Matei Bogdan
Publicat în 7 noiembrie 2018, 13:54 / 29 elite & idei

Iulian Chifu: Alegerile care influenţează dramatic viitorul Flancului Estic al NATO şi UE, şi noile state independente

Iulian Chifu: Alegerile care influenţează dramatic viitorul Flancului Estic al NATO şi UE, şi noile state independente

de Iulian Chifu

Flancul Estic al NATO şi UE intră în febra alegerilor care au un impact major, decisiv, faţă de situaţia de la liniile de demarcaţie din Donbas. Şi dacă alegerile prezidenţiale şi generale cruciale din Ucraina au loc în martie şi noiembrie anul viitor, cel mai probabil, procesele electorale cruciale pentru această zonă se desfăşoară în acest sfârşit de an.

Astfel, cele mai de impact alegeri pentru regiune sunt cele care se desfăşoară la distanţă, pentru Congresul SUA. E vorba despre alegerile de la mijlocul mandatului, acolo unde SUA votează pentru a salute sau sancţiona politica administraţiei Trump şi Trumpismul. Nu conservatorismul în sine, mulţi dintre candidaţii republicani fiind şi anti-Trump, dar alegerile vor influenţa crucial evoluţiile şi polticile americane în regiunea noastră în următorii doi ani.

În regiune se remarcă cu precădere evoluţiile din Georgia şi Armenia. În Georgia, Mişcarea Naţională Unită a lui Saakashvili anunţă un nou come back, aruncând în aer miturile infailibilităţii Visului Georgian şi a Oligarhului Bidzina Ivanishvili. Mai mult, nu o a Treia Cale reuşeşte să îngroape puterea care a decimat şi condamnat echipa lui Saakashvili, ci chiar gruparea sa, susţinută azi masiv la prezidenţiale şi dominând substanţial alegerile generale viitoare.

În Armenia, un pariu substanţial a lui Nikol Pashinian, susţinut masiv de protestele din stradă, are câştig de cauză, în nouă luni, asupra majorităţii parlamentare stabile a Partidului Republican. O adevărată lecţie de revoluţie de catifea, cu un lider hotărât şi charismatic care, susţinut de public, răstoarnă toate canoanele şi preia puterea internă, în timp ce se descurcă şi în echilibrul extern, pentru a avea spaţiu în preluarea puterii.

În fine, Republica Moldova se îndreaptă spre alegerile de anul viitor, din 24 februarie. Premizele sunt favorabile unor întorsături majore faţă de actuala putere autointitulată pro-europeană, migrată spre pro-moldovenism nationalist civic. Însă opoziţia pro-europeană s-a enclavizat şi izolat faţă de partidele pro-româneşti şi unioniste, pierzând şansa unui bloc unitar de dreapta, motiv pentru care multe voturi riscă să se piardă. Iar perspectivele avantajează cel mai mult partidul pro-rus al lui Igor Dodon, care şi-a învăţat lecţia, e mult mai retras şi face mai puţine greşeli, chiar dacă nu îşi mai poate ajuta partidul prea mult din postura de Preşedinte.

Donald Trump şi Trumpismul la ora examenului mijlocului de mandat

În noaptea de marţi spre miercuri, Preşedintele american Doneld Trump a intrat în cel mai puternic test al preşedinţiei sale: alegerile de la mijlocul mandatului. Este vorba despre votul pentru întreaga Cameră a Reprezentanţilor şi pentru o treime din locurile din Senat. O încercare importantă deoarece rezultatul va marca în mod substanţial perspectiva mandatului său.

În sistemul de vot american, Reprezentanţii, membrii camerei inferioare a Congresului, în număr proporţional cu populaţia, sunt votaţi o dată la doi ani, iar senatorii, reprezentanţii statelor, sunt votaţi o dată la şase ani, dar sunt schimbaţi câte o treime la fiecare doi ani. Un asemenea vot face ca să avem două camere distincte în Congres, Camera Reprezentanţilor, mai vie şi reprezentând mai bine votul alegătorilor, la fiecare doi ani, şi Senatul, mai conservator, care asigură continuitatea, marcând schimbările a doar o treime din membrii săi, la fiecare doi ani.

Acest tip de alegeri face ca, cel mai probabil, Camera Reprezentanţilor să meargă spre sancţionarea nerealizărilor administraţiei, deci să se mişte către opoziţie, în cazul de faţă cea Democrată, iar Senatul să fie conservator, rămânând cel mai probabil Republican, deşi majoritatea actuală e una fragilă, de doar 51 de voturi din 101, totuşi alegerile dispută mai multe locuri democratice decât republicane, deci cu şansă mai mare de câştig pentru o variantă conservatoare, care păstrează Senatul la Republicani. Aşa arată şi sondajele, deşi sunt multe curse nedecise şi strânse.

Astfel, sondajele de opinie arată că Democraţii conduc la votul popular cu 7%, dar nu e un lucru nou. Hillary Clinton a câştigat alegerile populare cu un plus de 3 milioane de voturi, dar a pierdut fotoliul de la Casa Albă. În plus, sondajele s-ar putea să nu prindă pe deplin votanţii lui Trump, cuprinşi cel mai adesea de spirala tăcerii, aşa cum ar putea să nu cuprindă votanţii tineri, sub 40 de ani, acolo unde sondajele arată că democraţii câştigă. Astfel, 58% la 37%, tinerii sub 40 de ani votează cu democraţii, aşa cum femeile educate albe votează 62% versus 36% pentru democraţi. O face şi populaţia de culoare, în proporţie de 66% la 26%. Deci sunt categorii dominante pentru Democraţi.

E de menţionat şi faptul că nu Trump este votat, uneori nici măcar trumpismul.

Mai putem adăuga aici câteva fenomene conjuncturale. Marşul imigranţilor din America de Sud spre Mexic şi frontiera Statelor Unite e un eveniment probabil să galvanizeze electoratul lui Donald Trump, cel Republican, deşi solicitarea acestuia ca Armata să ia poziţii cu armele la frontieră a fost respinsă de către Pentagon, legea nepermiţând Armatei Americane să intervină în urgenţele civile de orice fel în nici un moment, cu excepţia urgenţelor extreme, în timp ce uzul de armă – Trump a cerut să se tragă, dacă migranţii produc busculade sau forţează intrarea – nu e permis contra civililor pentru reprezentanţii în uniformă. Cel mai probabil, Poliţia, poliţia de frontieră şi, eventual, Garda Naţională vor interveni în această criză.

De asemenea, interesantă este şi prezenţa la vot. E bine cunoscut faptul că Donald Trump a câştigat alegerile într-unul din scrutinurile cu cea mai joasă prezenţă la urne. Or, până la această oră, există peste 30 milioane de voturi deja depuse, fiind vorba despre votarea anticipată legală în SUA, înaintea zilei scrutinului. O asemenea prezenţă anticipată permite să se poată specula o prezenţă mare la vot, care vine şi cu legitimitate majoră, dar şi cu voturi împotriva lui Trump, mobilizate de numeroasele poziţii controversate ale acestuia.

E de menţionat şi faptul că nu Trump este votat, uneori nici măcar trumpismul. Un număr mare de candidaţi republicani sunt şi din categoria oponenţilor lui Trump. Şi dacă Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Paul Ryan, a ales să nu candideze – vizând, poate, postul de la Casa Albă dacă Trump nu-şi termină mandatul sau e în imposibilitatea de a candida – un alt oponent major al actualului preşedinte, din tabăra Republicanilor, Ted Cruz, este pe liste. Şi alţi oponenţi majori ai lui Trump candidează, deci ei vor putea aduce, cu precădere la Senat, voturi republicane care nu sunt, însă, susţinătoare ale Trumpismului şi nu-l vor ajuta pe actualul preşedinte în alegerile viitoare, de peste doi ani.

Vizată e cu precădere şefia Comisiei pentru Serviciile de Informaţii din Camera Reprezentanţilor, una dintre perlele coroanei, pentru că, odată preluată de către Democraţi, ea permite aducerea şi utilizarea, cu întrebările bine puse, a reprezentanţilor instituţiilor de forţă în a răspunde şi furniza material pentru eventuala anchetare sau impeachmentul – demiterea – lui Donald Trump. Dacă din punct de vedere legal, alegerile pot da un impuls investigaţiei anchetatorului special Robert Muller, în ceea ce priveşte acţiunea politică, cooperarea nepotrivită cu Rusia a lui Trump ar putea intra în ancheta Comisiei de supervizare a serviciilor de informaţii, iar datele de acolo ar putea fi folosite mai departe, pentru a bara drumul lui Trump spre un nou mandat. De aceea, retragerea lui Paul Ryan, fostul şef al Camerei Reprezentanţilor, care nu a mai candidat acum, a fost privită cu mare interes, iar speculaţiile au fost abundente.

Până la un răspuns real în legătură cu perspectivele lui Trump şi ale Trumpismului – nu ale conservatorismului american, însă –  şi pentru notele obţinute de acesta la examenul cu alegătorii, trebuie să aşteptăm rezultatele finale. Evaluările vor apărea mai repede, dar, la ora la care scriu acest editorial, doar estimările prealabile sunt disponibile, votul încheindu-se târziu, spre dimineaţă. Iar lecţiile învăţate şi efectele urmează să le vedem în viitorul apropiat.

Răzbunarea lui Saakashvili: Visul Georgian şi Bidzina Ivanishvili învinse de Mişcarea Naţională Unită în Prezidenţialele din Georgia

Georgia a primit un nou impuls în evoluţia sa politică, după ce primul tur al alegerilor prezidenţiale a demolat miturile la zi ale statului caucazian: Partidul Visul Georgian al lui Bidzina Ivanishvili nu sunt imbatabile, multimiliardarul nu controlează toată scena politică georgiană, mai mult, nu e nevoie de o a treia forţă independentă şi neutră pentru a schimba faţa Georgiei, ci partidul lui Mihail Saakashvili – lăsat fără cetăţenia georgiană şi condamnat în absenţă – poate să-şi ia o revanşă usturătoare în turul doi şi la alegerile generale din 2020. Deja fostul preşedinte georgian şi-a anunţat dorinţa de a reveni în ţară.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale, din 28 octombrie, a arătat că georgienii nu mai susţin varianta propusă de oligarhul lor suprem – retras, e adevărat, din prim-planul vieţii politice şi manevrând lucrurile din spate, din culise – şi votează în mod substanţial împotriva actualei majorităţi şi a Partidului Visul Georgian. Astfel, candidatul susţinut de Visul Georgian – altfel independent, din motive tactice – Salome Zurabishvili, fost ambasador francez la Tbilisi şi fost ministru de Externe, a obţinut doar 38,64% din voturi, uşor în faţa lui Grigol Vashadze, fost ministru de Externe, la rândul său, candidatul Mişcării Naţionale Unite, partidul fondat de Saakashvili, care a luat 37,74 % din voturi.

Mai mult, el este susţinut atât de partidul Georgia Europeană, şi de candidatul acesteia, David Bakradze, plasat pe locul trei cu 11%, cât şi de actualul preşedinte şi Partidul său Republican. În plus, în actuala competiţie s-au aflat trei candidaţi ce făceau parte din Mişcarea Naţională Unită a lui Saakashvili, Vashadze, Bakradze (fost preşedinte al Parlamentului) şi Zurab Japaridze, care au împreună peste 50% din voturi din primul tur. O dovadă clară că Mişcarea Naţională Unită, în formula sa originară, câştigă deja majoritatea, aceasta fiind o răzbunare a lui Saakashvili, dar şi a tuturor celorlalţi parteneri ai săi la guvernare care au fost trimişi în închisori prin justiţie selectivă.

Rezultatele sunt o lovitură puternică şi pentru ideea vehiculată că e nevoie de o a treia forţă mai moderată care să învingă în alegeri deoarece e singura ce poate aduna voturi împotriva Visului Georgian, aducând susţinerea clară a altor votanţi din centru şi din fostele partide de opoziţie. Actuala situaţie, reconfigurarea alianţelor şi susţinerea lui Vashadze arată contrariul, respectiv că structura vie şi puternică rămâne opoziţia lui Saakashvili, Mişcarea Naţională Unită, şi nu alte partide rupte din trunchiul său sau aliate mai vechi ale Visului Georgian al lui Ivanishvili.

Revenirea eventuală a lui Saakashvili, eventual după revizuirea procesului său, casarea sentinţei şi clasarea acuzaţiilor ar fi o mare lovitură pentru Visul Georgian.

Victoria probabilă la 11 noiembrie nu aduce un preşedinte puternic la Tbilisi. Din contra, noua Constituţie îi ia mai toate atribuţiile, însuşi Consiliul Naţional de Securitate fiind desfiinţat şi mutat la Guvern. E un preşedinte reprezentativ şi de ceremonie, mai degrabă, dar foarte puternic prin simbolistica votului. Nici măcar nu mai contează faptul că, potrivit ultimelor modificări, în 2024, georgienii nu vor mai vota preşedintele, care va fi ales de un Colegiu Electoral ce va reuni 300 de membri din Parlament, dar şi de la nivel local şi regional. Contează doar că se simte miros de sânge şi că Visul Georgian poate vi înfrânt.

Lupta e departe de a fi câştigată, încă. O bătălie dură, în care s-au utilizat mijloacele cele mai contondente şi resursele statului, de partea Visului Georgian. Campanie cu lovituri sub centură, atacuri murdare, o competitivitate dusă la extrem în ceea ce priveşte agresivitatea, chiar dacă fără violenţe fizice. Dar rezultatul actual este extrem de revelator, pentru că el demonstrează, o dată în plus, lipsa calităţii de jucător politic şi lider politic a lui Bidzina Ivanishvili. Multimiliardarul georgian o fi bun în jocuri de culise, negocieri şi afaceri pentru propriul buzunar, dar s-a dovedit extrem de fragil când nu a mai fost premier, s-a certat cu omul său de casă pus premier, a decontat căderea monedei naţionale lari şi inflaţia, dar şi lipsa investiţiilor străine.

Bătălia electorală este, fără drept de apel, şi spaţiul de tranşare a rivalităţii între cei doi lideri informali rivali, Bidzina Ivanishvili şi Mikheil Saakashvili, care au dominat Georgia după plecarea de la putere, în urma Revoluţiei Transdafirilor din 2003, a lui Eduard Shevarnadze – fostul ministru de Externe sovietic care i-a succedat naţionalistului Zviad Ganzaurdia. Cei doi lideri s-au înfruntat începând cu 2007, informal, apoi 2009, în manifestaţii de stradă şi preluări de televiziuni, iar Saakashvili şi-a pierdut mandatul, prietenii şi era pe punctul de a-şi pierde şi libertatea, dacă nu fugea la timp din ţară.

De altfel, comunitatea internaţională a sancţionat modul de preluare al puterii depline de către Visul Georgian şi Ivanishvili, care s-a făcut prin arestări şi condamnări ale echipei lui Saakashvili, inclusiv a fostului Preşedinte, fără ca această pretinsă luptă anticorupţie şi împotriva abuzurilor să fi atins vreodată, în vreun punct, un oficial din echipa Visului Georgian şi aliaţilor săi, în ultimii şase ani. Revenirea eventuală a lui Saakashvili, eventual după revizuirea procesului său, casarea sentinţei şi clasarea acuzaţiilor ar fi o mare lovitură pentru Visul Georgian. Este, însă, puţin probabil ca fostul lider georgian să mai fie primit de către foştii săi colegi în prim plan, după ce a părăsit ţara, chiar dacă ar fi o figură istorică şi un sfătuitor ce ar putea sprijini, probabil Georgia după o eventuală revenire. Aceasta este, însă, o speculaţie prematură.

Lecţiile unei revoluţii de catifea: Puterea străzii a demis Parlamentul Armeniei şi schimbă majoritatea

Revoluţia de catifea din Armenia a intrat în linie dreaptă, la 8 luni de la preluarea puterii de către opoziţie. Ziaristul Nikol Pashinian, cel care l-a provocat pe fostul preşedinte Serzh Sargsian la o dezbatere publică într-un hotel, călcându-l în picioare şi care adistrus planul celui mai puternic om din Armenia la acea oră, de a continua exercitarea puterii din postura de premier – după ce a schimbat Constituţia, a reuşit să obţină poziţia de premier, după ce fusese arestat de către Sargsian, dar eliberat după fraternizarea Armatei cu protestatarii din stradă.

Deşi a fost subiectul presiunilor unei majorităţi în Parlament, Pashinian a ştiut să meargă înainte şi a reuşit, cu presiunea şi sprijinul major al străzii, să guverneze, să aresteze vinovaţii de corupţie şi de represiuni asupra protestatarilor din 2009, inclusiv un fost preşedinte, deşi aceeaşi justiţie l-a eliberat pe Robert Kosharian, fiind vorba despre aceiaşi judecători şi procurori dependenţi politic de fosta putere şi actuala majoritate. Totuşi acţiunile sale susţinute public au dus la câştig major în alegerile locale de la Erevan, o victorie zdrobitoare care a fost la baza continuării planului şi forţării alegerilor anticipate.

Ca şi în România, condiţia pentru alegeri anticipate în Armenia e ca un guvern să cadă, respectiv un premier să nu poată fi desemnat de două ori succesiv – în decurs de 15 zile, în cazul Constituţiei armene. Pashinian a riscat, şi a reuşit, prin presiune publică, după demisia sa din 23 octombrie, prin asocierea cu un partid de opoziţie şi cu 5 parlamentari ieşiţi din cadrul majorităţii, să obţină respingerea sa de două ori. Astfel, la 23 octombrie, Alianţa Yelk a lui Pashinian l-a propus premier şi Parlamentul a respins alegerea sa, în timp ce Partidul Republican din Armenia – care deţine majoritatea – nu a propus o variantă alternativă şi nici nu a votat pentru el. Iar la propunerea succesivă a Yelk şi a partidului de opoziţie a lui Gagik Tsarukian, votul la 1 noiembrie a fost şi mai ciudat: din cei 70 de parlamentari înregistraţi, nimeni nu a votat pentru, nimeni împotrivă şi s-au înregistrat 13 abţineri, deci Parlamentul a putut să fie dizolvat.

Dacă şi rezultatele vor fi pe măsura efortului, acţiunea sa devine o lecţie învăţată cu impact major la nivel regional, şi un exemplu de bune practici într-o revoluţie de catifea, făcută fără pierderi de vieţi omeneşti şi fără vărsare de sânge.

Un rol discret dar major l-a jucat preşedintele Armen Sarkisian. Diplomat de carieră şi fost ambasador la Londra, el a fost adus pentru această poziţie decorativă, potrivit noii Constituţii, pentru a-l desemna pe fostul preşedinte Sargsian drept premier. Deşi are atribuţii limitate prin Constituţie, Preşedintele Armen Sarkisian a avut două intervenţii cruciale: mai întâi după demisia lui Sargsian, la o zi după arestarea şi eliberarea lui Pahinian, la presiunea străzii, l-a numit premier pe liderul protestelor din stradă, iar ulterior, nu a semnat şi intrdus în vigoare o lege pregătită de către majoritatea actuală ce bloca alegerile anticipate.

Acest gest a făcut posibil cel de-al treilea pas în sprijinul lui Pashinian, după victoria din Parlament şi presiunile din stradă, respectiv acela de a dizolva parlamentul armean şi convoca alegeri anticipate pentru 9 decembrie. Deşi premierul interimar (după prezentarea demisiei ce a generat criza politică spre anticipate) a riscat, presiunea străzii a fost suficientă, alături de victoria din locale, pentru acest pas spre anticipate. Pashinian nu a putut schimba legea electorală, care avantajează actuala majoritate, dar este de aşteptat să câştige en fanfare alegerile generale, susţinut de alte partide de opoziţie ce vor acoperi mult peste majoritatea constituţională.

Campania durează de la 26 noiembrie până la 7 decembrie, iar partidele şi candidaţii urmează să se înscrie în cursă în 14-18 noiembrie. Nikol Pashinian rămâne premier interimar şi tot guvernul său va funcţiona până la instalarea noului guvern votat de noul Parlament. Dacă şi rezultatele vor fi pe măsura efortului, acţiunea sa devine o lecţie învăţată cu impact major la nivel regional, şi un exemplu de bune practici într-o revoluţie de catifea, făcută fără pierderi de vieţi omeneşti şi fără vărsare de sânge, fără ciocniri majore şi cu un plan foarte strict de preluare a puterii.

Fireşte că suntem departe de reforme majore, dar câştigarea majorităţii e un bun pas înainte care poate anunţa începutul reformelor din justiţie, ulterior preluarea deplină a puterii şi substanţierea luptei anticorupţie, pornită deja şi sprijinită de către populaţie. Pahinian promite revenirea puterii la popor, şi dincolo de sonorităţile populiste ale sloganului, substanţa demonstrează că el merge literalmente în această direcţie, iar sursa puterii sale politice e toccmai strada, care se mobilizează rapid la primul său apel. Iar rezultatele vor fi cele care vor califica pe deplin situaţia şi finalitatea acestei revoluţii.

Pentru moment, la nivel internaţional, Pashinian a reuşit să obţină un răgaz şi spaţiu de manevră din partea tuturor partenerilor externi. Rusia, nemulţumită de schimbări, de lupta anti-corupţie şi arestarea unor elemente de sprijin ale sale pe teren, a achiesat să permită preluarea puterii fără ingerinţe, mai ales după ce Pashinian a trimis un spital militar în Siria, gest la care Sargsian s-a opus. Apoi în relaţia cu Azerbaidjanul, dincolo de declaraţiile ritualice, Pashinian a obţinut acelaşi spaţiu şi temporizare până la preluarea puterii, fapt ce a dezescaladat subit situaţia, la frontiera bilaterală şi în zona Nagorno-Karabakh. Acelaşi interval pare să fi fost obţinut şi în relaţia cu Turcia, deşi nu e cunoscut formal un contact. Pe de altă parte, Armenia pare să fie printre cele 8 state exceptate de la sancţiunile introduse la 5 noiembrie de SUA contra Iranului, deci poate continua producerea de energie electrică din gazul iranian încă 6 luni, deci până la ieşirea din iarnă şi preluarea deplină a puterii.

Izolarea şi autonomizarea opoziţiei pro-europene în Republica Moldova

Ambiguitatea ce se voia constructivă a opoziţiei pro-europene a intrat în epoca clarificărilor. Târziu, în al doisprezecelea ceas, dar e bine şi aşa. Oricum trebuia să avem un răspuns concret la întrebarea cum candidează PAS şi PPDA la alegeri, ce tip de alianţă/coaliţie fac şi cum reuşesc să adune şi pe alţii în jurul steagului poziţiei lor pro-europene. După cum am scris în repetate rânduri în analizele noastre, o formulă de coaliţie formal înregistrată, în care să fie incluşi pro-europenii, pro-românii şi unioniştii, trebuia să existe. Dar să vedem ce urmează şi cum arată în finală rezultatele la urne, la 24 februarie.

Pentru moment, ambiguitatea se menţine încă. La ora la care scriu aceste rânduri, e neclar încă dacă avem o alianţă înregistrată formal sau cum candidează împreună cele două partide. Avem doar declaraţiile celor doi lideri, şi acelea contradictorii. Oricum, Marea Coaliţie a Dreptei Pro-europene nu mai există, formula propusă lasă în afară şi partidele unioniste (cu precădere PUN) şi partidele pro-româneşti (PL, PLDM) şi acceptă, în cel mai bun caz(declaraţia Maiei Sandu) candidaţi individuali care trec de furcile caudine ale selecţiei, filtrelor de integritate şi de bonitate ale PAS.

Astfel, Maia Sandu, spune că, dacă vor pe listele blocului PAS-PPDA, candidaţii şi reprezentanţii altor partide vor trebui să treacă prin filtrele de integritate. Declaraţiile au fost făcute în emisiunea „Punctul pe azi“ de la TVR Moldova, după ce liberalii au chemat miercuri seara PAS, PPDA şi PLDM la masa negocierilor. Fostul candidat prezidenţial a mai spus că blocul electoral pentru alegerile parlamentare va fi semnat doar de două formaţiuni politice – PAS şi Partidul Platforma DA, care se va numi „ACUM“. Totuşi, în listă s-ar putea regăsi persoane din alte partide.

„În continuare suntem deschişi pentru alte partide politice, care au potenţiali candidaţi oneşti şi care se bucură de încrederea cetăţenilor… PLDM şi alte partide sunt binevenite cu potenţiali candidaţi. Nu contează formalitatea cine semnează, cum semnează. Contează cine intră în această listă. Se lucrează la definitivarea listelor. Ţine de activitatea parlamentului curat, o iniţiativă independentă. Cei care şi-au exprimat dorinţa de a concura pentru a ajunge în echipa noastră au depus dosarele, încă nu au fost anunţate rezultatele. Şi, nu în ultimul rând, urmează să lucreze comisia de meritocraţie. Am transmis şi eu dosarul, am completat chestionarul.“

În acelaşi timp, Preşedintele Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, susţine că platforma creată împreună cu Partidul Acţiune şi Solidaritate în perspectiva alegerilor parlamentare nu poate să-şi asume candidaţii altor partide anti-oligarhice. „De exemplu, cum nu am avut nicio garanţie de la comuniştii care au plecat la PDM, nu am nicio garanţie faţă de oameni care astăzi se găsesc în PCRM, iar mâine pot pleca la PDM“, spune liderul PPDA.

De asemenea, Andrei Năstase spune că nu acceptă candidaţi independenţi pe care să-i sprijine platforma. „Cine îşi asumă dezideratele, obiectivele, principiile PPDA, PAS şi acestui bloc, acela va fi susţinut de această entitate. Pentru că în spatele a tot felul de independenţi, cum a fost Silvia Radu, s-au ascuns tot felul de interese ale lui Plahotniuc, ale PDM-ului. Noi vom merge strict pe această formulă“, a afirmat politicianul.

Nu există răspunsuri certe. Doar judecata istoriei şi acţiuni politice care se judecă prin finalitate.

Sunt câteva neclarităţi care domnesc, iar ambiguitatea nu garantează nici soluţii coerente, nici perspective avantajoase. Mai întâi despre noua platformă (sau coaliţie, sau alianţă) care e forma juridică şi dacă e timp pentru înregistrarea noului actor format în alegeri. Apoi sunt sau nu primiţi candidaţii independenţi, sau din alte partide pe această platformă? Sunt pro-românii sau unioniştii primiţi aici? Sau PUN, PL şi PLDM vor trebui să candideze independent pentru a-şi prezerva existenţa şi după alegeri? Nu mai vorbim despre utilizarea resurselor PLDM în viitoarea campanie electorală şi, în general, cu ce resurse se va face aceasta în absenţa unor asemenea fonduri, limitate, dar palpabile?

De fapt, PAS şi PPDA nu au eliminat prin absorbţie sau preluare într-un singur vehicul electoral restul partidelor. Şi aştept să văd alţi candidaţi electorali care vor mânca din voturile pro-europenilor. Apoi, blocul nu şi-a asumat tot spectrul politic, chiar dacă Andrei Năstase susţine că pe liste nu vor fi numai candidaţi de dreapta, ci vor putea să vină şi cei de stânga în alianţă (nu ştiu ce zice PPE despre această interpretare a regulilor şi ideologiei familiei europene). Deci văd o verticalitate şi strictă aliniere a unor grupuri – sigur măcar două, pe liste, nicidecum o formulă de unitate ce nu are timp să se constituie prin fuziune. Şi da, cel mai probabil controlul şi relaţia strictă cu viitorii deputaţi în cazul fiecărui lider al celor două partide a fost preferată unei formule de câştig maxim.

O singură observaţie ar fi de făcut: alegerile se fac pentru a le câştiga şi a conduce ţara, respectiv pentru a realiza o majoritate. Cu cine înţelege să se alieze actuala platformă după alegeri? Nu cumva ne îndreptăm direct spre alegeri anticipate la scurt timp după actualul exerciţiu din 24 februarie şi spre instabilitate de perspectivă? Da, înţeleg, e un bun exerciţiu de fixare a unor puncte de plecare pentru orice formulă de negociere şi reaşezare după prima rundă electorală. Atrageri de susţineri noi şi clarificarea spectrului politic poate fi un obiectiv. Dar este acesta real realizabil? Sau creează premizele ca prognozele lui Dodon pentru o posibilă majoritate să fie mai probabile decât aspiraţiile actulelor partide pro-europene?

Nu există răspunsuri certe. Doar judecata istoriei şi acţiuni politice care se judecă prin finalitate. Formula finală a unei majorităţi după instabilitatea cronică ce se anunţă în lunile ce vor urma alegerilor din 24 februarie va fi definitorie pentru alegerea politică făcută de către cei doi lideri. Ca şi funcţionalitatea platformei în doi după momentul electoral.

www.adevarul.ro

Ultima ora:

ObservatorSilviu Cerna: Morala îndoielnică și pericolele statului social

PoliticKlaus Iohannis se va întâlni astăzi, la Londra, cu premierul Theresa May

EconomieSilviu Cerna: Morala îndoielnică și pericolele statului social

ExternValentin Naumescu: It’s not the economy, stupid! Trump pierde controlul în Camera Reprezentanţilor dar polarizarea ideologică a Americii se adânceşte

EvenimenteMugur Isărescu: Invitație BNR, 25 octombrie 2028 – Conferință ELEC „The Danube Triangle”

CulturaRadu Preda: Memoria abandonată

SocialIoan-Aurel Pop: În anul Centenarului Marii Uniri, ţara are nevoie de o vlagă nouă şi de energii de viitor

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe