OraNoua.ro
Publicat în 28 decembrie 2016, 20:30 / 217 elite & idei

Ionuț Dumitru: Deficitul mic se va ține prin scăderea cheltuielilor pentru absorbția fondurilor europene

Ionuț Dumitru: Deficitul mic se va ține prin scăderea cheltuielilor pentru absorbția fondurilor europene

Partea de fonduri europene a avut cel mai mult de suferit faţă de programarea bugetară, a declarat pentru Mediafax Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.

De asemenea, a explicat acesta, execuția bugetară se înscrie în tiparul din ultimul timp, cu o concentrare a cheltuielilor spre sfârșitul an.

Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de perioada similară a anului trecut cu 7,5%, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 5% a punctului de pensie (de la 1 ianuarie 2016) şi de dublarea alocaţiei de stat pentru copii (începând cu 1 iunie 2015), conform informaţiilor furnizate de Ministerul Finanţelor.

Pe de altă parte, cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 21,7 miliarde de lei, respectiv 2,9% din PIB.

“Cheltuielile pentru investiţii sunt mult sub ceea ce ar fi trebuit să fie. Dacă ne uităm în detaliu, partea de fonduri europene a avut cel mai mult de suferit faţă de programarea bugetară. Absorbţia fondurilor europene este mult sub ţintă.

Au crescut cheltuielile cu asistenţa socială fiindcă erau creşteri de salarii hotărâte de anul trecut. Era clar că anul acesta vom avea o cheltuială socială mai mare, în special pe salarii. A fost şi creşterea de pensii operată conform legii.

În plus, odată crescute salariile acestea trebuie plătite permanent şi lucrul acesta îl vedem deja. Partea care suferă este cea de cheltuieli pentru investiţii unde ai nevoie de proiecte, de management de proiecte şi unde, în final, cifrele sunt mult sub aşteptări aşa cum vedem”, a declarant, pentru MEDIAFAX Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.

Acesta spune că se repetă acelaşi tipar de execuţie bugetară din ultimii ani, cu o concentrare a cheltuielilor pe final de an:

“Rămâne de văzut ce se va întâmpla în decembrie. Deficitul bugetar din noiembrie este mult sub ţinta anuală şi probabil că nici în decembrie nu vom atinge ţinta de deficit pentru tot anul. 2,8% din PIB pare foarte mult. Probabil vom avea un deficit de 2%. Anul trecut a fost o mare concentrare de cheltuieli în luna decembrie, peste 2% din PIB”, a mai spus Ionuț Dumitru.

Execuția bugetului general consolidat pe primele unsprezece luni ale anului 2016s-a încheiat cu creșteri la încasările din: impozitul pe profit de 10,5%, față de aceeași perioadă a anului precedent, la contribuțiile de asigurări sociale (+7,3%), la accize (+5%) precum și la impozit pe salarii și venit (+5%), potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

S-a înregistrat un deficit bugetar de 5,5 miliarde de lei, respectiv 0,73 % din PIB.

Ultima ora:

ObservatorRemus Pricopie: Este politica o profesie serioasă?

PoliticRemus Pricopie: Este politica o profesie serioasă?

EconomieRadu Craciun: Suntem in ochiul furtunii

ExternIulian Fota, despre concluziile summit-ului Biden-Putin

SocialRadu Puchiu: Competențe sexuale digitale în școli

EvenimenteAlina Achim-Inayeh, moderator at Expert Forum conference – Eastern Europe and the Republic of China (Taiwan)

CulturaFlaviu Predescu: Marile portrete ale lui Nadar. Expoziție la Timișoara

EditorialCiprian Stănescu: Educația viitorului în realitatea mixtă. Top 3 provocări pentru Generația Z



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe