OraNoua.ro
Publicat în 7 ianuarie 2015, 01:33 / 320 elite & idei

Klaus Iohannis: Aș vrea ca 2015 să fie începutul acelei Românii a normalității

Klaus Iohannis: Aș vrea ca 2015 să fie începutul acelei Românii a normalității

Președintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul Anului Nou în care afirmă că își dorește ca anul următor să fie începutul României normalității.

„Dragi români din țară și din străinătate, încheiem un an care ne-a adus provocări și schimbări. Începem un an nou în care va trebui să construim temeinic, pentru ca speranța să devină realitate. Și o vom face împreună. De sărbători suntem mai buni unii cu alții. Avem mai mult timp pentru cei care trec prin greutăți. Avem și mai multă încredere și speranță în viitor. Lăsăm la o parte ce ne desparte și păstrăm ceea ce ne unește”, spune Iohannis în mesaj, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

El arată că, în această zi, gândul său se îndreaptă către toți românii și subliniază că și-ar dori ca 2015 să fie începutul acelei Românii a normalității.

„Gândul meu se îndreaptă azi către voi toți, concetățenii mei de pretutindeni. Către cei mai tineri, care își doresc un viitor mai bun în țara noastră. Către cei care, prin munca și inițiativa lor, duc România înainte. Către părinții și bunicii noștri, care ne-au croit un drum în viață. Gândul meu se îndreaptă azi către cei care slujesc sub drapelul României și al aliaților noștri și ne fac cinste. Și către cei pentru care România înseamnă ‘acasă’, oriunde s-ar afla. Aș vrea ca de acum înainte să nu fie nevoie de zile speciale pentru încredere și speranță. Aș vrea ca 2015 să fie începutul acelei Românii a normalității pe care cu toții ne-o dorim! Sărbători fericite și ‘La mulți ani’!”, își încheie șeful statului mesajul cu prilejul Anului Nou.

Ultima ora:

ObservatorRadu Puchiu: H.appyCities a lansat analiza „Economia digitală și societatea în România” – Este necesară înțelegerea mult mai bună a cadrului european, a rolului și structurii DESI

PoliticRadu Burnete: ”Patriotismul” anti european e lupul paznic la oi și nimic mai mult

EconomieRadu Puchiu: H.appyCities a lansat analiza „Economia digitală și societatea în România” – Este necesară înțelegerea mult mai bună a cadrului european, a rolului și structurii DESI

ExternOvidiu Nahoi: Pentru ultima oară, Regina i-a ținut la respect pe adversarii democrației și păcii

SocialRadu Puchiu: H.appyCities a lansat analiza „Economia digitală și societatea în România” – Este necesară înțelegerea mult mai bună a cadrului european, a rolului și structurii DESI

EvenimenteRadu Carp: „Zilele Culturii Armâneşti”, pe 23 şi 24 septembrie 2022, la Constanța

CulturaFlaviu George Predescu: Romanul Paraclis 1980 va apărea cu ocazia Târgului de Carte Gaudeamus, în decembrie

EditorialAlexandru Lăzescu: La moartea Reginei



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe