Adriana
Publicat în 16 mai 2018, 08:57 / 114 elite & idei

Iulian Chifu: Dă Orientul Mijlociu peste noi cu acceleratul

Iulian Chifu: Dă Orientul Mijlociu peste noi cu acceleratul
+ Extern

Schimbările masive în politica externă americană, dar şi în forma de a guverna, după renunţarea de către Preşedintele Donald Trump la exponenţii cunoscători şi eficienţi din administraţia sa dar conformişti şi înclinaţi spre continuitatea şi previzibilitatea gesturilor externe, au dus la reevaluarea posturii şi poziţiilor şi revenirea la abordările din campania electorală şi din programul Preşedintelui SUA.

Astfel, politica agresivă şi la risc maxim, cu speranţa cutremurului şi reaşezării marilor dosare ale lumii în varianta favorabilă SUA, au dus la probleme generale privind alunecare spre război, tensionarea relaţiilor transatlantice şi divergenţe cu lumea musulmană.

În privinţa inaugurării Ambasadei SUA la Ierusalim, pasul e unul ofensiv, cu costuri şi efecte majore, mai ales că vorbim despre o temă complexă şi delicată, unde efectele sunt de magnitudine mare. Totuşi condamnarea SUA printr-o declaraţie a miniştrilor de Externe europeni este excesivă, şi riscă să tensioneze relaţiile transatlantice şi pe cele din interiorul Europei unite, şi este profund neproductivă. Ca şi forcing-ul american, poziţionarea în antiteză exclude dialogul şi pregăteşte confruntarea în sânul Occidentului, de care se bucură, cu precădere, neprietenii din Răsărit.

Nici retragerea din Acordul nuclear cu Iranul nu este cea mai fericită alegere, într-o temă şi ea ce înclină balanţa foarte fragilă între pace şi război. Complicat şi riscant, retragerea nu este, însă, catastrofală şi poate fi utilizată pentru a îmbunătăţi acordurile bilaterale, a forţa un control asupra programului balistic iranian dar şi pentru blocarea ingerinţelor sale repetate în statele vecine şi forţarea rivalităţilor şi războaielor sectare, între şiiţi şi sunniţi, în tot Orientul mijlociu. Fără a mai vorbi aici despre rivalitatea geopolitică cu Arabia Saudită sau contestarea existenţei statului Israel.

În fine, România are de jucat un joc extrem de nuanţat şi fin, cu resorturi de diplomaţie mare. Transpunerea temelor alegerii între cele două maluri ale Atlanticului, între SUA şi UE, eventual în politica internă, e una sinucigaşă. Avem nevoie şi de SUA şi de UE, aşa cum, în situaţia din Orientul Mijlociu, avem relaţii strategice cu Israelul dar şi cele mai bune relaţii cu statele arabe şi palestinienii. Iar alegerea unei tabere şi refuzul de a vorbi cu cealaltă, de către unii politicieni, eventual înaintea unei decizii ce interesează România, este reprobabilă, superficială şi condamnabilă.

Strategia lui Donald Trump: ameninţare credibilă, atac surpriză, schimbare majoră pentru a impune propria ordine.

Politica externă şi relaţiile internaţionale s-au revărsat în agenda tuturor statelor cu o viteză şi o furie niciodată întâmplată anterior. E adevărat, va spune cineva, autorul fundamental al acestor rupturi în ordinea cunoscută, previzibilitatea şi trendul uşor anticipabil a fost Donald Trump, un Găman teluric în care domină instincte şi emoţii şi care are forţa şi voinţa de a schimba rapid lucrurile. Dincolo de calcule, dincolo de raţional. Nu fac aici judecăţi de valoare de bine şi rău, dar strategii relaţiilor internaţionale din toate colţurile lumii, responsabili de politicile externe ale statelor, au fost întotdeauna învăţaţi să se adapteze şi să profite de asemenea schimbări. Prieteni şi duşmani, în egală măsură.

Schimbările bruşte de voinţă se revarsă asupra lumii întregi şi modificările tulbură fundamental calcule şi anticipări, că e vorba despre afaceri sau relaţii politice, constructe perene sau înţelegeri ad hoc. Unii spun că e bună o scuturare fundamentală a sistemului internaţional care e încremenit în proiect, cu teme blocate sine die şi fără posibilitatea de a se reaşeza. Ei bine, şi eu cred că e necesară o asemenea zguduire a vechilor tradiţii şi blocaje, în măsura în care acest cutremur nu seamănă cu joaca unui ucenic vrăjitor, iar jocul la risc maxim nu înseamnă şi cădere în conflict sau război.

Jocul la risc maxim, cu miză relevantă, riscă să ducă, într-adevăr la o cădere în război. E un joc pe muchie de cuţit. E adevărat că miza este atrăgătoare, dar şi riscurile pe care şi le asumă cineva sunt pe măsură. Dar să nu uităm că, dacă privind la esenţa programului electoral şi a gândirii din spatele candidaturii lui Donald Trump, ea ne trădează opţiunea pentru un joc la risc maxim. În Great Again. How to Fix Our Crippled America, Donald Trump îşi anunţă explicit strategia de politică externă.

Astfel, această strategie conţine ideea unei armate puternice, atât de puternice încât să domine absolut lumea şi să permită ca nimeni, niciodată să nu provoace America în orice tip de război – local, convenţional, nuclear – Doamne fereşte, sau hibrid – pentru ca să nu fie nevoie vreodată ca Armata să fie utilizată. Totuşi, o Armată pregătită, gata de luptă, cu voinţa de a interveni oriunde în lume şi care chiar să intervină prompt pentru a arăta voinţa şi capacitatea de luptă, pentru ca ameninţarea recursului la instrumentul militar să fie credibilă. Deci apărare şi descurajare majoră.

Aici Donald Trump descrie, în stilul său plastic, direct, unic, şi imaginea bătăuşului şi doctrina pumnului în gură rapid, din prima, prin surprindere, pentru a sublinia dominaţia fără rest, şi pentru a impune, ulterior, propria variantă a păcii. Filosofia de colţul străzii merită atenţie prin prezumţia că, odată ce ai lovit puternic iar adversarul este însângerat – nu învins, nu bătut, nu călcat în picioare sau umilit, dar profund demoralizat – e mai simplu să impui regulile străzii şi desenul propriu despre aşezarea şi regulile cartierului. Trump o descrie explicit şi fix la capitolul rezervat politicii externe din programul său electoral. Şi asta contează enorm, pentru că reflectă o mentalitate definitorie, care conduce şi gesturile, şi abordările sale, abordări care nu au nimic de a face cu saloanele bogaţilor, nici cu mesele distinse ale diplomaţilor sau cu regulile stricte ale funcţionarilor, nici măcar cu bunul simţ al omului obişnuit. Într-adevăr, chiar speculează, în contestarea sa anti-sistem, aceste reguli şi obişnuinţe şi le valorifică direct în abordarea sa inedită, ofensivă, riscantă.

Acţiunile cu mutarea ambasadei SUA la Ierusalim şi ieşirea din acordul nuclear cu Iranul au stârnit consternare, proteste, îngrijorare majoră a europenilor şi a lumii în general.

Că abordarea dă rezultate, o vedem deja. Donald Trump este preşedinte pe baza acestei mentalităţi aplicate. În Coreea de Nord, Trump a lansat cele mai fantastice diatribe, sarcasme şi ameninţări militare. Micuţul şi grăsuţul călare pe bomba sa a devenit brusc, după câteva volte diplomatice, în spatele uşilor închise, menite să valorifice agresivitatea şi politica în forţă aplicată de Trump, un partener, o relaţie diplomatică şi viitoarea întâlnire din Singapore cu Kim Jong Un. Ba mai mult, aici lucrurile par să fi fost şi mai complexe. Kim e şi el un jucător nonconformist şi neconvenţional, un dictator, aşa încât a jucat acelaşi tip de joc. S-au confruntat însă, două voinţe. Şi cel mai puternic a învins, ca-n regulile de stradă pe care le aplică Trump. Cu ce costuri se va face, dacă va fi concluzionat, acordul nuclear? Nu ştim încă, dar cert e că Preşedintele SUA a mişcat dramatic lucrurile, iar bravura şi îndrăzneala se măsoară şi după finalitate.

Cu Europa, primii paşi eu fost simpli: ieşirea din acordurile climatice, forţarea investiţiilor în Apărare pe baza ameninţării respectării secvenţiale a articolului 5 din tratatul NATO pentru statele care investesc în apărare 2% din PIB şi plătesc apărarea asigurată de SUA (tot o chestiune de cartier, plata protecţiei). Aici, oamenii de bun simţ au reacţionat simplu şi s-au pliat pe presiunile americane. Chiar dacă unii au regretat, alţii au răsuflat uşuraţi la dispariţia negocierilor TTIP-Acordului transatlantic de comerţ şi investiţii. Însă când lucrurile au vizat contractele economice, deficitul comercial cu SUA pe piaţa de oţel, aici doamna Merkel a explodat, anunţând lipsa de încredere în liderul american şi nevoia de a aborda independent propria politică europeană.

Mai nou, acţiunile cu mutarea ambasadei SUA la Ierusalim şi ieşirea din acordul nuclear cu Iranul au stârnit consternare, proteste, îngrijorare majoră a europenilor şi a lumii în general. Sunt chestiuni complexe, delicate, cu multe implicaţii, în care jocul de-a ucenicul vrăjitor, abordarea golanului din colţul străzii şi jocul la risc maxim poate costa enorm. E vorba deja despre problemele păcii şi ale războiului, şi chiar a unui război cu relevanţă nucleară, în viitor. Şi în regiunea Orientului Mijlociu, cea mai fragilă şi mai bolnavă.

Citeste mai mult: adev.ro/p8rfr0

Ultima ora:

ObservatorKlaus Iohannis: Ziua Marinei 2018. Președintele a vorbit despre securitatea regională, la cel mai mare spectacol naval al anului

PoliticDaniel Constantin (Pro România): Nu vrem neapărat la guvernare, vrem să contribuim ca acest guvern să-și înceteze mandatul

EconomieSilviu Cerna – Rolul economic al statului: O veche problemă rămasă deschisă

ExternOvidiu Nahoi: Populiștii se pregătesc și ei pentru viitoarea Uniune Europeană

EvenimenteMircea Geoană: La mila sorţii şi la pomana împrejurărilor externe?

CulturaScriitorul Mircea Cărtărescu, la aniversare

SocialRaed Arafat: 41% din maşinile de pompieri pentru intervenţii la incendii au o vechime mai mare de 30 de ani

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe