Adriana
Publicat în 5 iunie 2013, 14:53 / 97 elite & idei

Ionut Vulpescu: Cartea în România, dincolo de Târgurile de Carte

Ionut Vulpescu: Cartea în România, dincolo de Târgurile de Carte
+ Observator

S-ar putea ca târgurile de carte să le dea unora dintre noi iluzia că industria editorială din România înflorește. Din păcate, parafrazându-l pe înaintașul nostru Mihail Kogălniceanu, târgurile de carte nu fac o cultură națională și europeană. Realitatea cifrelor arată că ne aflăm într-o criză profundă, tradusă în câteva cuvinte: se tipăresc tiraje tot mai mici, se cumpără tot mai puțină carte (tipărită sau pe suport electronic), se citește tot mai puțin, bibliotecile au tot mai puține resurse.

Criza cărții este provocată, să nu ne fie teamă de adevăruri, de absența oricăror politici culturale menite să îi reglementeze existența și dezvoltarea. Statul a renunțat să-și mai îndeplinească menirea constituțională de a face posibilă viața spirituală a cetățenilor săi.

Nu are rost să căutăm acum vinovați. E evident că toate guvernările au participat la demolarea politicii culturale a statului, după cum e evident și că în unele dintre guvernări s-a mai încercat câte ceva în favoarea cărții, iar în altele, dimpotrivă.

Mie îmi este limpede, deși sunt social-democrat, că subvenționarea clasică a cărții nu mai poate constitui o soluție. Nu sunt suficienți bani pentru toți și nu se pot stabili criterii care să nu nedreptățească pe nimeni. În plus, subvenția, chiar dacă ar deveni efectivă (iar nu simbolică, așa cum e azi), ar induce un virus în sistemul editorial, în care există edituri puternice, care nu au nevoie de subvenții, ci de politici publice menite să abolească anomaliile care fac ca, azi, cartea din România să fie scumpă, să nu circule și să contribuie la polarizarea informațională a populației.

Ce-ar trebui să conțină acest pachet de politici publice?

În opinia mea, putem începe cu o lege pentru sprijinirea înființării de librării, prin stimularea tinerilor dornici să deschidă o astfel de afacere: credite garantate de stat, localuri preferențiale de la administrația locală, TVA redus pe tranzacții și diminuări ale fiscalității (mai ales a celei locale, spre a degreva bugetul central și a stimula deschiderea de librării acolo unde nu mai există nici una). Apoi, diminuarea și chiar eliminarea TVA la operațiunile de tipărire și distribuție, pornind de la culegere și machetare și terminând cu vânzarea propriu-zisă. În al treilea rând, o reală relaxare fiscală pentru categoriile de profesioniști cărora cartea le este unealtă de lucru, care ar putea primi scutiri de impozite la nivelul sumelor plătite de ei pentru cumpărarea de carte nouă. În al patrulea rând, revizuirea totală a politicilor în domeniul bibliotecii publice, care în România nu își mai îndeplinește rolul de principal motor al pieții de carte. În sfârșit, o lege de garanții, care să îi oblige pe toți participanții la lanțul editorial să mențină prețurile la niște niveluri acceptabile în raport cu puterea de cumpărare; nu prin ingerința statului în piață, ci prin niște bareme minime și maxime, a căror respectare să activeze privilegiile stabilite prin măsurile anterioare și care să stimulteze competitivitatea și performanța în domeniu.

Rămâne de văzut dacă suntem o țară cu oarecare pretenții de civilizație sau ne mulțumim, de două ori pe an, cu forfota celor două târguri prin care cartea românească dă iluzia că supraviețuiește.

Postat in Declarații Politice, Comunicate de Presă | Lasă un comentariu »

Minciuna are picioare scurte chiar și în materie de fonduri europene!
28 mai 2013
Fosta Putere a bătut monedă, din campania electorală și până azi, pe o așa-zisă incapacitate a guvernării USL de a atrage fonduri europene. S-a mers cu insolența până la a ni se pune în cârcă blocarea temporară a finanțării POSDRU, cu toate că raportul CE pe baza căruia s-a blocat finanțarea preciza negru pe alb că se bazează pe monitorizarea din perioada 2010-2011. Când la putere se afla guvernul Boc!
Iată însă că la Consiliul European de săptămâna trecută, premierul Victor Ponta a obținut de la președintele CE, Jose Manuel Durrao Barroso, prelungirea cu încă un an a duratei de absorbție a fondurilor pe care țara noastră, din cauza guvernării dintre 2009 și 2012, a fost incapabilă să le acceseze. Cel mai probabil, la viitorul Consiliu European, din iunie, se va face anunțul oficial.
Acest rezultat aruncă în derizoriu două dintre temele dragi ale fostei Puteri.
Mai întâi, faptul că Victor Ponta a obținut prelungirea cu un an a accesării fondurilor face să planeze mari semne de întrebare cu privire la prestația de până acum la Consiliul European a președintelui Traian Băsescu. Care a pretins tot timpul că este singurul îndreptățit și cel mai competent, în același timp, pentru a reprezenta țara. De ce nu a deschis el însuși acest subiect, la consiliile precedente? De ce nu a obținut niciodată nimic pentru țară?
În al doilea rând, este evident că, dacă oficialii europeni au admis această prelungire, este mai ales pentru că au observat, în anul de când guvernăm noi, eforturi serioase și rezultate palpabile în ce privește absorbția fondurilor. Chiar dacă suntem încă departe de performanța pe care ne-o dorim și de care are nevoie România, CE a constatat că lucrăm mai mult, mai bine, mai transparent decât guvernarea care ne-a precedat, iar rata de absorbție a fondurilor nerambursabile a crescut. Suntem credibili, de aceea ni se acordă încredere.
Sper că aceasta va pune capăt propagandei cu privire la cât de „absorbanți” au fost miniștrii PDL și cât de puțin am fi, chipurile, noi. România nu are nevoie de demagogie și de false discuții, ci de muncă tenace pentru apărarea intereselor ei vitale. Ceea ce fosta Putere nu a făcut, din păcate. Suntem onorați să o facem noi.

Postat in Declarații Politice, Comunicate de Presă | Lasă un comentariu »

Am făcut pentru oameni, într-un an, mai multe decât PDL, în trei
21 mai 2013
S-au auzit, în ultimul timp, voci foarte critice la adresa guvernării noastre. La împlinirea unui an de când guvernăm (deși până la alegeri am guvernat în cu totul alte condiții), însuși președintele României a ieșit cu un discurs contondent.

Într-o societate normală, o minimă decență și apelul la memorie ar trebui să rezolve multe din aceste situații. Dar noi nu trăim încă într-o societate normală, așa că sunt nevoit să reamintesc câteva fapte.

Astfel, am promis că vom reîntregi salariile și am făcut-o, cum și când am promis. Poate nu e ceva excepțional, dar e absurd ca unii care au tăiat aceste salarii și au încălcat legea ca să le mențină tăiate să fie elogiați, iar noi, care am repus legea și cetățenii în drepturi să fim tratați drept canalia de uliți. Aș vrea să nu uităm nici cum a fost justificată măsura: ca una care făcea parte din categoria restrângerilor temporare de drepturi și libertăți, măsură într-o logică perfect totalitară. Aplaudată acum într-o democrație? Mă tem că încurcăm genurile…

Am restituit pensionarilor banii care le fuseseră reținuți ilegal, atunci când am promis că o vom face și fără o zi de întârziere, după un an în care acestora li se spunea că nu există bani pentru ei. E anormal ca noi să fim tratați drept mincinoși, iar cei care au luat banii pensionarilor, drept salvatorii patriei. Ai cărei patrii, dacă de bătrânii ei ne batem joc?

Am deblocat posturile în sistemele de învățământ și de sănătate, oprind hemoragia cadrelor specializate, fără să dezechilibrăm bugetul sau să periclităm creșterea economică. Iarăși, e de-a dreptul absurd ca noi, care ne-am respectat promisiunea și am readus normalitatea în sănătate și învățământ, să fim considerați groparii acestora, iar cei care au închis spitale și școli, care au gonit mii de medici și asistente, de profesori și specialiști din țară, salvatorii acestora. Se merge prea departe în aberație.

În sfârșit, am promis că vom declanșa creșterea economică durabilă. Nu o creștere de 1% după două scăderi, de 20% și de 9%. Ci o creștere graduală, făcută prin stimularea consumului și prin asanarea „găurilor negre” în care operează „băieții deștepți”. Ne-am ținut de cuvânt, toate instituțiile naționale și internaționale certifică o creștere sustenabilă în România. E scandalos să fim tratați drept incompetenți de către cei care au prăbușit economia națională și puterea de cumpărare a cetățenilor.

Fac această declarație nu numai în calitate de deputat PSD, ci și ca unul care este interesat de domeniul eticii, avizat în privința limitelor în care minciuna încetează să mai fie o armă politică și devine o monstruozitate. Ea prăbușește nu popularitatea celor defăimați pe nedrept, ci încrederea cetățenilor în politică, în posibilitatea ca buna guvernare să îmbunătățească viața tuturor. Ceea ce e, pentru orice stat, un demers sinucigaș.

Postat in Declarații Politice, Comunicate de Presă | Lasă un comentariu »

Partidul Social Democrat susţine dezvoltarea tuturor regiunilor ţării
14 mai 2013
S-au făcut auzite, în zilele din urmă, dinspre fosta conducere a PDL, afirmaţii conform cărora Guvernul României ar discrimina Transilvania din punct de vedere economic, blocând investiţiile majore în judeţele din Ardeal, în ciuda contribuţiei acestora la PIB.

În contextul dezbaterilor aprinse despre regionalizare, îmi permit să calific aceste afirmaţii drept iresponsabile și mincinoase. Astfel de declarații nu doar că agită apele, încercând să instrumentalizeze o parte a cetăţenilor ţării împotriva celorlalţi. Ele nu fac altceva decât să ducă pe un făgaș greșit discuția despre regionalizare, să oculteze adevărata ei miză, și anume crearea unor noi mecanisme de dezvoltare în plan teritorial, mai aproape de nevoile și așteptările românilor. Apelul la un fals patriotism ardelean este o dovadă a impasului ideatic în care a ajuns fostul partid de guvernământ.

Partidul Social-Democrat, ca parte componentă a majorităţii USL, susţine ferm dezvoltarea tuturor regiunilor ţării şi acordă o importanţă sporită valorificării atuurilor şi disponibilităţilor fiecăreia. Nu avem niciun motiv să discriminăm Transilvania, unde PSD şi USL au obţinut scoruri la fel de mari ca în tot restul ţării, şi nici nu o facem.

„Marile proiecte” pe care fosta conducere a fostului partid de guvernământ pretinde că le-am blocat erau, în realitate, cadouri din banii publici, pe care regimul Băsescu le făcea clienţilor săi politici. Pe acestea, consecvenţi cu promisiunile noastre electorale, le-am blocat imediat şi nu cred că plânge nimeni (cu excepţia clienţilor PDL) pentru că, blocându-le, am putut reîntregi salariile, restitui pensionarilor banii care le-au fost furaţi şi ne putem gândi la diminuarea TVA pentru unele categorii de alimente, începând cu pâinea. De toate aceste măsuri s-au bucurat, atât Transilvania, cât și Moldova, Muntenia și Dobrogea.

Mai mult, declar că voi susţine, orice măsură prin care nu se va mai risipi banul public pe aşa-zise autostrăzi de 2,4 kilometri lungime, pe terenuri de fotbal în pantă şi pe telescaune în localităţi unde ninge de două ori într-un deceniu. Trebuie să fim conştienţi că austeritatea pentru popor pe care apromovat-o PDL a afectat grav consumul, ceea ce face extrem de dificilă relansarea economică. Deci, trebuie să promovăm nu măsuri de îmbogăţire a clientelei politice, ci legi şi ordonanţe prin care să refacem, încet-încet, puterea de cumpărare şi să relansăm consumul.

În aceste condiţii, întreruperea investiţiilor aberante, în favoarea unei politici economice şi fiscale mai inteligente şi mai favorabile cetăţeanului, fie el bugetar sau investitor privat, este o prioritate. Care este şi va fi urmărită nu numai în Transilvania, ci în toată ţara.

Postat in Declarații Politice, Comunicate de Presă | Lasă un comentariu »

Căutați-L deasupra
4 mai 2013
Nu există, în lumea creștină, altcineva a cărui învățătură să fi fost mai des și mai adânc instrumentalizată decât învățătura Mântuitorului. Toate doctrinele politice, toate curentele de gândire, toți dictatorii și toți democrații, stânga și dreapta (ba chiar și centrul) se revendică de la El și își înfățișează proiectele și programele servindu-se de cuvintele Sale.

Pe undeva, era inevitabil. Iisus Hristos este Modelul suprem și,totodată, singurul care, în anii prezenței Sale pământești, a refuzat ceea ce noi, oamenii, nu reușim să refuzăm decât arareori: puterea lumească. Pe care a refuzat-o, știind dinainte că prețul refuzului este sacrificiul Său, căci, ca Fiu al Domnului, iconomia divină îi era cunoscută. Și totuși a refuzat să fie mântuitorul lumesc al poporului iudeu, spre a fi Mântuitorul în veac al lumii întregi. Ce politician, ce om public își permite să facă abstracție de acest Model? Cine, dintre puternicii lumii, ignoră influența pe care învățătura Mântuitorului o are asupra creștinilor (și, îndrăznesc să spun, nu numai a lor)? Toate revoluțiile ca și toate loviturile de stat, toate reformele și toate restaurațiile au fost făcute sub pretexte decupate din Evanghelii și cu pretenția urmării lui Hristos.

Obișnuiesc să spun, când sunt întrebat ce ideologie am, că sunt de stânga, pentru că acolo este inima. Însă Iisus Hristos, cel care a adus în lume Evanghelia inimii, nu este de stânga. Nu este nici de dreapta. Nu este nici de centru, chiar dacă în Italia – patria democrației creștine – politicienii creștini se declară de centru. Și, deși undeva declară că a venit să aducă în lume sabia, Hristos nu e de aflat nici la extreme.

Căci El este deasupra, mereu deasupra!

E deasupra atât în virtutea Dumnezeirii sale, cât și pentru ca noi, oamenii, să avem mereu un far călăuzitor în viață, un stâlp de lumină, care să ne scoată la liman, printre atâtea și atâtea pericole, tentații și adversități. E deasupra ca să ne dea mereu puterea de a ridica fruntea, oricât ne este de greu, oricât de disperată pare situația. Este deasupra ca să ne păstrăm neîntinate de noroiul lumii credința, speranța și dragostea.

În aceste zile premergătoare Învierii Sale, chiar și oamenii cei mai puțin evlavioși, cred, reflectează la sacrificiul și la dragostea cu care Fiul Omului a răsplătit somnul cu care omenirea L-a însoțit, în persoana Sfinților Apostoli, atunci când se ruga pentru noi în noaptea de dinaintea arestării. În numele acelui somn vinovat, care poartă în el toate limitele ființei umane, se cade ca măcar acum, de Înviere, să fim treji. Să ducem reflecția cu privire la Modelul Suprem până la urmarea Lui.

Căci, nefiind nici de stânga, nici de dreapta, nici intelectual, nici muncitor, nici sărac și nici bogat, Mântuitorul poate fi Călăuza tuturor în viață, spre mântuire. Aplicarea învățăturilor Sale ne poate îmbunătăți pe toți și ne poate schimba viața tuturor. Urmarea Lui în fapte e mai importantă decât urmarea Lui în gând, teoretic și conceptual, căci, cum spune Scriptura, și necuratul crede în Dumnezeu. Doar că faptele sale sunt diametral opuse Învățăturii lui Hristos.

Să nu confundăm, așadar, bucuria lumească a mesei de Paști cu spiritul acestei sărbători. Să nu confundăm nici postul cu abținerea de la anumite alimente. Esențială este bucuria spirituală sau, cum spunea Brâncuși, bucuria pură. Iar puritatea bucuriei derivă din fapte. E nevoie să înțelegem bine sensul Învățăturii Mântuitorului, care ne spune că este că e mai bine să dai decât să iei, să fii decât să ai și să suferi decât să prigonești.

Și, nu în ultimul rând, că puterea după care aleargă atâția este o simplă amăgire. Adevărata Putere nu e aici, nici la stânga, nici la dreapta. Dacă sunteți însetați de El, căutați-l deasupra. Ajutați-i să-L vadă pe cei care nu Îl mai văd.

Ionuț Vulpescu

Postat in General | Lasă un comentariu »

Discursul pe care l-am ținut în cadrul dezbaterii “120 de ani de social-democrație în România”, organizată de Clubul de la București
18 aprilie 2013
120 de ani de viitor al social-democrației românești

S-au evocat aici, cu justificată mândrie, cei 120 de ani de existență politică a social-democrației românești. Sunt ani în care partidul a trecut prin momente de înălțare și de derută, prin triumfuri ale demnității și prin infernul pușcăriei politice, prin lungi perioade în care și-a apărat în Parlament convingerile și prin epoci întunecate, în care s-a refugiat în catacombe, spre a-și salva identitatea. Ani în care social-democrația românească a dat culturii române figuri de seamă, ani în care Partidul Social Democrat din România a contribuit și el, alături de alte partide democratice, la constituirea panteonului martirilor din pușcăriile comuniste. Ani, în sfârșit, în care a renăscut, a guvernat și a îndreptat România spre destinul ei firesc, însemnând Uniunea Europeană și NATO, și ani în care s-a aflat sub tirul unei justiții îngenuncheate politic, în care regresul țării pe toate planurile a fost ascuns opiniei publice de un discurs demagogic anti-social-democrat.

Acest moment aniversar, în care ne amintim de iluștrii noștri înaintași, nu trebuie, cred, să fie dedicat numai evocării, oricât de pioase, a trecutului. Căci una dintre virtuțile social-democrației dintotdeauna a fost spiritul prospectiv. Socialismul a fost văzut de adepții social-democrației, la sfârșitul secolului al XIX-lea, drept o prelungire firească a modernizării țării, începute de pașoptiști, după Tratatul de la Adrianopole (1829). Ioan Nădejde și revista Contemporanul au preluat, încă de la apariție (survenită în 1881), misiunea de a introduce spiritul științific în viața publică românească, de a lupta împotriva superstițiilor și a moravurilor orientale. Social-democraților din epocă le revine meritul de a fi luptat primii, de pildă, pentru votul universal și pentru emanciparea femeilor, într-o Românie în care – în acord cu ceea ce se întâmpla și în alte state europene – nu aveau drept de vot direct decât procente mici din populație. Social-democraților români le aparține promovarea ideii de legislație a muncii, care, în România de dinaintea primului război mondial, a fost o inițiativă născută în organizațiile sindicale socialiste, abia apoi fiind preluată și de alte forțe politice. Tot social-democraților din epocă le aparține tradiția sindicală din vechea Românie, care a împiedicat multă vreme răspândirea „ciumei roșii” și a „ciumei verzi” în rândurile clasei muncitoare.

Prin urmare, respectând și omagiind acest trecut strălucit, se cuvine să privim în viitor. Se cade să conștientizăm momentul de răscruce în care se află forțele politice din lumea civilizată, confruntate nu numai cu o criză economică și financiară de proporții, ci și cu degradarea accentuată a modelului capitalismului neo-liberal, sub presiunea realităților rezultate ca urmare a agravării consecințelor economice și sociale ale crizei de sistem. Se nasc modele alternative, care acum par mai robuste la criză, nu mai putem vorbi despre un singur capitalism, ci de capitalisme, și, ceea ce este mai grav, legătura dintre capitalism și democrație nu mai este nici evidentă, nici dorită de mulți.

În acest context complicat și plin de pericole se cade să ne arătăm demni de tradiția inovatoare a social-democrației românești și să oferim țării și cetățenilor ei un nou orizont de idei și un nou bagaj de politici publice și de practici politice. Să avem curajul de a ne schimba, de a ne adapta la provocările noului mileniu și, respectând principiile și tradiția, să deschidem noi capitole ale istoriei partidului nostru. Evocând cu pietate trecutul strălucit, să ne întrebăm dacă răspunsurile noastre la întrebările prezentului sunt pe măsura așteptărilor și pe măsura tradiției social-democrate. Aș vrea să abordez acest imperativ prin prisma a două direcții de acțiune, pe care le trecem adesea cu vederea, când ne prezentăm mesajul nostru către societate.

În primul rând vă propun să depășim complexele pe care le avem în materie de cultură, ca partid de stânga. Se spune uneori că Partidul Social Democrat nu are intelectuali, că intelectualitatea română e de dreapta, că pe noi ne votează cetățenii fără pregătire. Toate acestea sunt clișee ale confruntării politice, desigur, dar există și ceva adevăr în ele. Tema culturală nu se bucură deocamdată, în partidul nostru, de atenția cuvenită. Și, mai ales, ea nu este ridicată la statutul de temă prioritară, în raport cu economia, cu protecția socială sau cu siguranța publică. Se spune, ca pretext pentru a abandona cultura, că dacă economia nu produce bani, nu se poate face cultură. Tocmai noi, partidul care susține că teoria „statului slab” e falsă, că singura protecție în fața crizei este statul social, am lăsat cultura pradă pieței și i-am cerut să concureze cu detergenții și cauciucurile.

Cultura este o prioritate națională pentru că ea ne spune cine suntem. Și, dacă nu știm cine suntem, nu știm nici unde vrem să ajungem, nici cum vrem să fim. Susțin cu tărie că, dacă deocamdată am ratat în bună măsură integrarea în Uniunea Europeană, după ce – datorită eforturilor partidului nostru, în cadrul guvernării Adrian Năstase și sub mandatul prezidențial al lui Ion Iliescu – am aderat la NATO și la UE, acest aproape eșec are drept cauze atât regimul Băsescu, cât și absența unui model cultural coerent al României europene. Regimul Băsescu se apropie de un final binemeritat – deși ar fi drept ca posteritatea lui să fie mai aspră decât au fost aceste ultime luni –, însă modelul cultural continuă să lipsească. Vă propun să îl furnizăm noi, poate chiar în cadrul Clubului de la București.

Vă propun, ca social-democrați, să ne asumăm misiunea de reuni tradiția și modernitatea, de a le spune oamenilor unde ne aflăm și unde trebuie să ajungem. Fără cultură, nu există identitate și fără identitate nu există nici spirit civic, nici demnitate națională.

Știu că distribuția rolurilor în actuala guvernare nu ne-a lăsat prea multe pârghii de acțiune în administrarea culturii române actuale. Numai că nu la administrare mă refer eu, ci la un model cultural al României europene, modern și adecvat epocii în care trăim. Un model care să ne înfățișeze Europei așa cum suntem, și nu așa cum ne văd unii gazetari străini care sistematic eșuează în a trece de Ferentari și a vedea amploarea și autenticitatea culturii române. Un model care să îi redea cetățeanului român demnitatea. Un model care să prezinte sinteza dintre cultura majorității române cu acelea ale minorităților naționale, căci diversitatea culturală a României este o bogăție pe care prea adesea o ignorăm. Consolidarea identității culturale ar fi un pas important în rezolvarea complexei crize de identitate pe care o traversează de multă vreme societatea românească, și ar contribui decisiv la acceptarea schimbării pe care o presupune integrarea europeană.

Vă propun, în al doilea rând, să deschidem un nou capitol în istoria partidului, prin reevaluarea relației noastre cu Biserica. Știm cu toții că, la sfârșitul secolului al XIX-lea, social-democrația românească a promovat o abordare științifică a realității, a luptat împotriva superstițiilor și a bigotismului și pentru separația dintre Biserică și stat. Era necesară această politică, spre a putea scoate satul românesc – care atunci reprezenta cca 90% din populația țării – din înapoiere, din mizeria provocată de absența unui sistem de igienă și sănătate publică.

Astăzi, însă, situația este cu totul alta. Biserica este separată de stat, nu mai intervine în politicile acestuia, în schimb lumea românească – atât cea din mediul rural, cât și cea din mediul urban – are mare nevoie de o acțiune socială pe care statul nu este capabil să o ofere întotdeauna. Biserica, pe de altă parte, este o enormă și bine organizată structură socială, care poate fi de mare ajutor cetățenilor, în domenii cum ar fi protecția socială, sănătatea publică, educația și cultura. Biserica are, de asemenea, un patrimoniu cultural pe care adesea nu numai că nu îl valorificăm, dar nici nu îl cunoaștem.

Nu vă propun să devenim un partid bigot și nici să ne substituim democrației creștine, azi pe cale de dispariție. Vă propun însă să avem curajul de a închide capitolul tradiționalei reticențe a social-democrației față de Biserică și să deschidem unul nou, în care social-democrația, în parteneriat cu Biserica, să își îndeplinească menirea de a promova solidaritatea socială, de a ajuta grupurile sociale aflate în dificultate, de a-i face pe toți românii să se simtă membri ai acestei societăți și cetățeni ai statului.

Nu se pune problema să renunțăm la principiile noastre democratice, nici să înlocuim știința economică și sociologia cu Ceaslovul și Psaltirea. Suntem oameni moderni și suntem capabili să facem distincția între planuri, între menirea noastră ca partid politic și cea a Bisericii. Dar în același timp avem o datorie față de cetățeni, care ne impune să nu închidem nici o ușă, să nu ignorăm nici un partener democratic, spre fi de folos societății și celor care cred în noi.

În același timp, avem datoria de a recunoaște că și Biserica s-a schimbat, s-a modernizat și și-a luat în serios rolul de instituție națională. Și nu mă refer numai la Biserica Ortodoxă Română, majoritară, ci și la alte Biserici, al căror mesaj social este perfect compatibil cu misiunea noastră și cu nevoile societății românești. Este bine, este normal ca un stat sărac, devalizat de ani de zile de tot soiul de „băieți deștepți”, să promoveze un dialog public-privat cu Biserica. Vă propun să fim noi partidul care să aibă curajul de a deschide acest dialog și de a cere Bisericii să ne ajute pentru a îmbunătăți asistența socială, pentru a reda multor semeni ai noștri demnitatea, pentru a putea optimiza comunicarea socială.

Vă propun, în al treilea rând, să reflectăm din nou la rolul statului. Un președinte care se lăuda că în cinci ani de mandat a citit o singură carte (și aceea nu era Constituția!) ne dădea, nu demult, lecții despre moartea statului social. În realitate, dacă privim cifrele, la nivelul Uniunii Europene țara noastră are cele mai mici cheltuieli sociale, cel mai mic procent din PIB alocat culturii, cel mai mic procent din PIB alocat învățământului și cercetării, un procent insuficient din PIB alocat sănătății. Cu alte cuvinte, cititorul unei singure cărți încerca să ne ducă de nas, ca și cum statul român ar fi unui prezent și activ în toate domeniile, dincolo de marginile îngăduite și mai presus de necesități, ca să justifice măsurile aberante de tăiere a unor finanțări și așa insuficiente.

În realitate, retragerea statului dintr-o mulțime de domenii, sau – cum i se spune în Occident – dereglementarea, a creat aberațiile economice din ultimele două decenii, al căror corolar este criza. Retragerea statului din aproape toate domeniile nu a dus nicidecum la spargerea monopolurilor și la prestații mai bune și mai ieftine pentru cetățean. Dimpotrivă: monopolul de stat, pe care cetățeanul îl controla destul de bine prin intermediul votului politic, a fost înlocuit de monopolul privat, pe care nu-l mai controlează nimeni. S-a privatizat distribuția de energie electrică, spunându-se că prețurile vor scădea și că furnizarea de energie va fi mai eficientă. Prețurile au crescut pentru cetățeni și au scăzut pentru șmecheri, iar furnizarea de energie electrică nu e nici mai bună, nici mai proastă decât înainte. Însă școlile și bisericile au plătit prețuri mai mari decât producătorii de aluminiu sau de oțel, iar acum unii colegi ai noștri vor să le pună chiar sub sechestru, pentru datorii. S-a privatizat apa, s-au privatizat alte utilități: n-a scăzut nici un preț, iar cetățenii sunt lăsați singuri în fața multinaționalelor, într-o justiție română lentă și ineficientă.

Vă propun, deci, să ne asumăm misiunea de a regândi statul social. De a conștientiza că acesta nu se rezumă la ajutoare de șomaj și la pomeni electorale, ci înseamnă multe alte domenii și activități, în care statul are datoria de a interveni, pentru că intervenția nici nu limitează drepturile democratice ale cetățenilor, nici nu influențează situația din piață. Statul social înseamnă învățământ mai bun, îngrijirea sănătății, înseamnă grija față de familie, înseamnă reguli edilitare care să redea orașelor și satelor noastre o înfățișare civilizată, înseamnă o birocrație fiscală transparentă și eficientă.

Vom ști când vom atinge nivelul unui stat social: atunci când cetățeanul român nu va mai percepe statul ca pe un dușman, atunci când întreprinzătorul se va simți ocrotit, iar nu persecutat de stat. Stat social nu însemnă stat paternalist, ci stat eficient, care în schimbul impozitelor le furnizează cetățenilor săi servicii de înaltă calitate, în cât mai multe domenii.

În sfârșit, aș vrea să vă propun să reflectăm la o lărgire a orizontului nostru politic, în direcția familiei. Social-democrația a fost dintotdeauna preocupată de drepturile omului, de protecția cetățeanului, de combaterea percepției colectiviste asupra vieții sociale, pe care o promovau doctrinele conservatoare. Însă am ajuns din nou la un grad de maturitate suficient pentru a înțelege că drepturile de natură individuală nu sunt împiedicate sau diminuate de cele de natură comunitară. Or, la ora actuală, asistăm în societatea românească la o gravă criză a familiei.

De multe ori arătăm cu degetul spre școală. Cutare elev este prins consumând droguri, elevele se prostituează, profesorii sunt batjocoriți de elevi huligani. Și se arată cu degetul spre școală. Se vorbește de „criza școlii”. În realitate, avem de-a face cu o criză a familiei, nu a școlii. Elevii petrec în școală 4-6 ore pe zi, cinci zile din șapte. În tot restul timpului, ei stau acasă, în familie, acolo unde ar trebui să învețe cei șapte ani de acasă. Noi am prăbușit autoritatea familiei și cea a profesorului. Pentru că îi salarizăm pe părinți cu 300 de euro pe lună, după care le arătăm copiilor la televizor o cu totul altă lume, pe care părinții nu le-o pot oferi, autoritatea părinților este la pământ. La fel, îi plătim pe profesori cu 200 de euro pe lună, îi controlăm și îi timorăm prin totul felul de politici, chipurile, de protecție a drepturilor elevului. După care huliganii îi batjocoresc în clase, îi umilesc cu banii părinților ș.a.m.d. Și mai vorbim de criza școlii. Eronat: este o criză a familiei, provocată de inechitatea socială, de decalajele de dezvoltare dintre grupurile sociale, de nefuncționalitatea statului social.Să ne lărgim, deci, orizontul gândirii sociale, politice și juridice.

Să recunoaștem această criză a familiei și, în parteneriat cu Biserica, prin instrumentele statului social, să refacem această structură de bază a societății. Fără familie nu există nici educație, nici solidaritate, nici încredere în sine, nici rezistență la crize și zguduiri. Fără familie, omul nu are rădăcini și, neavând rădăcini, el cade cu ușurință pradă disperării, demagogiei, tentațiilor extremiste sau, pur și simplu, dezgustului și indolenței.

Am schițat aici câteva dintre direcțiile pe care eu le cred fertile în viitor pentru o social-democrație care să nu rămână ancorată în șabloane și în cultul maladiv al trecutului. Să le răspundem adversarilor noștri, care ne acuză de una și de alta, prin curajul de a ne reinventa, de a oferi soluții noi, de a inova și de a ne afirma identitatea. Suntem mândri de un trecut onorabil, dar numai dacă vom reuși să ne reinventăm, acest trecut va continua să trăiască prin noi.

Altminteri, riscăm să devenim o firmă care, chiar dacă guvernează bine, nu mai are altă legătură cu social-democrația decât, eventual, o galerie de portrete pe un perete din sediul central.

Știu, însă, că avem puterea și voința de a duce mai departe, încă 120 de ani, această ilustră tradiție, care nu este un capital, ci o imensă obligație, de care trebuie să fim demni.

Postat in Discursuri | Lasă un comentariu »

Discursul pe care l-am ținut la Istanbul, la cel de-al XVI-lea Summit Eurasia, Organizat de Fundația Marmara, condusă de Dr. Akkan Suver, un bun prieten al țării noastre. Panelul “Cultură și Dialog Ecologic” a fost prezidat de Patriarhul Ecumenic de Constantinopol, Sanctitatea Sa, Bartolomeu I
11 aprilie 2013

Domnule Președinte, Sanctitatea Voastră, doamnelor și domnilor,

S-a citat adesea maxima, destul de misterioasă, a lui André Malraux, conform căruia secolul XXI, cel în care trăim noi, va fi religios sau nu va fi deloc.

Nu am impresia că primul lui deceniu îi dă dreptate marelui scriitor francez, motiv pentru care mă întreb dacă nu cumva suntem obligați să mergem mai departe decât cuvintele sale. Căci religia este, fără îndoială, o dimensiune esențială a vieții umane, însă ea nu există singură, nici în societate, nici în sufletul omului. Religia ne leagă, după cum arată etimologia cuvântului în limba latină, de Dumnezeu și de oameni, dar ea își exercită acțiunea în lume și interacționează cu aceasta.

Cred, de aceea, că dacă dorim să înțelegem mai bine provocările epocii noastre și, mai ales, dacă dorim să răspundem mai bine așteptărilor cetățenilor pe care îi reprezentăm, trebuie să începem să ne gândim la soluții mai complexe decât simpla citare a unor vorbe de spirit. Iar reuniuni ca aceasta la care participăm acum reprezintă mediul natural în care se nasc ideile bune, care vor aduce soluțiile zilei de mâine.

Încep prin a face o afirmație tranșantă: facem o mare greșeală dacă separăm total și irevocabil cultura de religie. Nu mai suntem în secolul al XVIII-lea, când societatea nu a mai putut avansa decât scoțând Biserica afară din cetate. Biserica și-a regăsit de mult locul în societate, în statul laic european și nu mai reprezintă un factor de presiune asupra politicului. Nu mai există nici riscul unei influențe autoritare și nepotrivite a Bisericii asupra actului de cultură.

Însă Biserica este ea însăși un uriaș tezaur de cultură. Începând cu istoria și morala și terminând cu arhitectura și pictura, religiile lumii ne oferă un patrimoniu cultural considerabil, care nu este încă suficient pus în valoare. Și nu mă refer aici la exploatarea turistică a comorilor religioase: turismul este, desigur, o resursă economică prețioasă pentru multe state ale lumii, dar trebuie să ne gândim și la daunele pe care le aduce habitatului, ecologiei și patrimoniului. Dezvoltarea lui trebuie să fie compensată de programe de cercetare, restaurare și conservare a patrimoniului cultural și ecologic al umanității.

Biserica este, cum spuneam, un patrimoniu cultural pe care ar trebui, în primul rând, să îl cunoaștem mai bine. Toată lumea este de acord că laicitatea este soluția optimă pentru sistemul de învățământ, numai că de la laicitate și până la diminuarea severă a prezenței valorilor culturale ale Bisericii în cadrul învățământului istoric, de artă, filologic și arhitectural este cale lungă. Învățământul de cultură generală aproape că nu mai conține nici o referință la patrimoniul cultural al Bisericilor, sau dacă o face, o face făcând abstracție de faptul că acest patrimoniu a fost creat în relație directă cu viața Bisericii respective. Am consultat recent mai multe manuale de filozofie din învățământul liceal, din mai multe țări din Uniunea Europeană: nici unul nu conține vreo referire la teologie, la teozofie sau la dogmatică, nici la vreunul din gânditorii medievali sau moderni ai Bisericii, nici la morala prezentă în toate marile religii ale lumii. În manualele de istoria artei, înscrisurile coranice conținând numele lui Allah sau sure, ori icoanele creștine, sunt înfățișate ca opere de artă, desprinse complet de contextul spiritual care le-a generat. Ș.a.m.d.

Cu aceste exemple, pe care sunt sigur că le-ați întâlnit și dumneavoastră, am deschis și un alt capitol al expunerii mele. Știu că educația beneficiază de un panel separat în cadrul forumului, fapt care reflectă interesul special pe care statele din regiunea Eurasiatică îl acordă acestui domeniu, esențial pentru dezvoltarea lor. Însă cred că nu trebuie să uităm – așa cum adesea o facem – de încărcătura educativă a culturii și, respectiv, de cultura care trebuie să fie prezentă în sistemul educațional.

Vreau, deci, să vă propun să reflectăm împreună la o interfațare, inteligentă și îndrăzneață, a culturii, învățământului și religiei. La o recuperare a potențialului moral și formativ al religiei, la o valorizare superioară a funcției formative a culturii și la deschiderea sistemului de învățământ către valorile spiritului, nu numai către deprinderile practice pe care viața modernă le privilegiază.

Să nu uităm trei aspecte fundamentale ale acestei problematici: 1) politica și interesele economice ne pot despărți, dar cultura ne va uni întotdeauna, 2) dialogul religiilor este esențial pentru concordia regiunii Eurasiatice și a lumii întregi, iar acest dialog se bazează nu pe deosebirile dogmatice, ci pe asemănările culturale dintre religii, și 3) nu vom câștiga pariul păcii și al dezvoltării decât dacă îi vom educa pe tineri în spiritul valorilor comune, ce decurg din cele două puncte anterioare.

Nu sunt partizanul inițiativelor solemne și nici al înființării de noi comitete și consilii, de instituții și inițiative. Cred – ca participant cu vechime la lucrările lui, în calitate de consilier al fostului președinte al României, Ion Iliescu – că forumul nostru are toate instrumentele necesare pentru a răspunde acestei provocări, a interfațării mai profunde a religiei, culturii și școlii. Iar Turcia, țara gazdă, are deja o considerabilă experiență, una dintre cele mai substanțiale din întreaga regiune, în sensul echilibrării celor trei sisteme de valori.

Trebuie, deci, să infuzăm mai multă cultură în ceea ce facem zi de zi, să stimulăm dialogul dintre religii și dintre religie și știință, să regândim sistemul de învățământ, cel puțin cel de cultură generală. Criza economică și financiară mondială, ale cărei efecte sunt departe de a fi dispărut, ne-a arătat, cred, tuturor riscurile unei societăți bazate exclusiv pe valori mercantile, în care setea de profit și dezvoltarea nesustenabilă au împins lumea întreagă într-un vid de valori spirituale și într-o criză de identitate fără precedent în istorie. Nu reușim să fim cum ne dorim să fim pentru că nu mai știm, de fapt, ce suntem. Nu reușim să punem capăt unor conflicte vechi, parcă, de când lumea – cel dintre Israel și vecinii arabi, cel din Cipru, ca să dau numai câteva exemple – din cauză că vorbim prea mult, atunci când ne întâlnim, despre economie și politică și foarte puțin, dacă nu chiar deloc, despre cultură, despre morală, despre tot ceea ce ne unește.

Prezența unor înalți ierarhi ai mai multor confesiuni creștine, ca și a unor reprezentanți eminenți ai lumii islamice ne dovedește ce potențial imens avem la dispoziție pentru un real dialog despre condiția umană, despre identitatea noastră în lumea de azi, despre ceea ce ne unește. Suntem mândri că suntem moderni, că omenirea a progresat în multe domenii, însă asta nu trebuie să ne împiedice să recunoaștem că modernitatea nu este o reușită totală, că în alte domenii omul stagnează, că deși a rezolvat multe probleme care cu câteva decenii în urmă păreau nerezolvabile, el nu este neapărat mai fericit, nici mai bun, nici mai tolerant, nici mai deschis față de valori. Dimpotrivă, lumea pare sfâșiată de intoleranță, de lipsă de solidaritate, de valuri imense de oameni care nu-și mai găsesc locul și migrează, dintr-un loc în altul…

Vă propun, deci, întâi și-ntâi, să reflectăm la tot ceea ce pierdem separând cultura de învățământ și ignorând în continuare patrimoniul cultural și educațional al religiilor. În al doilea rând, să transmitem împreună un mesaj pentru o abordare mai curajoasă și mai insistentă a rolului fundamental al culturii în societatea de azi. În al treilea rând, vă invit să furnizăm un imbold spiritual politicii pe care o practicăm și, în general, discursului în spațiul public din țările noastre. Plecăm de aici cu satisfacția că am găsit un cadru de dezbatere excepțional de bogat în idei și inițiative, care ne-a oferit posibilitatea să contribuim la construcția unui mesaj de pace și înțelegere, ca și a unei abordări curajoase a unor teme complexe.

Postat in Discursuri | Lasă un comentariu »

Mesajul lui Hannes Swoboda, liderul grupului politic Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, adresat cu prilejul aniversării a 120 de ani de Social-Democrație în România, Clubul de la București, 9 aprilie 2013
9 aprilie 2013
“Dragi prieteni,

Aș vrea să profit de această ocazie specială pentru Partidul dumneavoastră pentru a va adresa câteva cuvinte.

O aniversare este întotdeauna un prilej pentru o evaluare. Este timpul unei recapitulări obiective a reușitelor noastre. Este un exercițiu pentru memoria noastră istorică și politică care ne amintește cine suntem și de unde venim. Ne permite să tragem concluziile care ne vor ajuta sa ne construim viitorul.

Pentru Mișcarea Social democrată din Romania, la cea de-a 120-a aniversare, este mai presus de toate, o reflecție asupra realizărilor, atât din Romania cât și din Europa, ținând cont de actualele și viitoarele provocări. Mișcarea Social-Democrată din Romania a cunoscut de-a lungul anilor un constant proces de schimbare și reînnoire, câteodată tubulent, cu suișuri și coborâșuri, cu victorii și înfrângeri. Dar cele mai importante lucruri care trebuie să rămână constante sunt principiile comune împărtășite de către familia Social-Democrată Europeană.

Apelul nostru este pentru un stat al bunăstării, pentru accesul universal la educație și sănătate, pentru drepturile și libertățile individuale, elementele de bază ale societății noastre, însăși baza istoriei Social-Democrației.

Astăzi ne confruntăm cu una dintre cele mai mari probleme ale proiectului european. Politicile de austerite impuse de conservatori de-a lungul ultimilor cinci ani distrug caracterul social al statelor noastre. Încrederea și sprijinul în Uniunea Europeană se diminuează, solidaritatea se estompează, iar valorile centrale sunt amenințate. În fața acestui proces, misiunea noastră comună este de a continua să ascultăm doleanțele, dar și speranțele oamenilor, și să încercăm să le modelam într-un proiect european care sa reflecte cel mai bine valorile progresiste menite să readucă speranța cetățenilor.

Pentru a convinge milioanele de votanți deziluzionați trebuie să creăm o platformă viabilă și unită care să ne dea oportunitatea de a promova fundamentele mesajului nostru. Însăși istoria Social-Democrației și Socialismului se bazează pe conceptul de participare în masa, transparență crescută și o fundamentală credință în principiile democrației. În acest context, reforma sectorului judiciar și lupta împotriva corupției sunt elemente importante ale procesului de transformare și modernizare al României și care vor constitui o prioritate pentru partidul dumneavoastră.

Ideea Social-Democrației este vie în Europa. În majoritatea cazurilor, principalele elemente – precum legitimitatea, calitatea serviciilor publice, echitatea și taxarea progresivă – au fost universal acceptate. Cu toate acestea, există o bătălie permanentă pentru a adapta aceste valori constante la o societate în continuă schimbare. Sper că noi, social-democrații europeni, putem rămâne uniți și perseverenți în această luptă.

Sunt convins că eforturile și angajamentele partidului dumneavoastră, cea mai mare și influentă forță politică a României, va continua să contribuie la implementarea țelurilor noastre comune și va revitaliza încrederea în proiectul european ca fiind calea către un viitor mai bun.”

Hannes Swoboda

Postat in General | Lasă un comentariu »

120 de ani de social-democrație în România
3 aprilie 2013
În urmă cu 120 de ani, un grup de intelectuali de elită ai României înfiinţa Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România. Din conducerea partidului făceau parte personalităţi ca Ioan Nădejde, Vasile Morţun, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Traian Demetrescu, Ion C. Frimu, Gheorghe Cristescu, Dimitrie Marinescu. Programul său nu era de esenţă marxistă, ci îmbrăţişa ideile social-democraţiei germane (Programul de la Erfurt), militând pentru cauze politice democratice, cum ar fi votul universal, legislaţia muncii sau emanciparea femeilor.

Înfiinţarea partidului s-a produs pe fondul existenţei unor cercuri socialiste mult mai vechi, primele datând din 1872. Revista Contemporanul (1881-1891), de asemenea, a contribuit cu prestigiul ei la promovarea unor idei novatoare pentru acea vreme, cum ar fi asistenţa sanitară în lumea satelor, interzicerea bătăii în armată şi în mediul rural, emanciparea politică a evreilor români.

Nu în ultimul rând se cuvine menţionată social-democraţia din Transilvania, Banat şi Bucovina, care, în cadrul social-democraţiei austriece, a militat atât pentru apărarea drepturilor muncitorilor şi funcţionarilor, cât şi pentru cauza naţională a românilor din teritoriile înstrăinate.

Social-democraţia a funcţionat în România Mare ca un factor de echilibru democratic, între partidele parlamentare şi ca o barieră în calea răspândirii influenţelor legionare şi comuniste în rândurile sindicatelor şi ale clasei muncitoare. Rolul ei avea să fie cu prisosinţă recunoscut de foştii adversari din Parlament între 1944-1947, când, sub conducerea lui Constantin Titel-Petrescu, PSD s-a alăturat PNL şi PNŢ, în efortul de a bloca accesul la putere al comuniştilor susţinuţi de Moscova. Mulţi dintre liderii partidului au făcut puşcărie politică, unii dintre ei – George Grigorovici, Ion Flueraş, Iosif Jumanca – murind în temniţele comuniste, iar alţii, cum a fost Constantin Titel-Petrescu, la scurt timp după eliberare.

Astăzi, PSD se înclină în fața trecutului ilustru al partidului şi își exprimă adânca recunoştinţă faţă de suferinţele conducătorilor săi istorici. Dorim să ducem mai departe această moştenire de excepţie, dorim să continuăm să inovăm, să ne reinventăm, pentru a răspunde mai bine aşteptărilor cetăţenilor. În acelaşi timp, afirmăm categoric devotamentul nostru pentru democraţie, pe care o vom apăra şi consolida împotriva tuturor ameninţărilor. Social-democrația are un trecut, dar și un viitor, iar acest viitor va fi opera celor care se recunosc în ideile și valorile stângii moderne, europene. Omagiindu-ne trecutul, ne construim viitorul.

Postat in Declarații Politice, Comunicate de Presă | Lasă un comentariu »

PDL, încremenit în propria-i prăbușire
23 martie 2013
Un analist politic ar aștepta, probabil, rezultatul oficial al votului pentru președinția PDL. Eu n-am s-o fac. Nu sunt analist, ci om politic, și am cel puțin două motive pentru care nu simt nevoia să aștept să văd cine va câștiga.
Primul motiv este, așa cum am spus de mai multe ori până acum, că nu contează cine va câștiga. Prezența lui Traian Băsescu la congres, „mesajele” pe care tot a simțit nevoia să le transmită, intervențiile unor așa-ziși consilieri prezidențiali (campion: inefabilul Sebastian Lăzăroiu), toate spun un singur lucru. PDL, indiferent cine va câștiga, nu se poate desprinde de cel care l-a prăbușit la 10%, cât mai are acum în sondaje. Scor din care nu te mai trezești decât dacă schimbi tot. Numai schimbarea președintelui și a altor funcții de conducere nu e suficientă. Ca să își recapete o credibilitate liminară, PDL ar trebui să schimbe nu numai președintele și organele de la vârf, ci 90% din cadre, 90% din program, logoul și culorile. Ar trebui, de asemenea, să trimită denunțuri la Parchet și la DNA cu privire la potlogăriile pe care unii membri le-au făcut la guvernare (aceleași semnalate de guvernul Ponta, despre care DNA tace mâlc). Ar trebui să se asocieze demersului USL de lichidare a regimului Băsescu și de readucere a unor instituții ale statului la un regim de funcționare democratică. Ar trebui, în sfârșit, să colinde cancelariile occidentale pe care le-au dezinformat, spunându-le adevărul: că poporul nu i-a mai vrut nu din cauza austerității, ci din cauza hoției și a incompetenței.
Al doilea motiv pentru care nu cred că va conta cine va câștiga la PDL mi-a fost furnizat de însuși scandalul organizării și numărării voturilor. PDL a dat drumul aceleiași campanii de dezinformare pe care a folosit-o și la ultimele 3-4 serii de alegeri: că votul va fi fraudat, că procedura e netransparentă etc. etc. Nici măcar nu au sesizat absurdul situației. De data asta nu se mai războiau cu adversari, ci între ei. Eram, deci, sigur că își vor organiza alegerile interne așa cum au organizat și parlamentarele din 2008, și prezidențialele din 2009 (cu tot cu așa-zisul referendum vizând reforma Parlamentului). Că frauda va fi cuvântul de ordine.
Iar un partid care a ajuns aici e deja în descompunere și nu mă mai interesează. În 2016, cum am spus chiar în campania electorală de anul trecut, stânga va fi PSD, iar dreapta, PNL.
http://ionutvulpescu.wordpress.com/

Ultima ora:

ObservatorCosmin Ghiţă: Nu excludem în acest moment o emisiune de obligaţiuni sau alte instrumente în conexiune pentru retehnologizare

PoliticDragoș Preda: #DezvoltamPrahova #DezvoltamPrahovaInteligenta

EconomieCosmin Ghiţă: Nu excludem în acest moment o emisiune de obligaţiuni sau alte instrumente în conexiune pentru retehnologizare

ExternBarbu Mateescu: ”Anti-contemporaneitatea face un pas înapoi”

SocialCsibi Magor: Am avut cu toții un an greu. Dar putea să fie mult mai greu

EvenimenteDan Mihalache: “Understanding the Romanian Diaspora – Diaspora mobilisation during COVID-19”

CulturaCristina Popescu: Cele mai recente aprecieri internaționale ale mărcilor poștale românești, materializate în două premii Nexofil

EditorialAndrei Stoian, Alexandru Georgescu și Radu Magdin la emisiunea Sfere de Interes



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe