OraNoua.ro
Publicat în 12 aprilie 2017, 14:36 / 222 elite & idei

Klaus Iohannis: Sărbătoarea de Pesah oferă un prilej în plus de a cultiva dialogul și toleranța

Klaus Iohannis: Sărbătoarea de Pesah oferă un prilej în plus de a cultiva dialogul și toleranța

Sărbătoarea de Pesah reînnoiește sensul libertății în contemporaneitate și oferă un prilej în plus de a cultiva dialogul și toleranța, a arătat președintele Klaus Iohannis.

Mesajul șefului statului a fost prezentat, luni, de către consilierul prezidențial Sergiu Nistor, cu prilejul Cinei de Pesah, la Sinagoga Mare din București, a informat Administrația Prezidențială, prin intermediul unui comunicat.

„Comemorare a eliberării poporului evreu din robie, Pesah reînnoiește sensul libertății în contemporaneitate. Pesah ne dă ocazia unei reflecții asupra valorilor tradiționale care continuă să reunească poporul evreu în jurul familiei și Templului, identificându-l în simfonia civilizațiilor. Prin cunoașterea și împărtășirea tradițiilor care duc mai departe spiritul unei civilizații milenare, bogate în semnificații pentru întreaga umanitate, sărbătoarea evreiască de Pesah oferă un prilej în plus de a cultiva dialogul, toleranța”, se arată în mesajul respectiv.

Klaus Iohannis a transmis comunităților evreiești din România un călduros „Hag Pesah Sameah!”.

„Cu ocazia Sărbătorii de Pesah, doresc să adresez conducerii și tuturor membrilor Federației Comunităților Evreiești din România gândurile mele cele mai bune însoțite de calde urări de fericire și bună conviețuire. Fie ca sărbătoarea aceasta să vă prilejuiască bucuria comuniunii în spiritul rugăciunii, al solidarității și al recunoștinței”, a fost urarea președintelui.

Ultima ora:

ObservatorMarian Staș, despre criteriile pentru școlile-pilot: Cel mai important e să vrea și al doilea să poată

PoliticRemus Pricopie: Este politica o profesie serioasă?

EconomieRadu Craciun: Suntem in ochiul furtunii

ExternIulian Fota, despre concluziile summit-ului Biden-Putin

SocialMarian Staș, despre criteriile pentru școlile-pilot: Cel mai important e să vrea și al doilea să poată

EvenimenteAlina Achim-Inayeh, moderator at Expert Forum conference – Eastern Europe and the Republic of China (Taiwan)

CulturaFlaviu Predescu: Marile portrete ale lui Nadar. Expoziție la Timișoara

EditorialCiprian Stănescu: Educația viitorului în realitatea mixtă. Top 3 provocări pentru Generația Z



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe