OraNoua.ro
Publicat în 6 decembrie 2016, 22:59 / 221 elite & idei

Iulian Chifu: Neoimperialismul rus, faţă cu schimbările electorale din SUA, Europa şi din Republica Moldova

Iulian Chifu: Neoimperialismul rus, faţă cu schimbările electorale din SUA, Europa şi din Republica Moldova
de Iulian Chifu
Am asistat la dezbaterile conferinţei internaţionale privind Transnistria desfăşurată la Chişinău săptămâna trecută, după schimbările tectonice la nivel global.

În ciuda faptului că aveam pregătită de acasă o expunere completă cu asemănări şi deosebiri ale situaţiei din Republica Moldova şi Ucraina legată de conflicte mai îngheţate sau mai dezgheţate, a trebuit să-mi modific substanţial discursul în cursul mesei de prânz pentru a readuce lucrurile la realitatea curentă pe care o trăim. Şi am decis să ating cinci puncte fundamentale:

No more business as usual: formatele sunt fragile şi ineficiente odată ce o parte care e mediator poate reîncălzi conflictul după bunul plac

Mai întâi, cred că trebuie să realizăm cu toţii ce se întâmplă cu elefantul din încăpere. Am ascultat toată dimineaţa prezentări ca şi cum nimic nu s-a întâmplat în ultimele 2-6 luni, ca şi cum am fi în situaţia business as usual. Ei bine nu, nu suntem în această situaţie. Şi trebuie să discutăm aceste aspecte şi să vedem ce mai înseamnă conflictul nistrean în noua realitate

Astfel, am avut alegeri în SUA. Noile alegeri s-ar putea să nu fi arătat ce va însemna acest lucru ca magnitudine a schimbării. Şi cum vor arăta pe viitor relaţiile americano-ruse ca să ştim cum şi cât se va concede pe terţe spaţii Moscovei.

Avem apoi o evoluţie deloc îmbucurătoare a UE. Şi nu ne referim strict la Brexit, ci la perspectiva renaşterii populismului şi naţionalismului în mai multe state, al schimbării tipului de Europă în care trăim. În ce măsură în noua Europă se va putea adopta, în perioada următoare, vreo decizie în care sunt implicate statele? România şi Bulgaria aşteaptă Schengenul, Ucraina ratificarea de către Olanda a Acordului de Asociere, Ucraina şi Georgia liberalizarea vizelor (şi aici nu sunt implicate direct şi imediat statele, ci parlamentul şi Comisia). Nu cred că un acord ce mai implică UE la nivelul statelor, cu formula de decizie cunoscută, ar mai putea trece, şi am văzut ce a însemnat un blocaj la nivelul liberului schimb între UE şi Canada cu blocaj aproape fatal la nivelul Valoniei. E un fapt ce trebuie considerat.

Situaţii în evoluţie au loc şi în Rusia, înglodată în Estul Ucrainei cu trupe şi capabilităţi militare, militarizând Crimeea şi flancul său Vestic, dar şi nefiind sigură de evoluţia relaţiei sale cu Rusia sau UE. Şi împotmolită în Siria ca într-un nou Afganistan, luptând în favoarea alawiţilor lui Bashar al Assad şi măcelărind populaţia sunită din Estul Alepului, izgonind-o în refugiu şi migraţiune pentru a schimba compoziţia etnică în Siria utilă.

La fel de complexă este situaţia şi în Ucraina, unde întârzierea reformelor şi lipsa de credibilitatea actualului guvern este la fel de clară ca şi perspectiva modificării Constituţiei de dragul unei soluţii impuse, de tip Minsk, în est. FMI vrea reforme pentru a acorda o nouă tranşă, UE vrea reforme, Banca Mondială de asemenea.

Nu în ultimul rând, în Republica Moldova am avut alegeri prezidenţiale care au adus un preşedinte pro-rus, Igor Dodon, susţinător al federalizării RM şi acordării unui statut special regiunii separatiste. Chiar şi cu atribuţii restrânse, vor apare probleme, pe care nici un oficial nu le-a abordat aici de dimineaţă. Nu mai e business as usual nici măcar privind conflictul nistrean, iar toate aceste modificări afectează ambele conflicte.

Surzenia selectivă faţă de drepturile omului şi abuzuri militare în regiunea separatistă nistreană ale reprezentanţilor UE şi OSCE la Chişinău

În al doilea rând, am ascultat aici prezentările optimiste legate de conflict venite de la reprezentantul UE la Chişinău şi de la reprezentantul OSCE. Ne-au chemat la realism. Dar de pe poziţii complet nerealiste. De asemenea, nu mai e valabilă abordarea business as usual, dacă suntem realişti.

Ni s-au oferit date, chestiuni tehnice, elemente optimiste, chiar comparaţii cu alte conflicte în care totul pare a fi clar, se caută o soluţie de dragul unei soluţii, nu pentru a soluţiona durabil un conflict.

Am auzit discuţiile privind politica paşilor mici. Poate e o variantă corectă teoretic, poate e o găselniţă de a marca câştiguri mici, cu speranţa de a ajunge, vreodată, la soluţia mare, coerentă, pas cu pas, pentru a nu speria participanţii. Realismul şi pragmatismul abordării însă ne îndepărtează complet de la esenţa fundamentală a substanţei celor două organizaţii. Ni se spune să facem paşi mici pentru a ajuta cetăţenii să trăiască mai bine. Cei din stânga Nistrului.

Da, pot fi de acord, dar am auzit cu toţii aici raportul Promolex şi situaţia drepturilor omului, a dreptului de proprietate ala acestor oameni. Valorile au fost uitate de birocraţii înclinaţi spre tehnicalităţi de dragul de a vinde progrese spre o soluţie. Dar cetăţenii nu trăiesc mai bine astfel, ci mai rău. Drepturile omului, drepturile minorităţilor nu sunt respectate. Nici ale fiecărui cetăţean în parte, nici a minorităţii sau majorităţii relative româno-moldoveneşti din stânga Nistrului.

Se vrea acordarea de privilegii, nu drepturi, unei administraţii din stânga Nistrului care nu acordă drepturi fundamentale şi participare la conducerea statului populaţiei româneşti/moldoveneşti din stânga Nistrului. Iar răspunsul e că Transnistria nu e parte la acordurile internaţionale? Suntem serioşi cu adevărat?

Domnul Pirkka Tapiola, şeful delegaţiei UE la Chişinău, ne spunea cum să lăsăm plăcuţele din regiunea separatistă, cu steagul acela nerecunoscut, să circule liber în dreapta Nistrului. Când am întrebat ce face şi cine-şi asumă responsabilitatea dacă o familie nevinovată din stânga Nistrului e atacată şi lovită cu pietre pentur că are asemenea plăcuţe în dreapta Nistrului, ni s-a răspuns că e responsabilitatea Chişinăului, că el şi-a asumat, UE fiind doar facilitator. Şi m-a şters din lista de prieteni. Nu voi muri de inimă rea din această cauză, dar procedeul arată lipsa de responsabilitate sau fuga de responsabilitate. Dacă propui ceva te gândeşti şi la consecinţe şi-ţi şi asumi. Dacă nu, taci din gură şi nu forţezi pseudo/soluţii de birou.

Domnul Michael Scanlon (şeful misiunii OSCE în Republica Moldova) ne spunea cât de bine funcţionează grupurile de lucru şi că e o soluţie acceptabilă internaţional, că orice se discută în acest cadru şi trebuie să mergem înainte pe baza angajamentelor asumate, pe baza statutului special şi a paşilor mici. Ce nu ne-a spus despre libera circulaţie domnul Scanlon este cum circulă el în stânga Nistrului şi dacă echipa sa o poate face. Îi trebuie acceptul expres al aşa numitului ministru de Externe de la Tiraspol de fiecare dată! Şi nu a văzut nici un depozit de arme sau trupe, şi nu a disuctat despre trupele ruse şi armele ruse deşi ne vorbeşte despre Transnistria. Ca şi cum nu ar exista problema. Nu mai spunem despre vizite în închisori şi responsabilitatea OSCE pentru drepturile omului din stânga Nistrului. Cât realism intră aici?

Ambii oficiali se fac că nu văd înrăutăţirea situaţiei în regiune. Nu văd aplicaţii militare comune ruso-separatiste, nu văd exerciţii de forţare a Nistrului, nu văd tentativa de a aşeza acolo, la linia de demarcaţie, a unei frontiere de stat. Astea sunt noi subiecte pentru viitori paşi mici, care să ţină în prim plan activitatea OSCE şi UE în zonă. E un adevărat perpetuum mobile, se încearcă soluţii de dragul soluţiilor la teme vechi şi nu se văd noile teme serioase care se tot adaugă la agendă şi paşii în spate în conflict.

Efectul Dodon asupra conflictului nistrean: avantaj imagologic al Rusiei

Sunt lecţii de învăţat şi pentru Ucraina în Donbas, desigur. Multe lecţii. Nu ştiu câte sunt bune practici şi elemente pozitive de învăţat.

Problema esenţială, am spus-o şi o repet, este lipsa de subordonare a aşa- numitelor trupe de menţinere a păcii faţă de formatul de negociere. Nu mai vorbim despre consimţământul statului gazdă pentru prezenţa acestor trupe. Republica Moldova a cerut în mod repetat retragerea trupelor ruse şi înlocuirea cu o misiune civilă multinaţională europeană.

Apoi nu putem ignora şi trebuie să discutăm aici cum va arăta situaţia sub preşedinţia lui Igor Dodon. Există posibilitatea de a marca elemente de coeziune şi coerenţă la nivelul administraţiei Republicii Moldova pe viitor? Pentru reorientarea strategică şi federalizare? Sau la nivel imagologic unii vor profita pe deplin de noile idei promovate de domnul Dodon în campania electorală? Aici nu am avut răspunsuri, şi aş fi dorit ca oficialii Republicii Moldova să abordeze subiectul, să de asigurări, dacă e posibil.

Federalizarea înseamnă ruptura directă a orientării spre UE? Sau este o variantă indirectă de a se asigura că drumul spre UE e închis, pe motivul nesusţinerii orientării pro-europene de noii cetăţeni integraţi din Transnistria? Care e soluţia alternativă economică a domnului Dodon? Banii aduşi din Rusia? Sau suveranitate şi naţionalism moldovenist pe bani occidentali? Dar politic, acceptă domnul Dodon pentru Republica Moldova suveranitatea limitată de interesele ruse la Tiraspol? Sau legalizarea prezenţei trupelor ruse în stânga Nistrului?

Singura veste bună este acordul formal între Chişinău şi Kiev privind coridorul verde pentru retragerea trupelor şi muniţiei ruse de la Tiraspol. Nu că s-ar retrage cineva, dar se elimină argumentul că forţele ruse s-ar retrage, cu trupe şi muniţie, dar nu permite Ucraina transportul pe teritoriul său.

Recunoaşterea victoriei militare a Rusiei sub forma veto-ului părţii asupra întregului în Donbas şi Transnistria

Despre asemănări şi deosebiri între Transnistria şi Donbas (şi mă refer strict la denumiri geografice).

În Donetsk şi Luhansk, zonele ocupate de trupe ruse sub diferite pretexte, avem un pas înainte la Minsk. Acordul doreşte validarea şi recunoaşterea părţii separatiste, deci alegeri care să consemneze conducerea introdusă de Rusia în părţile celor două regiuni ocupate, respectiv numite republici populare. În Transnistria, autorităţile de la Tiraspol sunt doar separatişti, nu sunt formal recunoscuţi internaţional. Acum în Donbas ar fi.

În fapt, la scară mare şi lăsând mănuşile deoparte, asistăm la jocuri de aparenţă prin care se încearcă o formulă blândă de concedare a victoriei într-un conflict militar Rusiei. Victoria militară ar urma să fie recunoscută, consemnată şi consacrată cu acordul comunităţii internaţionale. Asta înseamnă astăzi aceste jocuri de negociere care merg înainte dacă îndeplinesc acest deziderat. Altfel stau pe loc.

În Georgia, avem ocupaţia celor două regiuni, Abhazia şi Osetia de Sud, cu recunoaşterea unilaterală a independenţei, dar cu trupe de ocupaţie, aşa sunt acceptate la nivel internaţional. În Ucraina şi Transnistria se încearcă formula de recunoaştere a victoriei militare a Rusiei pe aceste teritorii prin acordarea formulelor de statute speciale la discreţia Rusiei, blocând cucerirea mai departe a teritoriilor statelor independente, dar blocându-le la cheremul Moscovei. Mai grav, totul validat de comunitatea internaţională.

 

Avem o Rusie revizionistă, revanşardă, cu ambiţii neoimperiale: cum procedăm?

În fine, ca să nu rămânem în partea constatativă, eventual în lamentaţie, am să vin cu formula de soluţie de astăzi. Nu suntem în 1999, nici în 2003, cu o Rusie ce vrea să fie sau să pozeze democratică şi să se integreze în Vest. Nu, avem o Rusie revizionistă, revanşardă, cu ambiţii neoimperiale, cu un lider, Vladimir Putin care doreşte să fie cel mai longeviv lider al Rusiei, depăşindu-l pe Stalin dacă va fi reales. Fără forţă, fără voinţă, fără instrumente, fără a şti în mod direct ce-şi doreşte Rusia şi fără a putea ceda pe zona principiilor şi valorilor, abordarea trebuie să fie una care revine la concepte de război rece:

Containment, îndiguirea Rusiei la nivelul liniei de demarcaţie din Donbas, din Nordul Crimeii şi pe frontiera Ucrainei. Coexistenţa paşnică, evitarea confruntării directe dar apărarea suficientă şi proporţională respectiv descurajarea acţiunilor militare mai departe Respingerea recunoaşterii oricăror avantaje ale Rusiei, obţinute prin încălcarea dreptului internaţional sa cu utilizarea forţei militare. Răbdare strategică: până la precizarea situaţiei economice reale a Rusiei şi a efectelor sale, până la precizarea unor interese legitime ale Rusiei, de construcţie a statului naţional rus, nu a unui imperiu rus pe spaţiul post-sovietic sau Ţarist. Blocarea cuceririi din interior, prin război informaţional sau infiltrarea liderilor proruşi aleşi democratic, a statelor foste sovietice sau foste socialiste, şi limitarea influenţei politice sau insidioase la nivelul deciziei statelor occidentale.

adevarul.ro

Ultima ora:

ObservatorMireille Rădoi: Micul Paris la Biblioteca Centrală Universitară „CAROL I”  

PoliticKelemen Hunor: Acest guvern rămâne şi va face treabă până în 2024. UDMR nu va vota nicio moţiune de cenzură

EconomieCristian Grosu: Săptămâna care modelează Europa și România ei

ExternAntonia Colibasanu: What the EU’s Green Deal Means for Europe and Russia

SocialAdrian Hatos, la dezbaterea despre meditații organizată de Societatea Academică din România

EvenimenteMireille Rădoi: Micul Paris la Biblioteca Centrală Universitară „CAROL I”  

CulturaCristina Popescu: Pictorul Dimitrie Știubei, un pictor de …marcă

EditorialTeodor Baconschi: D-ale pandemiei. Un final cu repetiție



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe