OraNoua.ro
Publicat în 14 mai 2014, 16:23 / 144 elite & idei

Liviu Voinea: Mă aștept la o creștere economică de cel puțin 3,5% pentru primul trimestru

Liviu Voinea: Mă aștept la o creștere economică de cel puțin 3,5% pentru primul trimestru

Economia României a înregistrat o creștere economică de cel puțin 3,5% în primul trimestru, având în vedere datele referitoare la producția industrială și consum, apreciază ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.

„Mâine (joi — n.r.) se vor publica rezultatele pe primul trimestru și acum îmi iau pălăria de ministru și mi-o pun pe cea de analist, ceea ce am fost anterior, iar pe baza datelor despre producția industrială și consum, care sunt deja publicate pentru primul trimestru, eu mă aștept la o creștere de cel puțin 3,5% pentru primul trimestru”, a declarat Liviu Voinea, la reuniunea anuală a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) de la Varșovia.

Acesta a spus că, luând în calcul sezonalitatea, România ar putea avea o creștere economică de cel puțin 4% pentru întregul an 2014.

Potrivit ministrului delegat pentru Buget, România este diferită, în sensul bun al cuvântului, de restul piețelor emergente, pentru că are un deficit de cont curent redus, nu depinde de gazul rusesc decât într-o măsură redusă, are o creștere economică solidă și să urmează să intre în zona euro în 2019.

La finele anului trecut, la momentul realizării proiectului de buget pentru acest an, Guvernul a estimat o creștere economică de 2,2% pentru acest an.

La începutul acestei luni, Comisia Europeană (CE) a îmbunătățit din nou previziunile privind creșterea economică a României în 2014 și 2015, estimate acum la 2,5% în 2014 și 2,6% în 2015, față de de 2,3% și respectiv 2,5%, cât estimase la momentul prezentării previziunilor de iarnă, în februarie.

Fondul Monetar Internațional estimează că, în acest an, România va înregistra o creștere economică de 2,2%, urmată de un avans de 2,5% în 2015.

Ultima ora:

ObservatorIulian Fota: Urmatoarea rupere de Occident va fi, mai intai, pe vector tehnologic?

PoliticNicușor Dan: Opţiunea mea pentru alegerile de duminică este Partidul Naţional Liberal

EconomieMirela Iovu: Impactul disruptiv al tehnologiei asupra industriei bancare in era post-Covid!

ExternThierry De Montbrial, senior Adviser Club România, a fait de L’IFRI de 2ème Think Tank le plus influent du monde

SocialOvidiu Nahoi: Și dacă, totuși, trăim în cea mai bună perioadă din istoria României?

EvenimenteMireille Rădoi: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a oferit Înaltei Curți de Casație și Justiție una din cele 8 copii autentificate ale fundamentului legislației moderne – Magna Carta

CulturaCristina Popescu: Emisiunea de mărci poștale „Urși”

EditorialVasile Pușcaș: Un proiect jurnalistic pentru Unire



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe