Matei Bogdan
Publicat în 8 ianuarie 2020, 20:36 / 100 elite & idei

Klaus Iohannis: Soluția pentru criza din Orientul Mijlociu este o abordare calmă

Klaus Iohannis: Soluția pentru criza din Orientul Mijlociu este o abordare calmă

Președintele Klaus Iohannis, aflat în vizită în landul Bavaria, Germania, a declarat marți că situația din Irak „ne privește”, pentru că sunt mulți cetățeni români în zona Orientului Mijlociu și că singura soluție pentru criza apărută după uciderea generalului iranian Qassem Soleimani „este o abordare calmă, diplomatică, o de-escaladare, cum se numește”.

„(…) chiar dacă unii din Europa tind să considere că, din punct de vedere geografic, Iran și Irak sunt departe, acestea se află în vecinătatea noastră și de aceea trebuie să reprezinte un motiv de îngrijorare pentru noi. De asemenea, le voi transmite tuturor părților interesate că putem obține o de-escaladare a situației, pentru că, în acest moment, totul indică spre o escaladare, ceea ce reprezintă o situație nefericită pentru toți implicați, inclusiv pentru noi, cei din Uniunea Europeană”, a declarat Klaus Iohannis, la conferința de presă comună susținută cu președintele grupului parlamentar CSU din Parlamentul Federal, Alexander Dobrindt.

Klaus Iohannis a precizat că Parteneriatul Strategic cu Statele Unite este solid și funcționează foarte bine, iar scutul de la Deveselu, parte a sistemului defensiv NATO, „funcționează optimal”.

Aici nu văd niciun fel de probleme, însă trebuie să fim realiști. Situația din Irak ne privește, fiindcă noi avem foarte mulți cetățeni români care trăiesc și muncesc în zona Orientului Mijlociu. Avem oameni și în Irak, avem oameni și în alte țări din zonă, știți foarte bine. Avem reprezentanțe și, în acest sens, sunt o serie de cetățeni români expuși în zonă. Ne preocupă și vom lua toate măsurile pentru a fi un sprijin real dacă este nevoie. Pe de altă parte, avem și noi militari în Irak, staționați, care fac parte din forțele NATO care participă în diferite proiecte de pregătire. Sunt instructori care sunt din partea noastră acolo și, evident, siguranța lor ne preocupă. O parte din militarii noștri au fost deja relocați. Deci tema este foarte importantă pentru noi”, a declarat Iohannis.

Președintele Iohannis a mai spus că „acordă foarte multă atenție” situației, fiind în contact permanent cu Guvernul și în special cu miniștrii de Externe și Apărare.

În Iran, a avut loc marți procesiunea de înmormântare a generalului Qassem Soleimani, aceasta fiind întreruptă după ce peste 30 de persoane au murit și alte zeci au fost rănite într-o busculadă.

Comandantul Gărzilor Revoluționare, generalul Hossein Salami, a amenințat Statele Unite cu represalii și cu „distrugerea” unor obiective importante, într-un discurs ținut la începutul procesiunii funerare, la Kerman, localitatea natală a lui Soleimani.

Qassem Soleimani a fost ucis vineri, 3 ianuarie, în apropiere de Bagad, într-un atac american cu drone, lansat la ordinul președintelui Donald Trump. Statele Unite susțin că astfel au fost prevenite noi atacuri împotriva unor interese americane.

NATO a cerut luni Iranului să se abțină de la noi provocări, sugerând „reținere”, iar secretarul general Jens Stoltenberg a criticat Teheranul pentru anunțul continuării programului nuclear. Stoltenberg a anunțat că NATO oprește antrenamentele din Irak, acestea urmând să fie reluate „când situația o va permite”.

Despre uciderea generalului iranian Qassem Soleimani, secretarul general al NATO a spus doar că a fost „o decizie americană”.

Duminică, Parlamentul irakian a anunțat că va cere retragerea din țară a militarilor străini.

Ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, a declarat marți că Statele Unite au refuzat să emită o viză pentru a participa la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, pe 9 ianuarie, la New York.

Ultima ora:

ObservatorAlexandra Dobre: Sunt onorată să contribui ca autor la cea de-a 5-a lucrare din seria Caiete Documentare, „Calitatea vieții”

PoliticIoana Petrescu: “Dacă ar fi să dau un sfat, aș încuraja cât mai multe femei să intre în politică, să intre în administrația publică, acest sacrificiu merită” (II)

EconomieValentin Lazea: Agenda ecologică a Băncii Centrale Europene – plusuri și minusuri

ExternOvidiu Nahoi: Jerusalema, de la melodie religioasă la ”imn african” și hit global

SocialMiruna Troncota: Centrul de Studii Europene SNSPA a lansat un nou episod de podcast

EvenimenteAlexandra Dobre: Sunt onorată să contribui ca autor la cea de-a 5-a lucrare din seria Caiete Documentare, „Calitatea vieții”

CulturaCristina Popescu: Port popular de nuntă

EditorialAlina Bârgăoanu: ”Mic îndrumar privind vocabularul conspiraționist”



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe