Matei Bogdan
Publicat în 20 mai 2020, 09:43 / 141 elite & idei

Iulian Chifu: Noua geopolitică a Rusiei post-COVID-19

Iulian Chifu: Noua geopolitică a Rusiei post-COVID-19

de Iulian Chifu

Rusia a fost întotdeauna adepta realismului, iar metoda geopolitică a atras-o de la fondarea disciplinei. Nu numai pentru că era unul dintre statele continentale, ale heartland-ului euro-asiatic, alături de Germania, cu care putea domina masa euro-asiatică şi, deci, lumea, ci şi pentru că geografia a împiedicat-o întotdeauna în marile sale cuceriri – sau, mă rog, e un bun motiv să dai vina pe cineva – şi i-a justificat nevoia spaţiului tampon şi

a dependenţelor imperiale de lângă frontiere, ca şi structurile paramilitare kăzăceşti. Deci un instrument bun pentru a justifica ambiţii imperiale şi expansioniste, pentru a justifica vocaţia măririi la care predispune spaţiile din marile întinderi şi diversităţile culturale de pe cele 11 fuse orare. Iată că astăzi, pandemia de coronavirus lansează o nouă provocare Rusiei, dacă mai era nevoie de încă una: nevoia de o nouă geopolitică post-coronavirus.Incapacitatea gestiunii crizelor a arătat în Rusia că Regele e gol!

Uriaşul cu picioare de lut pe care l-a creat Vladimir Putin, reuşind să păcălească întreaga lume aproape 28 de ani, după destrămarea Uniunii Sovietice, îşi duce ultimele zile. Câteva greşeli strategice au generat slăbiciunile interne şi ameninţă perpetuarea lui Putin şi a regimului său. Iar perspectivele se suprapun peste finalul – tardiv – al unui ciclu şi mai lung care se suprapune peste recesiunesfârşitul petrolului, sistemului verticalei puterii şi a lui Putin însuşi, autoritarismul bazat pe veniturile marilor companii energetice de stat conduse de siloviki în beneficiul potentaţilor regimului.

Regretatul John McCain denumea Rusia o cleptocraţie călare pe o benzinărie, cu armă nucleară, nu o ţară. Din păcate, spolierea resurselor a mers până la ultimele consecinţe, ca şi ambiţiile interne care antrenau nu numai o elită, dar un neam întreg păcălit de castelele lui Potemkin construite din grandoarea Rusiei post-Elţîn, Rusia reclădită puternică, cu capacitatea administrativă rămasă la nivelul de verticală puterii Noului Ţar, care a refuzat democraţia şi integrarea în Occident pentru a reda demnitatea, onoarea, istoria şi grandoarea ruşilor.

Instituţiile din moştenirea sovietică represivă s-au topit fără a mai ajunge să fie modernizate sau controlate serios, lumea a dat de bine, de un trai mai bun şi a cunoscut şi ceva libertate, suficientă ca să nu mai poţi întoarce spiritul înapoi în lampă. Iar Rusia a căzut, pas cu pas, ajungând cu o economie la nivelul Spaniei, cu toate resursele sale majore şi nesfârşitele întinderi unde întotdeauna găseşti ceva resurse minerale ca să relansezi Patria.Schimbările sunt necesare în momentele cele mai nepotrivite

Iar strâmbăciunile şi disfuncţionalităţile au început să apară, cu precădere în spaţiul urgenţelor civile şi al crizelor: ici un vas scufundat în Volga cu sute de copii la bord, pentru că era supraîncărcat şi neverificat de ani de zile, dar cu actele în regulă pe corupţie, dincolo un mall ars pentru că nu avea evacuare şi stingere tot ca urmare a unor economii, mai o izbucnire de incendii sub Moscova care au dublat într-o vară mortalitatea în capitală şi împrejurimi, ba a mai şi mistuit o bază de rachete. Iar aceste eşecuri administrative şi de gestionare a crizelor au culminat cu criza pandemiei de coronavirus, care a expus o Rusie ştiută, dar nerecunoscută, un Rege gol, cu capacităţi tot mai reduse şi limitate de reacţie în criză, fără putinţa de a reacţiona când e mai greu, în momentele de criză, acolo unde se validează lideri şi caractere.

Criza a accelerat fundamental trenduri deja existente. Şi ea vine cu criza economică proaspătă, numai bună să se aşeze deasupra crizei din Rusia ultimilor ani, unde creşterea economică numai în 2019 este de 0,5% pe hârtie, dar cu scădere a nivelului general de trai al populaţiei. Şi pentru că era nevoie şi de o a treia, a fost una auto-impusă de bătălia pentru preţul şi piaţa petrolului cu OPEC şi Arabia Saudită, o alegere proastă care a adus probleme majore.

Din păcate, criza pandemiei de coronavirus a venit prea repede şi prea violentă pentru a putea menţine pe o perioadă de timp tamponul pe care-l reprezenta Guvernul faţă de poziţia lui Putin. Credibilitatea şi forţa noului guvern au ars instantaneu până să treacă prima criză reală. Premierul Mihail Mişustin s-a infectat, la rândul său, deşi abia începuse rivalitatea cu primarul Sobianin şi şefii de regiuni în gestiunea crizei, lăsaţi să se lupte cu coronavirusul de Putin, care s-a retras strategic din prim plan, cu costuri şi mai mari de imagine, abandonând, în fapt, ruşii să se descurce singuri cu boala. Cârduri de ambulanţe aşteptând ore în şir la intrarea în spitale, doctori nemulţumiţi şi neprotejaţi sinucigându-se când vorbeau autorităţilor – vreo 3 – numărul de cazuri care a depăşit 10.000 pe zi şi urcă exploziv, deşi Putin promitea acum vreo lună că nu se va întâmpla nimic. De aici dezastrul!

În spate, Putin a ratat referendumul pentru noua Constituţie, care să-l menţină la conducere până în 2036, în condiţiile în care întregul sistem a realizat că fără Capul verticalei, Vladimir Putin, se prăbuşeşte. În plus, nu are opoziţie, nu are formula de revoltă în stradă, nu se poate reforma din interior, mai grav, a introdus deja la conducere şi ultimele resorturi de putere, armata şi serviciile de informaţii, celebrii siloviki, către care nu se mai pot întoarce pentru rezerva strategică de cadre. Mai grav, în aceste momente, accelerarea turbulenţelor globale reclamă reconstrucţia unei Noi Geopolitici a Rusiei. Schimbări necesare în cea mai proastă situaţie posibilă.Prăbuşirea eşafodajului geopoliticii clasice ruse: ambiţii globale, resurse apuizate

Rusia lui 2020, intrată în criza pandemiei de coronavirus (în paralel cu ieşirea puternic afectată din războiul petrolier) trăieşte în continuare în trecut. Deşi e conştientă de cifre şi resurse, deşi ştie că nu mai e Uniunea Sovietică nici Imperiul Ţarist în epoca sa de gorie, continuă să considere că i se cuvine dreptul de veto în toate afacerile globaledreptul de veto asupra securităţii europene şi, obligatoriu, sfera de influenţă a tot ce există în spaţiul post-sovietic (fără statele baltice) dar şi influenţă pe alte zone moştenite din trecut, din perioada de glorie.

Rusia nu a putut să ignore creşterea teribilă a Chinei, care dincolo de forţa demografică a devenit un mamut economic, o forţă tehnologică – mai întâi din împrumut, furt şi hacking, apoi cu propriile sale produse – principalul producător manufacturier al lumii, o forţă financiară majoră şi una militară în expansiune continuă. Angajarea în formula de parteneriat strategic a fost bună, unele din beneficii au fost apreciate de Beijing, dar zâmbetul tolerant nu avea cum să fie şters de pe feţele conducătorilor chinezi. Iar brusc China a devenit o problemă, de la revărsarea emigraţiei planificate în Extremul Orient Rus, la îmbrăţişarea tot mai strânsă pe care o exersa prin dependenţa crescută a Rusiei de economia sa.

Moscova, Rusia lui Putin, s-a jucat din primii ani ai lui Surkov, eminenţa cenuşie a Ţarului până de curând, cu energia şi condiţionările politice, până la soft power sub forma războiului informaţional. Dar această joacă şi crizele create în 2005, 2007, 2009, ca să nu vorbim despre recentele probleme cu petrolul infestat de anul trecut, au creionat un actor dificil, pe care nu te poţi baza, şi asta concomitent cu eforturile Uniunii Europene de a combate încălzirea globală şi a reduce dependenţa de hidrocarburi. Cu greu a mai rămas gazul drept combustibil de tranziţie, pe fondul deciziei Germaniei de a închide toate centralele nuclearo-electrice. Dependenţa economiei şi bugetului Rusiei de petrol şi sfârşitul erei aurului negru a fost anunţată şi criza pandemiei de coronavirus a marcat finalul industriilor bazate pe extracţie. Motorul economic trebuie reaşezat fundamental şi în Rusia.

Să mai introducem în ecuaţie şi celălalt element, cel al sancţiunilor economice, ca urmare a comportamentelor agresive repetate, multiple, inacceptabile în Occident. De la asasinarea unor cetăţeni pe teritoriul altor state, război informaţional, subminarea autorităţii şi a regimurilor democratice, utilizarea armei chimice militare în Marea Britanie contra unui fost spion, hacking-ul la Agenţia anti-drog şi Comitetul Olimpic care eliminase sportivii ruşi din competiţii pentru doping sistematic la nivel de stat, toate s-au adăugat la Războiul ruso-georgian şi anexarea de facto a Abhaziei şi Osetiei de Sud, apoi Anexarea Crimeii, agresiunea militară din Estul Ucrainei şi numeroase intervenţii militare externe – Siria, Libia fiind doar câteva, în rest companiile militare private făcând jocuri prin întreaga Africă şi prin America de Sud.Noua Geopolitică Rusă: O putere medie, cu ambiţii şi trecut, strivită între SUA şi China

Azi lucrurile se decantează direct, dacă nu cumva războiul comercial sino-american expusese problemele deja. Lumea are doi rivali majori, SUA şi China, conştienţi de potenţialul propriu şi preocupaţi de gestiunea acestei relaţii competitive, ajunsă la episoade de confruntare directă pe diverse scene – Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Organizaţia Mondială a Comerţului, Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional fiind doar câteva dintre ele. Perspectiva decuplării industriilor şi lanţurilor comerciale şi industriale între cele două afectează, indirect, şi Rusia, care e pusă să aleagă (ca şi UE). Şi ar dori să evite un asemenea pas, care ar introduce-o drept membru de rând în Lumea Chineză sau ar crea rupturi cu vecinul său sudic.

Nici relaţia cu UE nu e tocmai fericită: suma acţiunilor de război informaţional şi tensionarea relaţiilor cu Marea Britanieexasperarea Germaniei petru hackingul chiar la adresa Cancelarului Merkel şi pentru asasinarea unui cecen pe teritoriu german, ingerinţa în alegerile europene dar şi în alegerile franceze, jocurile cu separatiştii catalani şi de alte culori, cu populiştii, cu extrema dreaptă, tentativa de a rupe Italia de UE, toate au adus relaţiile la niveluri extrem de joase, cu sancţiunile pe masă şi în continuitate, în momentul în care Rusia avea nevoie de deschideri şi alternative. Dar asta nu se poate realiza fără o schimbare fundamentală de comportament, cu bună cuviinţă, parteneriate şi un mediu de altă factură, pentru a-şi reconstrui noul statut: Rusia – o putere medie, care trebuie să gestioneze aşteptări nemăsurate ale populaţiei faţă de posibilităţi şi propriul statut, strivită între SUA şi China, ieşită din prim plan, şi cu resurse umane şi de idei tot mai reduse, dar şi cu limitări majore şi capacităţi reduse de a mai improviza fără noimă.

Principala problemă geopolitică a Rusiei în perioada următoare este nu confruntarea cu cel mai puternic stat al lumii, ci schimbarea posturii de challenger global în cea a unui stat mediu care e obligat să aleagă taberele, să se alinieze cu SUA sau China şi, în acelaşi timp, să menţină distanţa faţă de un partener strategic vecin, China. Să echilibreze relaţiile sale cu cei doi mari prin asumarea noului statut de putere regională medie, chiar dacă asta înseamnă să realizeze că relevanţa armelor nucleare ţine de altă epocă şi că ele nu mai aduc dividente politice majore şi postură internaţională pentru că frica nu mai poate fi convertită în putere geopolitică.

Independenţa necesară faţă de China are relevanţă în reaşezarea pe tot cuprinsul continentului asiatic, iar aceasta nu se poate realiza în triunghiul SUA-China- Rusia pentru care Moscova nu are resurse şi forţă pentru o asemenea competiţie şi echilibrare (ar încerca şi UE să joace o a treia cale în varianta propusă de Macron), ci are nevoie de parteneriate corecte şi cât mai bune cu UE, cu statele UE, respectând structurile dezvoltate comunitar de europeni şi nu subminându-le, pentru a putea supravieţui. Are nevoie de relaţii complexe şi fundamental bune cu Japonia şi India, nu de constructul BRICS-ul anti-american. Are nevoie să renunţe la ambiţii moştenite de la URSS pe terţe meridiane, şi să-şi asume pe deplin şi corect postura de putere regională.

Marea problemă râmâne nu dacă Rusia e conştientă că are nevoie de o Nouă Geopolitică – am certitudinea că există această conştiinţă – ci dacă poate să o facă cu aceiaşi oameni. Nu cu Lavrov, nu cu Surkov, nu cu matusalemicii moşternitori ai Grandorii URSS sau ai Rusiei Putiniste. Ci cu figuri noi, occidentale, pregătite, versate, mult mai deschise şi mai corecte, de secol XXI, care să reprezinte referinţe de încredere pentru Occident şi partenerii terţi. Dar şi pentru SUA şi China. Şi atunci Putin, el, mai e parte a soluţiei? Poate fi el imaginea Noii Geopolitici Ruse post-Covid-19?

www.adevarul.ro

Ultima ora:

ObservatorAlexandra Dobre: Sunt onorată să contribui ca autor la cea de-a 5-a lucrare din seria Caiete Documentare, „Calitatea vieții”

PoliticIoana Petrescu: “Dacă ar fi să dau un sfat, aș încuraja cât mai multe femei să intre în politică, să intre în administrația publică, acest sacrificiu merită” (II)

EconomieValentin Lazea: Agenda ecologică a Băncii Centrale Europene – plusuri și minusuri

ExternOvidiu Nahoi: Jerusalema, de la melodie religioasă la ”imn african” și hit global

SocialMiruna Troncota: Centrul de Studii Europene SNSPA a lansat un nou episod de podcast

EvenimenteAlexandra Dobre: Sunt onorată să contribui ca autor la cea de-a 5-a lucrare din seria Caiete Documentare, „Calitatea vieții”

CulturaCristina Popescu: Port popular de nuntă

EditorialAlina Bârgăoanu: ”Mic îndrumar privind vocabularul conspiraționist”



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe