OraNoua.ro
Publicat în 13 septembrie 2017, 15:17 / elite & idei

Iulian Chifu despre suspendarea de către Ungaria a sprijinului acordat României pentru OCDE: Un gest profund inamical

Iulian Chifu despre suspendarea de către Ungaria a sprijinului acordat României pentru OCDE: Un gest profund inamical

Iulian Chifu, președintele Centrului de Prevenire a Conflictelor și Early Warning, califică drept un gest profund inamical suspendarea de către Ungaria a sprijinului acordat României pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

El recomandă „să lăsăm în continuare — înaintea unor vociferări și dispute de natură politică — spațiul diplomației românești, al diplomației internaționale să acționeze”.

„Este un gest profund inamical, care vizează elemente ce sunt clar distincte în raport cu modul în care ne raportăm la drept internațional. Deci, una este o chestiune minoră, marginală, pe teritoriul unui stat, alta este o dispută pe o temă… care apar multe între vecini de orice culoare, peste tot în lume, și alta este să discuți exportul unui asemenea tip de temă la nivel internațional, blocaje, mai ales pentru o organizație internațională în care criteriile sunt cele dominante. Și nu e acolo nici de un concurs de frumusețe, nici de un concurs în care votul contează în sensul ‘mergem să strângem voturi’, cum este postul de membru nepermanent al Consiliului de Securitate”, a declarat Chifu, vineri, pentru AGERPRES.

Analistul consideră că acesta este „un post pe care îl obții pe merit și pe calitățile proprii”.

„Ori, noi știm foarte bine cum arată la ora actuală candidaturile. Două state deja s-au retras din cursă din postura inițială, e vorba de Brazilia și Bulgaria, iar, în momentul de față, alături de Croația și pe partea cealaltă Argentina alături de Peru sunt candidați unde, în mod direct, România îndeplinește cu asupra de măsură criteriile. Din punctul acesta de vedere ne așteptam ca susținerea generală să determine invitarea primirii României acolo”, a precizat Iulian Chifu.

El a invocat și contextul în care se manifestă „un anumit tip de lipsă de apetit al OCDE de a deschide ușile unor state care nu sunt membri, deoarece are experiențe mai puțin faste cu ultimii membri primiți, modul în care funcționează odată ce s-au văzut în interior”. „Iar la acest capitol putem să discutăm măsura în care Ungaria, odată ce a devenit membru, a respectat regulile jocului și s-a afirmat ca un actor care merita să fie membru”, a opinat analistul.

Iulian Chifu recomandă „să lăsăm în continuare — înaintea unor vociferări și dispute de natură politică — spațiul diplomației românești, al diplomației internaționale să acționeze”.

„Eu zic că, înainte de a ne inflama, să ne uităm cu suficient de multă atenție. Mai e un interval în care ar fi bine ca să lăsăm în continuare — înaintea unor vociferări și dispute de natură politică — spațiul diplomației românești, al diplomației internaționale să acționeze în așa fel încât să nu risipim, înainte de momentul propriu-zis, șansele de a raționa pe care le putem aduce Ungariei pe acest interval. Deci aș recomanda, pentru moment, suficient de multă ponderare și pentru a încerca să recuperăm chiar și din această postură, indiferent cum e privită sau legată de Budapesta oficială, o asemenea candidatură”, a mai spus Iulian Chifu.

Ungaria nu va sprijini aderarea României și Croației la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, a anunțat vineri MAE de la Budapesta, într-o declarație citată de agenția de presă MTI. MAE ungar precizează că motivul pentru care Ungaria își suspendă sprijinul pentru aderarea României la OCDE este închiderea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș. MAE de la Budapesta a menționat că Ungaria și-a declarat, la Consiliul OCDE — care se desfășoară vineri la Paris—, intenția de a nu sprijini intrarea României și Croației în această organizație.

Ultima ora:

ObservatorRobert Lupitu: Cum s-a schimbat evaluarea Comisiei Europene privind lupta anticorupție și independența justiției din România în mai puțin de un an

PoliticIulian Fota: România a devenit țintă a spionilor după consolidarea importanței sale strategice cu sprijinul NATO

EconomieMugur Isărescu: Comitetul de trecere la euro nu a fost vizitat mai de nimeni, de 7-8 ani

ExternAlexandru Lăzescu: China, beneficiarul turneului lui Trump în Asia

EvenimenteMireille Rădoi la Zilele BCU Iași

CulturaIonuț Vulpescu: O lege neconstituţională(?), o preemţiune legală. Situaţia Vilei Florica

SocialVintilă Mihăilescu: Povestaşii

MoldovaCristian Unteanu: De la Chişinău, Dodon brodează mai departe pe scenariul anti-românesc



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe