Matei Bogdan
Publicat în 19 decembrie 2018, 13:45 / 36 elite & idei

Klaus Iohannis: Nu sunt dispus deloc să fac compromisuri când vorbim despre independenţa justiţiei şi statul de drept

Klaus Iohannis: Nu sunt dispus deloc să fac compromisuri când vorbim despre independenţa justiţiei şi statul de drept

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că nu este dispus să renunţe la independenţa justiţiei şi la statul de drept, apreciind că nu pune deloc sub semnul întrebării aceste două aspecte într-o discuţie cu politicieni „care tocmai aceste lucruri vor să le pună sub semnul întrebării”.

Şeful statului a fost întrebat, la un dialog cu tinerii câştigători ai concursului Civic Avengers din cadrul proiectului Once Upon a Time in Romania, creat de Iniţiativa România ‘V-aţi gândit să schimbăm forma din republică parlamentară în republică prezidenţială, pentru că aşa aţi avea mult mai mare putere să schimbaţi ceva?’.

„Eu m-am gândit şi sunt sigur că foarte mulţi s-au gândit. Arhitectura statului nostru este dată de Constituţie – aşa a gândit grupul care a scris Constituţia. Acum, după ce s-au făcut câteva modificări, şi reamintesc că aceste diferende (n.r. – dintre Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria) au apărut după ce s-a schimbat durata mandatului preşedintelui, sigur, lumea îşi pune întrebări – de ce nu am putea să mergem pe aceeaşi lungime de undă. În practică se vede că, prin declararea alegerilor, alegătorul român preferă să aibă un oarecare echilibru care, din păcate, de foarte multe ori duce la divergenţe, aşa cum le avem acum. Dar, dacă aş fi dispus să discut fără emoţii şi fără să apară o problemă majoră despre lucruri care ţin de politica fiscală sau economică sau despre ce facem cu şcolile, nu sunt absolut deloc dispus să fac compromisuri când vorbim despre independenţa justiţiei şi statul de drept în România. Aici am o părere foarte clară – avem nevoie de o justiţie independentă, este obligatoriu şi ne dorim statul de drept în România. Vrem să fim în Europa, aceste lucruri nu sunt deloc dispus să le pun sub semnul întrebării într-o discuţie cu politicieni, pe care i-aţi observat cu siguranţă, care tocmai aceste lucruri vor să le pună sub semnul întrebării. Or aşa ceva nu se poate şi atunci în mod natural apare aceasta divergenţă de opinii şi până la urmă alegătorul trebuie să spună care este varianta pe care şi-o doreşte. Şi sunt convins că varianta descrisă de mine şi-o doreşte, cel puţin, o mare majoritate”, a precizat şeful statului.

El a adăugat că majoritatea românilor doresc să fie europeni, să poată circula, să aibă o ţară care are succes, unde locurile de muncă sunt din ce în ce mai bune, unde investitorii şi români şi străini sunt primiţi cu braţele deschise, „nu cu critici total absurde, unde justiţia este nu numai legală, ci şi dreaptă”. „Acestea sunt lucrurile pe care cel puţin cei cu care am vorbit eu cu toţii şi le doresc”, a menţionat preşedintele.

Ultima ora:

ObservatorGruia Stoica: Grupul GRAMPET – Afacerea care a scris istorie în anul Centenar

PoliticCristian Grosu: Puneți-vă centurile: Despre datele false de la Finanțe

EconomieGruia Stoica: Grupul GRAMPET – Afacerea care a scris istorie în anul Centenar

ExternRadu Carp: Deţinerea preşedinţiei Consiliului UE de către România – o ocazie deja ratată?

EvenimenteCristian Bușoi, organizator al evenimentului „UE 2019-2024: Cum putem sprijini eliminarea hepatitei virale, în conformitate cu strategia globală a OMS și SDGS ale ONU”

CulturaRadu Preda: Proletariatul digital

SocialMarian Staş: Dragă +PLUS,

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe