Matei Bogdan
Publicat în 24 octombrie 2018, 11:41 / 55 elite & idei

Ionuţ Dumitru: Trebuie să ne gândim la impozitarea muncii; problemele cele mai mari le avem la CAS

Ionuţ Dumitru: Trebuie să ne gândim la impozitarea muncii; problemele cele mai mari le avem la CAS

România ar trebui să se gândească la impozitarea muncii, dar problemele cele mai mari le avem la CAS, cu o cotă foarte mare aplicată la salarii în timp ce pentru alte venituri se face impozitare la nivelul salariului minim, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru.

„Trebuie să ne gândim la impozitarea muncii într-adevăr, dar cred că problemele cele mai mari le avem la CAS, dacă mă întrebaţi pe mine. Adică avem o cotă foarte mare de CAS (contribuţia de asigurări sociale, n.r.) pentru salarii în timp ce pentru alte forme de venit e pur şi simplu nimic, impozitare la nivelul salariului minim”, a declarat Ionuţ Dumitru, întrebat despre declaraţiile economistului-şef al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, Hans Timmer, pe tema impozitării în România.

În ceea ce priveşte o eventuală regândire a cotei unice de impozitare, Ionuţ Dumitru a spus că nu doreşte să comenteze pentru că este o chestiune ideologică.

„Cred că înainte de a ne la gândi la cotă unică sau impozitare progresivă trebuie să ne gândim la sistemul acesta de asigurări sociale dacă este bine aşezat. În mod cert nu”, a menţionat Ionuţ Dumitru.

Hans Timmer, economist-şef al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, a declarat, vineri, că Guvernul ar trebui să regândească întregul sistem de protecţie socială din România, întrucât tinerii nu găsesc nicio formă de protecţie în mecanismul actual, iar autorităţile să ia în calcul inclusiv renunţarea la cota unică în favoarea unui impozit progresiv.

„Sfatul nostru ar fi să regândiţi tot sistemul de taxare a pieţei muncii, în coordonare cu alte state din regiune, nu doar să faceţi mici schimbări. Nu vă putem spune noi care este soluţia, dar trebuie să analizaţi totul, inclusiv cota unică şi dacă ar fi bine să implementaţi un sistem de taxare progresivă, adică cei care un venit mai mare să plătească mai mult”, a susţinut Timmer.

Ultima ora:

ObservatorSilviu Cerna: Morala îndoielnică și pericolele statului social

PoliticKlaus Iohannis se va întâlni astăzi, la Londra, cu premierul Theresa May

EconomieSilviu Cerna: Morala îndoielnică și pericolele statului social

ExternValentin Naumescu: It’s not the economy, stupid! Trump pierde controlul în Camera Reprezentanţilor dar polarizarea ideologică a Americii se adânceşte

EvenimenteMugur Isărescu: Invitație BNR, 25 octombrie 2028 – Conferință ELEC „The Danube Triangle”

CulturaRadu Preda: Memoria abandonată

SocialIoan-Aurel Pop: În anul Centenarului Marii Uniri, ţara are nevoie de o vlagă nouă şi de energii de viitor

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe