OraNoua.ro
Publicat în 13 septembrie 2017, 20:15 / 273 elite & idei

Ionuţ Vulpescu: „Aş fi făcut din vioara lui Enescu brandul de ţară!“

Ionuţ Vulpescu: „Aş fi făcut din vioara lui Enescu brandul de ţară!“

Ministrul Culturii Ionuţ Vulpescu  (39 de ani) spune că Festivalul „George Enescu” dovedeşte că „ştim să ne preţuim valorile la cel mai înalt nivel şi că suntem capabili să organizăm manifestări de excepţie“. Festivalul George Enescu începe duminică, 30 august, şi se desfăşoară până pe 20 septembrie.

Pe 30 august, cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional George Enescu (30 august – 20 septembrie) se deschide cu Rapsodia Română Nr. 1 de George Enescu, în interpretarea Orchestrei Române de Tineret, formată din cei mai valoroşi tineri muzicieni din România. Dirijor va fi Kristjan Järvi, renumit în întreaga lume pentru repertoriul transcultural – Järvi dirijează atât cea mai veche Orchestră Radio din Europa, cât şi cea mai nouă Orchestră de Tineret. Li se alătură violnista Sarah Chang, despre care New York Times scrie că “talentul ei este la un nivel atât de înalt, încât nu ne rămâne decât să îl venerăm”, pentru a interpreta Concertul Nr.2 pentru Vioară de Jean Sibelius, chiar în anul în care se aniversează 150 de ani  de la naşterea compozitorului finlandez. Urmează celebra Carmina Burana, de Orff, avându-l în distribuţie pe unul dintre cei mai bine cotaţi contratenori ai momentului în lume, Max Emanuel Cenčić.

 

Ce înseamnă Festivalul „George Enescu“ pentru dumneavoastră? Cât de important este acest eveniment pentru imaginea României? Bucuria reîntâlnirii, acasă, cu marii artişti ai lumii. Cel mai frumos mod de a trece prin luna septembrie. Sentimentul că România, devine, în perioada desfăşurării acestui festival, capitala marii muzici – aşa cum apreciază, atât de frumos, specialiştii, dar şi artiştii invitaţi. Astfel arată, pentru mine, un rezumat al importanţei Festivalului George Enescu. E o bucurie a spiritului, o sărbătoare a sufletului.  Cred că sunt puţine instituţiile  care fac, pentru imaginea României, ce face Festivalul Internaţional „George Enescu“. Astfel, acest eveniment a devenit o instituţie de patrimoniu naţional imaterial. Sintagma descrie perfect statutul festivalului, în lumea bunurilor simbolice, o lume în plină dezvoltare, foarte dinamică, în care calitatea actului artistic contează esenţial. Este, dacă vreţi, o marcă de ţară, ce ne serveşte mai mult, şi de mai multă vreme, decât frunza aceea care nu spune nimic despre noi, despre sufletul acestei naţiuni creatoare, despre spiritualitatea ei. M-aş bucura ca, în timp, Festivalul să devină un „paşaport“ sui-generis – să se spună, despre fiecare dintre noi: „Eşti din România – ţara unde are loc Festivalul Enescu“.  Eu aş fi făcut din vioara lui Enescu brandul de ţară! Să ne bucurăm de darul pe care îl aduce, prin marea muzică, cu fiecare ediţie, în Bucureşti şi în ţară. Graţie acestui festival, multe dintre prejudecăţile pe care le avem despre noi înşine dispar:

Festivalul dovedeşte că ştim să ne preţuim valorile la cel mai înalt nivel şi că suntem capabili să organizăm manifestări de excepţie, zeci de ani la rând, nu doar trei zile. Suntem capabili de neuitare, iată, proiectăm în spaţiul internaţional moştenirea lui George Enescu. Sau, poate, spiritul lui Enescu.

Cum v-aţi implicat, la nivelul ministerului pe care îl conduceţi, în susţinerea Festivalului?

M-am implicat în susţinerea festivalului încă din vremea când nu eram ministru, ci doar simplu iubitor de muzică, apoi ca deputat şi membru în Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor. Prin articole publicate în revista „Cultura“ şi declaraţii politice în Parlament, am susţinut necesitatea asigurării unui buget suficient pentru acest festival, dar şi definirea unui cadru legislativ pentru protejarea manifestărilor cultural-artistice de excepţie, cu impact pe plan european. Ca ministru, am reuşit să obţin, în cadrul rectificării bugetare, 1,4 milioane de lei cu care am întregit bugetul Festivalului. Folosind la maximum fondurile alocate, suntem în situaţia de a le oferi atât iubitorilor de muzică, cât şi orchestrelor şi artiştilor care vor concerta la Bucureşti şi în alte oraşe, o ediţie remarcabilă a Festivalului, prin calitatea organizării, prin selecţia repertoriului şi prin diversitatea manifestărilor din program. Am dat, astfel, stabilitate proiectului, care are asigurat un viitor pe măsura prestigiului său. Sper că toată lumea a înţeles că susţinem fără rezerve Festivalul „George Enescu“, în ciuda unor zvonuri care sunt doar arme pentru o luptă politică murdară şi imorală, purtată în detrimentul Festivalului.

Sprijinul dat Festivalului este dovada responsabilităţii pe care orice om de cultură o are faţă de cultura românească, este expresia mândriei că avem o sărbătoare a muzicii de nivel mondial. Pentru cei care fac posibilă această bucurie, nicio recompensă materială şi nicio recunoaştere socială nu sunt îndeajuns. Să  le fim recunoscători şi să le mulţumim! Nu voi ezita niciodată să spun cât de mult le datorăm!

Din muzica lui George Enescu ce preferaţi? Când aţi ascultat pentru prima oară o lucrare de George Enescu? Ce latură a lui Enescu, din biografia artistului, v-a impresionat mai mult?

Este greu să am o opţiune definitivă când e vorba de Enescu sau alt artist imens. Desigur, aş numi marile lucrări: „Rapsodiile“ şi „Oedipe“. Dar amintesc şi de „Integrala lucrărilor pentru vioară şi pian“ sau de „Preludiul la Unison din Suita Nr. 1 pentru orchestră“ – lucrare compusă într-unul dintre momentele de genialitate ale tinereţii enesciene, partituri care mă fascinează.  Cel mai probabil am ascultat pentru prima oară muzica lui Enescu la „Serata muzicală TV“ realizată de Iosif Sava. Important este că îi voi asculta mereu muzica, având sentimentul că e întâia oară, o voi descoperi şi redescoperi cu aceeaşi uimire şi plăcere. Este un univers, universul românesc, atât de particular, dar şi atât de universal de deschis către oameni, către sufletul lor.  Întreaga sa biografie este obiect de admiraţie, pentru că şi-a dedicat viaţa muzicii, şi astfel, slujirii omului şi frumuseţii. Un artist genial într-o istorie nu tocmai comodă. A compus. A dirijat. A cântat excepţional la vioară şi pian. A predat muzica. Dar, toată viaţa a rămas un om discret, cu o mare sensibilitate, cordial şi neostentativ, chiar dacă Pablo Casals spunea că „Enescu este cel mai minunat muzician după Mozart!“. Dar poate imaginea definitorie pentru Enescu este aceea cu el cântând răniţilor din Primul Război Mondial. De aceea Camil Petrescu îl considera „unul dintre cei mai autentici reprezentanţi ai sufletului românesc în lume“.

Care e sensul muzicii pentru dumneavoastră? Ce compozitor, ce lucrare preferaţi? În ce momente ascultaţi o anumită lucrare?

Emoţia. Acesta ar fi răspunsul meu la prima întrebare. Şi aş răspunde la fel şi la cea de-a doua întrebare. Îmi place prea mult Shakespeare ca să nu adaug  la răspunsul meu prima replică, cea a ducelui Orsino, din „A douăsprezecea noapte“: „Dacă e-adevărat că muzica / E hrana dragostei, cântare daţi-mi, / Să-mi satur dorul ăsta…”. Şi, fiind om politic, nu pot să nu mă gândesc la cuvintele lui Nelson Mandela despre muzică: „politica poate să consolideze muzica, dar muzica e o putere care sfidează politica“. Ascult Bach în interpretarea lui Glenn Gould, dar Dinu Lipatti mă încântă. Ascult Chopin, nocturnele, Beethoven, sonate, concerte, Schubert, Simfonia a VIII-a – neterminată, Brahms… Ascult muzică atunci când emoţional am nevoie. Ascult o anumită muzică când e mai bine să tac. Nu sunt un meloman înrăit, în sensul cel mai bun al sintagmei, dintre cei care nu ratează niciun concert şi ascultă orchestra cu partitura pe genunchi. Nu am studii muzicale, în afara celor din Seminarul Teologic şi de la Facultatea de Teologie – acestora le-aş putea adăuga emisiunile de neuitat ale lui Iosif Sava, dar apreciez interpretările de excepţie pe care Festivalul „George Enescu“ le oferă ţării noastre şi peisajului muzical internaţional. Cred că avem o datorie: aceea de a repune în drepturi muzica, sub toate formele ei, în şcoală. Şcoala nu trebuie, nu poate scoate doar nişte piese de Mecano, pe care piaţa muncii le montează după cum are nevoie la un moment dat. Avem nevoie de oameni cu spirit critic, cu mintea deschisă, flexibilă, capabili să-şi asume responsabilităţi, să fie creatori. Şi muzica este un domeniu creator prin excelenţă.

Voi participa la concertul inaugural duminică

La ce concerte veţi participa anul acesta, ce recomandări aţi face iubitorilor de muzică? Fără nicio îndoială, voi fi prezent la concertul inaugural, când Orchestra Română de Tineret va deschide această ediţie a Festivalului alături de Sarah Chang, „o violonistă ideală“, aşa cum a numit-o Yehudi Menuhin. Îmi doresc să fiu prezent la cât mai multe concerte din cadrul festivalului – de la cele care prezintă Marile Orchestre ale Lumii, la Concertele de la Miezul Nopţii, de la Ateneu la Sala Palatului.

Ce concerte nu aţi ratat în ediţiile trecute ale Festivalului?

Din 2001, am participat la toate. Cea din 2013, de pildă, a fost un regal muzical; amintesc Concertul pentru două piane de Mozart în interpretarea lui Daniel Barenboim şi Radu Lupu, apoi pianista Yuja Wang interpretând Ceaikovski şi Şostakovici, sau Vladimir Jurowski dirijând Orchestra Filarmonică din Londra, dar nu uit pianiştii Murray Perahia, Pinchas Zukerman, Maxim Vengerov şi Evgeny Kissin, sau Helene Grimaud, în altă ediţie, care spunea într-un interviu că muzica clasică poate să schimbe omului felul de-a simţi.

Cum de s-a ajuns în situaţia ca Muzeul „George Enescu“ din Bucureşti sau casa lui Enescu de la Mihăileni să nu fie renovate în prag de Festival? Există o lipsă de comunicare la nivelul instituţiilor care se ocupă de finanţarea proiectelor culturale? Cum se pot remedia neajunsurile, ce soluţii se pot găsi pe viitor pentru următoarele ediţii ale Festivalului?

Răspunsul meu pleacă de la o realitate, care trebuie amintită mereu: Ministerul Culturii, dincolo de bugetul insuficient, care i-a fost alocat, an de an, are încă o problemă: nu este proprietarul patrimoniului naţional. Muzeul Enescu şi casa de la Mihăileni trebuiau renovate în urmă cu 20 de ani, nu neapărat cu ocazia ediţiei festivalului de anul acesta. Dar fără implicarea tuturor celor care au responsabilităţi în domeniu, nu se poate face nimic. Din păcate, această cooperare nu există, cu excepţiile care întăresc regula. În aceste condiţii comunicarea este doar o formă de ipocrizie.  Acum vedem că am greşit, cu toţii, atunci când am crezut că bunăstarea, progresul şi prosperitatea naţiunii se obţin exclusiv prin performanţa economică, neglijând educaţia şi cultura. De aici încolo poate reuşim să determinăm o schimbare de fond în felul în care abordăm aceste lucruri. Iar memoria marilor creatori români va fi cinstită cum se cuvine de noi toţi. Mereu. Indiferent ce se va întâmpla, Festivalul „George Enescu“ îşi va continua existenţa. Apreciez în mod deosebit contribuţia pe care maestrul Ioan Holender a avut-o, începând cu anul 2003, la creşterea prestigiului internaţional al Festivalului. Festivalul „George Enescu“ este mult prea important pentru noi. Evident, există soluţii pentru o mai bună finanţare a lui. Implicarea Ministerului Culturii în identificarea de surse de finanţare private mai generoase, având în vedere garanţia de prestigiu şi de vizibilitate pe care o oferă Festivalul „George Enescu” este deja o realitate. Ne implicăm şi în simplificarea cadrului administrativ şi legislativ în care lucrează organizatorii lui. Cred, de asemenea, că putem asigura susţinerea, pe tot parcursul anului, a instituţiilor-cheie în organizarea acestei manifestări, pentru ca ele să poată performa, din doi în doi ani, la nivelul foarte înalt cu care ne-am obişnuit. Dar Festivalul va exista prin admiratorii şi spectatorii lui, prin publicul entuziast şi iubitor de muzică. Vrem să păstrăm vie această legătură între Festival şi publicul lui, să îl deschidem spre noi generaţii de iubitori de muzică. Este misiunea cea mai importantă a celor care îl fac posibil. Şi cred că şi-o fac cu brio.

Absolvent de Teologie Ionuţ Vulpescu s-a născut pe 17 iunie 1976, la Tâgovişte. A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, are un master în Doctrină şi Cultură şi un doctorat în Filosofie.  Ionuţ Vulpescu este un apropiat al preşedintelui de onoare al social-democraţilor, Ion Iliescu, fiind consilier al acestuia. Începând din decembrie 2012, Ionuţ Vulpescu este deputat şi membru al Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor. A fost şi membru în Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român, fiind desemnat în această funcţie în septembrie 2012 de către premierul Victor Ponta.  A fost numit ministru al Culturii din decembrie 2014.

Ultima ora:

ObservatorZF 30 de ani de business. 3 generaţii de antreprenori: GRUIA STOICA, Grampet

PoliticLudovic Orban va avea întrevederi, la Zagreb, cu Ursula von der Leyen, Angela Merkel şi Donald Tusk

EconomieZF 30 de ani de business. 3 generaţii de antreprenori: GRUIA STOICA, Grampet

ExternOvidiu Nahoi: Revoluția de catifea – unde sunt Cehia și Slovacia după 30 de ani?

EvenimenteEmil Hurezeanu: Anticamera lui ’89 – Despre curaj și eroi invizibili

CulturaFlaviu George Predescu: Gaudeamus. Criticul literar Daniel Cristea-Enache la interviurile DC News

SocialCezar Ioan: Legătura dintre salam (de Sibiu), pui fericiți, coeziune și responsabilitate socială – Agricola Bacău. Cine mănâncă împreună, rămâne împreună!

MoldovaAndrei Vlasceanu: Tragedie antică şi teatru rusesc la Chişinău



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe