OraNoua.ro
Publicat în 27 august 2014, 20:00 / 69 elite & idei

Iulian Fota: Un summit istoric

Iulian Fota: Un summit istoric

de Iulian Fota – Revista22 – www.revista22.ro

În actualul context tulbure, ce ar trebui să așteptăm de la NATO și de la summitul din Țara Galilor?

Toate întâlnirile Consiliului Nord-Atlan­tic la nivelul șefilor de stat și de guvern, un summit NATO cu alte cuvinte, au avut relevanța și importanța lor. În de­finitiv, NATOasigură se­cu­ritatea a 28 de țări din Europa și America de Nord și a peste 500 de milioane de cetățeni, garantând în primul rând valorile care stau la baza acestei ali­an­țe: libertate, democrație, stat de drept, pace, pros­peritate. Dar unele dintre aceste reuniuni, prin de­ciziile adoptate, care re­flectau schimbările majore de pa­radig­mă din evoluția relațiilor internaționale, pot fi considerate ca fiind istorice. În 1990, la Londra, NATO hotăra în­che­ie­rea Războiului Rece și reconsiderarea re­lației de adversitate cu Tratatul de la Var­șovia, deschizând drumul spre o po­si­bi­lă relație de parteneriat cu foștii ad­ver­sari. La Madrid, în 1997, pentru prima da­tă după încheierea Războiului Rece, Alianța Nord-Atlantică hotăra lărgirea organizației spre Est, răspunzând fa­vo­rabil cererilor Cehiei, Poloniei și Un­ga­riei de aderare. Nu în ultimul rând, în 2002, la Praga, șefii de stat și de guvern aprobau aderarea a încă șapte state cen­tral-europene, printre care și România, definitivând procesul de consolidare de­mocratică a Europei Centrale. An­ga­ja­mentele de securitate urmau să fie ex­tinse și asupra altor milioane de ce­tă­țeni liberi ai Europei, decizie cu mul­ti­ple implicații pozitive, inclusiv adu­că­toare de semnificative beneficii eco­no­mice. Ca urmare a deciziei de invitare, între 2002 și 2008 România a primit peste 40 de miliarde de euro investiții di­recte, creșterea economică medie fi­ind de 5% pe an. În plus, aderarea la NATO a consolidat puternic candidatura României laUE.

Summitul NATO din 4-5 sep­tembrie 2014, găzduit de Ma­rea Britanie în Țara Galilor, pre­zintă toate ingredientele pen­tru a fi considerat unul is­toric. În primul rând, avem contextul in­ternațional, unul foarte complicat, ge­nerator de multiple provocări la adresa securității naționale a statelor membre. În al doilea rând, vom avea deciziile Ali­anței, ale șefilor de stat și de guvern, de­cizii de care va depinde securitatea noas­tră a tuturor, decizii care politic și teh­nic trebuie să reflecte riscurile și ame­nin­țările la adresa valorilor care ne unesc și a țărilor noastre. Și în al treilea rând, avem o aniversare, a 25 de ani de la că­derea comunismului, moment sim­bolic de bilanț pe care deja câteva state din Eu­ropa Centrală l-au marcat. La 25 de ani după eliberarea de comunism, sta­tele Europei Centrale sunt din nou ame­nințate de revizionism, agresiune te­ri­to­rială sau anexare ilegală de te­ri­to­rii.

Summitul din Țara Galilor trebuie să re­flecte în primul rând noul context in­ter­național în care ne aflăm. Globalizarea, economic, dar și politic, a devenit mult mai sofisticată, mai complexă și mai echi­librată. Prin creșterea în importanță eco­nomică a Pacificului, prin performanța economică foarte bună a statelor emer­gente, lumea reprezintă o realitate mult mai balansată, Vestul și Estul aflându-se în alți termeni decât acum 25 de ani. Recenta decizie a țărilor BRICS de a-și înființa propria bancă de dezvoltare de­monstrează că, pe lângă Occident, și alte state au căpătat capacitatea de a modela jocul economic glo­bal. Globalizarea este mai complicată, de vreme ce criza financiară din 2008 a influențat semnificativ arhitectura economică glo­bală, schimbând ierarhii și planuri, modificând mul­te dintre obiectivele stra­tegice ale mai marilor sau mai mi­cilor puteri.

Dincolo de planul economic, avem noi realități geopolitice în Asia de Est și Sud-Est, în Orientul Mijociu și mai ales în Europa de Est. Dacă si­tua­ția din Asia este mai degrabă relevantă pentru anu­mite state membre NATO, în Orientul Mijlociu și mai ales în Europa de Est avem proximități geografice ex­trem de periculoase, ce pot amenința NATO în mod direct. Orientul Mijlociu, în special din cauza evenimentelor ge­nerate de așa-numita Primăvară Arabă, se află an­grenat într-un amplu proces de rea­șe­zare geopolitică. Libia, Siria, Irak, Liban sunt doar câteva dintre ță­rile în care conflictele interne între di­feritele com­ponente politice, etnice sau religioase re­clamă o nouă structură po­litică a sta­tului sau o reașezare a re­la­ții­lor politice dintre componentele teri­to­riale. Spre dra­ma celor care locuiesc în aces­te țări, instrumentul principal de re­glementare a noilor situații este vio­len­ța, inclusiv cea generată prin folosirea forței mi­li­tare. De aici, noul butoi cu pul­bere al pla­netei care este în acest mo­ment Ori­entul Mijlociu, concluzie des­prinsă fără a mai aduce în discuția noas­tră che­s­ti­uni precum relația Israelului cu po­pu­lația palestiniană, viitorul Egip­tului sau re­la­ția Iranului cu Occidentul. De altfel, pen­tru a răspunde pro­vo­că­ri­lor ge­ne­ra­te de noul dosar sirian, NATO a venit de­­ja în întâmpinarea temerilor de se­cu­ri­ta­te ale Turciei, rachetePatriot, ală­turi de forțele armate turcești apărând în acest moment securitatea teritoriului turc.

Însă, de departe, pentru NATO, cel mai complicat și mai amenințător dosar este reprezentat în acest moment de Rusia și de contestarea brutală, amen­i­nță­toa­re, militară a regulilor de conviețuire paș­nică în Europa. Rusia a devenit o ța­ră revizionistă. Rusia a avertizat NATOîn­că din 2008, prin războiul din Geor­gia, că nu mai privește Alianța ca pe un partener. Ulterior acelui moment, ori de câte ori Moscova adopta un do­cu­ment de securitate națională, fie ea doc­trină sau strategie de securitate na­țio­nală, definea NATO ca pe cea mai mare amenințare la adresa Rusiei. Prin fo­lo­sirea forței militare și anexarea ilegală a Crimeei de către Moscova, NATO a fost forțată să accepte noua realitate și să in­tre într-o nouă etapă istorică. Anders Fogh Rasmunssen, secretarul general al NATO, a catalogat situația creată în Ucrai­na, prin deciziile de folosire a forței de către Moscova, precum cea mai gravă problemă de securitate pe care NATO o are de gestionat de la încheierea Răz­boiului Rece. Ca o interesantă paralelă a is­toriei, acum 25 de ani, în 1990, într-un alt summit găzduit de Marea Britanie, cel de la Londra, NATO lua decizia is­to­rică de a depăși impasul strategic al con­fruntării cu Tratatul de la Varșovia, în­cetând a mai considera drept adversari statele membre ale acelei organizații, manifestându-și în același timp voința politică de a construi noi relații de prie­tenie și parteneriat cu aceste țări, in­clu­siv cu URSS și ulterior cu Rusia. Din pă­cate, ca urmare a recentelor decizii ale Moscovei, tot într-un summit găzduit de Marea Britanie, NATO va trebui să ia act de pozițiile tot mai anti­occi­dentale ale Rusiei și de lipsa bunei ei credințe în relația cu Vestul.

Având în vedere acest context tulbure, ce ar trebui să aș­teptăm de la NATO și de la summitul din Țara Galilor? În primul rând, o re­con­fir­mare a relației transatlantice, a legăturii speciale dintre cele 28 de state care re­prezintă Europa sau SUA și Canada. Unite prin nevoia de a-și apăra în co­mun valorile supreme, unite prin istoria unică și prin realizările celor 65 de ani de existență a NATO, ani de pace și dez­voltare economică, statele membre pot înfrunta viitorul cu succes doar îm­preu­nă. Chiar și țările mari, precum Ger­ma­nia sau SUA, au înțeles că sunt prea mici pentru o lume tot mai complexă și mai globalizată. Da, avem neînțelegeri în cadrul familiei, avem tentative ale al­tora de a alimenta aceste neînțelegeri, sperând într-un divorț transatlantic (ce­lebrul caz Snowden), avem situații pe­riculoase de renaționalizare a apărării, dar la finalul zilei evidența noilor rea­li­tăți strategice se va impune.„Toți pen­tru unul și unul pentru toți“ rămâne cea mai simplă și ieftină soluție de ga­rantare reciprocă a securității fiecărui mem­bru. Indiferent cum se va numi do­cumentul pe care șefii de stat și de gu­vern îl vor aproba, el va reconfirma so­liditatea coeziunii transatlantice, an­ga­ja­mentul pentru asigurarea securității spa­țiului transatlantic și apărarea co­lec­tivă ca principal instrument. Pentru ur­mătorii 65 de ani, statele membre vor gestiona incertitudinile viitorului tot îm­preună.

În al doilea rând, ca o dovadă de so­li­daritate, NATO va veni în întâmpinarea preocupărilor sporite de securitate ale membrilor săi din Europa Centrală, pre­o­cupări generate de acțiunile anti­occi­dentale ale Rusiei din ultimii ani, în spe­cial prin războiul împotriva Georgiei și mai ales anexarea ilegală a Crimeei. Din­colo de deciziile de până acum, de ma­nifestarea concretă a solidarității tran­s­atlantice, prin patrulările navelor aliate în Marea Neagra sau zborurile aviației ame­ricane din Polonia sau țările baltice, Bruxellesul va propune măsuri specifice de reasigurare a aliaților. În noul con­text strategic, generat de agresiunea Ru­siei împotriva Ucrainei, răspunsul NATO va fi unul ferm, politica de apărare mi­li­tară a statelor membre incluzând atât soluții pentru creșterea nivelului de pre­gă­tire a forțelor noastre armate, cât și pen­tru o mai rapidă reacție a lor.

În al treilea rând, fiind o alianță mi­li­tară, pentru a face față noilor provocări, NATO are nevoie de capabilități adec­vate. Deciziile ce vor fi luate în Țara Ga­lilor vor demonstra contribuabilului din statele membre că, dincolo de obiec­ti­ve­le politice și militare, Alianța are in­str­u­mentele necesare să-și apere valorile și interesele, are la dispoziție atât mij­loa­cele convenționale clasice, cât și pe cele postmoderne necesare gestionării unor riscuri emergente, precum securitatea ci­bernetică sau cea energetică. Vom asis­ta la o discuție foarte importantă despre nevoia creșterii bugetelor de apărare. Occidentul vine după 25 de ani de va­can­ță, de pace, de stabilitate și pre­dic­tibilitate și, ca atare, de scădere a bu­ge­telor de apărare (cu câteva excepții no­ta­bile). Însă situația asta nu mai poate continua; vacanța s-a terminat. Com­pe­tiția internațională se intensifică, zonele de criză sunt tot mai numeroase, iar unele state importante, inclusiv mari puteri, s-au antrenat într-un efort de renaționalizare a politicii de securitate. Avem suficientă cazuistică pentru a înțelege că, pentru anumite state, ins­tru­mentul militar rămâne cel mai im­por­tant din panoplia lor, iar, dacă in­te­resele lor o cer, războiul, din nou, poa­te reprezenta o soluție. Ca atare, și sta­teleNATO trebuie să-și crească bugetele de apărare, măcar până la nivelul pro­mis al celor 2% din PIB. Deja Ro­mâ­nia, Cehia, Grecia, Letonia dau un exemplu, anunțându-și deciziile politice în acest sens.

În al patrulea rând, NATO, continuând să fie o alianță defensivă, va arăta că es­te fidelă abordării mulținationale și mul­tilaterale, rămânând deschisă par­te­ne­riatelor și colaborării. Fie că ne referim la state sau la organizații internaționale, Alianța va face în continuare eforturi pen­tru a nu fi singură în gestionarea pro­blemelor de securitate globală. Va con­tinua să înțeleagă problemele altor țări și să le vină în întâmpinare, așa cum și ea așteaptă să fie ajutată în ges­tionarea complicatelor probleme de se­cu­ritate pe care le are pe agendă. In­di­ferent că vorbim de Ucraina sau Re­pu­blica Moldova, de Tunisia sau Iordania, NATO va continua să fie fidelă prin­ci­piilor de întrajutorare și bună-credință, va continua să promoveze valorile care unesc statele membre, dar care sunt la fel de importante și pentru multe alte state ale planetei noastre.

Nu în ultimul rând, șefii de stat și de guvern ai Alianței Nord-Atlantice vor aduce un omagiu bărbaților și fe­meilor sub uniformă, ar­ma­telor naționale, care, de-a lungul tim­pului, și-au adus contribuția la apărarea propriilor țări și popoare. NATO rămâne cea mai de succes alianță a tuturor tim­purilor, pentru că, atunci când a tre­bu­it, militarii ei și-au sacrificat pre­zen­tul pentru ca noi toți ceilalți să avem vii­tor. De aceea gloria eternă este a lor. //

Publicat in Revista22  – http://www.revista22.ro/un-summit-istoric-46784.html

Ultima ora:

ObservatorRobert Lupițu: Cum întruchipează relațiile ”PSD – Frans Timmermans” și ”PNL – Manfred Weber” manifestele electorale pentru Europa și pentru România ale celor două forțe politice

PoliticRobert Lupițu: Cum întruchipează relațiile ”PSD – Frans Timmermans” și ”PNL – Manfred Weber” manifestele electorale pentru Europa și pentru România ale celor două forțe politice

EconomieRăzvan Nicolescu: Un fost ministru al Energiei explică ce vor să facă ungurii cu gazul românesc extras din Marea Neagră

ExternAlexandru Lăzescu: Va putea supraviețui NATO escaladării tensiunilor transatlantice?

EvenimenteIulian Fota: Lansare Ghidul Alegerilor Europarlamentare 2019

CulturaSever Voinescu: Cine ţine lanţul?

SocialSebastian Burduja: Tu ce faci când ţi se dărâmă casa?

MoldovaCristian Unteanu: Republica Moldova, din nou terenul de încercare pentru marea strategie rusească de constituire a „cordonului sanitar“



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe