OraNoua.ro
Publicat în 21 octombrie 2015, 18:07 / 57 elite & idei

Iulian Fota: Accesarea Americii de dincolo de Casa Alba

Iulian Fota: Accesarea Americii de dincolo de Casa Alba

de Iulian Fota

Investind în relația cu SUA, investim în cea mai importantă garanție de securitate națională și în propriul viitor.

Din 1997, anul inițierii Parteneriatului stra­te­gic cu România, americanii s-au dovedit a fi nu numai aliați, dar și foarte buni prieteni ai țării noastre. La rândul nostru, ne-am dovedit loialitatea și am demonstrat că putem fi competenți în ges­tionarea riscurilor de se­curitate, aderarea României la NATO și UE fiind un câștig pentru cele două organizații. Relația româno-americană e una matură și spre be­ne­ficiul ambelor părți, dar motorul dezvoltării ei a fost Washing­tonul, prin multiplele pro­pu­neri de cooperare sau pro­iec­te la care au invitat țara noastră să se aso­cieze.

 

Pe de altă parte, dacă dorim ca în viitor acea­s­tă atât de importantă relație bilaterală să se dezvolte în continuare, este nevoie ca Ro­mâ­nia să preia inițiativa, Bucureștiul de­venind izvorul de idei și de proiecte. Avem ne­voie de un efort de organizare, pentru că lo­gistica des­tinată susținerii relației bilaterale es­te pre­cară, fiind în mare măsură cea moș­te­nită de pe urma sistemului diplomatic co­munist. Am­basada României la Washington es­te sub­în­cadrată cu personal, mai ales ți­nând cont de faptul că relația cu SUA nu în­seamnă numai re­lațiile de la guvern la gu­vern. America este genul de țară în care de­ciziile mari de politică externă sunt rezultatul interacțiunii între mai mulți actori interni: Casa Albă, Congresul, ma­rile companii americane, alte or­ganizații in­te­resate, precum think tank-uri­le, mass-me­dia, or­ga­ni­za­țiile religioase, or­ganizațiile de lobby sau sin­dicatele. De aceea este și atât de greoaie o decizie majoră de politică ex­ternă. Dar, oda­tă luată, ea ră­mâne ne­schim­bată ani la rând și poate face diferența, pentru o țară ca Ro­mânia, în­tre victorie și dezastru. O ast­fel de decizie a fost cea le­ga­tă de extinderea NATO, o bucătărie internă pe care, din păcate, prea puțini o mai știu sau și-o aduc aminte.

 

Pentru ca America să ajungă să te cunoască bine, trebuie cultivați toți acești actori. Nu doar Casa Albă și guvernul. În egală măsură ai nevoie de prieteni în comunitatea de think tank-uri, în companiile americane, în Con­gres, în mass-media sau în organizațiile re­li­gi­oase sau grupurile de loby. Or, pentru asta, ai nevoie de oameni, de diplomați bine pregătiți, de încredere, onorabili. Mai ales că americanii lucrează în primul rând cu oameni. Încrederea lor într-o țară este construită pe încrederea lor în oameni. America este țara în care se fac afaceri de miliarde pe vorbe, pe baza unei dis­cuții la telefon. Încrederea, onoarea, com­pe­tența sunt cele mai importante ingrediente în relația diplomatică cu Washingtonul.

 

La capitolul organizare avem nevoie de o lo­gis­tică modernă, adecvată nevoilor noastre de țară. În definitiv, Washingtonul continuă să fie cea mai importantă capitală a lumii. Ro­mâ­nia este una dintre puținele țări central-eu­ro­pene, poate chiar singura, care nu a in­vestit în modernizarea reprezentării sale diplo­ma­ti­ce. Ca unul care a participat la activități di­plo­matice organizate de polonezi sau cehi pot să afirm, fără să exagerez, că situația lo­cativă a Am­basadei noastre la Washington es­te critică.

 

Totodată, mai este nevoie și de un birou de re­prezentare politico-militară, o structură mai complexă decât o atașatură militară, ca­re să ges­tioneze mai bine cooperarea româno-ame­ricană în probleme de securitate națională atât cu Pentagonul, dar și cu companiile ame­ricane de armament. Am putea încuraja Ca­mera Națională de Comerț, în parteneriat cu Ministerul de Externe și Ministerul Economiei să-și deschidă propriile oficii de reprezentare, poate cea mai bună formă de încurajare a com­paniilor americane să investească în Ro­mâ­nia.

 

Dar poate mai important e că avem nevoie de o instituție academico-culturală, separată de ambasadă, care să dezvolte o foartă strân­să relație cu universtitățile și think tank-uri­le, fundația care de fapt asigură în continuare supremația americană. Doar în zona de știin­țe politice și relații internaționale SUA are 1.500 de think tank-uri, iar în top 500 cele mai bune universități din lume, între primele zece, opt sunt americane. SUA reprezintă prin­cipalul producător de inteligență al planetei, iar noi, dacă vrem să construim și o Românie in­teligentă, avem nevoie să ne conectăm la complexa rețea a inteligenței americane.

 

Mai avem nevoie și de un efort de imaginație. Prezent la București, Charles Ries, vicep­re­șe­dinte RAND Corporation, a prezentat lista obi­ec­tivelor americane pentru Europa. Simpla ei lectură ne arată că SUA nu numai că nu se re­tra­ge din Europa, dar se angajează și mai mult în gestionarea continentului. Nu ne împiedică nimeni să ne aplecăm asupra acestei am­bi­ți­oase agende americane, să ne evaluăm for­țe­le și resursele și să ne hotărâm apoi asupra că­rora dintre chestiunile în discuție putem să-i sprijinim pe americani.

 

Ideile de mai sus pot fi puse în practică în ur­mă­torii doi ani, astfel încât în 2017 să săr­bă­to­rim 20 de ani de parteneriat strategic, plecând de la o viziune nouă pentru următorii 20 de ani.

revista22.ro

Ultima ora:

ObservatorKlaus Iohannis: Sunt aproape hotărât să convoc referendum pentru 26 mai, odată cu europarlamentarele

PoliticCristian Socol: Nu cred că obiectivele programului de guvernare vor mai putea fi atinse în calendarul stabilit

EconomieRemus Borza: C’est fini la comedie. Avem buget!

ExternIulian Chifu: Brexit la deznodământ: săptămâna căderii capetelor şi a ultimei şanse

EvenimenteMarius Stoian: Caietele Documentare Club România, în dezbatere la Oradea, Iași și București

CulturaRadu Preda: Autismul ortodox. Varianta ucrainiană

SocialCristian Unteanu: Tortură, tratamente inumane şi degradante, România 2018. Raportul Consiliului Europei. În atenţia miniştrilor Carmen Dan şi Tudorel Toader

MoldovaCristian Unteanu: Republica Moldova, din nou terenul de încercare pentru marea strategie rusească de constituire a „cordonului sanitar“



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe