OraNoua.ro
Publicat în 10 ianuarie 2018, 19:52 / 5 elite & idei

Ionuţ Vulpescu: Amintiri din viitor sau peisaj cu ipocriţi

Ionuţ Vulpescu: Amintiri din viitor sau peisaj cu ipocriţi
de Ionuţ Vulpescu

În urmă cu un an, pe 5 ianuarie 2017, preluam pentru a doua oară mandatul de ministru al Culturii. La nici 24 de ore de la depunerea jurământului aveam să mă confrunt cu primul scandal, creat din nimic şi pornit de obsesia anti-PSD a unora. Într-un elan creator specific tehnocratului matur, pentru Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită anual pe 15 ianuarie, foştii miniştri nu pregătisera nimic.

Aşadar, aveam la dispoziţie o săptămână pentru a lansa un program de finanţare destinat proiectelor şi acţiunilor culturale dedicate acestei zile. Într-un context de normalitate, un astfel de program nu se lansează peste noapte: este necesară elaborarea unor norme, care au parcursul lor birocratic. Pentru că timpul era foarte scurt, am decis atunci publicarea unui anunţ în seara de vineri (6 ianuarie), prin care aduceam la cunoştinţa celor interesaţi faptul că va exista un asemenea program de finanţare, urmând ca normele metodologice să fie publicate luni, după parcurgerea circuitului birocratic. Un anunţ care a generat o adevărată isterie şi fel şi fel de acuzaţii. Acuzaţia preferată, câştigătoare la categoria ştiinţifico-fantastic: se pregăteşte alocarea banilor cu dedicaţie către ONG-urile pesediste din domeniul culturii. ONG-uri pe care nu am putut să le identific nici până în ziua de azi. E drept, nici cei care porniseră zavera n-au reuşit asta, dar ce conta pentru ei? Îşi făceau norma de manipulare!

”Scandal pe ziua lui Eminescu la Ministerul Culturii!”

Isteria generată în mediul on-line a făcut ca serverul de e-mail al ministerului să fie bombardat peste week-end cu aproximativ 700 de solicitări de informaţii, toate scrise pe acelaşi tipar, fiind înlocuit doar numele solicitantului. Evident că luni, în prima zi lucrătoare, au fost publicate normele şi au început să fie primite proiecte, semn că decizia de a publica anunţul de vineri a fost una bună, deoarece a dat un răgaz, chiar şi de două zile, celor interesaţi, pentru ca aceştia să gândească proiecte pe care mai apoi să le adapteze criteriilor prevăzute în norme. Au fost primite 56 de proiecte, iar bugetul alocat, de 200 000 de lei, a permis finanţarea a 10 dintre acestea.

După toată această poveste, am dispus crearea unor norme care să fie atemporale şi să poată fi folosite an de an şi care, totodată, să răspundă criticilor aduse de ”societatea civilă”, principala fiind legată de timpul foarte scurt pe care cei interesaţi îl au la dispoziţie pentru scrierea, depunerea şi implementarea proiectelor. Deloc surprinzător, a fost necesară o muncă de convingere inclusiv printre funcţionarii ministerului, care nu înţelegeau de ce trebuie să se apuce de aceste norme în luna februarie, pentru un eveniment care va avea loc abia peste un an.

Actuala conducere a Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale a dus mai departe acest demers, astfel încât anul acesta depunererea proiectelor a putut începe încă din data de 15 decembrie, ieri (04.01.2018) fiind anunţate proiectele câştigătoare. Ei bine, ce credeţi: dacă anul trecut, în doar o săptămână, urmare a mediatizării excesive (publicitatea negativă e tot publicitate) au fost scrise şi depuse 56 de proiecte, anul acesta, deşi programul de finanţare a fost anunţat din timp şi cei interesaţi au avut la dispoziţie aproape 3 săptămâni pentru a trimite proiectele lor, au fost depuse doar 29 de proiecte, adică aproape jumătate faţă de anul trecut.

Morala acestei poveşti: pe puţini i-a interesat cu adevărat ce se întâmplă în cultură, iar cei mai mulţi au fost atraşi de posibilitatea de a-şi ”confirma” încă o dată convingerile, şi anume că banii se duc cu dedicaţie, chiar dacă realitatea a demonstrat contrariul. Cei mulţi care anul trecut se plângeau că ar fi depus şi ei un proiect, dar nu au avut timp, şi erau convinşi că aceasta este o manevră pentru ca doar ”cei aleşi” să poată obţine finanţarea, au dispărut anul acesta. Şi nu pentru că ar fi depus proiecte, ci pur şi simplu pentru că nu au mai văzut sămânţă de scandal, intenţia lor nefiind de a sărbători Ziua Culturii Naţionale, ci doar de a ataca PSD.

 

Ca să recapitulăm: anul trecut, cu un imens scandal şi acuzaţii de alocare a banilor cu dedicaţie, au fost depuse 56 de proiecte. Anul acesta, cu timp suficient la dispoziţie şi cu o procedură transparentă, au fost depuse doar 29. Să fi fost ceilalţi 27 de aplicanţi ONG-uri pesediste sub acoperire?

Ultima ora:

ObservatorEmil Constantinescu la cel de-al 21-lea Summit Economic al Eurasiei

PoliticKlaus Iohannis: Nu există absolut niciun temei pentru sesizarea CCR în legătură cu revocarea lui Kovesi. Putem înțelege că ministrul Justiției e nemulțumit, dar procedura s-a încheiat

EconomieSilviu Cerna – Rolul economic al statului: O veche problemă rămasă deschisă

ExternAlexandru Lăzescu: Competiția dintre Beijing și Washington

EvenimenteMircea Geoană: La mila sorţii şi la pomana împrejurărilor externe?

CulturaRadu Preda: Bartolomeu Valeriu Anania

SocialRaed Arafat: 41% din maşinile de pompieri pentru intervenţii la incendii au o vechime mai mare de 30 de ani

MoldovaCristian Unteanu: De la Chişinău, Dodon brodează mai departe pe scenariul anti-românesc



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe