Kamil Yazici, directorul Efes Vitanta din Republica Moldova, vrea noi reglementări în privința berii comercializate
Directorul Efes Vitanta Kamil Yazici susține proiectul de lege al Guvernului cu privire la reglementarea băuturilor alcoolice și berii. Acesta consideră că inițiativa de a reduce consumul de alcool în țară este importantă, însă declară că berea necesită un cadru unic legislativ pentru a fi reglementată.
Cum apreciaţia evoluţia pieţei de bere din Moldova?
Atâta timp cât este deschisă pentru noi actori, lansări şi schimbări, piaţa de bere din Moldova este una matură şi cu o perspectivă dinamică. Până în prezent, piața de bere din Moldova nu a reuşit să depăşească volumul de vânzări din anul 2007. În acest an, volumul total de vânzări e aproape acelaşi ca şi în anul precedent.
Ce contribuţie are berea pentru economia naţională?
Referindu-ne la Efes Vitanta, investiţiile făcute în Moldova numără mai mult de 100 milioane de dolari, poziționându-ne în topul investitorilor străini din ţară. Anual, EVMB contribuie în bugetul de stat cu aproximativ 300 milioane lei, sumă achitată pentru taxe. Această sumă creşte odată cu noi, întrucât suntem o companie total transparentă. Dacă nu greşesc, faptul acesta ne plasează pe locul trei în topul celor mai mari plătitori de taxe din ţară. Dispunem de aproximativ 500 de angajați care participă direct la procesul de lucru în companie. Cifra însă nu include persoanele care lucrează în lanţul de aprovizionare furnizor-distribuitor, la fel, implicaţi în afacere. Ar fi corect ca aceste cifre să fie extrapolate la toţi actorii de piaţă pentru a ajunge la o cifră totală.
Cum credeţi, care sunt motivele care stau la baza iniţiativelor de modificare a legii cu privire la piaţa băuturilor alcoolice?
În primul rând, aş vrea să menţionez că noi susţinem iniţiativa Guvernului de a reglementa, în continuare, băuturile alcoolice şi berea. Motivul care stă la baza acestor iniţiative este de a reduce consumul de alcool în ţară. Noi, ca şi companie, suntem gata să ne implicăm într-un dialog constructiv cu autorităţile şi, prin urmare, să fim parte a procesului de soluţionare a acestei probleme. Fiind o companie responsabilă, suntem împotriva vânzării băuturilor alcoolice minorilor, împotriva consumului excesiv de alcool, precum şi împotriva vânzării şi consumului de alcool în anumite locuri. Suntem pro-activi în auto-reglementare. De exemplu, chiar dacă aceasta deocamdată nu este o cerinţă legală, am început să plasăm avertismente de sănătate în materialele noastre de comunicare. Dorim să fim o parte efectivă a unei soluţii imediate.
Au fost actorii pieţei de bere implicaţi în elaborarea reglementării tehnice la bere?
Noi am participat la sesiunile de lucru. Autorităţile au fost insistente la calificarea berii ca băutură alcoolică şi, într-un final, aceasta a ajuns un fapt realizat în actul normativ.
Ce rol are noua reglementare tehnică discutată recent?
În timp ce dorim să ne implicăm într-un dialog constructiv, să fim o parte a soluţiei şi ne auto-reglementăm pro-activ, considerăm că berea necesită un cadru unic legislativ pentru a fi reglementată. Este o băutură slab-alcoolică și în majoritatea pieţelor de desfacere dezvoltate, în special în Europa, berea este reglementată de o lege aparte. În unele cazuri, reglementările se referă la bere şi vin, în alte cazuri, doar la bere. Spunând acestea, credem că reglementarea tehnică trebuie să fie axată asupra aspectelor tehnice ale berii, cum ar fi ingredientele, condiţiile de păstrare etc. Aspectele juridice de bază ar trebui să fie prevăzute de o lege separată.
Atunci când berea va fi atribuită băuturilor alcoolice şi publicitatea va fi interzisă, cum vor fi influenţate vânzările?
Interzicerea pe termen scurt a publicităţii nu va avea un impact considerabil asupra vânzărilor totale, aceasta în cazul în care diferiţi actori ai pieţei vin cu activităţi efective de BTL. Pe termen lung, tendinţele o să fie încetinite, întrucât procesul de inovare va deveni dificil. De asemenea, din cauza „tăcerii publicitare”, cotele de pe piaţă tind să se stabilizeze deoarece noile intrări sunt mai complicat de efectuat.
Cum comentaţi clasificarea berii ca băutură alcoolică?
Noi nu discutăm despre faptul dacă berea este o băutură alcoolică. Eventual, ea ar trebuie să fie clasificată ca atare, însă trebuie să fie reglementată de o lege unică, aparte, nu în acelaşi cadru cu alte băuturi cu grad înalt de alcoolizare.
Care este opinia Dvs. referitor la mărirea taxei de acciz la bere?
Consider că, în Moldova, taxele la bere sunt cinstite. Suntem o companie total transparentă care îşi calculează şi plăteşte taxele la timp, uneori chiar şi înainte de timp. Suntem dispuşi să continuăm să facem asta, însă creşterile excesive ale taxelor pot afecta volumurile noastre de vânzări şi, drept urmare, reduce contribuţiile către bugetul de stat.
interviu publicat pe unimedia.md
Ultima ora:
ObservatorApel al mediului de afaceri: România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE / Realizările din ultimii 35 de ani trebuie protejate
PoliticApel al mediului de afaceri: România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE / Realizările din ultimii 35 de ani trebuie protejate
EconomieRadu Hanga: 1 decembrie este despre România și despre bursa românească
ExternAlexandru Grumaz: Giorgia Meloni, viitorul lider european
SocialAndreea Paul: Iată cum sună știrea zilei din perspectiva mea
EvenimenteMihai Precup, at the Business Awards 2024
EditorialRadu Carp: Mesia de pe TikTok – o dezinformare de proporţii (I)
CulturaFlaviu Predescu: Despre Festivalul de Teatru de la Cluj, la Cultura pentru toți – Video
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe