de Iulian Chifu

După numeroase prelungiri și pertractări și aproape 20 de luni de negocieri, Iranul și comunitatea internațională au ajuns la un acord privind programul nuclear al Teheranului și modul de control pentru ca acesta să nu devină un program militar.

Anunțul făcut marți la Viena și semnătura tuturor membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate plus Germania (formatul 5+1, sau alternativ 3+3 relativ la statele membre ale UE și celelalte puteri globale) și Iranul a marcat încheierea unei etape în care angajarea militară părea să fie alternativa pentru a bloca proliferarea nucleară și înarmarea Iranului cu arma atomică.

Anunțul a fost urmat de unul la fel de important al Președintelui Obama, cel care marchează practic prima victorie în politica externă americană din cele două mandate, presărate cu multe probleme, greșeli și momente jenante. Cel mai important și prezent în memoria americanilor a fost trasarea liniei roșii în Siria și abdicarea ulterior de la utilizarea forței atunci când linia roșie a fost încălcată. Practic, pe lângă capturarea și uciderea lui Ben Laden, la 2 mai 2011, democrații intrau cu un dosar extern complicat în alegerile prezidențiale și parlamentare din sfârșitul anului 2016. Obama nu mai poate candida, dar după preluarea ambelor camere ale Congresului de către Republicani, marșul triumfal către Casa Albă părea implacabil pentru viitorul candidat al Republicanilor. Astăzi, democrații și-au creat un argument puternic, trebuie însă văzut cu ce costuri.

Acordul are 100 de pagini de text și anexe și este extrem de precis. În ultima săptămână au fost depășite practic și ultimele obstacole ale acordului ținând de accesul inspectorilor AEIA-Agenția Internațională pentru Energie Atomică la inspectarea siturilor nucleare din Iran, inclusiv cele militare și stabilirea istoricului și a activităților curente. Apoi embargoul care urma să fie ridicat imediat, la cererea iranienilor, are două componente, una legată de o rezoluție strictă a Consiliului de Securitate, care marchează ajungerea la un acord și condiționările pe perioade de până la 10 ani pe diferite componente, dar și aplicarea acordurilor de către Iran, prin legi și acțiuni concrete, ca și votarea Acordului și ratidicarea de către parlamentele naționale ale statelor semnatare, principalul fiind votul și amendamentele eventuale ale Congresului American, care are 60 de zile pentru revizuiri și modificări.

E într-adevăr o realizare, chiar dacă este evident un compromis, însă costurile s-ar putea să fie importante. Mai întâi pentru relația cu Israelul, sceptic și critic la adresa acordului, care e privit ca o greșeală istorică ce deschide implacabil calea Iranului spre arma atomică. Apoi nici statele din Golf nu sunt foarte fericite, știută fiind implicarea Iranului șiit în luptele sectare și tulburările multiple din Orientul Mijlociu, ba chiar în orchestrarea acțiunilor separatiste și de contestare a minorităților șiite din Golf, în special Yemen și Bahrein, mai nou Iordania, dar mai ales din teritoriile ocupate și Nordul Israelului. Scepticismul merge până într-acolo încât dacă Iranul dobândește arma atomică, dincolo de capabilitățile militare achiziționate din SUA, Arabia Saudită își rezervă dreptul de a achiziționa și ea tehnologia nucleară militară, discuții cu Pakistanul fiind deja purtate în acest sens.

Dar poate costul cel mai important ar fi efectiv ajungerea la un Iran nuclear. Dacă Teheranul reușește să-și dezvolte programul nuclear și să producă arma atomică, un asemenea gest ar conta mai mult decât cele 2-3-5 focoase, cât ar avea un impact major asupra credibilității și posibilității SUA de a-și menține imaginea de protector al Israelului și cuvântul de gestionar a neproliferării nucleare, și ar obliga la drumul spre sancționarea militară a Iranului, un drum fără întoarcere. Oricum există riscul unei acțiuni unilaterale israeliene oricând, cu costuri de asemenea importante pentru Washington în gestionarea echilibrului în regiune.

La nivelul efectelor secundare, cel mai important este ridicarea embargoului la arme și prăbușirea prețului petrolului. Practic piața este suprasaturată cu circa 2 mln barili de petrol pe zi, alt milion va veni din Iran, iar prețul se duce vertiginos spre 40 dolari pe baril. Bursa saudită deja a reacționat la anunțul privind acordul iar în cazul Moscovei, vestea este extrem de proastă și nu poate fi compensată de componenta financiară ce revine din livrarea bateriilor S300 și altor componente militare către Teheran, odată ridicat embargoul la arme. Finanțele Rusiei amenință să fie și mai puternic afectate iar reducerile să se succeadă, după ce deja Putin a semnat decretul prin care începe reducerile de personal în structurile de forță, începând ieri cu Ministerul de Interne în care se redus 110.000 de posturi până la nivelul a un milion de oameni.

evz.ro