Ionel Nițu

Tot mai mulţi autori abordează necesitatea unei schimbări de paradigmă în intelligence şi tratează noi modele de paradigmă, dezvoltate în baza unor dihotomii: paradigma tradiţională versus paradigma nouă , proces de intelligence liniar versus proces de intelligence de tip reţea ş.a.m.d.
Din perspectiva lui Steele, diferenţele de concepţie dintre paradigmele de intelligence specifice celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea, respectiv începutului de secol al XXI-lea, sunt date de evoluţia riscurilor la adresa securităţii şi de adaptarea mijloacelor specifice agenţiilor de intelligence pe linia prevenirii şi combaterii acestora. Steele susţine că „moartea” paradigmelor de intelligence şi a riscurilor din perioada Războiului Rece a creat spaţiul necesar dezvoltării noilor paradigme integrative, destinate obţinerii unui aşa-numit „avantaj asimetric” atât în prevenirea şi combaterea riscurilor non-tradiţionale, cât şi în utilizarea noilor surse şi metode de intelligence .
Noua paradigmă de intelligence se raportează la ameninţări rezultate din acţiunile unor entităţi non-statale, neconvenţionale, dinamice şi non-liniare în manifestări, fără constrângeri pe linia operaţiunilor desfăşurate. Nu este enunţată în baza unei doctrine, elementul de predictibilitate este redus, iar ameninţările sunt reprezentate de terorism, riscuri transnaţionale (precum traficul de droguri) şi corupţie. Este, într-un cuvânt, asimetrică. Spre deosebire de modelul clasic, trebuie să facă faţă exploziei informaţionale, în special în formă digitalizată şi plurilingvistică, şi, în acelaşi timp, trebuie să fie focalizată pe obţinerea de date cu valoare operativă „din teren”.

Vechea paradigmă a intelligence genera competiţie şi suprapuneri atât între diferite agenţii, cât şi în interiorul aceleiaşi instituţii din domeniul securităţii naţionale.
În Viziunea 2015 realizată de DNI se precizează că, în trecut, Comunitatea de Informaţii era “încorsetată” în anumite domenii (SIGINT, HUMINT, informaţii geospaţiale, contraspionaj) şi funcţii (operaţiuni, culegere, analiză), delimitări care au dus adesea la competiţie şi la muncă dublă.
Deşi modelul de operare “centrat pe agenţie” a funcţionat bine în timpul Războiului Rece, el nu mai poate face faţă în noul mediu, care se schimbă cu rapiditate. Este motivul pentru care ODNI invocă necesitatea unui nou “pattern de operare”, care să fie centrat pe misiune şi suficient de flexibil pentru a răspunde unui mediu dinamic. Acest model trebuie să încorporeze noi tehnologii şi procese şi să se dezvolte pe succesele avute în domeniul integrării şi colaborării.
O altă caracteristică a vechii paradigme a fost modelul ciclic-liniar al intelligence bazat pe structurile de intelligence: culegere, procesare, analiză şi diseminare, însă mulţi autori sugerează necesitatea înlocuirii ciclului de producţie tradiţional cu unul mai interactiv.
Când CIA a lansat primul său proiect Galileo, în anul 2005, criticii au fost contrazişi de numărul de analişti care îndemnau comunitatea de intelligence să cerceteze tehnologii wiki şi blog. Mulţi credeau că acest lucru este pur şi simplu inacceptabil, dar, într-un timp foarte scurt, a apărut Intellipedia şi putem observa că, în prezent, are loc un fenomen care se apropie de rutina discuţiilor pe bloguri, nu doar în rândul analiştilor, ci şi al consumatorilor.
Răspunsul Pentagonului la companycommander.com reprezintă un caz ilustrativ de adaptare la schimbare şi de “putere instituţională”. Confruntată cu un schimb necontrolat şi neautorizat de informaţii între ofiţerii de companie şi pluton din Irak, prin e-mail-uri de pe computerele personale, armata a fost pusă în faţa unei decizii dificile. Numai că în loc să stopeze acest fenomen şi să-i pedepsească pe vinovaţi, a decis să preia website-ul companycommander.com (acum parte a sistemului electronic de informaţii al Pentagonului), stabilind anumite reguli de securitate.
Aşadar, în noua paradigmă, organizaţiile de intelligence se raliază schimbărilor din mediul de acţiune, pe care la interiorizează, şi nu se opun schimbărilor, prin perpetuarea unor reguli rigide şi stricte.
În condiţiile unor limite evidente ale cunoaşterii şi ale reducerilor bugetare, în cadrul noii paradigme, va fi utilizată extensiv resursa reprezentată de cooperarea internaţională. Intelligence este atât producător, cât şi consumator de informaţie vehiculată în cadrul schimburilor parteneriale. Acolo unde nu pot fi prezente cu surse secrete şi operaţiuni, adesea serviciile de informaţii apelează la această resursă preţioasă.
În alt plan, intelligence ar putea fi utilizat tot mai des pentru componenta activă a promovării intereselor externe, în cadrul a ceea ce se numeşte intelligence diplomacy. Nu de puţine ori, cooperarea în intelligence a constituit “cărarea bătătorită” pe care s-au aşezat ulterior diverse aranjamente şi acorduri de cooperare inter-statale.