Matei Bogdan
Publicat în 22 decembrie 2021, 10:33 / 129 elite & idei

Klaus Iohannis: Aflarea adevărului şi pedepsirea tuturor celor responsabili de ororile din Decembrie 1989, o restanţă impardonabilă a justiţiei române / E ruşinos că nimeni nu a plătit

Klaus Iohannis: Aflarea adevărului şi pedepsirea tuturor celor responsabili de ororile din Decembrie 1989, o restanţă impardonabilă a justiţiei române / E ruşinos că nimeni nu a plătit

Președintele Klaus Iohannis spune, într-un mesaj transmis miercuri, de Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, că aflarea adevărului și pedepsirea tuturor celor responsabili de ororile din Decembrie 1989 constituie „o restanță impardonabilă a justiției române”: „La 32 de ani de la Revoluția Română, este rușinos că nimeni nu a plătit pentru victimele acelui masacru cumplit”.

Iohannis afirmă că decembrie 1989 reprezintă reperul generațiilor noastre, punctul zero al istoriei recente, care a schimbat fundamental destinul României, pentru că atunci am câștigat lupta pentru libertate și demnitate împotriva unei odioase dictaturi, o izbândă plătită cu prețul sângelui prea multor tineri.

  • „Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății rămâne, de aceea, încărcată de durerea pierderii celor care și-au dat viața pentru ca națiunea noastră să lase în urmă trecutul întunecat al comunismului. Aceasta este ziua în care îi chem pe toți cetățenii României să onorăm memoria victimelor, să prețuim sacrificiul lor suprem și, totodată, să reiterăm angajamentul ferm de a apăra și proteja statul de drept, libertatea și drepturile fundamentale.
  • Decembrie 1989 a deschis drumul țării noastre către democrație, a permis integrarea în NATO, aderarea la Uniunea Europeană, încheierea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite și profilarea României într-un furnizor de securitate regional. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără Revoluția noastră anticomunistă”, afirmă șeful statului.

El mai spune că „nostalgia comunismului pe care unii vor să o cultive este o cinică încercare de a exploata temerile și fricile justificate ale românilor, generate de perioadele de incertitudine prin care trecem”:

  • „În realitate însă, comunismul s-a dovedit distructiv și a generat o sinistră dictatură, ducând la înapoierea României și la un decalaj major față de Europa occidentală.
  • Lozincile și retorica nu țin loc de dezvoltare economică stabilă sau de viziune pentru un viitor prosper pentru fiecare cetățean.
  • Drumul țării noastre este indisolubil legat de valorile democratice, iar greșelile care au fost făcute în aceste peste trei decenii nu înseamnă că trebuie să ne facă să privim cu indulgență trecutul recent, ci că trebuie să fim mai responsabili și mai atenți la promovarea unor politici care să răspundă nevoilor tuturor cetățenilor noștri”.

Klaus Iohannis mai arată, în mesajul său, că rememorarea faptelor și evocarea eroilor trebuie împletite cu asumarea corectă a trecutului, iar acest lucru presupune, mai întâi de toate, înfăptuirea dreptății.

  • „Din păcate, aflarea adevărului și pedepsirea tuturor celor responsabili de ororile din Decembrie 1989 constituie o restanță impardonabilă a justiției române.
  • La 32 de ani de la Revoluția Română, este rușinos că nimeni nu a plătit pentru victimele acelui masacru cumplit.
  • Justiția română nu trebuie să aibă liniște până ce vinovații pentru morții Revoluției nu vor fi identificați și trași la răspundere”, adaugă Klaus Iohannis.

www.hotnews.ro

Ultima ora:

ObservatorAlexandru Grumaz: Jurnal de război (XIV). Paradoxul extinderi NATO

PoliticKelemen Hunor: În timp ce alţii dărâmă statui, noi ridicăm statui şi construim un viitor paşnic

EconomieDaniel Dăianu: Se întoarce o economie a tristeţii?

ExternIulian Chifu: Gâtuirea Europei – Un vas venind din China a blocat aprovizionarea cu petrol şi gaze prin Suez

SocialAndreea Paul: Meseriile viitorului pentru copilul meu

EvenimenteVictor Vevera: ICI București a organizat prima ediție a conferinței internaționale în domeniul diplomației cibernetice – „Building global digitalisation: creating trust & security through cyber diplomacy”

CulturaIonuț Vulpescu: Naționalismul religios crește radical în perioadele istorice marcate de o dramatică vulnerabilitate

EditorialAlexandru Grumaz: Jurnal de război (XIV). Paradoxul extinderi NATO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe