Matei Bogdan
Publicat în 9 octombrie 2019, 15:33 / 70 elite & idei

Iulian Chifu: Chişinăul mănâncă forţat „salamul feliat“ al lui Putin în Transnistria

Iulian Chifu: Chişinăul mănâncă forţat „salamul feliat“ al lui Putin în Transnistria

de Iulian Chifu

În 2008, scriam împreună cu Oleksandr Sushko şi Oazu Nantoi, The Breakthrough – a quick solution on Transnistria – despre percepţia rezolvării peste noapte a problemei nistrene, aşa cum a fost anunţată de către Vladimir Voronin. O analiză făcută în varianta grupurilor de lucru trilaterale de experţi din România, Republica Moldova şi Ucraina care merită revizitată astăzi, când se încearcă o reluare a temei, 11 ani mai târziu.

Nu-i vorba, şi ultima carte pe Transnistria e scrisă tot cu Oazu Nantoi, România şi Republica Moldova la confluenţa dosarului transnistrean Cooperarea societăţii civile: Coaliţia „Liniile Roşii“. Ambele sunt de strictă actualitate azi, când Igor Dodon şi Vasili Şova au adus, peste noapte, tema Transnistriei înapoi în prim planul agendei publice, deşi anunţaseră că va fi reluată abia peste un an având în vedere agenda complicată a „dezoligarhizării“ şi a reformelor necesare intern, dar şi majoritatea de mezalianţă făcută să pregătească alegeri anticipate pe noi reguli. Scandal cu vicepremier şi consilier al lui Dodon pentru cedări statale: de la statul comun al lui Primakov la „entitatea statală“ nistreană a lui Şova   Ultimele dezvăluiri din deschide.md relevă existenţa unui document elaborat de către Vasili Şova – după celebrul plan plimbat de Dodon pe la curţile europene, care prevedea varianta Statului Comun a lui Primakov, din 1997, respectiv susţinea că în Transnistria pre-există două state, Republica Moldova în sine şi Transnistria, pe care Rusia le unifica într-un „stat comun“ – care se va numi probabil tot Republica Moldova, dacă nu „Republica Moldova unificată“ – şi care are un Parlament cu două camere dintre care cea superioară cu o reprezentare paritară şi drept de veto al regiunii separatiste în politica externă, de securitate şi apărare. Inadmisibil! Noul proiect de document, realizat tot pe filieră rusă de Şova, este o declaraţie a formatului 3+2 prin care urmează să se asume formula de soluţionare a conflictului. După ce a renunţat la cuvântul „federalizare“ – deşi pe fond proiectul de declaraţie e chiar mai rău decât o con-federalizare – Declaraţia „uită“ de tot ce s-a negociat şi de tot ce s-a convenit, de fundamentele conflictului şi documentele de bază, de retragerea trupelor şi a muniţiilor, ba şi de fundamentele principiale ale CSCE-OSCE, şi propune o abordare tip soluţie a marilor puteri/politică de putere şi nu una drept internaţional şi lumea organizată pe reguli prin care se propune modelul stat în stat: preexistenţa entităţii statale nistrene şi dăinuirea sa ca atare în cadrul statului Republica Moldova. Avem de-a face aici cu un model tip Matrioshka, o federalizare a la russe. Căci şi dacă vorbim despre federalism, SUA şi Germania Fedrală au două nivele clare de reprezentare, unul al statului, al doilea al statelor componente/landurilor, cu atribuţii clare revenind administraţiei centrale, fapt care dă şi coeziunea acţiunilor şi forţa statelor în cauză. În cazul Federaţiei Ruse, în marea masă numită stat rus plutesc entităţi distincte, cu diverse statute, autonomii, republici autonome şi diferite grade de autonomie, stătuleţe mai mult sau mai puţin autonome şi cu puteri diferite ale liderilor autoritari – vezi Cecenia – şi zone care nu au nici un statut special ci funcţionează ca şi componente ale unui stat unitar. Toată această amestecătură de subiecte cu statute diverse sunt ţinute împreună de un Tratat de Federaţie ce dublează Constituţia Federaţiei Ruse şi care impune, autoritar – mai ales după instituirea verticalei puterii, autoritarismul central asupra entităţilor, într-o formulă aproape deplină, oricum dependentă de Putin.

Citeste mai mult: adev.ro/pz3ezz

Ciudata declaraţie a lui Vasili Şova   Republica Moldova este un stat democratic şi care pretinde să fie european. Şi este în interesul său să fie şi coerent, nu cu legături şi fire subterane, dependente de personalităţi şi lideri, ci înscrise în documente juridice. În plus, Republica Moldova trebuie să facă paşi substanţiali în a dobândi coerenţă şi capacitate administrativă pentru a face reformele şi pentru a-şi menţine opţiunile strategice, nicidecum să plaseze în mâinile Tiraspolului veto-uri pentru politica externă, de securitate şi apărare, pentru orientarea strategică şi pentru terţe teme politice. Nu am să intru în detaliile comentării Declaraţiei şi a gafelor, prostiilor şi propoziţiilor strecurate acolo. Trebuie doar să remarc prezenţa formulării securităţii comune/colective europene, un concept pe care Rusia s-a căznit să-l introducă la nivelul OSCE în 2008-2009, a fost respinsă această abordare – egală cu Europa de la Lisabona la Vladivostok, cu veto-ul rus asupra securităţii europene şi expulzarea SUA din Europa, eventual chiar cu dispariţia NATO. Prezenţa formulării trădează absenţa expertizei Republicii Moldova – care există dar nu a fost implicată de Şova în dezbaterea subiectelor de această factură. Mai grav, Vaili Şova a comunicat creaţia sa către partenerii externi înainte de a discuta subiectul în Guvern, în grupurile de experţi şi inter-instituţional. A făcut-o doar la 3 octombrie, pe fugă, la repezeală, înainte de reuniunea e la Bratislava 8-10 octombrie, când trebuia deja adoptată. Ce să mai discuţi, ce amendamente să faci? Nu a putut decât să fie oprită enormitatea. Dar ea trădează absenţa comisiei de control pentru reintegrare şi problema nistreană din Parlamentul Republicii Moldova şi o penurie de experţi pe domeniu în zona executivă. „Politica paşilor mici“ şi matematizarea conflictului nistrean   „Politica paşilor mici“ este o găselniţă pentru a rupe proiectele strategice mari, inacceptabile, şi a le băga cu de-a sila pe gâtul recalcitranţilor. Anglo-americanii o numesc „strategia salamului“: nu vrei să mănânci salamul dar dacă e feliat, îl iei felie cu felie şi ajungi să-l mănânci pe tot. În cazul Transnistriei, dar şi al proiectului din Donbas, Rusia a găsit această formulă care, fără proiect strategic de soluţionare globală, fără linii strategice clare şi respectate de toată lumea, profitând şi de longevitatea lui Putin şi de succedarea mandatelor în democraţie, respectiv de lipsa memoriei instituţionale în statele mai noi cum sunt Republica Moldova şi Ucraina, să li se impună nenumărate mici cedări succesive care să contureze, împreună, viitorul statut. Spunea cineva că am ajuns la faza matematizării conflictului nistrean. Paşi înainte, paşi înapoi, teste mici, dezvoltări pe o direcţie, într-un domeniu sau în altul, revenire, aşa încât să împingi înainte paşii mici şi feliile salamului pe gâtul Republicii Moldova. Iar o nouă guvernare de mezalianţă, cu un Preşedinte Dodon pro-rus şi un Şova care mişcă toate proiectele ruseşti înainte, cu o componentă pro-europeană mai puţin rutinată şi nepregătită încă să-şi apere interesele pe teme tehnice, concrete, din lipsa integrării depline în structurile de decizie a cadrelor care chiar ştiu subiectul, e un adevărat paradis pentru paşii împinşi înainte, unii cu largul concurs al unor state europene cu propriile interese în relaţia cu Putin, vezi Franţa lui Macron de astăzi. „Paşii mici“ au o dublă valoare de întrebuinţare: mai întâi calmează populaţia din regiunile separatiste, dându-le avantaje şi drepturi la care erau blocate din cauza separatismului şi neacceptării lor nicăieri, a vieţii într-o entitate nerecunoscută, neacceptată. Aceste avantaje permit ridicarea presiunii de pe autorităţile separatiste şi chiar folosirea avantajelor ca elemente de menţinere politică a acestora, fiind prezentate ca realizări. Al doilea avantaj este că viitorul statut al regiunii este desenat prin constrângerile paşilor deja acceptaţi. Dar nu e obligatoriu ca reintegrarea să se mai facă: dacă viaţa e foarte bună şi aşa, de ce s-ar mai integra vreodată separatiştii dacă au tot ce le trebuie – avantaje, drepturi şi recunoaştere internaţională? OSCE-ul e campion la forcing: cum scopul e de a rezolva conflictul, formal, orice pas înainte e un avantaj. Iar „paşii mici“ au un dublu avantaj: permit durata procesului, deci consumul de resurse şi mersul salariilor şi, în egală măsură, asigură livrabile constante pentru gloria celor implicaţi şi justificarea faţă de plătitori. Nu degeaba îi vedem şi astăzi la Chişinău pe eternii Klaus Neukirch şi Kalman Miszei.

Citeste mai mult: adev.ro/pz3ezz

Diferenţele Transnistria – Donbas şi Minsk/Normandia-5+2   Diferenţe majore marchează situaţia în Transnistria şi pe cea din Donbas. Deşi fondul e acelaşi, în cazul Donbas, formatul Normandia permite un opt out al SUA şi intervenţia Washingtonului când nu e de acord cu tema sau soluţia. În plus, proiectul Formulei Steinmeier pleacă de la „cele două părţi“, unde Ucraina şi-a luat măsuri de precauţie pentru a nu recunoaşte separatiştii, în timp ce „statutul special“ e acceptat dar nedefinit. Din contra, Declaraţia Şova viza un act al marilor puteri – între care şi UE, şi SUA, şi OSCE, şi Rusia, şi Ucraina – de impunere a unui tip de soluţie care, la origine, ar fi provenit de la statul suveran Republica Moldova, dar pe sub uşă. Rusia îi dă documentul lui Şova şi Dodon, aceştia îl trimit internaţional ca un document propriu al statului unde are loc separatismul, iar înainte de semnare, îl prezintă aproape subversiv şi ameţesc instituţiile cu o pseudo-întâlnire de urgenţă în care încearcă să acopere o dezbatere inexistentă şi un acord la fel de opac ce ar fi fost smuls pentru a valida Declaraţia. Falsul este evident, şi a fost probat de către deschide.md prin scrisorile transmise terţilor de Şova din august, deşi prima întâlnire oficială a avut loc în… 3 octombrie, cu 5 zile înaintea întâlnirii fatale. Că a fost oprit textul, tot e bine, dar de ce trebuie să se întâmple aşa ceva într-o democraţie? Asta înseamnă să nu ai controlul şi supravegherea unei comisii parlamentare, asta înseamnă să nu-şi foloseşti resursele administrative şi tehnice pe care le ai la dispoziţie în mod judicios, şi da, asta se întâmplă când ai oameni în funcţii cheie cărora nu le place sau nu sunt familiari cu un subiect sau altul, dintre cele mai acute şi stringente pentru statul pe care-l conduc. Revenind la apropieri şi diferenţe, ele sunt clare şi nu neapărat în avantajul Ucrainei: ambele state au rezoluţii ale Adunării Generale a ONU, pentru retragerea trupelor – Republica Moldova, pentru condamnarea încălcărilor de reguli, legi şi drept internaţional – Ucraina (e adevărat că Republica Moldova nu-şi valorifică aceste avantaje – vezi discursul lui Dodon la ONU şi absenţa retragerii trupelor sau referirilor la acordul Elţân-Snegur din 1992 de încetare a focului, a acordului din 1994 de retragere a trupelor, a rezoluţiei de la Istanbul 1999 privind retragerea trupelor ruse);   în cazul Ucrainei, „statutul special“ e condiţionat de desfăşurarea corectă a unor alegeri, iar acest pas de preluarea controlului asupra teritoriului după retragerea completă a trupelor de toate felurile pe care Rusia le-a introdus în Donbas. Ne-o spune Preşedintele Zelenski, la presiunea străzii. Asta pentru că în Ucraina este război, şi azi mor oameni, sunt mii, zeci de mii de veterani şi voluntari gata să blocheze orice cedare sau pas nepotrivit.   În cazul Republicii Moldova, Legea din 2005 nu conţine ideea de statut special ci doar de autonomie a localităţilor din stânga Nistrului, însă Declaraţia lui Dodon-Şova nu conţine nici o referire la retragerea trupelor şi e un pas complet necugetată în referinţe juridice absente.   Asta chiar dacă, spre deosebire de Ucraina, Republica Moldova poate, cu ajutorul vecinei sale, să preia controlul frontierei separatiste şi să integreze singură regiunea. A început să o facă şi ar putea să o facă în continuare. Dacă ar controla şi intrările de personal militar şi de intelligence rus prin aeroportul Chişinău, şi acesta ridicat de Dodon şi blocat de Şova în a fi reintrodus.   Republica Moldova şi Ucraina funcţionează, în cazul conflictelor lor separatiste din Est şi a regiunilor cu trupe ruse, pe principiul vaselor comunicante. Rusia face teste distincte şi utilizează lecţiile învăţate dintr-o parte în cealaltă. Profită de avantaje şi diferenţe pentru a impune soluţii comune şi ţinte clare, de dominaţie şi control. Astăzi se adaugă chiar şi contribuţia largă a unor state occidentale, cuprinse de oboseala negocierii continue şi a relaţiilor blocate cu Moscova. Răbdarea strategică a Moscovei ar putea da rezultate pe fondul iuţelii de mână a pro-ruşilor şi a nebăgării de seamă a pro-europenilor şi a occidentalilor, cu precădere la Chişinău.

Ultima ora:

ObservatorSergiu Manea: Forbes 30 pentru RO30

PoliticIon M. Ioniţă: Bădălău şi ai lui

EconomieSergiu Manea: Forbes 30 pentru RO30

ExternIulian Chifu: Un game changer în Brexit – Raportul serviciilor britanice privind ingerinţele Rusiei în referendumul din 2016

EvenimenteMireille Rădoi: Un produs de diplomație culturală – Femei remarcabile din România și din Peru

CulturaRadu Preda: Organizatorii memoriei

SocialAndrei Stoian: Sistemul de învăţământ românesc a acumulat o serie întreagă de probleme

MoldovaAndrei Vlasceanu: Tragedie antică şi teatru rusesc la Chişinău



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe