Ionuț Vulpescu: Podcast – invitați, Valentin Albeșteanu și Miruna Ionescu
Bucureștiul de altădată nu e doar pentru nostalgici, e și pentru timpul prezent. Când tace din aglomerația lui, se aud conștiințele de demult, cele care făceau din București micul Paris, metropola interbelică a culturii. „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara?” nu era doar o invitație la dragoste, era un apel la viața împreună, într-o capitală în care, după Primul Război Mondial, se întrevedea speranța: apetitul pentru muzică revine, pentru suflete care se ascultă, pentru inimi care dansează. La microfonul Avangardei, într-un episod special, cântă Taraful de Oraș, cu vocea actriței Miruna Ionescu și vioara maestrului Valentin Albeșteanu. Doi prieteni din lumea artei care au pornit un proiect despre acel București pe care îl știm din poveștile „lumii bune”: cultura interbelică pe portativ, binecuvântările Mariei Tănase, muzica nu de petrecere, ci spectaculoasă și spectaculară, care inspiră mai târziu și societatea teatrului de revistă. Aflați de ce Taraful de Oraș va porni într-o aventură, cea a Festivalului International de Muzică Interbelică, de ce București e locul cel mai potrivit să îl găzduiască și cum anume vocea Mirunei și vioara lui Valentin transformă cultura nostalgicilor ultimului secol într-un brand de țară, într-un dialog pe care autorii proiectului „Poveste despre Bucureștiul de odinioară” îl au cu fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu. Și, vorba cântecului, „habar n-ai tu” câte povești de demult răsună în noul episod al podcastului Avangarda, plecând de la partiturile interbelice care au dus Bucureștiul pe Calea Victoriei.
Ultima ora:
ObservatorAntonia Pup: Cine va fi instrumental în ghidarea politicii externe și de securitate a SUA față de Europa în următorii 4 ani – Marco Rubio sau Elon Musk?
PoliticMarcel Ciolacu, MESAJ pentru Recep Erdogan: România este solidară cu Turcia și poporul său în urma incendiului devastator de la hotelul Grand Kartal
EconomieAndrei Dudoiu: În cinci ani s-au făcut investiţii de 78 milioane euro în start-up-uri tech din Europa prin platforma noastră
ExternAntonia Pup: Cine va fi instrumental în ghidarea politicii externe și de securitate a SUA față de Europa în următorii 4 ani – Marco Rubio sau Elon Musk?
SocialRadu Puchiu: 𝗚𝗹𝘂𝗺𝗲𝘀𝗰 𝗱𝗲𝗰𝗶 𝗲𝘅𝗶𝘀𝘁
EvenimenteAlexandru Nazare: Together, we build bridges for a stronger, more united Europe!
EditorialClaudiu Butacu: Lecții care-ți schimbă viața
CulturaMarco Badea: Ar merita să mergem mai mult la teatru, să citim mai mult, să consumăm mai multă cinematografie în sala de cinema
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe