care este semnificaţia termenilor „intelligence”/”analiza de intelligence”?
Ionel Niţu: „Intelligence” reprezintă activitatea de informaţii şi contrainformaţii. Ceea ce particularizează analiza de intelligence sunt sursele şi mijloacele secrete.
Termenul „intelligence” a fost consacrat de literatura anglo-saxonă şi provine din latină („intelligentia” = capacitatea de a înţelege, de a discerne).
Etimologic, termenul „analiză” provine din grecescul „analysis”, care înseamnă „desfacere în bucăţi”, „fragmentare în părţi componente” a unui tot semnificant.
În literatura anglo-saxonă, analiza (de intelligence) include şi procesul de sinteză, termen care derivă din „syn” (gr. împreună) şi „tesis” (gr. a aşeza, a plasa, a poziţiona), deci „a aşeza împreună” elemente disparate, pentru a genera o entitate inteligibilă prin ea însăşi.
Reporter: Recent aţi lansat colecţia de eseuri „Ars Analytica” privind analiza de intelligence, acoperind o pată albă pe harta apariţiilor editoriale româneşti… Nu cumva acest volum – ca şi cele anterioare – reprezintă de fapt o formă de publicitate pentru SRI? De ce aţi semnat cartea alături de directorul în exerciţiu al acestui serviciu?
Ionel Niţu: „Ars Analytica” este un proiect început în urmă cu un an şi jumătate, pe când eram angajat al Serviciului Român de Informaţii.
Volumul este coordonat de mine şi de domnul George Cristian Maior, directorul SRI. Am lucrat foarte bine cu domnia sa, care este deopotrivă teoretician şi practician în lumea intelligence.
Domnul Maior este unul din puţinii autori de literatură de intelligence, având multiple interacţiuni cu teoreticienii şi practicienii din domeniul securităţii şi intelligence-ului în plan internaţional.
Domnul George Cristian Maior este un om care a reformat sistemul de intelligence din ţara noastră. Este un om cu viziune.
Pot să spun că, personal, fiind angajat al SRI, am fost implicat în diverse părţi ale acestei reforme, care a demarat în 2006-2007.
Cu ocazia lansării „Ars Analytica”, am spus că avem nevoie, în România, de şcoli specializate în aceste domenii; de fapt cred că ar trebui înfiinţată o şcoală, o universitate de securitate naţională, unde să existe şi specializări în intelligence şi analiza de intelligence.
Cu privire la ideea acestor volume despre analiza şi analistul de intelligence, istoria lor este foarte scurtă şi simplă.
Cred că, prin 2008, a apărut ideea realizării unui ghid al analistului care să fie utilizat în interiorul SRI. A fost finalizat prin 2010 şi a reprezentat un prim pas spre operaţionalizarea conceptului de analiză de intelligence.
În 2011, am avut ideea să popularizăm analiza într-o formă care poate fi făcută către publicul larg. Întâmplător, eram şi la cursurile de doctorat şi chiar eram preocupat de subiect.
Beneficiul a fost pentru toată lumea, pentru că tocmai se lansase noul masterat „analiza de intelligence” de la ANIMV şi era o bună formă de deschidere a anului universitar. De altfel, cartea – care este prima despre analiza de informaţii, de intelligence din ţara noastră – poate fi descărcată (în ambele versiuni: limba română şi engleză) de pe site-ul Academiei.
În 2012 am lansat „Analiza de intelligence. O abordare din perspectiva teoriilor schimbării”, care este 90% din teza mea de doctorat. Volumul s-a epuizat deja şi am convenit cu RAO să îl reedităm.
Iar acum am lansat, tot cu sprijinul RAO, „Ars Analytica. Provocări şi tendinţe în analiza de intelligence”, un volum unic în România în domeniul intelligence.
Reporter: Ce conţine „Ars Analytica”?
Ionel Niţu: Este primul volum colectiv în domeniul intelligence, la care au contribuit peste 40 de autori, teoreticieni sau practicieni, din diverse branşe – poliţie, armată, parchet, servicii de informaţii, organizaţii internaţionale.
Cartea este unică în România, din acest punct de vedere.
„Ars Analytica” este un model de cooperare inter-branşe, pentru că analiza este locul în care aceste segmente se pot reuni armonios. Comunitatea Naţională de Informaţii, prin Oficiul pentru Informaţii Integrate, care reuneşte analişti de la serviciile de informaţii, ar trebui să fie motorul schimbului de bune practici între analişti.
Personal, am propus chiar schimb de analişti între servicii de informaţii, ca să se obişnuiască cu modul celorlaţi de a lucra, pentru că beneficiul ar fi pentru toţi. Ar fi cea mai rapidă manieră de învăţare, de schimb de bune practici, de evoluţie în beneficiul comunităţii de intelligence.
Analiza trebuie să fie un vârf de lance pentru decelarea noilor tendinţe, pentru cuplarea la noile curente de gândire; cartea încearcă să surprindă şi astfel de evoluţii.
Dacă vă uitaţi în bibliografie, veţi găsi foarte rar o carte din anii ’70, apar foarte multe volume şi studii publicate recent, inclusiv în 2013.
„Ars Analytica” nu este un manual, nu dă reţete, ci prezintă mai multe căi de a face analiză. Îndeamnă la problematizări şi reflecţii; nu dă soluţii…
Reporter: Susţineţi că analiza de intelligence este un nou „INT”, ceea ce, desigur, sună misterios pentru neiniţiaţi; explicaţi, vă rog!
Ionel Niţu: „Ars Analityca” este o culegere de texte care semnalizează o schimbare de paradigmă: informaţia nu mai înseamnă putere, ca în secolul trecut. Cunoaşterea este putere; iar cunoaşterea este oferită de analişti.
Analiza poate fi considerată un nou INT (alături de HUMINT – HUMan INTelligence, OSINT – Open Sources INTelligence, GEOINT – GEOspatial INTelligence), pentru că generează intelligence. Dacă paradigma ce a dominat secolul trecut definea analiza drept un domeniu al cărui rol consta în integrarea celorlalte INT-uri, ANAINT poate fi o sursă, în sine, de informaţii, care să fie utilizate de celelalte INT-uri.
Analiza de intelligence ar trebui să se poziţioneze în centrul ciclului de intelligence şi să nu mai fie o simplă etapă în cadrul activităţii informative, iar consumatorii ar urma să fie parte integrantă a ciclului de intelligence. Din perspectiva beneficiarului, ANAINT nu generează outputuri, ci inputuri – informaţie nouă, în cadrul unor procese decizionale. Mai mult, chiar şi consumatorii devin producători de intelligence şi invers.
Este un proces absolut firesc, fiind determinat de evoluţia mediului de securitate. Dacă, în secolul trecut, marea problemă o reprezenta absenţa şi inaccesibilitatea informaţiilor, transparenţa specifică sistemelor democratice şi globalizarea au adus informaţia preponderent pe Internet.
ANAINT ar putea fi provocarea acestui secol în materie de intelligence, în condiţiile creşterii exponenţiale a volumului de informaţii disponibile oricând şi oricui. Este vorba şi despre Big Data; am publicat recent un articol despre Big Data Analysis.
Reporter: Care sunt instituţiile de învăţământ care au conexiunea cea mai apropiată de analiza de intelligence?
Ionel Niţu: Dacă ne referim la facultăţile clasice, pot să le menţionez pe cele din zona ştiinţelor sociale. Am avut psihologi, sociologi, istorici care au devenit analişti foarte buni.
Dar există, deja, în România, Academia Naţională de Informaţii, Universitatea Naţională de Apărare, care au secţiuni de intelligence.
Cunosc însă analişti foarte buni care nu provin din zona ştiinţelor sociale, ci sunt economişti, ingineri, matematicieni. Cred că e vorba mai degrabă despre aptitudini, decât despre atitudini. Am încercat să le identificăm, în cadrul unor procese de diagnoză a muncii, iar rezultatele au fost parţial publicate în „Ghidul analistului de intelligence”.
Reporter: Care sunt calităţile unui analist în intelligence?
Ionel Niţu: Este foarte important să identifici acele aptitudini cu care omul s-a născut şi care îl califică pentru meseria de analist în intelligence. În procesul selectării, verificăm atât atitudinile, cât şi aptitudinile persoanei în cauză.
Peste tot în lume, analiştii sunt selectaţi după o anumită grilă.
Analistul de intelligence se individualizează prin faptul că operează cu date şi informaţii de o largă diversitate tematică (atât din surse deschise, cât mai ales secrete) şi elaborează explicaţii, predicţii, prognoze etc. cu incidenţă nemijlocită asupra problematicii de securitate, menite să fundamenteze decizia politică.
Există mai multe categorii de analişti, asupra cărora nu insist (am făcut-o deja în primele două cărţi).
Dacă e să mă refer numai la analistul strategic, acesta trebuie să dispună de un anume tip de abilităţi: o experienţă profesională relevantă asupra problematicii de securitate şi a modalităţilor în care se derulează procesul analitic de nivel tactic şi operaţional, dar şi o cultură generală semnificativă, care să favorizeze multiple conexiuni între cele mai diverse domenii cu incidenţă în sfera activităţii de intelligence.
Cred în ideea că analiştii trebuie să fie baza societăţii, în sensul că ar trebui puşi în acele poziţii în care să poată fundamenta decizia beneficiarului, să interpreteze outputurile de la producătorii, furnizorii de informaţii şi să-i recomande variante de acţiune.
În ultima perioadă, am sesizat semne de profesionalizare a branşei analiştilor şi de maturizare a ei, pentru că, până acum, cel puţin de când mă ocup de domeniul analizei, nu a existat atâta efervescenţă şi nu au fost atât de multe alte demersuri care să susţină ideea că analiza contează.
Cea mai mare provocare, pentru mine, în perioada în care am coordonat analişti, a fost să-i determin pe aceştia să vorbească despre analiză. Ei ştiu să facă analiză, dar nu ştiu să descrie cum fac analiză. Or, miza cărţii este tocmai conceptualizarea activităţii de analiză.
Ideea este s-o aduci în spaţiul public, lumea să poată înţelege analiza, cu plusurile şi minusurile ei.
Cartea nu este o reclamă pentru analişti, întrucât abordează şi eşecurile analizei.
Reporter: Există frustări în această meserie din cauza faptului că analistul nu poate deveni celebru?
Ionel Niţu: Probabil că da. Dar analiştii se obişnuiesc cu acest lucru.
Faptul că autorităţile iau decizii pe baza analizei lor contează mai mult decât dacă analiştii şi-ar asuma-o prin semnătură.
Dar cele mai multe frustrări, în zona intelligence, nu se nasc din faptul că analistul este anonim, întrucât acest fapt este un lucru asumat, ci din cauza faptului că acesta s-ar putea să fi muncit degeaba, deoarece nu se iau deciziile potrivite în urma analizei lui.
Ar putea fi frustrat pentru că personaje celebre despre care el ştie că au făcut mult rău „zburdă vesele pe câmpie”, fără să li se întâmple ceva.
Alţi factori de frustrare pentru analistul de intelligence constau în multe restricţii şi puţine beneficii – lipsa unei vieţi normale de familie sau salariul mic, de bugetar.
Nu există diferenţe salariale semnificative între culegătorii de informaţii, analişti, spioni, IT-işti etc. Toţi sunt remuneraţi după legea salarizării bugetarilor şi a cadrelor militare.
Pe de altă parte, în relaţia cu beneficiarii frustrarea te poate provoca, te face să schimbi modul în care produci analiza astfel încât să convingi. Şi aici au apărut deja procese mai rafinate de înţelegere a consumatorului. Analistul trebuie să caute să-l înţeleagă în profunzime pe beneficiarul final al muncii lui – modul în care este profilat, în care a cerut sau nu anumite analize, în care şi-a structurat propriile nevoi – ca să poată să-l convingă să ia deciziile în consecinţă.
Aceasta poate fi, într-adevăr, o provocare intelectuală.
Dacă nu se întâmplă nimic pe parcursul mai multor cicluri electorale, mai multor ani – asta da, poate fi extrem de frustrant pentru un analist de intelligence.
O altă „problemă” pe care am identificat-o în munca analistului de intelligence este faptul că acesta este obligat să scrie numai despre lucruri rele. Este omul care gândeşte numai în termenii „drobului de sare”. Scrie numai despre ameninţări şi riscuri, foarte rar despre oportunităţi. În lumea intelligence se consideră că poţi transforma un risc într-o oportunitate. Jucat inteligent, acel risc, acţionat din timp asupra lui, poate deveni o oportunitate.
Frustrări mai aveau analiştii de intelligence şi când erau închişi ca într-un glob de sticlă. Acum s-a deschis mult comunitatea de analişti, există colaborări cu exteriorul, pot comunica şi cu omologi din străinătate, pot participa la simpozioane, mese rotunde, unde pot să facă schimb de idei.
Personal, nu am descoperit alte frustrări la foştii omologi de la CIA, de exemplu. Este la fel în lumea intelligence-ului.
Singurele diferenţe vin poate din faptul că beneficiarii lor sunt mai educaţi în domeniul securităţii şi par să fie mai implicaţi în „treburile cetăţii”. Par mai responsabili.
Există o întreagă literatură despre decizionalii care nu iau măsuri, deşi sunt informaţi. Nu este ceva particular în România, cum nu este nici în SUA.
Reporter: Care este vârsta optimă pentru a fi analist?
Ionel Niţu: În niciun caz până la 18 ani şi în niciun caz după 80.
Cred că perioada optimă este atunci când se produc nişte acumulări, analistul bun trebuie să aibă o cultură generală, ar trebui să fie şi specializat pe un anume domeniu.
Nu poţi vorbi despre criză economică, dacă nu eşti un bun cunoscător al domeniului.
În plus, analistul care nu are nelinişti despre el însuşi nu este analist. Primul pas spre o analiză bună constă în recunoaşterea propriilor limite.
Reporter: Cum se măsoară succesul în analiză?
Ionel Niţu: Succesul în analiză coincide cu succesul în intelligence, adică în prevenirea riscurilor, a ameninţărilor, a unui atentat, de exemplu. Evident, succesul apare atunci când este adoptată o decizie guvernamentală care să preîntâmpine producerea unei ameninţări.
Succesul se măsoară prin prevenire. Dar pentru a garanta succesul trebuie să existe neapărat un parteneriat între serviciul de informaţii şi factorul de decizie în stat.
Reporter: Pot analiştii să-şi dezvăluie identitatea?
Ionel Niţu: Bineînţeles că da, dacă te uiţi în „Ghidul analistului de intelligence” o să vezi foarte mulţi analişti semnatari de articole. Iar în „Ars Analytica” sunt peste 40.
Analiştii merg şi predau la Universitatea Bucureşti, la SNSPA, la ASE cu nume şi prenume, publică studii, sunt cercetători, participă la conferinţe.
Reporter: Cine cumpără această carte „Ars Analytica”?
Ionel Niţu: Cred că oameni pasionaţi de domeniu. Cei mai mulţi sunt practicieni, dar şi doctoranzi, masteranzi, studenţi, profesori de la masterate din zona de studii de securitate.
Reporter: Veţi mai colabora cu SRI pe partea de analiză?
Ionel Niţu: Da! Şi acum sunt invitat şi predau la Academia Naţională de Informaţii. Dar la atât se reduce colaborarea cu SRI.
Eu am plecat din Serviciul Român de Informaţii prin demisie. Acum am alte preocupări, dar cele legate de analiză rămân.
Nu poţi fi analist cu norma. Eşti analist prin fiinţă.
Am vorbit de analiză ca despre o profesiune de credinţă. Şi voi face tot ce pot ca să ridic standardul analizei cât mai sus în România. Sper să reuşesc să conving, spre exemplu, alţi analişti să constituim o Asociaţie Profesională a Analiştilor. După ce am reuşit să realizăm un standard ocupaţional şi să introducem analiza de informaţii în Clasificarea Ocupaţiilor, sper să determin şi elaborarea unui cod deontologic şi a unui standard de pregătire.
Reporter: Dacă vi s-ar oferi o poziţie de ministru sau de secretar de stat, aţi accepta, ca analist, să deveniţi decizional?
Ionel Niţu: Nu ştiu. Oricum am învăţat să nu spui nu niciodată, pentru că nu ştii ce îţi oferă viaţa. Deocamdată nu mă mai interesează niciun fel de job la stat. Lucrez la o firmă privată, unde sunt captivat de lucrurile noi pe care le aflu, unde am privilegiul să lucrez cu o echipă de profesionişti. Unde bunul simţ, modestia, lucrul în echipă şi inovaţia par să fie în ADN-ul companiei.
Oricum, nu mi se va oferi un astfel de post pentru că nu sunt afiliat niciunui partid politic. Dacă intri în politică, este posibil să nu mai poţi fi independent. Or, ca să fie performanţi şi obiectivi, analiştii trebuie să fie independenţi.
Reporter: Am observat că în carte nu apar analişti de la Serviciul de Informaţii Externe. De ce?
Ionel Niţu: Analiştii de acolo sunt mai discreţi. Cartea a fost foarte transparent proiectată încă de la început, toate instituţiile care au structuri de analiză de intelligence fiind invitate să intre în proiect. Nu înseamnă că SIE nu are analişti buni, doar că au ales să nu se implice în acest proiect.
Reporter: Câţi analişti estimaţi că există în România?
Ionel Niţu: Foarte mulţi.
Sunt analişti care nu se consideră analişti şi sunt foarte mulţi „non-analişti” care se consideră analişti.
Reporter: Dacă analiza a evoluat atât de mult şi avem experţi în domeniu, cum vă explicaţi apariţia crizei economice mondiale?
Ionel Niţu: Criza economică, şi să fi fost prevăzută, nu ştiu cum puteai să i te opui. Şi nu cred că analistul de la CIA trebuia să anunţe criza, ci economiştii care au fost premiaţi cu Nobel; sau experţii de la FMI şi BM.
După ’90, multă lume a spus că va veni o criză. Şi acum, multă lume spune că va veni un război.
Dar aceasta nu este analiză, în accepţiunea mea.
Reporter: Apariţia crizei nu poate fi considerată un eşec al serviciilor de informaţii?
Ionel Niţu: Nu, apariţia crizei nu este responsabilitatea lor.
Atentatul de la 11 septembrie poate fi considerat un eşec al intelligence.
Reporter: Cum se poate împiedica manipularea prin analiză?
Ionel Niţu: Este destul de complicat.
În primul rând, prin „obiectivizare”, prin introducerea de metode ştiinţifice.
De exemplu, metodologia cercetării ştiinţifice spune că atunci când porneşti de la aceeaşi ipoteză şi utilizezi aceeaşi metodă trebuie să ajungi la aceleaşi rezultate.
Verificabilitatea, testabilitatea ipotezei este un criteriu.
Importul de metode ştiinţifice poate fi o condiţie a aşezării analizei pe baze solide, nemanipulabile.
Un alt proces de împiedicare a manipulării constă în stabilirea clară a rolului analistului – de operaţiuni, tactic, strategic.
Poţi presupune că, din 2, 3, 10 minţi, nu are cum să-ţi rezulte un produs manipulat, pentru că manipularea, în genere, excluzând manipularea în masă, are ca victimă una-două persoane.
Cât priveşte personalul, prin pregătire, învăţare, exersare de modalităţi de gândire critică, îi înveţi pe oameni să fie conştienţi de propriile lor limite, propriile lor scăpări, să nu pice în capcanele logicii viciate, astfel încât să fie, profesional, mai buni.
Desigur nu doar analiştii trebuie să fie obiectivi. Obiectivitatea este o problemă fundamentală în relaţia producător – consumator de intelligence.
Reporter: Sunt verificaţi analişti de către alţi analişti?
Ionel Niţu: Bineînţeles.
Produsul analitic, odată finalizat, este auditat de altcineva, întotdeauna este văzut de o a doua persoană.
Nu există produs analitic destinat unui beneficiar care să fie realizat şi văzut doar de o singură persoană.
Produsele, respectiv analizele, sunt standardizate, trebuie să respecte câteva criterii esenţiale. În acest fel poţi decela uşor o posibilă manipulare sau dezinformare sau eroare.
Analistul se raportează critic la ceea ce trebuie să prelucreze. Preia informaţiile, le cântăreşte, le judecă, se consultă cu alţi analişti.
Interacţiunea este continuă.
Reporter: Cum îşi găseşte subiectele analistul?
Ionel Niţu: Subiectele sunt determinate de ceea ce se planifică în Strategia Naţională de Securitate a ţării, în Planul Naţional de Priorităţi Informative şi în alte documente de planificare, dar şi de evoluţia situaţiei din teren, care îţi determină inputuri. Altfel spus: nevoile beneficiarilor şi evoluţiile de securitate – ele oferă „subiecte” analistului.
Reporter: Cum se prioritizează?
Ionel Niţu: În funcţie de gradul de urgenţă, de perisabilitatea informaţiei sau de agenda beneficiarului etc.
Dacă este posibil ca ceva să „explodeze” mâine, este prioritar pentru analişti.
Tot timpul apar urgenţe în munca analistului.
Cel mai mare duşman în analiză este timpul, în condiţiile în care mediul de securitate se mişcă foarte repede.
Dar dacă înainte, în analiza strategică, aveai timp să stai să gândeşti o strategie complexă, acum totul este contracronometru.
Acest lucru înseamnă că trebuie să-ţi procedurezi activitatea, trebuie să-i înveţi să lucreze într-un anumit fel, să standardizezi cât poţi şi să laşi loc de creativitate la ceea ce este „dincolo de urgenţe”.
Reporter: Dintre toate ţările, de unde ne-am inspirat cel mai mult pe partea de intelligence?
Ionel Niţu: Am luat expertiză de la cei mai buni, nu există o ţară.
Literatura anglo-saxonă este cea mai evoluată.
Fiind stat membru al NATO, ai schimb de experienţă cu toate serviciile de informaţii din Alianţă. Este alegerea ta cu cine vrei să realizezi schimburi mai detaliate. Sunt doar două criterii – cu cei mai buni şi cu cei compatibili ca atribuţii; şi desigur cu care există relaţii de încredere, parteneriate solide.
Reporter: Dintre toţi „analiştii” din presă, câţi sunt cu adevărat analişti?
Ionel Niţu: Pentru mine, analist înseamnă persoana capabilă să judece cu obiectivitate, să explice metodologic cum ajunge la o concluzie.
În presă, cred, sunt foarte puţini. Eu mă uit cu drag la doi-trei, la televiziune. Mai citesc în presa scrisă câţiva, precum şi pe forumuri, bloguri.
Analistul trebuie să-mi ofere o judecată de valoare cu privire la un anume fenomen, nu să mi-l descrie. Cu atât mai puţin să încerce să mă manipuleze, să-mi influenţeze opinia către „o soluţie a catedrei” care reiese cu evidenţă din politica redacţională.
Reporter: Cum credeţi că va evolua criza economică?
Ionel Niţu: Nu pot să răspund la această întrebare. Nu sunt analist economic. Trebuie să îmi dai informaţii, să mă laşi să studiez subiectul o vreme şi îţi voi putea spune ce cred că se întâmplă.
Consider, totuşi, că trebuie să ne obişnuim cu ideea de criză perpetuă şi de schimbare continuă.
Nu cred că mai putem vorbi de o perioadă de stabilitate ori de criză. Atât de mult s-au subţiat paşii temporali între diversele etape ale istoriei, încât cred că vorbim despre o schimbare continuă.
Criza este o formă de manifestare a schimbării.
Reporter: Dar viitorul cum îl vedeţi, ca analist?
Ionel Niţu: În România, îl văd ok. Pare un pic mai bine decât atunci când era mai rău. Deşi continuăm să fim la câteva zeci, chiar sute de ani distanţă de alte state. Iar acele state nu stau pe loc, aşa încât distanţa dintre noi şi ei nu pare să scadă. Avem nevoie de elite cu viziune. Ne trebuie un ritm de dezvoltare mult mai accelerat. Ne trebuie lideri, nu şefi.
Reporter: Când era mai rău?
Ionel Niţu: Anul trecut, acum 3-4 ani, acum 15 ani…
Reporter: Ne aşteaptă un război, aşa cum prevăd unii?
Ionel Niţu: Dacă te referi la un conflict militar major, nu cred. Conflicte militare de mică amploare au loc permanent.
Dacă te referi la un război economic, cred că suntem deja în plin conflict.
Iar exemplele pot continua, în funcţie de tipul de conflict la care ne referim.
Războiul legat de imaginea externă, din păcate, l-am pierdut deja. Aţi văzut cum Germania, care a fost diabolizată (pe bună dreptate) după cel de-Al Doilea Război Mondial, este azi ţara cu cea mai bună percepţie/imagine la nivel global? Le-a trebuit 70 de ani şi foarte multă seriozitate, tenacitate, perseverenţă. Noi de 23 de ani ne afundăm în mocirla istoriei. Suntem neserioşi în tot ce promitem. Nu avem elite vizionare. Nu suntem serioşi, nu părem de încredere. Sau poate că avem elitele pe care le merităm, în această fază de in- sau e- voluţie.
Reporter: Conducerea SRI tot vorbeşte despre atacul cibernetic. Este o ameninţare reală?
Ionel Niţu: Este cea mai pregnantă, cea mai în creştere formă de ameninţare la nivel global.
Probabil că, în curând, va înlocui terorismul ca agresivitate şi efect.
Când analizezi o astfel de ameninţare, întotdeauna te uiţi pe o grilă în care îi vezi efectul şi, respectiv, probabilitatea de apariţie şi dezvoltare.
Dacă până acum terorismul avea şi efect mare şi probabilitate mare, acum probabilitatea a scăzut pentru că instituţiile au adoptat foarte multe măsuri şi este destul de greu pentru o organizaţie teroristă să mai acţioneze, impactul rămânând, însă, mare. Au apărut, însă, noi forme de terorism, gen lupul singuratic, autoradicalizarea etc.
Cred că un atentat similar celui din 11 septembrie 2001 este puţin probabil şi nici nu ar mai produce aceleaşi pagube, pentru că deja ne-am învăţat cu el. După 11 septembrie a apărut conceptul de rezilianţă. Ştim cum să reacţionăm, ne-am obişnuit cu răul.
Cu aceeaşi grilă de analiză, cu ceva vreme în urmă, atacul cibernetic era puţin probabil şi cu impact mic.
Pe măsură ce creşte gradul de informatizare a tuturor societăţilor, inclusiv a României, iar totul se mută pe Internet – plata taxelor, serviciile bancare etc. – impactul pe care l-ar produce un atac cibernetic va fi din ce în ce mai mare.
Unii vorbesc de cyber-terorism. Încă nu s-a demonstrat că un atac cibernetic poate ucide, dar nu este exclus acest lucru.
Există o întreagă dezbatere în SUA dacă nu cumva un atac cibernetic ar produce mai multe prejudicii decât oricare alt atac militar şi cum te poţi apăra. Şi aici intervine cum răspunzi unui atac cibernetic. Este o largă dezbatere pe acest subiect.
În opinia mea, nu poţi să răspunzi cu bombe unui atac în biţi.
Reporter: În afară de ameninţările cibernetice, ce alte ameninţări se mai manifestă la adresa României?
Ionel Niţu: În primul rând, ameninţările clasice n-au dispărut deloc.
De la spionaj până la crimă organizată transfrontalieră, orice poate afecta bunăstarea ţării.
Eu reduc totul la două concepte – prosperitatea şi securitatea cetăţeanului, a societăţii sau a statului.
Reporter: În cadrul SRI, aţi făcut analize privind criza economică cu influenţe în România?
Ionel Niţu: Da. Există şi declaraţiile domnului Maior potrivit cărora SRI a semnalat această criză încă din 2008.
Reporter: Cum se transferă priceperea analizei pe un subiect, de la un analist la altul?
Ionel Niţu: Prin schimbul de bune practici, mentorat şi munca efectivă în cadrul echipelor de analişti.
Reporter: Adică, atunci când un alt analist preia un caz, trebuie să preia istoricul şi dosarul acelui caz.
Ionel Niţu: Trebuie să existe un transfer, pentru că altminteri nu se poate.
Poţi, de asemenea, face dubluri pe un caz sau pe un spaţiu, aşa încât, în lipsa unui om, transferul să se producă firesc.
Acestea presupun compatibilizarea gradului de pregătire a analiştilor, uniformizarea limbajului etc.
Memoria instituţională este importantă, organizaţia nu trebuie să piardă cunoaşterea unui subiect, atunci când un analist pleacă din sistem.
Reporter: Aţi reuşit să aplicaţi metodele acestea în cazul dumneavoastră, când aţi demisionat?
Ionel Niţu: Da. La departamentul de analiză (pe care l-am condus) un manager trebuie să pregătească un înlocuitor; nu pleci până nu ai înlocuitorul pregătit. Şi cred că mi-am adus contribuţia şi în acest sens.
Nu funcţiile ar trebui să fie importante.
Competenţele ar trebui să primeze în ţara asta şi, dacă faci ca acest lucru să conteze şi să schimbi legislaţia în sensul acesta, atunci vei avea şi politicieni competenţi, administratori în domeniul public competenţi etc.
Ca să intri în analiza din SRI dai examene legate de analiză (aptitudini şi abilităţi) timp de trei zile (fără să pun la socoteală celelalte proceduri de recrutare, testările psihologice etc.). Eu am instituit regula aceasta şi am procedurat-o ca să fiu sigur că vor fi recrutaţi oamenii de care este nevoie.
Este interzis să dai telefon ca să intervii pentru cineva, această regulă fiind garanţia acelei obiectivităţi de care vorbeam anterior. Am ţinut mult la ea şi cred că este actuală.
Mai mult, consider că instituţiile trebuie depersonalizate şi descentralizate. Aceste procese oferă garanţia profesionalizării personalului, obiectivizării activităţii; iar plecarea unor oameni din sistem nu va produce prejudicii, pentru că sistemul are deja pregătiţi înlocuitori. Aşa s-a întâmplat şi prin plecarea mea: de fapt, sistemul nu a pierdut nimic.
Organizaţiile care au implementate procese de auto-reglare vor fi tot mai performante, pentru că vor învăţa din lucrurile bune ale altora şi din propriile greşeli.
Autocraţia nu are ce căuta în instituţii de stat. „Oameni-cheie” care le ştiu pe toate şi fără de care sistemul nu poate funcţiona nu mai au ce căuta în astfel de organizaţii. Monopolul pe care ei îl puneau pe informaţie şi loializarea oamenilor din subordine se confundau adesea cu „expertiza înaltă”. Erau consideraţi oameni de neînlocuit, deşi se spune că „e plin cimitirul de oameni de neînlocuit”. A apus vremea lor, acum managerii profesionişti sunt chemaţi să reformeze sistemele, să le depersonalizeze, pentru a le face autonome. Pentru a le pune în slujba intereselor naţionale şi a cetăţenilor, nu a unor „oameni-cheie”.
Nu vezi ce se întâmplă în ţara noastră? Orice schimbare politică duce la schimbarea oamenilor până la eşaloanele 2 – 3 din fiecare minister sau primărie. Păi, cei schimbaţi nu erau funcţionari publici? De ce este atât de actual „mitul meşterului Manole” în politica şi administrarea patrimoniului public din România? Iar actualii politicieni fac aceeaşi greşeală ca antecesorii lor, neglijând că întreţin un cerc vicios în care – la următorul ciclu electoral – vor cădea pradă şi ei, şi „oamenii” lor. În Germania, funcţionarul public reprezintă un cumul de competenţe certificate prin studii (la câteva facultăţi/masterate de profil) şi respectat, protejat prin lege. Nu am auzit în vreo altă ţară europeană ca la numirea unui ministru să fie schimbaţi 90% din directorii şi şefii de compartimente din respectivul minister.
De aceea, nici nu pare să fie locul şi timpul pentru strategii. Poate doar pentru cele „de sertar”, pentru că şi aici suntem unici: bune, rele, nu avem propensiunea aplicării lor; a ducerii lucrurilor la bun sfârşit. Orice strategie care depăşeşte orizontul electoral al celor 4 ani pare lipsită de sens. Prima preocupare a noilor elite este să-şi construiască propriile strategii. Să reinventeze apa caldă. Să demoleze ce au lăsat predecesorii. Deodată, nimic nu mai este bun.
Or, din nefericire pentru noi, nicio strategie pe termen lung nu poate fi pe un orizont mai mic de 5-10 ani. Apropo, Strategia Naţională de Apărare a Ţării nu a fost adoptată nici până în prezent, în timp ce Strategia Energetică are deja două ediţii şi probabil – înainte ca cea de-a doua ediţie să fie pusă în aplicare – va apărea nevoia celei de-a treia. Fiecare ministru al educaţiei a venit cu propria „strategie”. Am simţit pe propria-mi piele, în calitate de părinte, ce au însemnat toate aceste nefericite experimente pe copiii mei.
Nu suntem serioşi. Poate că ne merităm locul în mocirla istoriei şi la coada Europei… cu aşa elite…
Reporter: Ce altceva ne mai puteţi spune despre carte?
Ionel Niţu: Păi, ca să mă păstrez în acelaşi registru, cel al obiectivităţii, am prezentat câteva metode de analiză. Nu le voi relua, nici nu voi încerca să le absolutizez – le consider necesare, dar nu şi suficiente – pentru că, aşa cum spunea cineva, „cea mai bună metodă de analiză este analistul foarte bun”.
Cartea, deopotrivă, reprezintă o contribuţie la edificarea unei culturi de securitate atât de necesare în România şi la construcţia unei comunităţi a analiştilor. În ce măsură analiştii vor fi parte a construcţiei viitoarelor elite din România rămâne de văzut. Eu, personal, îi consider indispensabili; iar aici nu mă refer doar la cei din instituţiile de stat, există analişti şi în zona privată şi non-guvernamentală.
În fine, este o carte şi despre valori etice şi deontologice, despre virtuţile şi limitele analizei; însă cel mai bine aş descri-o drept o analiză scrisă de analişti pentru (actuali sau viitori) analişti; cartea este un fel de meta-analiză.
Reporter: Mulţumesc! 

Ultima ora:

ObservatorHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla

PoliticLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

EconomieSilviu Cerna: Pericolele populismului macroeconomic

ExternClara Volintiru: Taking stock of ‘election season’ in the Eastern Partnership countries

SocialCiprian Negură: Micro-sesiune marca Skills Of The Future

EvenimenteIon M.Ioniţă, Iulian Fota: Dezbatere Historia Live – Rusia şi Turcia în Nagorno-Karabah, consecinţele războiului

CulturaCristina Popescu: Nuduri în pictura românească

EditorialHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe