Adriana
Publicat în 11 septembrie 2012, 21:54 / 249 elite & idei

Ionut Vulpescu: Ironiile istoriei

Ionut Vulpescu: Ironiile istoriei
+ Observator

Personajul domniţei Ralu le este cunoscut cititorilor mai ales din nuvelele istorice şi scenariile de film ale lui Eugen Barbu. Este vorba de fiica domnitorului Ioan Caragea (1812-1818), întemeietoarea primului teatru permanent din Bucureşti şi mare amatoare de bijuterii. Pe urmele puţinelor date istorice cunoscute despre ea şi despre familia ei, în special după fuga la Pisa – şi de acolo la Atena, unde fostul domnitor avea să şi moară în 1844, la vârsta remarcabilă de 90 de ani –, scriitorul avea să brodeze multe poveşti de capă şi spadă, dezvoltate în special în filmele din seria „Haiducii lui Şaptecai”.

Realitatea istorică este însă puţin diferită de ficţiunea patriotică a lui Eugen Barbu. Domnitorul Ioan Caragea şi lacoma sa familie au reprezentat o adevărată plagă pentru Ţara Românească, iar unele măsuri de modernizare, în special a justiţiei (codul de legi cunoscut sub numele de „Legiuirea Caragea”), nu au putut echilibra balanţa nenorocirilor aduse de aceşti fanarioţi la Bucureşti. Începând cu ciuma, care izbucneşte în suita cu care Caragea vine din Fanar la puţine zile de la intrarea sa în ţară şi care se va dovedi cea mai ucigătoare din istorie (cca 70.000 de morţi, dintre care 40.000 numai în Bucureşti), şi continuând cu o fiscalitate bestială, din care s-au alimentat conturile private ale domnitorului, cei şase ani de mandat ai lui Ioan-Vodă Caragea au fost cumpliţi pentru Ţara Românească şi, în general, pentru mişcarea de emancipare care, sub influenţa Luminilor, se declanşase şi în mijlocul aristocraţiei române.

Pasiunea pentru bijuterii a Domniţei Ralu, în realitate, a fost un mit. Întreţinut chiar de domnitor, care, cu multă abilitate, a transformat în bijuterii – aparţinând, de ochii lumii, fiicei sale frivole şi risipitoare – acea parte din avere pe care nu a reuşit să o scoată peste graniţă, în bănci din Elveţia, Austria şi mai ales Italia. Bijuteriile au făcut aripi pe gâtul, mâinile, urechile şi în casetele bietei Ralu, după care, odată familia ajunsă la Pisa, au fost din nou transformate în bani. Banii au alimentat luxul familiei în Grecia, de după eliberarea de sub otomani (1821), ca şi mişcările revoluţionare greceşti din Balcani.

O altă nenorocire, spuneam, pe lângă această poftă de bijuterii – care ascundea mai puţin nobila arghirofilie –, s-a dovedit a fi fiscalitatea. Pentru că plata obligaţiilor către Poartă era dificilă, în condiţiile în care Ţara Românească era zguduită de ciumă şi nu-şi redobândise încă libertatea comerţului, bugetul a fost atent controlat de Divan. Caragea nu putea, prin urmare, să fure de aici, căci, dacă, să zicem, ar fi întârziat sau ar fi diminuat plăţile mercenarilor din mica sa armată, s-ar fi confruntat cu o revoltă, iar dacă nu ar mai fi plătit funcţionarii, s-ar fi ales cu plângeri la Stambul. Prin urmare, a inventat noi biruri şi, printr-o interpretare „constituţională” originală, le-a majorat substanţial pe cele tradiţionale. S-au lansat chiar proiecte de lucrări publice atât în București, cât și în ţară, dar după colectarea taxelor nu s-a mai ştiut nimic de respectivele proiecte. Astfel încât întreg greul îmbogăţirii sale l-au dus contribuabilii.

Banii au fost scoşi din ţară prin Transilvania, prin exact aceeaşi filieră braşoveană prin care întreaga familie Caragea avea să fugă în 1818, scăpând astfel de pedeapsa sultanului pentru încălcarea promisiunii de a demisiona în 1815. Filiera era condusă, se pare, de o rudă îndepărtată de-a voievodului, care în nuvelele şi scenariile lui Eugen Barbu apare sub numele de Ianis. Numele e probabil adevărat, dar iubirea acestui Ianis pentru o altă grecoaică, din suita domnească, este o invenţie a scriitorului. În realitate, odată instalată familia la Pisa, cu Ianis se va căsători însăşi Ralu. Caragea, om inteligent, a dorit să recapete imediat controlul banilor pe care Ianis îi scosese peste graniţă şi, totodată, să se asigure că secretul conturilor sale nu va fi niciodată trădat. De aceea, frivola şi cheltuitoarea Ralu va dispărea din istorie, pierdută într-un matrimoniu în care rolul rezervat ei se va rezuma, simbolic vorbind, la patriarhala triadă „bucătărie, dormitor, biserică”. Istoria nu numai că se repetă, dar e, uneori, şi ironică.

Articol publicat pe www.qmagazine.ro

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera, Mireille Rădoi, Doina Banciu: 500 de ani de la „cel mai important document al culturii românești”. Simpozion la BCU „Carol I”

PoliticRemus Pricopie: Este politica o profesie serioasă?

EconomieNovel Research, Editura Club România: Trenduri în reglementări financiare

ExternIulian Fota, despre concluziile summit-ului Biden-Putin

SocialMarian Staș, despre criteriile pentru școlile-pilot: Cel mai important e să vrea și al doilea să poată

EvenimenteVictor Vevera, Mireille Rădoi, Doina Banciu: 500 de ani de la „cel mai important document al culturii românești”. Simpozion la BCU „Carol I”

CulturaFlaviu Predescu: Marile portrete ale lui Nadar. Expoziție la Timișoara

EditorialCiprian Stănescu: Educația viitorului în realitatea mixtă. Top 3 provocări pentru Generația Z



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe