Adriana
Publicat în 21 noiembrie 2012, 09:14 / 106 elite & idei

Ionut Vulpescu: Miza alegerilor

Ionut Vulpescu: Miza alegerilor
+ Observator

În mod normal, n-ar trebui să vorbim despre miza alegerilor. În urmă cu cinci ani, când intram în Uniunea Europeană, nici nu credeam, de fapt, că după atât de puţin timp ne vom întoarce iar la spaime, discursuri şi întrebări de la începutul anilor ’90. Nici celor mai pesimişti dintre noi nu le-a trecut prin minte că acum, ca membri ai UE şi ai NATO, ca stat aşezat de partea corectă a baricadei, ne vom apropia din nou atât de primejdios de dictatură, de debilitate instituţională şi de fantasme politice aberante.

 

Dar, în ciuda acestei apropieri, înclin să afirm că miza acestor alegeri nu este aceea de a decide, din nou, calea de urmat: înainte, către democraţie, sau înapoi, către dictatură. Pentru că aceste evoluţii (sau, mai bine zis, involuţii) democratice şi instituţionale din ultimii ani sunt doar efecte. Alta este cauza. Şi anume, divorţul dintre politică şi cetăţean. Iar dacă divorţul dintre politică şi economie este favorabil acesteia din urmă – pentru că o eliberează de presiunea politicianului diletant şi parazit –, desprinderea politicii de cetăţean îi este profund nefavorabilă cetăţeanului. Mai ales că acesta îi răspunde printr-o egală şi hotărâtă despărţire de politică.

De aceea, aş spune că miza acestor alegeri este, înainte de orice, recâştigarea cetăţeanului. Înţeleasă în mai multe feluri: ca recâştigare a interesului cetăţeanului pentru viaţa politică şi pentru activităţile civice, dar şi ca recâştigare a încrederii cetăţeanului, dacă nu neapărat în clasa politică, măcar în posibilitatea ca o politică bună să îi modifice în chip favorabil existenţa.

Spun o banalitate, dar pe care mulţi se fac că au uitat-o, în anii din urmă: sensul politicii, al oricărei politici, este îmbunătăţirea vieţii cetăţeanului, sub toate aspectele ei. Altminteri, în absenţa acestei îmbunătăţiri palpabile a existenţei sale şi a perspectivelor sale de viitor, cetăţeanul nu înţelege rostul politicii. Cazul liminar este al lui Ceauşescu. România în epoca sa era indiscutabil independentă, se plăteau datorii uriaşe la FMI, se produceau milioane de tone de oţel şi se asamblau avioane de pasageri, dar viaţa de zi cu zi a cetăţeanului nu mai era altceva decât un lung şir de suferinţe şi umilinţe. Se ştie cu ce consecinţe pentru regimul Ceauşescu.

Nu altfel este astăzi. Democraţia de care ne bucurăm (în ciuda imperfecţiunilor pe care tot ultimii ani le-au scos la iveală) riscă să nu mai însemne nimic, dacă nu reuşim să refacem legătura dintre ceea ce Maiorescu numea ţara reală – adică imensa majoritate a cetăţenilor obişnuiţi – şi ţara oficială. Iar asta nu se poate face băgând gunoiul sub preş şi dosindu-i pe cei vinovaţi de dezastrul ultimilor ani în spatele unor nou-veniţi care, dacă acceptă acest şiretlic, înseamnă că făceau mai bine stând acasă. Nu se poate face în niciun caz jucând, ca la pocher, la cacealma şi la intimidare. Nu se poate ignorând faptul că 1) despre anumite chestiuni nu mai are rost să vorbim, întrucât ele sunt decise încă de când România a încheiat cu succes un program politic (aderarea la UE şi NATO), şi 2) fără respect pentru votul cetăţeanului, democraţia înseamnă, pentru acesta, la fel de mult ca „realizărili” lui Ceauşescu.

De aceea, cred că, pe deasupra tuturor sloganurilor personale şi de partid, ar trebui să adoptăm cu toţii, cei care candidăm pentru a câştiga votul alegătorilor, şi o altă deviză: nimic fără oameni. Să nu mai luăm hotărâri care îi privesc pe oameni fără să îi ascultăm. Dar nu demagogic, prin „întoarceri la popor” organizate de SPP în Piaţa Universităţii. Ci prin apelul la instanţele care îl reprezintă pe acest popor, puterea şi suveranitatea sa: la alegeri şi la vot, la Parlament, la specialiştii acreditaţi în diferite domenii, la instituţiile de mare încredere, ca Biserica sau Academia.

Nu cunosc, în istoria recentă, idee mai falsă decât aceea că românilor le trebuie un tătuc. Nu: românilor le trebuie mai multă libertate, mai mult respect pentru dreptul lor de a alege (chiar greşind, cum au făcut-o în 2004!) şi, din partea unor instituţii care se cred păstrătoarele adevărului absolut, mai multă încredere în capacitatea lor de a-şi alege singuri drumul.

Numai aşa miza următoarelor alegeri nu va mai fi decât aceea de a alege, dintre mai multe echipe de guvernare, pe cea mai competentă. Aşa cum este şi trebuie să fie miza unor alegeri într-o ţară democratică.

 

Articol publicat pe www.qmagazine.ro

Ultima ora:

ObservatorHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla

PoliticLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

EconomieSilviu Cerna: Pericolele populismului macroeconomic

ExternClara Volintiru: Taking stock of ‘election season’ in the Eastern Partnership countries

SocialCiprian Negură: Micro-sesiune marca Skills Of The Future

EvenimenteIon M.Ioniţă, Iulian Fota: Dezbatere Historia Live – Rusia şi Turcia în Nagorno-Karabah, consecinţele războiului

CulturaCristina Popescu: Nuduri în pictura românească

EditorialHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe