OraNoua.ro
Publicat în 14 octombrie 2013, 17:58 / 123 elite & idei

Ionuț Vulpescu – O conștiință a istoriei postbelice

Ionuț Vulpescu – O conștiință a istoriei postbelice

de Ionuț Vulpescu

Că Augustin Buzura este un mare scriitor, o știe oricine s-a întâlnit cât de cât cu cartea. Și, în orice caz, oricine a citit măcar unul dintre romanele sale, care de la Absenții (1970) și până la Raport asupra singurătății (2009), trecând prin Fețele tăcerii (1974), Orgolii (1977) sau Recviem pentru nebuni și bestii (1999), au configurat una dintre cele mai substanțiale construcții prozastice din literatura română. Un univers ficțional adânc înfipt în tradiția prozei ardelene, așa cum au ilustrat-o Slavici, Agârbiceanu, Rebreanu și Pavel Dan, și în care problematica morală ocupă un loc important.

De asemenea, toată lumea știe că Augustin Buzura este un scriitor care, în timpul comunismului, nu s-a conformat comandamentelor ideologiei dominante. Cărțile sale au stat luni și ani de zile pe masa cenzurii, înainte de a fi publicate, și nu o dată au apărut în urma unor bătălii dure pentru fiecare cuvânt. Dacă a existat un scriitor care a întruchipat exemplar rezistența prin cultură, acesta a fost Augustin Buzura. Nu însă o rezistență pasivă, retrasă în romane despre „obsedantul deceniu” (deși, pe atunci, a spune adevărul despre începuturile regimului comunist nu era o bagatelă, cum li se pare unora azi: însemna, de fapt, a-i evidenția ilegitimitatea). Buzura a fost printre foarte puținii care au îndrăznit să abordeze frontal clivajele ceaușismului, cum a fost, de pildă, greva minerilor din Valea Jiului, din 1977, și represiunea care i-a urmat (în romanele Refugii și Drumul cenușii). Nimeni nu a analizat, atunci, din motive de la sine înțelese, subtextul romanului Orgolii: și anume, similitudinile dintre perioada stalinistă și cea ceaușistă, deghizate sub cunoscutul discurs despre „schimbare” și despre condamnarea „erorilor” începutului. E cazul să o spunem acum: în proza lui Buzura întâlnim o condamnare neechivocă a întregii perioade comuniste, gest de curaj moral fără precedent.

Se cade să vorbim și de ziaristul Augustin Buzura. Care încă din perioada comunistă și-a dezvăluit profilul de luptător național, în sensul ilustrat în secolul al XIX-lea de către Ioan Slavici, la Tribuna. Tot la Tribuna (revista clujeană de cultură, de data aceasta) își va publica și Augustin Buzura reportajele și interviurile: texte necomplezente față de regim, scoțând la iveală ceea ce propaganda dorea să ascundă.

Mi se pare remarcabil și faptul că Augustin Buzura a continuat acest angajament național (nu politic) și după revenirea României la democrație. Intuind că democrația nu este un panaceu, el s-a angajat într-o operă de construcție instituțională, punând pe picioare Fundația Culturală Română și, ulterior, Institutul Cultural Român (de unde avea să fie dat afară de un președinte care a declarat de bunăvoie că într-un întreg mandat a citit o singură carte, și aceea nu a fost Constituția României!). Odată cu înființarea revistei Cultura și, mai ales, cu preluarea ei în regim privat, prozatorul a revenit și la publicistica națională, editorialele sale – adunate recent în două culegeri solide – alcătuind un adevărat repertoriu al neajunsurilor prezentului, dar și un ghid de îndreptare care, dacă puternicii zilei l-ar fi citit și ascultat, ne-ar fi putut ajuta să evităm măcar câteva din greșelile ce ne-au adus aici. Înainte de toate, ne-ar fi putut ajuta să fim, dacă nu bogați și dezvoltați, atunci măcar demni și încrezători în puterile noastre.

Romanele de după 1989, Recviem pentru nebuni și bestii, respectiv, Raport asupra singurătății, au punctat, ca și cele de dinainte, crizele societății românești și scăderile condiției umane. Mai întâi, imposibila „păruială de mahala” (după formula lui Eugen Simion), care a făcut ca victimele să fie transformate în călăi, iar călăii să fie exonerați de faptele lor. Apoi, atomizarea societății, care pune sub semnul întrebării însăși existența noastră ca națiune (și nu ca populație, lipsită de coeziune și supusă tuturor bătăilor vântului).

Chiar dacă a fi mare scriitor nu e deloc puțin, dimpotrivă, aș spune că Augustin Buzura, prin tot ce a scris și a făcut, este mai mult decât atât: este o mare conștiință a istoriei noastre postbelice. La 75 de ani, prozatorul este un reper moral și un simbol al excelenței creative românești

La mulți ani!

Ultima ora:

ObservatorHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla

PoliticLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

EconomieSilviu Cerna: Pericolele populismului macroeconomic

ExternClara Volintiru: Taking stock of ‘election season’ in the Eastern Partnership countries

SocialCiprian Negură: Micro-sesiune marca Skills Of The Future

EvenimenteIon M.Ioniţă, Iulian Fota: Dezbatere Historia Live – Rusia şi Turcia în Nagorno-Karabah, consecinţele războiului

CulturaCristina Popescu: Nuduri în pictura românească

EditorialHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe