Matei Bogdan
Publicat în 19 iunie 2019, 22:14 / 113 elite & idei

Klaus Iohannis a transmis Guvernului și Parlamentului propunerile de modificare a legislației electorale, pentru a evita cozile interminabile la secțiile din diaspora

Klaus Iohannis a transmis Guvernului și Parlamentului propunerile de modificare a legislației electorale, pentru a evita cozile interminabile la secțiile din diaspora

Președintele Klaus Iohannis a transmis miercuri premierului Viorica Dăncilă propunerile de modificare a legislației electorale pentru a evita situații similare votului din diaspora la europarlamentare, când mii de români nu au reușit să voteze, deși au stat la cozi ore întregi.

Aceste propuneri, identificate de grupul de lucru constituit la nivelul Administrației prezidențiale, vizează în principal debirocratizarea procesului de votare, dotarea corespunzătoare a secțiilor de votare, modificarea legislației electorale, mărirea numărului de secții de votare din străinătate, introducerea votului anticipat pentru alegerea președintelui României, extinderea exercitării dreptului de vot prin corespondență la toate tipurile de alegeri, a afirmat șeful statului, într-o conferință de presă.

Klaus Iohannis a cerut Guvernului să elaboreze „urgent” un proiect de lege care să poată fi adoptat de Parlament până la finalul actualei sesiuni parlamentare și a avertizat că, dacă acest lucru nu se întâmplă, va convoca o sesiune extraordinară a Parlamentului, în conformitate cu prerogativele sale constituționale.
Iată mai jos cele declarațiile președintelui (sursa – Administrația Prezidențială):
  • Umilințele la care au fost supuși cetățenii români la scrutinul din 26 mai nu trebuie să se mai repete niciodată. Zeci de mii de oameni au fost nevoiți să stea ore întregi la cozi infernale pentru a-și exercita dreptul constituțional la vot. Foarte mulți dintre aceștia nici măcar nu au mai apucat să voteze. A fost o situație des întâlnită, cu precădere în secțiile de votare din străinătate.
  • Dreptul de vot, garantat de Constituția României, este unul fundamental, câștigat prin multe sacrificii de români în Decembrie ’89 și avem obligația să asigurăm toate condițiile ca acest drept să poată fi exercitat de toți cetățenii români.
  • Votul ține de esența oricărui regim democratic și niciun cost nu este prea mare pentru a găsi acele mecanisme electorale funcționale, care să permită fiecărui român, din țară și din străinătate, să își exprime opțiunea.
  • Indiferent de contextul politic, toate instituțiile abilitate ale statului, și în special Parlamentul, Guvernul, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe și Autoritatea Electorală Permanentă, au obligația să ia toate măsurile pentru a elimina factorii identificați că au condus la împiedicarea votului.
  • Aceste măsuri trebuie să vizeze toate tipurile de alegeri – alegerea Președintelui României, alegerea autorităților administrației publice locale, alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, alegerea membrilor din România în Parlamentul European și inclusiv toate tipurile de referendum – cu posibilitatea elaborării în viitorul apropiat a unui Cod Electoral care să unifice și să omogenizeze prevederile legale privind procesele electorale.
  • Imediat după incidentele înregistrate pe 26 mai, am anunțat constituirea unui grup de lucru la nivelul Administrației Prezidențiale.
  • Țin să mulțumesc, în acest context, tuturor românilor din țară și din străinătate care, dând dovadă de un simț civic deosebit, ne-au transmis propunerile lor pentru îmbunătățirea condițiilor de vot.
  • În urma dialogului consistent cu reprezentanți ai autorităților responsabile, precum și ai organizațiilor non-guvernamentale și experți în domeniul electoral, au fost identificate măsurile necesare care trebuie urgent adoptate pentru a ne asigura că toți cetățenii își pot exercita votul în condiții decente.
  • În acest sens, solicit Guvernului să elaboreze urgent un proiect de lege care să poată fi adoptat de către Parlament până la finalul actualei sesiuni parlamentare, prin care să propună măsurile administrative adecvate începând de la alegerile prezidențiale din toamna acestui an.
  • Solicit, totodată, partidelor și formațiunilor parlamentare să depună toate eforturile pentru ca proiectul de lege să respecte pe deplin standardele de conduită electorală și exigențele în materie, astfel încât situațiile de la scrutinul din mai să fie evitate.
  • Dacă situația o va impune, voi cere, conform prerogativelor constituționale, convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru discutarea în regim de urgență a proiectului de lege care urmează să fie supus dezbaterii, astfel încât proiectul de lege să fie adoptat înaintea următoarei sesiuni parlamentare.
  • Reamintesc că Acordul Politic Național pentru consolidarea parcursului european al României, pe care l-am inițiat, prevede în mod explicit angajamentul partidelor semnatare de a transpune în legislație, în cel mai scurt timp, măsurile necesare asigurării – atât în țară, cât și în străinătate – a exercitării depline și efective a dreptului de vot de către cetățenii români.
  • Am transmis astăzi o scrisoare prim-ministrului României și președinților celor două Camere, în care sunt prezentate detaliat soluțiile identificate la nivelul grupului de lucru al Administrației Prezidențiale care se impun a fi introduse rapid în legislația electorală.
  • Aceste măsuri vizează: debirocratizarea procesului de votare în secțiile de votare din străinătate; dotarea corespunzătoare a secțiilor de votare; modificarea legislației electorale în privința procedurilor de urmat la închiderea secțiilor; mărirea numărului de secții de votare din străinătate; introducerea votului anticipat pentru alegerea Președintelui României; extinderea exercitării dreptului de vot prin corespondență, care există deja pentru parlamentare, la alegerea Președintelui României și la toate celelalte tipuri de alegeri.
  • Atenționez autoritățile statului român că au obligația și responsabilitatea de a pune în aplicare aceste măsuri, pentru a se asigura că toți cetățenii români, din țară sau din străinătate, își vor putea exercita neîngrădit dreptul la vot.

Ultima ora:

ObservatorCristina Popescu: Timbrul românesc omagiază istoria și valorile românești

PoliticIoana Petrescu: ProRomânia pune condiţii pentru a vota moţiunea PNL. Să vedem alternativa. Nu poţi da jos un Guvern fără să ştii ce pui în loc. USR e iresponsabil

EconomieGeorge Cristian Maior, salută anunțul făcut de fondatorul companiei Tesla, Elon Musk, de a intra pe piața din România

ExternRobert Lupițu: De la ”Comisia ultimei șanse” la ”Comisia geopolitică” – Mic îndreptar al portofoliilor și numirilor din echipa Ursulei von der Leyen. Ce înseamnă domeniul transporturilor pentru România

EvenimenteDragoș Preda: Invitație pentru Membrii Club Romania

CulturaCristina Popescu: Timbrul românesc omagiază istoria și valorile românești

SocialRaed Arafat prezintă 14 măsuri prin care se doreşte reorganizarea sistemului de urgenţă 112

MoldovaIulian Chifu: La Chişinău – majoritate de coaliţie, fără cheie de control şi fără frâne



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe