Adriana
Publicat în 8 august 2018, 08:17 / 55 elite & idei

Iulian Chifu: O scrisoare ruso-americană militară secretă, PR şi multe slăbiciuni

Iulian Chifu: O scrisoare ruso-americană militară secretă, PR şi multe slăbiciuni
+ Observator

A izbucnit în presă săptămâna trecută o altă afacere cu iz de PR ce implică SUA şi Rusia la nivelul conducătorilor militari ai forţelor armate. O scrisoare secretă, care a scăpat în presă la nivelul agenţiei Reuters din SUA, confirmată ulterior, poate prea repede, de către partea rusă.

Scrisoarea viza reconstrucţia Siriei, în partea ei controlată de către Bashar al Assad, pe care partea rusă ar fi solicitat SUA să şi-o asume financiar, aşa cum a cerut-o anterior Vladimir Putin statelor europene.

Marea problemă este cum de o scrisoare secretă ajunge în presă, cum de e folosită ca instrument de propagandă – internă, externă, în raport cu Al Assad – şi de ce reconstrucţia Siriei şi reîntoarcerea refugiaţilor ar fi o temă de discuţie între şefii militari ai armatelor rusă şi americană, respectiv Şeful Statului Major al Armatei Ruse, Valeri Gherasimov, respectiv şeful statelor majore întrunite al Armatei SUA, Joseph Dunford.

Ajutor american pentru al Assad între … armatele rusă şi americană

Faptele sunt următoarele: potrivit Reuters, Şeful marelui Stat Major al Armatei ruse, Valerii Gherasimov a transmis, la 19 iulie, la câteva zile după întâlnirea dintre Vladimir Putin şi Donald Trump la Helsinki, o scrisoare secretă către Comandamentul Armatei americane prin care propune să colaboreze în reconstrucţia Siriei. Este vorba despre acele regiuni care sunt deja controlate de forţele preşedintelui Bashar al Assad, Valerii Gherasimov menţionând că Guvernul Siriei nu dispune de combustibil, tehnologii şi de alte resurse necesare pentru restabilirea ţării.

Washingtonul ar fi primit adresa Moscovei foarte rece, indicând faptul că discuţii privind reconstrucţia Siriei ar trebui începute după ce se va găsi o soluţie politică pentru problema siriană şi după desfăşurarea unor alegeri libere şi corecte, sub monitorizarea Naţiunilor Unite. Comandamentul militar american a refuzat să comenteze scrisoarea Marelui Stat Major al Armatei ruse şi a declarat doar că, în ceea ce priveşte Siria, SUA respectă înţelegerile anterioare privind negocierile dintre Rusia şi America.

Confirmare rapidă a Rusiei, afaceri militare şi ceva acuzaţii

Ministerul Apărării de la Moscova a confirmat informaţia că şeful Marelui Stat Major al Armatei Ruse, generalul Valeri Gherasimov a transmis o scrisoare secretă Comandamentului american cu propuneri de reconstrucţie a Siriei. Serviciul de presă al Ministerului rus al Apărării a menţionat că Gherasimov a adresat generalului Joseph Dunford o serie de propuneri, în special în ceea ce priveşte refugiaţii din Tabăra Rukban, care s-ar afla în zona controlată de Coaliţia internaţională condusă de SUA. O altă propunere ar fi ţinut de asigurarea coridoarelor umanitare în Rakka şi asigurarea contactelor permanente în regiune. Deci varianta rusă include chestiuni specifice şi cu iz umanitar, cu atât mai puţin destinate unei discuţii între şefii militari ai armatelor rusă şi americană.

Citeste mai mult: adev.ro/pd2yhf

Ultima ora:

ObservatorMihai Daraban, la Forumul de Afaceri româno-italian: Companiile italiene, adevărați ambasadori ai business-ului în România

PoliticCristian Unteanu: După referendum, o luăm de la capăt de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat?

EconomieRemus Borza: Țara trebuie pregătită pentru criză

ExternAlexandru Lăzescu: NAFTA 2.0 ca armă în bătălia geopolitică dintre America și China

EvenimenteMihai Daraban, la Forumul de Afaceri româno-italian: Companiile italiene, adevărați ambasadori ai business-ului în România

CulturaSever Voinescu: Odată și-odată, niciodată. Reflexul de cultură

SocialRaed Arafat anunţă că va propune modificarea legislaţiei de intervenţie în situaţii de urgenţă

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe