Adriana
Publicat în 20 martie 2013, 14:19 / 92 elite & idei

Ionut Vulpescu:Un Papă pentru oameni şi pentru dialog

Ionut Vulpescu:Un Papă pentru oameni şi pentru dialog
+ Observator

Frumoasa ceremonie de intronizare a Papei Francisc a conţinut, pe lângă „ingredientele” obişnuite – atmosferă solemnă, prinţi ai Bisericii, mulţimi, şefi de stat şi de guvern – şi un element în premieră absolută. Istorică, aş zice, dacă nu ne-am teme de cuvintele mari.

Este vorba de prezenţa, pentru prima dată, în cadrul ceremoniei a Patriarhului Ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu I. Fost prieten al marelui Ioan Paul al II-lea (ambii, membri de onoare ai Academiei Române), Bartolomeu I este cunoscut ca un înalt ierarh ortodox dedicat dialogului şi apropierii de dintre cele două Biserici, în scopul configurării mai pronunţate a identităţii creştine a Europei Unite.

Este un semn de bun augur că, aşa cum anticipam, şi noul Papă gândeşte la fel şi a dorit să-şi înceapă pontificatul prin două mesaje: unul de întoarcere la oameni şi la misiunea Bisericii, de sprijin pe drumul mântuirii, şi altul de dialog către fraţii ortodocşi, alături de care catolicii se împărtăşesc din Sfânta Tradiţie şi din moştenirea apostolică.

Să dea Dumnezeu să vedem cele două Biserici apropiindu-se şi înţelegându-se în toate cele ce sunt necesare pentru apărarea valorilor creştine şi pentru mântuirea oamenilor!

Ultima ora:

ObservatorCosmin Ghiţă: Nu excludem în acest moment o emisiune de obligaţiuni sau alte instrumente în conexiune pentru retehnologizare

PoliticDragoș Preda: #DezvoltamPrahova #DezvoltamPrahovaInteligenta

EconomieCosmin Ghiţă: Nu excludem în acest moment o emisiune de obligaţiuni sau alte instrumente în conexiune pentru retehnologizare

ExternBarbu Mateescu: ”Anti-contemporaneitatea face un pas înapoi”

SocialCsibi Magor: Am avut cu toții un an greu. Dar putea să fie mult mai greu

EvenimenteDan Mihalache: “Understanding the Romanian Diaspora – Diaspora mobilisation during COVID-19”

CulturaCristina Popescu: Cele mai recente aprecieri internaționale ale mărcilor poștale românești, materializate în două premii Nexofil

EditorialAndrei Stoian, Alexandru Georgescu și Radu Magdin la emisiunea Sfere de Interes



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe