Ionut Vulpescu: Sechele staliniste
Românitatea, aşezată de bunul Dumnezeu la confluenţa unor imperii hrăpăreţe, a căutat mereu să rezolve parteneriatul asimetric cu acestea, astfel încât interesele noastre fundamentale să fie precis delimitate şi apărate.
Astfel, Miron Costin a răspuns foarte subtil unui sultan, care îl întreba cât de mult doreşte el, boierul român, să se extindă Imperiul Otoman: „Luminăţia Ta, a spus cărturarul, doresc Imperiului să se lăţească oricât de mult, numai peste Moldova să nu se lăţească”. Inteligent, sultanul a apreciat curajul şi fineţea diplomatică a aristocratului moldav, care, deşi aflat în inferioritate (trupele otomane, în drum spre Cameniţa, se aflau lângă Iaşi) şi riscându-şi capul, nu a pregetat să afirme interesele româneşti, fără a le ignora pe cele turceşti.
Din păcate, acum părem să fi pierdut, undeva, pe drum, această înţelepciune, dacă nu cumva şi patriotismul luminat care o anima.
Mai grav este că au cam dispărut liderii de tipul Miron Costin în politica noastră. Constat cu stupoare că în rândurile fostului partid de guvernământ există o serie lungă de politicieni pentru care interesele de partid – şi chiar interesele care, camuflate în spatele partidului, aparţin altor state – sunt mai presus decât cele naţionale.
Un alt cărturar moldovean, genialul Dimitrie Cantemir, spunea: „De faci cale unui lucru fără cale, multe lucruri fără cale vor urma”. Odată deschisă poarta subordonării interesului naţional unor alte interese, spirala degradantă în care s-a angajat PD-L nu mai poate fi oprită. Olanda, care din motive meschine, în afara regulilor şi angajamentelor europene, ne blochează accesul în spaţiul Schengen, a primit de la PD-L un trifoi fără foi, adică un pretext suficient pentru a continua încălcarea normelor europene. Aşa-zisa „lovitură de stat” le oferă politicienilor olandezi şansa nesperată de a mai invoca un motiv pentru a susţine tratamentul umilitor aplicat ţării noastre, fără a risca un vot de blam (infringement se numeşte procedura, pe evropeneşte).
Mai departe: soseşte candidatura românului Leonard Orban pentru Curtea de Conturi a UE. PPE doreşte să îşi promoveze propriii oameni şi, cum a făcut o favoare PD-L în vară, când l-a menţinut la Cotroceni pe cel pe care poporul român l-a respins, i-a cerut acum favoarea înapoi. Domnul Orban a primit voturi împotrivă, decisive, de la compatrioţii săi pedelişti, subordonaţi interesului de partid, nu celui naţional.
Asemenea comportamente, total împotriva tradiţiei istorice româneşti, nu am mai văzut în epoca modernă decât în timpul stalinismului (1948-1960). Numai atunci politicieni şi oameni publici români au fost mai fideli URSS şi comunismului mondial decât ţării şi cetăţenilor ţării lor. Și nu ştiu de ce, am impresia că această coincidenţă, între epoca stalinistă şi cea de azi, nu e tocmai întâmplătoare.
Articol publicat pe www.qmagazine.ro
Ultima ora:
ObservatorDragoş Preda, Andrei Stoian: Dialog despre alegerile prezidențiale din România
PoliticDragoş Preda, Andrei Stoian: Dialog despre alegerile prezidențiale din România
EconomieCristian Tudor: Ultragreens continuă să demonstreze că inovația, perseverența și angajamentul pentru excelență pot face diferența
ExternAnca Dragu discută la Bruxelles despre integrarea în structurile financiare europene
SocialElena Calistru, la audierea din comisia REGI a Parlamentului european, despre viitorul politicii de coeziune din perspectiva societății civile
EvenimenteAlexandra Dobre: Am bucuria de a vă invita la un moment special pentru mine!
EditorialRadu Carp: Mesia de pe TikTok – o dezinformare de proporţii (I)
CulturaFlaviu Predescu: Despre Festivalul de Teatru de la Cluj, la Cultura pentru toți – Video
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe