OraNoua.ro
Publicat în 28 septembrie 2016, 21:50 / elite & idei

Ionuț Vulpescu, Vicepreședinte PSD: “Cultura trebuie să fie în centrul oricărui proiect de viitor al societății românești”

Ionuț Vulpescu, Vicepreședinte PSD: “Cultura trebuie să fie în centrul oricărui proiect de viitor al societății românești”
ionut-vulpescu-bw

Ionuț Vulpescu este deputat și vicepreședinte al PSD, membru al Comisiei de Cultură, Arte şi Mijloace de Informare în Masă din Camera Deputaților, Preşedinte al Comisiei de Cultură, Educaţie și Protecție Socială a Adunării Parlamentare la Marea Neagră. A fost ministru al Culturii în Guvernul Ponta IV. 

Interviul a fost publicat de Intervio

Ce părere aveți despre Strategia culturală națională? Ce instituții considerați că sunt cele mai abilitate pentru patronarea acestei direcții de dezvoltare?

Ca să am o părere despre ea, Strategia ar trebui să existe, într-o formă definitivă, și să fie acceptată de toți cei interesați, împreună cu un minim de garanții legate de decuplarea ei de ciclurile electorale. Evident, Strategia trebuie să rămână deschisă, pentru a fi adaptată unor schimbări determinate de nevoi care sigur au să apară, în timp. Dar măcar zece ani Strategia ar trebui aplicată consecvent, de toți cei din domeniu. Și, în viziunea mea, odată cu Strategia trebuie elaborat și un mecanism de evaluare a rezultatelor aplicării ei, pentru a vedea în ce măsură ne atingem obiectivele declarate. Am văzut atâtea ”Strategii” în ultimii 26 de ani, despre care nimeni nu poate spune ce impact au avut asupra unui domeniu sau altul, pentru că nimeni nu s-a gândit la evaluare și la criterii clare pentru asta, încât mă gândesc că nu e cazul să repetăm această greșeală și în cultură.

În timpul mandatului meu în fruntea Ministerului Culturii am demarat elaborarea unui astfel de document. Răspunsul celor interesați a fost extrem de pozitiv, pentru că, în primul rând, am plecat de la baza sistemului, care a fost implicată direct în elaborarea ei. Oamenii aceștia cunosc foarte bine detaliile, cele care ne fac mereu probleme, nu degeaba se spune că Diavolul se ascunde în detalii. Pe de altă parte reacția fost pozitivă pentru că o astfel de Strategie, pe termen lung, decuplată de ciclurile electorale, cum spuneam, ar da predictibilitate multor decizii și acte administrative, ar permite o mai bună pregătire și derulare a investițiilor, concentrarea lor pe direcțiile prioritare, cum ar fi protejarea și valorificarea patrimoniului național.

Eu tot sper că viitoarele alegeri vor da o coaliție guvernamentală stabilă, care să permită finalizarea Strategiei, și apoi operaționalizarea ei. Nu ne mai putem permite luxul de a începe ceva, pe care apoi să-l abandonăm, pentru că se schimbă ministrul sau guvernul. Nu politicul, ca termen generic, este vinovat de ceea ce se întâmplă în multe domenii. Reamintesc faptul că o țară se conduce prin politici publice. Dar când ai trei miniștri într-o jumătate de an, la Sănătate, la Educație sau la Transporturi, spre pildă, și fiecare are ideile lui despre un lucru sau altul, de ce ne-am aștepta la ceva bun de la guvernare? Iar dacă odată cu noul ministru începe schimbarea șefilor de instituții din subordine, până la ultimul, atunci eșecul este garantat. De aici și frustrările populației în ceea ce privește performanțele guvernării, oricare ar fi ea.

De ce credeți că publicul din România se află prin ultimele locuri în clasamentele europene pentru lectură, în condițiile în care cartea este printre cele mai accesibile dintre bunuri?

Dincolo de preț – care a fost, și într-o oarecare măsură este încă o problemă, chiar dacă în timpul mandatului meu am reușit scăderea TVA la 5% pentru diverse bunuri culturale, carte, spectacol, publicații culturale – sunt și alte probleme legate de consumul de carte. Primul, și de departe cel mai important, este publicul. Nevoia de lectură, cu rare excepții, nu mai este ceva ce trebuie satisfăcut. Iar această nevoie nu se naște spontan, ea se induce, în procesul educațional, dar și în familie. Or, când o treime dintre tinerii care părăsesc studiile medii, cu sau fără examen de Bacalaureat, sunt, practic, analfabeți funcționali, cum credeți că ar putea aprecia lectura, dacă nu înțeleg nici măcar textul unui act administrativ banal?

Statul poate acționa pentru democratizarea, înlesnirea, dacă vreți, accesului la carte, printr-o serie de măsuri, cum ar fi finanțarea bibliotecilor publice și școlare, facilități fiscale pentru editori, sprijinirea Târgurilor de Carte, etc. Dar fără ca și restul: scriitori, editori, părinți, să contribuie la stimularea nevoii de lectură, lucrurile se vor schimba foarte greu. În lupta cu (in)cultura catodică lectura are puține șanse să învingă. Deocamdată lectura este un ”sport” elitist, iar pentru restul unul extrem, cu nebănuite primejdii pentru lenea intelectuală, deci de evitat.

Ce ne puteți spune despre meșterii populari? Care este situația acestora, în condițiile în care manufacturile sunt fără îndoială unele dintre principalele atracții turistice în statele cu tradiție culturală?

Am un profund respect pentru meșterii populari și pentru lupta lor tenace, pe care o duc cu ”economia de piață”, cu birocrația și cu prejudecățile, pentru a păstra o tradiție atât de bogată, dar acum prea puțin înțeleasă și respectată. Urbanizarea nu înseamnă pierderea rădăcinilor, ci, dimpotrivă, întărirea lor. Dar cum noi suntem și acum pierduți în tranziție, normalul este încă greu de definit.

Există o mare tentație a ”industrializării” meseriilor tradiționale, respectiv a produselor meșterilor populari. În fond, asta le asigură existența. Important mi se pare să găsim acele mijloace prin care meșteșugul, ca atare, să nu dispară, să fie respectate temele tradiționale, să nu se cedeze diverselor mode. S-au întâmplat astfel de lucruri și în trecut, se întâmplă și acum. Ministerul Culturii, prin instituțiile sale, poate să fie un soi de păstrător al ”dreptei căi” în materie, pe de o parte ajutându-i pe meșterii populari să se adapteze pieței, fără a renunța la tradiții, și pe de altă parte pentru a valorifica rezultatele diverselor cercetări în domeniu. Reglementarea este necesară, cu condiția să fie inteligentă, și să ofere soluții, nu să nască probleme pentru meșterii populari.

Ionut Vulpescu

Ce părere aveți despre gestionarea fondului național de patrimoniu? Ce ne puteți spune despre delictele prin care monumentele istorice sunt ”mutilate”?

Este o discuție vastă, ce merită o atenție specială, și trebuie făcută fără pasiuni și mai ales fără partizanat politic sau de altă natură. Evident, gestionarea lui nu este de natură să ne mulțumească, dimpotrivă, sunt doar motive de îngrijorare. Totul pleacă, acum, de la neclaritățile din regimul de proprietate, și de conduita extrem de agresivă a ”dezvoltatorilor imobiliari”, care au adoptat postura ”mușcă și fugi!”. Fără să înțeleagă că un obiectiv de patrimoniu, inteligent valorificat, crește valoarea de piață a ansamblului. Am văzut în ultima vreme o nouă abordare, ce-i drept timidă, din partea unora dintre dezvoltatori, care încearcă să păstreze și clădiri de patrimoniu în ansamblul proiectelor lor. Unele sunt reușite, altele, mai puțin. S-ar părea că e nevoie și de arhitecți specializați, dar și de urbaniști cu viziune.

Mutilarea unor monumente vine din ignoranță, din incultură, din refuzul de a ține cont de părerea specialiștilor. ”Eu te-am făcut, eu te omor!”, transferat în sfera monumentelor istorice: ”Proprietatea e sfântă! E casa mea, fac ce vreau cu ea!” Ei bine, tot ce înseamnă autoritate publică, centrală și locală, cu atribuții în domeniu, trebuie să aplice ferm legea, care există, și să schimbe conduita celor care gândesc și acționează astfel. Doar că fragmentarea deciziei, suprapunerea competențelor între diferite autorități, permit ocolirea legii. Iar când se intervine este prea târziu. Un prea târziu nu de puține ori premeditat.

Cum putem schimba în bine starea de lucruri din domeniu? Cred că trebuie făcută  o restructurare a Institutului Național al Patrimoniului, pentru a răspunde mai bine nevoilor din domeniu. În al doilea rând trebuie planificate mai bine proiectele de renovare a diverselor obiective de patrimoniu. Acum începem prea multe lucrări, pe care cu greu le ducem la capăt, multe nu sunt urmărite riguros, se fac greșeli, se risipesc resurse. În al treilea rând, pe măsură ce va crește bugetul alocat Culturii, trebuie preluate în domeniul public unele obiective de patrimoniu, de importanță deosebită.

Nu în ultimul rând, sunt pentru o educație în sensul protejării patrimoniului cultural. Oamenii trebuie să înțeleagă că patrimoniul reprezintă o oportunitate de dezvoltare economică, este un bun public la fel de important ca autostrăzile, spre pildă, că el ne dă identitate, ca națiune, ne definește. Fără acest parteneriat între cetățeni și deținătorii de patrimoniu starea patrimoniului va evolua în rău, nu în bine.

Care sunt problemele cele mai acute din sfera patrimoniului național? Ce deficiențe cu potențial agravant sesizați?

Pe scurt, este vorba despre statutul juridic al bunurilor de patrimoniu, confuz, în multe cazuri, confuzie întreținută adesea și de cei care au interesul să îl transforme în marfă, și în afaceri imobiliare, și, evident, de starea lui. La asta se adaugă, ca în multe alte cazuri, fragmentarea răspunderii pentru conservarea și valorificarea lui. Nu spun că resursele umane și financiare pentru conservarea și valorificarea a ceea ce avem sunt suficiente, dimpotrivă. Dar rezolvarea primelor ne-ar permite, chiar cu resurse limitate, să avem un patrimoniu cultural într-o stare mult mai bună decât avem.

Există tendința de a considera că tot ce este vechi este valoros și ”patrimoniu”, și ignorăm alte lucruri, care, chiar dacă vin dintr-o epocă mai apropiată nouă, au originalitate și valoare culturală indiscutabilă.

O problemă aparte o reprezintă lipsa specialiștilor în restaurare. Și nu mă refer doar la aceia care au în grijă exponatele din muzee. Nu poți reface imobile vechi cu oameni care nu cunosc materialele și tehnologiile folosite în momentul construcției lor, care nu au cunoștințe minime despre tehnici de restaurare. Trebuie să-i selectăm, să-i pregătim, și să asigurăm firmelor specializate în așa ceva – nici ele foarte multe, și nici foarte bune – un număr constant de lucrări, care să le permită păstrarea muncitorilor calificați, și a specialiștilor. Cu lucrări sporadice, fără o finanțare ritmică, fără perspective clare, fără o planificare a acestor lucrări, nu vom reuși nimic bun în materie. Este păcat, pentru că România n-o avea atâtea castele câte are Franța, dar fiind la intersecția a trei imperii, are o diversitate de obiective de patrimoniu cum rar poți găsi. Și până la urmă diversitatea este mai atractivă.

Ce direcții strategice sesizați ca fiind fezabile pentru o dezvoltare sustenabilă a culturii române?

Cultura română este una extrem de diversă, și asta vine din curiozitatea și din dorința de a experimenta a creatorilor autohtoni. Să nu uităm că am fost deschizători de drumuri în suficiente domenii culturale, pentru a continua pe această direcție. Știu și eu, poate această înclinație spre experiment, spre nou, spre ocolirea căilor bătute să fie direcția – sau măcar una dintre ele – strategică de dezvoltare a culturii românești.

Aș fi bucuros să văd că nu tratăm creația ca pe o industrie, care se adaptează cerințelor pieței, și răspunde exigențelor de randament și de profit proprii întreprinderii capitaliste. Da, se pot câștiga bani de pe urma evenimentelor culturale. Dar creația nu este un act mecanic, nu se judecă ”productivitatea muncii” creatorului. Asta ucide și cultura, și creativitatea.

De aceea sunt adeptul susținerii din bani publici a activităților culturale. Creatorii trebuie să aibă un minim confort material, și certitudinea că pot intra în dialog cu publicul, sub o formă sau alta, într-un număr de spații publice dedicate special acestui lucru. Pe de altă parte statul are obligația democratizării accesului la cultură, făcând posibilă participarea tuturor cetățenilor la actul cultural în sens larg, fie că este vorba de carte – prin subvenționarea prețului și prin dezvoltarea bibliotecilor publice – sau de arta spectacolului: teatru, operă, operetă, balet, film, sau de artele vizuale.

Bugetul public destinat culturii este mult prea mic. Cred că trebuie să ne propunem ca în următorii patru ani el să crească până la 1% din PIB. În condițiile de acum este inexplicabilă imposibilitatea Ministerului Culturii de a cheltui banii alocați domeniului. Este un eșec, care vine din lipsa de viziune și de program a celor care au venit să gestioneze domeniul din postura de ”tehnocrați”.

Iar pentru a fi siguri că în România cultura se dezvoltă durabil, principalul accent trebuie pus pe educație. Cum arată lucrurile acum, mă tem că nu avem prea multe motive de optimism. Educația și cultura merg mână în mână, trebuie să le acordăm atenție egală.

Ionut Vulpescu

Cum poate diplomația culturală să contribuie la imaginea României în lume?

Diplomația culturală, deși nu este formalizată (scot din discuție ICR, care are și această dimensiune, dar o exercită cu prea multă discreție) există, și se manifestă viguros. Uitați-vă la câte acțiuni de succes au loc în România, începând cu Festivalul, și Concursul, ”George Enescu”. Artiștii români se afirmă pe marile scene ale lumii, sunt pe simezele unor cunoscute muzee sau galerii de artă. Participăm la marile târguri de carte, organizăm astfel de manifestări în țară.

Cred că trebuie să facem un pas înainte în acest domeniu. Există tentația de a ne adresa, cu manifestările culturale, unor elite din țările în care se desfășoară aceste evenimente. Pentru a obține un răspuns necesar, în materie de imagine, trebuie să ne adresăm și omului obișnuit, omului de pe stradă, care cunoaște mai puține despre România, și nu neapărat lucrurile care ne dau identitate culturală.

Cum se definește stânga în România? Este în conexiune cu stânga europeană?

Stânga românească suferă și ea, ca și dreapta, de pe urma unei absurde, și contra-productive, ”dezideologizări”. Așa-zisa migrare către centru este doar o scuză pentru lipsa de apetit pentru dezbateri pe teme ideologice. Numai că asta a stârnit nemulțumirea publicului. Sigur, n-au fost demonstrații în piețe publice, cu portretele lui Marx, sau, după caz, ale corifeilor dreptei neo-liberale, gen Ayn Rand. Nu, nemulțumirea s-a tradus în legăturile tot mai slabe dintre cetățeni și partidele politice. Sau în celebra lozincă de la manifestațiile din ianuarie 2012, ”PDL=USL=aceeași mizerie!”. Sigur, era o exagerare, însă dacă ne uităm la ce s-a întâmplat cu PNL, cel puțin în parte, a fost un adevăr. Cu toate slăbiciunile ei, USL s-a dovedit o formulă politică de succes, și, lucru pe care puțini l-au remarcat, a avut, și are încă, un public al ei, care nu vota nici cu liberalii de atunci, nici cu social-democrații. E o lecție de care trebuie să ținem cont.

Mai interesante mi se par evoluțiile din spațiul civic de stânga, unde se afirmă mulți tineri, cu studii foarte bune, în țară și în străinătate, tineri bine conectați la dezbaterea de idei contemporană, care influențează, chiar dacă nu foarte vizibil, și politicile partidului de stânga din România. Această zonă civică va da viitoarele elite ale stângii politice, inclusiv ale PSD. Unde are loc o schimbare de generații, mult mai importantă decât se crede, și mai interesantă decât relațiile de moment dintre unii lideri ai PSD. Partidul produce politici publice, unele au trecut proba adecvării la realitate, cu bune rezultate, se construiesc alternative, proiecte pentru oameni. Vine și momentul în care publicul va fi atent și la așa-ceva, nu doar la știrile gen tabloid despre înțepăturile între X și Y.

Una peste alta, PSD este un partid al stângii nemarxiste europene, cu tot ce înseamnă asta. Are și punctele sale tari, în materie de capacitate administrativă, de guvernare, de politici economice și sociale, are și puncte mai puțin tari, care privesc dialogul cu anumite segmente ale societății.

Cum vedeți rolul intelectualilor în politică? Ce face PSD în acest sens?

Dacă este vorba despre așa-numiții ”intelectuali publici”, pare că PSD este ocolit de noroc. Dar cine decide dacă ”X” sau ”Y” sunt intelectuali publici de ”bine”, care merită atenția ”maselor”, și alții, nu? Toate aceste ”topuri” sunt pe cât de arbitrare, pe atât de jignitoare și pentru ”premianți”, și pentru ceilalți. Și nu produc nimic în afară de conflicte în spațiul public.

Un intelectual vine în politica partizană – că în politica de contemplație sunt cu duiumul! – atunci când simte că trebuie să schimbe ceva, și are și un plan pentru asta. Da, politica nu este tocmai ”curată”, și când spun ”curată” nu la corupție mă gândesc. Angajamentul politic explicit nu este comod pentru nimeni, mai ales în România, unde politicianul, în sens larg, este dușmanul care trebuie făcut una cu pământul. Această agresivitate împotriva intelectualilor care fac politică a văduvit partidele de rezervoare de idei, atât de necesare, a coborât lupta politică la un nivel de-a dreptul primitiv. Atacați la grămadă, intelectualii publici, oameni care ar avea ceva de propus, s-au retras, își văd de meseriile lor prime. Și este păcat. Pierdem cu toții, din dorința maladivă a unora de a face rău.

Care sunt proiectele cu care PSD dorește să câștige alegerile parlamentare din toamnă?

Proiecte sunt multe. Ele ar putea fi rezumate astfel: ”O Românie echitabilă și mai prosperă, mai solidară, un stat mai performant, un cetățean mai respectat, partener pentru dezvoltarea societății!”. Nu sunt lozinci fără acoperire în fapte. În spatele cuvintelor sunt realizări, sunt programe, sunt politici publice, o experiență administrativă și guvernamentală, un program legislativ. Ideea este să continuăm ce a fost bun în politica noastră, să schimbăm ce trebuie schimbat, în acord cu nevoile și așteptările cetățenilor, fără patetisme de campanie și populism lipsit de orizont. Nu vrem să cedăm tentației populiste. România nu-și poate permite un asemenea lux. Nu am avea cu ce să-l plătim!

Care sunt partenerii de încredere ai PSD cu care partidul pe care îl reprezentați poate forma Guvernul?

Cele petrecute în ultima vreme, de fapt cam din 2010-2011 încoace au făcut ca ALDE – partea liberală a fostului Partid Național Liberal – să devină aliatul natural al PSD. Ne unește o viziune comună despre libertate, drepturi și libertăți cetățenești, respectul Constituției și al legilor, viziunea despre Parlament și despre nevoia de mai multă democrație, despre libertatea de a întreprinde. România va avea nevoie, în acest ciclu de dezvoltare, de politici liberale în economie, temperate și corectate de politici sociale solide, mai ales în materie de combatere a sărăciei și de acces universal la educație și la sănătate. Sunt și alte forțe politice cu care avem un dialog, iar dacă intră în Parlament, se pot găsi în majoritatea guvernamentală.

Dacă veți reveni la Ministerul Culturii, care ar fi primele măsuri pe care le-ați adopta?

Primul lucru pe care l-aș face, dacă ar fi să mă întorc în fruntea Ministerului Culturii ar fi să mă asigur că mandatul va fi suficient de lung încât să pot face lucrurile pe care mi le-am propus, și sunt atât de necesare pentru rezolvarea problemelor din sistem. Cultura NU este un domeniu marginal al guvernării, nu este un soi de moft. Este un lucru extrem de serios, care contribuie tot mai mult la creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă, lucru specific societăților post-industriale.

Este nevoie de o analiză instituțională serioasă, pentru a vedea cum să adaptăm structura instituției la misiunile ei prezente și viitoare. Vreau să fiu bine înțeles: din punctul meu de vedere ministerul are prea puțini oameni față de obligațiile sale, nu prea mulți, pe care trebuie să-i dăm afară. Este vorba de întărirea direcțiilor culturale din structura ministerului, de corecta lor încadrare cu personal, de acoperirea unui gol generațional, care se simte deja în felul în care funcționează ministerul.

Completarea personalului trebuie însoțită de corecta salarizare a celor care lucrează în minister, lucru pe care începusem să-l fac. Este bizar și nedrept să accepți salarii atât de mici pentru oameni cu studii de cea mai bună calitate, cu specializări care cer mult studiu și multă muncă, doar pentru că, așa cum spuneam, cultura este ceva marginal în raport cu economia. Nu, cultura poate aduce mai mulți bani decât unele ramuri industriale, dacă știm cum să facem asta. Și nu putem schimba lucrurile cu oameni cărora le este refuzat statutul social meritat.

Trebuie stinse o serie mult prea lungă de conflicte, și între generații, și între funcționarii publici și componenta politică a Ministerului. Cabinetele demnitarilor nu trebuie să se substituie structurii de conducere instituțională. Consilierii ministrului sunt pentru a-l consilia pe el, pentru a-l ajuta să structureze deciziile, nu să conducă alături de el, sau, și mai rău, să i se substituie. Așa au fost abordate lucrurile în ultima vreme, și tensiunile au crescut brusc, au apărut altele noi, instituții importante, muzee, teatre, alte instituții de cultură, au fost destabilizate de conflicte. Reforma nu înseamnă doar schimbarea unora cu alții. Asta nu e reformă. E cel mult clientelism.

Metoda cea mai potrivită de a conduce acest minister este construirea consensului, prin dialog cu toți cei interesați. S-a crezut în ultimul timp că poți gestiona crize, generând crize noi. Metoda asta, cu combaterea unui incendiu prin aprinderea unuia nou funcționează – când funcționează – pe miriște. În instituții, publice sau private, este rețeta desăvârșită a dezastrului.

Un alt lucru pe care l-aș face, revenit la Minister, ar fi reevaluarea rolului și întărirea direcțiilor județene pentru Cultură. Ele sunt instrumentele de intervenție ale Ministerului în teritoriu. Dacă nu au nici putere de decizie, nici oameni cu care să aplice politicile în domeniu, la ce să ne așteptăm? Iar oamenii care să gestioneze domenii complexe, precum cel cultural, nu se găsesc pe toate drumurile. Tot ce vedem, în acest domeniu, este mirarea ipocrită că se întâmplă rău într-un domeniu sau în altul, și sunt găsiți repede niște țapi ispășitori. Dar investim în oameni, în pregătirea lor, mai ales a celor care trebuie să se ocupe de patrimoniu? Nu. Asta ar fi o altă prioritate: pregătirea oamenilor din domeniu. Și se va face după o ”programă” pe care o vom elabora împreună cu oamenii din domeniu, cu Uniunile de creație, cu toți cei interesați.

Eu am avut, și am, ferma convingere că România se poate afirma în primul rând prin cultură, iar rolul Ministerului este acela de a servi în primul rând cultura, și de a-i ajuta pe creatori să se afirme.

Este România pregătită pentru unirea cu Republica Moldova?

Eu cred că da. Nu asta este problema, deși vor exista niște costuri, care îi vor afecta pe toți românii. Suntem pregătiți să le asumăm, așa cum au făcut și vest-germanii după căderea zidului Berlinului. Eu aș pune întrebarea altfel: este pregătită pentru Unire Republica Moldova? Și nu mă refer la sentimentele unioniste. Să fim realiști, și exacți: România este membru al UE și al NATO. Pentru asta a făcut niște reforme, de toate genurile, pentru a îndeplini condițiile de aderare. Moldova va fi pregătită pentru unirea cu România atunci când ar putea îndeplini, ca și România, toate condițiile aderării la UE și la NATO. Ceea ce văd că vrea să facă acum, mai serios și mai consistent ca niciodată, Chișinăul. Iar România este gata să o ajute cu tot ce-i stă în putință. Politica pragmatică și deschisă a guvernului Ponta a fost, cred eu, cel mai potrivit mod de a acționa pentru a face posibil acest moment.

Ce propuneri aveți pentru a marca 100 de ani de la Unire?

Eu personal, dar și Partidul Social Democrat, al cărui vicepreședinte sunt, suntem conștienți de importanța momentului 2018 și de necesitatea pregătirii sale temeinice. Am fost în campania electorală pentru alegerile locale la Alba Iulia, unde am prezentat pe larg ceea ce consider că ar trebui făcut pentru a marca veacul scurs de la Marea Unire. Aceste idei le veți găsi și în programul de guvernare pe care PSD îl va propune românilor, în contextul alegerilor parlamentare de la sfârșitul acestui an. Pe scurt, proiectul Centenarului Marii Uniri este concentrat în jurul a cinci piloni. Primul pilon îl reprezintă recuperarea aspectelor ocultate ale Marii Uniri. Trebuie să recuperăm adevărul istoric, profund distorsionat de regimul comunist, și să cinstim memoria celor care au făcut posibilă Marea Unire. Al doilea pilon îl reprezintă unirea tuturor provinciilor istorice printr-o „autostradă culturală”, care să lege, prin manifestări înrudite, capitalele Marii Uniri (București, Alba-Iulia, Arad, Chișinău și Cernăuți), dar și alte localități al căror rol istoric în pregătirea și desfășurarea Marii Uniri este cunoscut. În al treilea rând, nu trebuie să uităm de revistele care au contribuit, într-un fel sau altul, la pregătirea acestui act istoric. În acest sens am luat primele măsuri încă de anul trecut, când eram ministrul Culturii, și când a intrat în vigoare Legea finanțării de la bugetul de stat a revistelor de cultură. Al patrulea pilon este transformarea Muzeului Unirii de la Alba-Iulia într-un Centru Național de Cercetare a Marii Uniri, cu două componente, una muzeală și cealaltă de cercetare științifică pluri-disciplinară a acestui eveniment istoric. Actul Marii Uniri a avut și consecințe și pe plan european, nu doar național, iar cunoașterea acestora ne va ajuta să înțelegem mai bine contextul intern și internațional în care ne aflăm. Nu în ultimul rând, trebuie să construim un Panteon al României, care să conțină amintirea simbolică a personalităților care au marcat istoria națională.

În sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, cultura joacă cel mai important rol, pentru că România a avut o identitate culturală unitară înainte de a avea unitatea statală. Pregătirea Centenarului trebuie să intre în următoarea treaptă de viteză, pentru că toate aceste proiecte necesită timp pentru a fi realizate, iar timpul este extrem de scurt.

Interviul integral la http://intervio.ro/2016/09/28/ionut-vulpescu-vicepresedinte-psd-cultura-trebuie-sa-fie-in-centrul-oricarui-proiect-de-viitor-al-societatii-romanesti/

Ultima ora:

Lucian Croitoru

ObservatorLucian Croitoru: Ideologia din discursul economic al elitei noastre

cristian-grosu

PoliticCristian Grosu: România sovietică, ocultismul decizional și reforma clasei politice

Lucian Croitoru

EconomieLucian Croitoru: Ideologia din discursul economic al elitei noastre

iulian-chifu-3

ExternIulian Chifu: Ţinta Putin – Ultima confruntare-maraton în direct înaintea alegerilor prezidenţiale din Rusia

liviu-muresan

EvenimenteLiviu Muresan: Reuniune Belt and Road ,16+1 si Strategia Dunarii

ionut-vulpescu-bw

CulturaIonuț Vulpescu: Nu există politici bune, de stânga sau de dreapta, ci corecte sau incorecte

George-Butunoiu

SocialGeorge Butunoiu: Trainerul de chelneri

radu-carp-fcd-3028_n

MoldovaRadu Carp: Există un sistem electoral care poate produce un plus de democraţie în Republica Moldova?



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe