Matei Bogdan
Publicat în 15 aprilie 2020, 10:32 / 380 elite & idei

Iulian Chifu: Bătălia publică, subterană și ocultă pentru conducerea lumii de după COVID-19

Iulian Chifu: Bătălia publică, subterană și ocultă pentru conducerea lumii de după COVID-19

Analiză semnată de Iulian Chifu, președintele Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning și fost consilier prezidențial

Deși ne aflăm în plină criză de coronavirus, iar în unele state – inclusiv România – lucrurile nu au decolat în direcția unei explozii a numărului de cazuri, au început deja proiecțiile și analizele, dar și dezbaterile, confruntările și acțiunile pentru a planifica modul în care va arăta și cum va fi condusă lumea de după criza pandemică adusă de Covid-19. Cu toate dimensiunile purtării acestei dezbateri – publică, subterană și politică, în spatele ușilor închise, dar și în spațiile discrete și chiar oculte. Iar ieșirea pe scenă a marilor spirite analitice, a personalităților, foștilor politicieni și gânditori care asumă una sau alta din agende, una sau alta din variantele și opțiunile leadership-ului de mâine trădează lansarea competiției și partea vizibilă a icebergului acestei lupte încrâncenate care a pornit.

Agenda lumii de mâine: schimbare tectonică sau continuitate?

Pentru moment, o bază importantă de date lipsește încă pentru a vedea cum iese lumea din actuala criză și ce consecință are asupra multiplelor crize care decurg ca urmare a crizei de coronavirus: imagine și propagandă, sistemul de sănătate, criza economică, criza de guvernanță, criza de leadership, criza democrației. Nu știm încă pe deplin cât durează, cu ce consecințe, cât divide și cât adună omenirea actuala criză pandemică globală.

Dacă toate acestea sunt neclare, pe piață au apărut numeroase narațiuni competitive. Și nu mă refer la cele naționale, cu pledoarii pro-domo, pe care le propun deja unele națiuni care și-au făcut o obișnuință din a încerca să dirijeze dezbaterea prin instrumentarul lor centralizat, prin autocrație și populism, prin fuga după câștiguri de imagine ieftine, propagandă și război informațional, proiectat asupra tuturor celorlalte state ale lumii, în beneficiu propriu – Rusia și China sunt citate cel mai des în această criză. Ci mă refer strict la dezbaterea reală de idei. Cea fundamentală, cu opțiuni diverse, și ele trădând frământări și agende diverse.

Iar aici lucrurile se decantează mai lesne: prima și cea mai importantă dezbatere este cea despre drumul mai departe – globalizare versus naționalism, democrație versus autoritarism, care va fi învingătorul în planul imaginii și atractivității modelului, a eficienței în combaterea pandemiei, cine se va descurca mai bine în criză, care va găsi mai repede leacul și vaccinul la coronavirus. Apoi actuala criză lansează marea dezbatere a eficienței și profesionalismului conducerii statului și apetitul în materie de percepție și imagine în epoca social media – tehnocrație versus populism, fără a ignora, ba din contra, punând în prim plan dezbaterea despre rolul politicului în momentele de criză și nevoia de revenire la legătura cu societatea, îngemănarea cu societate civilă – sindicate, organizații neguvernamentale, patronale și profesionale ale meseriilor, organizații religioase –  și mai ales revenirea la meritocrație, la resursa de cadre și atragerea profesioniștilor în cadrul partidelor și la integrarea profesioniștilor independenți în sistemele administrative și de conducere democratice.

După cum am văzut, cele mai grave componente ale conglomeratului de crize – pe care, dacă nu le-a generat, le-a amplificat și adus în prim plan criza pandemiei de coronavirus – sunt criza de leadership – național, european, global – și criza democrației – nevoia de perfecționare a democrației în noile condiții ale dezvoltării tehnologice și a efectelor social media. Nu în ultimul rând, avem de a face cu o dezbatere fundamentală în privința lumii de după coronaviruscontinuitatea  lumii așa cum o cunoaștem deja sau suprapunerea/accelerarea crizelor trecutului va duce la o schimbare tectonică a lumii așa cum o știm spre o lume pe care nu o vom mai recunoaște.

Opțiunile pentru gestionarul/conducătorul lumii de mâine: stat, organizație, conglomerat nestructurat sau anarhie

Lucrurile nu au început acum, și lumea deja avea de gestionat aceste crize care veneau, cu  sau fără explozia de coronavirus din Wuhan și răspândirea în lumea întreagă. Doar că COVID-19 le-a accelerat și le-a adus în prim planDezvoltările tehnologice mișcaseră lucrurile pe un spectru distinct demult, dar nimeni nu s-a ocupat de efectele de trend ale acestor schimbări asupra omului, societății, politicului și relațiilor internaționale.

Soluțiile sunt câteva, aceleași și nu trebuie să reinventăm roata, mai ales că nici lumea nu s-a schimbat așa de dramatic peste noapte și nici mintea noastră și a planificatorilor de lângă decidenți nu a evoluat și nu va evolua atât de fantastic în 2-3-5 luni:

  • Lumea G0 – a nimănui, No One’s World – lumea anarhică fără leadership, după retragerea SUA lui Trump dacă nu într-o splendidă izolare, într-o postură mult mai preocupată de sine; – „America first, Great again!” – decât de asigurarea leadeshipului global.
  • Revenirea la lumea cu leadershipul SUA – chiar dacă mai nuanțată, mai schimbată și cu sarcinile mai limitate, cu sau fără actualul președinte, cu sau fără actualul leadership american în funcție.
  • Lumea G2, lumea globalizată după liniile majore ale marilor actori, SUA și China. Dacă se înțeleg. Dacă rivalitățile și perspectiva confruntării se estompează. Dacă colaborează. Dacă China acceptă regulile și le și respectă. Dacă nu cad în război. Sau măcar nu rup comerțul global, polarizându-l în două, cum au pornit să o facă. Slabe șanse! Ar trebui măcar o jumătate de miracol pentru asta, sau o presiune globală majoră.
  • Tripodul SUA-China-UE – care e mai degrabă o ambiție europeană, o asumare vizionară a lui Emmanuel Macron privind rolul global al UE între cei doi mari, echilibrându-i, dar fără resursele și acordul motoarelor economice europene. Din nou, greu de pus probabilități relevante aici, în dreptul acestui scenariu, pe termen scurt și mediu.
  • P5 – grupul statelor membri permanenți ai Consiliului de Securitate, ca lideri ai dezbaterii privind viitorul lumii și gestiunea globalizării. Din nou, cu diferențe foarte mari de calitate, portanță, maniere, valori fundamentale și greutate specifică între actori, și cu divergențe majore între ei. Dar cu o inițiativă deja pe masă – Macron-Trump-Putin. Vedem și liderii acțiunii, și direcțiile ei, dacă această inițiativă se va decanta în fapt.
  • G7(G8) – este un cadru natural de discuție al marilor teme ale lumii, varianta G8 fiind dorința și aspirația Rusiei, care nu se regăsește în categoria celor mai industrializate state ale lumii, dar își dorește rolul global.
  • G20 – un cadru mai larg, și care estompează ambițiile și tendințele politicii de Mare Putere pe care le relevă toate celelalte proiecte de până aici. A fost propus ca și cadru într-o scrisoare publicată ca editorial în The Washington Times de către Mevlut Ceavusoglu, Ministrul de Externe al Turciei. E și asta o pledoarie pro domo, dar are substanța și relevanța sa.

Scenariile leadership-ului Lumii de Mâine: anarhie sau coeziune transatlantică

Analiza noastră a dus la câteva scenarii, niciunul nefiind și probabil, și bun, și salutar în contextul actual. Dar toate aduc în prim plan mai degrabă continuarea/accelerarea globalizării ca proces obiectiv, efectele crizei de coronavirus asupra opțiunilor populiste, naționaliste, izolaționiste, pe care le vom analiza mai jos.

  • Worse case scenario rămâne politica de putere – adică înclinația de folosire a forței, a războiului, a influenței agresive pentru a atinge obiective politice, respectiv politica de Mare Putere – adică tentația Marelui Târg între marile puteri, înclinate spre împărțirea între ele a dominației lumii, ceea ce înseamnă, totodată, multipolarismsfere de influență și interese privilegiate, pe care să le domine fiecare și pe seama cărora să facă tranzacțiile la masa verde între ele. Din păcate, un scenariu cu mult prea mare probabilitate de a se realiza.
  • Best case scenario rămâne așezarea lumii bazată pe multilateralism, pe supremația dreptului, lumea bazată pe reguli, consensualism în decizii (practic valorile UE extrapolate la nivel global). Pe cât de bun, pe atât de mică probabilitatea unei evoluții pe această direcție în lumea de astăzi și cu liderii politici pe care i-am moștenit pentru a trece lumea actuală prin criza de coronavirus.
  • Cel mai probabil scenariu oscilează între două variante, și acestea pe scara bine-rău: Lumea G0, anarhică, fără leadership, cu rivalități între mari puteri și, de ce nu, războaie posibile, cu ambiții și lideri neadecvați în funcțiile de prim plan și cu abandonarea/marginalizarea profesionalismului și a meritocrației, dar cu alunecări în partitocrație și închiderea sistemelor democratice; sau Leadership transatlantic – dacă se reușește depășirea gestiunii proaste a crizei, populismului, tentația modificării narațiunilor nefavorabile, cu o eventuală schimbare de leadership sau de opțiuni la actorii principali și cu realizarea nevoii coordonării eforturilor globale pe linia statelor civilizate, occidentale, democratice.

Dacă falia transatlantică pe care o forțează mulți se închide, SUA nu va mai fi liderul pe care-l cunoaștem, va avea nevoie de sprijinul general și de legitimitatea dată de contribuția tuturor statelor democratice din comunitatea transatlantică. E simplu, e un drum cunoscut, bătătorit și funcțional, are valori proprii comune la bază, e lesne de reconstruit, poate cu alți lideri, și poate fi catalizată voința și susținerea populației pentru că nevoia este evidenta.

Din păcate, catalizatorul posibil al unui asemenea scenariu deopotrivă probabil și apropiat de un best case include recursul la varianta dușmanului comun pentru a cataliza toată susținerea, respectiv desemnarea Chinei ca dușman comun! Documentele americane și multe din documentele europene și ale statelor membre ale UE încep să conțină elementele convergente pe o asemenea direcție.

Marile personalități și dezbaterea narațiunilor distincte: soluție națională sau globală la coronavirus?

În diverse diapazoane, cu diferite nuanțe și abordări, în chei proprii sau reflectând pregătirea, interesul și grupurile cărora le aparțin, în prim plan au apărut marile personalități purtătoare ale ideilor alternative. Cu același program, cu aproximativ aceleași evaluări faptice – continuitatea lumii versus ruptura radicală, naționalizarea globalizării versus accelerarea ei, cooperare versus conflict global, autocrații versus democrații liberale – cu toții au trecut în revistă alternative, opțiuni pozitive și negative, alunecări nefavorabile și perspective pozitive.

Henry Kissinger, fost Secretar de Stat fundamental realist și pragmatic, pe care îl respectă și-l ascultă, cumva, Donald Trump – în măsură în care cineva poate să-l determine pe actualul Președinte al SUA să facă ceva – Richard Haas, Președintele CFR – Council of Foreign Relations al SUA care se luptă cu Gordon Brown – fost premier și ministru al Finanțelor britanic, în vremea crizei economice 2007-2008- în privința celui mai optimist și vocal în susținerea accelerării globalizării de astăzi, ultimul vorbind nu numai de guvernanță, ci de Guvern Mondial (trecând sub tăcere rivalități, conflicte și imposibilități de a integra toți actorii), mergând până la Yuval Harari, autorul israelian cel mai prolific și structurat în zona catastrofelor, distrofiilor și apocalipsei globale pe diferite direcții – preocupat real de efectele controlului global prin artificial intelligence de către Guverne în COVID-19 asupra democrației, libertății și alegerilor individuale – sunt cei mai cunoscuți actori lansați în bătălia narațiunilor pentru viitor.

Marea dezbatere, unde lucrurile par să se așeze mai degrabă convergent aici, între specialiștii în Relații Internaționale și Securitate globală – chiar dacă specialiștii în medicină, pandemii și modificări societale par a menține opțiunea schimbărilor radicale(Vezi Anthony Fauci, Medicul Șef al Casei Albe) – este cea privind magnitudinea schimbărilor. Decantarea pare să arate, așa cum gândim și noi, că indiferent de magnitudinea schimbării, tendința este de a reveni la ceea ce cunoști, la soluțiile ce au funcționat, ce aplaudai sau considerai soluția cea mai bună, deci o continuitate relativă, cu adaptarea la impactul crizei de coronavirus. Firește, dacă avem de a face cu o criză care durează neîntrerupt 12-18 luni – până la găsirea vaccinului – sau mai mult, dacă tulpina se schimbă și se adaptează oportunist în fiecare sezon, suntem de acord atât cu faptul că criza va dura, cât și că schimbările vor fi fundamentale.

În ceea ce privește naționalizarea globalizării, respectiv creșterea rolului statului, respectiv a funcționării mai eficiente a statelor autoritare, aici abordarea este, de asemenea, unanimă, și arată că, deși primele soluții au fost naționale, totuși soluția finală nu poate fi decât una comună, globală, chiar și pentru simplul fapt că e de ajuns să rămână undeva virusul, și el va reveni peste tot. La problemă globală, soluție globală. Acest lucru nu înseamnă că nu vor exista schimbări în instituțiile globale, care au nevoie de ghidaj și resurse, legitimitate și profesionalizare, pentru a face față cerințelor și rolurilor cu care vrem să le înzestrăm – în primul rând WHO/OMS, Organizația Mondială a Sănătății.

Deci vom avea o globalizare administrată mai bine, nu realizată mai rapid, peste noapte, dar totuși o continuare a globalizării ca fenomen obiectiv mai degrabă decât o naționalizare a globalizării. În același timp, se va discerne o preocupare tot mai mare pe direcția evitării monopolului global al producției de orice fel de către un singur stat, indiferent de rațiunile economice. Și va apărea tot mai mult nevoia creării la nivel național a mecanismelor de susținere a capacităților ce pot face parte dintr-o economie de rezervă, de război, de criză.

Revenirea profesioniștilor și elitelor consacrate ale societății

Schimbări relevante, masive, se văd și la nivelul instituțiilor naționale și a rolurilor acestora. Însă dezbaterea între legitimitate, credibilitate și profesionalism va aduce în prim plan meritocrația și această criză va arăta deviațiile de natură democratică date, poate, cel puțin într-o măsură substanțială, de evoluțiile tehnologice și de social media. Capacitatea partidelor și guvernelor de natură politică de a aduce în prim plan, direct sau în parteneriat, profesioniștii credibili și elitele consacrate ale societății, care să asume și să îndeplinească rolurile de decidenți și în momente de pace, nu numai de război și criză, va deveni punct de reper și atractivitate sau respingere pentru viitoarele opțiuni ale publicului democrat.

Am lăsat nu întâmplător la final perspectivele de marginalizare a Rusiei, Ungariei, Iranului, Chinei, deopotrivă. Nu din perspectiva lipsei de respect sau a soluțiilor fezabile ce creează nevoia dușmanului comun, cât din eșecul în criză a populismului, autocrațiilor, iliberalismului și naționalismului izolaționist. Frontierele închise nu au protejat pe nimeni, nu străinii au năvălit în țară ci proprii resortisanți. Soluția de a pune pe cineva să aleagă dacă rămâne sau vine în țară ține de spiritul civic și convingere, de rațiune și responsabilitate – dar și posibilități obiective de a trăi în țara gazdă – și mai puțin de impunere, blocaje, constrângeri asupra propriilor cetățeni.

Dar poate cea mai mare problemă a rămas invalidarea abordărilor triumfaliste, sforăitoare, bombastice și absolute, extremiste în formă și  goale în substanță. De la primele abordări ale Președintelui Trump – “sunt vreo 15 cazuri și dispar” – la cele ale lui Vladimir Putin  – „am rezolvat criza”, afirmație lansată înainte de izbucnirea reală a pandemiei – la vadra de vodcă și sauna lui Lukashenko și plantele tămăduitoare ale lui Berdîmuhamedov(care a interzis cuvântul coronavirus în Turkmenistan), până la Coreea de Nord a lui Kim Jong Un care e păzită cu automatul la frontiere și nu declară nici un caz de infectare – toate s-au dovedit eșecuri prin lipsa soluțiilor. Virusul nu cunoaște nații și frontiere, ci doar oameni, de toate categoriile și culorile, pe care îi infectează. Gândire, pricepere, experiență, expertiză, cunoaștere, știință, nu declarații goale!

Toate acestea subliniază faptul că a venit Timpul oamenilor serioși. Decenți, fără ambiții de imagine, cu meserii clare la bază, recunoscuți în domeniile lor, care au făcut ceva pentru națiunile lor și pentru domeniile în care activează, care și-au probat deja competențele. Ei trebuie să revină în prim plan, e necesară revenirea la elitele profesionale consacrate – retrase în turnuri de fildeș, alungate de imaginea reprobabilă a vieții politice sau alungați direct de politica de cadre a contributorilor la campanii și lipitorilor de afișe loiali ce populează partidele și conducerile instituțiilor publice.

Clasa politică și elitele profesionale trebuie să se întâlnească undeva la mijlocul drumului. Elitele, profesioniștii, oamenii serioși trebuie să sprijine structura politică a statelor democratice, asumând roluri de decizie, conducere și prim plan, în măsura în care și clasa politică ce asigură legitimitatea și strânge voturi trebuie să deschidă ușa, să atragă și să-și aducă profesioniștii alături. O meritocrație care să echilibreze alunecarea democrației din era social media spre populism și extreme, partitocrații și mai ales abordări excepționaliste sau unipersonale de tip sic volo – c-așa vreau eu!

www.caleaeuropeana.ro

Ultima ora:

ObservatorCsibi Magor: Cele mai nesănătoase culturi sunt cele care cer oamenilor nesănătoși să performeze zi de zi

PoliticDan Mihalache: Am primit săptămâna trecută delegația consiliului local Baia Mare

EconomieVictor Negrescu: Deficitul bugetar va fi mai scăzut decât cel prognozat de CE

ExternGrațian Mihăilescu: Alte 23 de orașe au primit Mission Label la Bruxelles

SocialCsibi Magor: Cele mai nesănătoase culturi sunt cele care cer oamenilor nesănătoși să performeze zi de zi

EvenimenteVictor Vevera: ICI București a sărbătorit alături de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) 110 ani de la înființarea acestuia, prin lansarea NFT-ului „110 ani de Olimpism în România”

EditorialAlexandru Grumaz: Noua hartă strategică a Europei

CulturaCristina Popescu: Anul Avram Iancu, 200 de ani de la naștere



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe