Matei Bogdan
Publicat în 17 iunie 2020, 16:31 / 75 elite & idei

Ionuț Vulpescu: 131 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu

Ionuț Vulpescu: 131 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu

131 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. De la Ziua Culturii Române, care stă sub semnul nașterii poetului, pe 15 ianuarie, până la ziua comemorării dispariției sale, 15 iunie, s-a ivit o pandemie, prilej cu care am înțeles, încă o dată, că în timpuri de bine suntem ceremoniali și în timpuri de criză suntem „relaxați”. Un termen complet nepotrivit atunci când vine vorba de atitudinea pe care trebuie să o adoptăm față de sectorul cultural, cu toate provocările și neajunsurile lui. Dacă în 15 ianuarie ascultam discursuri entuziaste despre dezvoltarea și promovarea creației artistice autohtone, astăzi citim postări, de la aceeași animatori de civilizație, care trec sub semnul nostalgiei moștenirea lăsată de poetul național. Pentru mulți, diferența între guvernarea prepandemie și cea postpandemie e făcută de un microfon, un frac sau un „speech”. Aceleași lucruri fac, uneori, decorul politic să fie tot mai necredibil și mai vulnerabil.

Cu zece ani înainte de dispariția sa, Eminescu a scris, în 3 august 1879, un articol politic al cărui nucleu descrie, aproape profetic, jocurile puterii anului 2020. „Luptele de partid la noi nu-s lupte de principii, ci de persoane”. Ne amăgim dacă mai credem că spectrul politic se judecă după culori. Aflate în crize identitare și ideologice tot mai profunde, partidele au trecut într-un plan secundar al arhitecturii mediului politic: personalizarea puterii e ceea ce a luat locul programelor de țară. În locul unor idei, punem nume proprii, în locul unor proiecte, așezăm interese, în locul unor experți, aducem amatori. Tot astfel, ne-a fost mai simplu să ne personalizăm sensul identității naționale: ne-am asumat că suntem o nație crescută între Eminescu și Caragiale, dar adevărul e că am rămas tot mai în urma lor. Suntem, din multe puncte de vedere, în ethosul secolului XIX, când lumea se ducea mai degrabă între „Împărat și Proletar”. Faptul că atunci când privesc la aleșii lor, oamenii trăiesc de pe urma versului lui Eminescu – „Ei tot şi voi nimica; ei cerul, voi dureri!” – ne arată nu că Poetul națiunii e mai actual ca niciodată, ci că noi nu ne-am schimbat cu nimic față de timpurile în care „ignoranța, inconsecvența și lipsa de caracter” erau nu numai practicate, ci și „încurajate”.

Ultima ora:

ObservatorLudovic Orban: România are o şansă uriaşă. Avem oportunităţi pe care mulţi nici măcar nu le-au identificat

PoliticLudovic Orban: România are o şansă uriaşă. Avem oportunităţi pe care mulţi nici măcar nu le-au identificat

EconomieRăzvan Nicolescu: Mizele regionale ale jocurilor din energie (Op-ed)

ExternDan Mihalache: Nu uitați să aplicați în următoarea perioadă pentru a vă proteja dreptul curent de a locui, munci și studia în Marea Britanie

SocialGeorge Butunoiu: Realitatea la zi – Minte-mă frumos! Mituri și ipocrizie în lumea corporatistă – George Butunoiu

EvenimenteMarian Murguleț: Videoconferința „Digitalizarea României și Tehnologia 5G” / „Cartea electronică de identitate va face ireversibilă transformarea digitală a României”

CulturaCristina Popescu: Romfilatelia introduce în circulație joi, 2 iulie 2020, emisiunea de mărci poștale Animale tip leopard

EditorialMirela Iovu: Efectele disruptive ale COVID-19. Digitalizarea, noul model de afaceri in contextul pandemiei



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe