Adriana
Publicat în 28 august 2013, 13:48 / 79 elite & idei

Luca Niculescu: În presă ştim ce pierdem. Nu ştim, însă, unde mergem

Luca Niculescu: În presă ştim ce pierdem. Nu ştim, însă, unde mergem
+ Observator

Câte interviuri „altfel” aţi citit? Zbang, una-două, care mai de care, un interviu altfel cu X. Sau cu Y. Ei bine, ăsta nu e un interviu altfel. E unul normal, cu unul dintre cei mai normali jurnalişti români, care a reuşit, tocmai prin asta să devină special. Nici la televiune şi nici la radio, Luca Niculescu nu urlă de bucurie şi nici nu plânge de necaz. E decent şi atât cât se mai poate printre contorsiunile morale şi de comportament de la noi, a câştigat respect. Inclusiv pe al nostru, aşa că am mers la vila din nordul Bucureştiului unde funcţionează RFI România ca să vedem ce vrea Luca de la lume şi viaţă, ce îl mână în luptă, ce crede şi cum îşi păstrează echilibrul.
BC: De peste 20 de ani la RFI, post de radio echilibrat şi unul dintre puţinele care se ţin de radioul clasic, oferă şi alt conţinut în afară de muzica îndoielnică a vremurilor… Cum merge?
Luca Niculescu: Suntem RFI, dar România, suntem bine implantaţi aici de peste 20 de ani. Ţinem cont de publicul nostru, care e educat, deschis către realitatea europeană, internaţională şi selectat pe criterii certe, educaţie, deschidere, francofonie. Oricum încercăm să nu ne adresăm doar unei elite, dar nu pot să spun că nu suntem foarte atenţi la liderii de opinie. Există oameni care dacă au ceva de spus sunt ascultaţi. Sigur ei s-ar putea să ajungă aşa altfel decât în Occident, dar oricum ne ascultă, politicieni, oameni de afaceri, francezii din Bucureşti, profesorii de franceză.
Nu există multe posturi unde poţi asculta informaţie acum. În afară de RFI, ar mai fi Radio România Actualităţi şi oarecum Europa FM. În rest, nu e ofertă în radio pe domeniul acesta. Noi încercăm să avem conţinut serios de ştiri. Cu banii, ne descurcam primim 70% din buget ca subvenţie de la postul mamă din paris. Restul e publicitatea noastră. Aşa reuşim încă să facem jurnalismul pe care l-am învăţat la şcoală, fără compromisuri editoriale sau comerciale. Cred că la noi e locul ideal unde poţi face radio, nu e nicio presiune. Avem cereri de angajare săptămânal. E un loc unde mulţi ar vrea să lucreze. Din cauza crizei nu cererile de angajare lipsesc, ci posibilităţile.
BC: Cum a fost contactul cu televiziunea? La TVR, acum la Digi.
Luca Niculescu: E o diferenţă mare între radio şi TV. Mai ales că eu sunt subiectiv, am 20 de ani de radio şi doar vreo şapte de televiziune. Când am intrat prima dată în studioul TV nu aveam strângerea de inimă şi emoţiile de acum 20 de ani când am ajuns în radio. Apoi, la radio eşti singur cu microfonul. Ai doar un tehnician şi practic cu el vorbeşti. Dacă-l convingi pe el, ai senzaţia că i-ai convins pe ceilalţi. La televiziune e ca într-o sală de operaţie, un mediu aproape aseptizat. Aglomeraţie, lumini. Însă, apare diferenţa că după peste zece ani de radio nu aveam imaginea pe care am câştigat-o după câteva luni de televiziune.
Televiziunea la care lucrez acum are un concept asemănător cu RFI. E serioasă, se adresează unor oameni serioşi. E o chestie stranie însă şi cu adaptările televiziunilor. Avem acea Realitatea FM care transmite live la radio emisiunile postului de televiziune. Asta o fi televiziune sau radio filmat?
BC: Bine, bine. De ce nu ţipi la invitaţi? Nu te uiţi urât la ei, nu faci pe procurorul?
Luca Niculescu: Nu ţip pentru că nu mă duce vocea (râde). Rolul meu nu e să acuz sau să-mi emit părerile. Dacă sunt profesionist încerc să-l pun pe cel cu care discut să se contrazică pentru ca telespectatorul să vadă ce sau cine e de fapt. Uneori se spune, nu acuzi, n-ai „plămâni”. Cred că e loc pentru toată lumea, şi pentru jurnalişti procurori, şi pentru judecători şi pentru moderatori. Depinde cum receptează publicul.
Iar publicul…, există specificităţi ale publicului, dar nu-i poţi reproşa că se uită la televiziuni proaste, atâta vreme cât există foarte multe televiziuni proaste. Şi la noi şi afară sunt probleme în presă în general. Gândeşte-te că Time şi The Sun fac parte din aceeaşi companie. Însă sunt la etaje diferite, dar nu se intersectează. Şi cred trebuie să ne bucurăm că există Time nu să plângem că există The Sun. La noi problema e că se coboară prea mult ştacheta.
BC: Blânde aprecieri. Şi totuşi de ce idioţii din toată presa aleargă doar după cititorii de tabloide şi îi ignoră pe ceilalţi? Se poate găsi o nouă formulă de afaceri media?
Luca Niculescu: Asta e o întrebare la care dacă am avea răspunsul am fi bogaţi amândoi. Presa are peste tot probleme. La noi într-o economie tânără şi o societate încă neaşezată, declinul care apare în Occident s-a transformat în prăbuşire. Peste tot există problema şi toţi se chinuie să găsească soluţii, metode de monetizare. Şi s-ar putea foarte bine ca până reuşim să găsim modelul, să dispărem.
În presă ştim ce pierdem, dar nu ştim unde mergem. Lumea a trăit fără jurnalism poate trăi şi de acum încolo. Acum se comunică foarte mult, dar avem problema calităţii informaţiei. Însă, va fi mereu nevoie de oameni care să ierarhizeze informaţiile. Înainte era important cel care ştia. Acum oamenii află din 1.000 de locuri aceeaşi informaţie, important e cel care ştie să o interpreteze. Cei care vor face asta cred că vor fi jurnaliştii.
Din fericire viitorul nu s-a scris încă. Vom vedea ce s-a întâmplă. Însă ceva tot mă întreb. Practic, se află totul, e ăsta un lucru bun? Până unde poţi merge cu transparenţa? E vorba aici de reacţii, pentru că nu oricine poate diseca o informaţie şi de aici pot apărea nişte surprize neplăcute. Evident, e şi partea bună. Fără deschiderea asta media, multe abuzuri ar putea avea loc. Uite şi acum, cu scandalurile din Turcia. Fără presă, fără media în general ar fi mult mai uşor să fie oprite brutal.
Însă, pe partea cealaltă, eu sunt mirat când văd cât de uşor se aplică termenul de jurnalist după altceva. Jurnalism cetăţenesc. E o idee, se face, dar nu există profesionalism. Oricum noi trecem printr-un proces de demitizare în breaslă, dincolo de celelalte probleme. Multă vreme jurnaliştii erau pe piedestal. Dădeai ştirile la radio dimineaţa, seara le discutai la televizor. Acum, oricine poate furniza ştiri, mai ales pe reţelele sociale, chit că ele sunt mai mult agregatoare. Oricum constat că şi comentatorii de pe site-uri sunt importanţi. Aproape că sunt la fel de citiţi ca şi autorii, dar dacă apare unul căruia i s-a stricat maşina, a avut probleme la serviciu îşi varsă supărarea acolo. Poate modifica sensul unui întreg eşafodaj…
Discuţie tristă. Aşa că o schimb şi trecem la România.
BC: Chinurile României?
Luca Niculescu: E şi vina celor care conduc că România e aşa cum e, dar e şi vina noastră. Ce e neplăcut e că te gândeşti că nu trebuie foarte mult ca să fie mai bine. Eu nu pot fi ipocrit. Pentru meseria mea e bine. Îmi fac meseria într-o ţară interesantă unde se întâmplă mereu câte ceva. Nu am euforia dezastrului, dar iată, vara trecută am avut ce scrie, când s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Ca român nu m-am bucurat, ca jurnalist însă am avut subiecte (n. red. Luca e şi corespondent în România pentru câteva ziare franceze).
Apoi trebuie să ne gândim la oamenii care au plecat. Probabil că erau cei mai activi, cei mai implicaţi şi de aceea au plecat, dar aşa au făcut schimbările doar pentru ei. Nu cred însă că direcţia noastră fie ea şi poticnită e proastă. Mă întâlnesc cu oameni din afară care nu au mai văzut ţara de ani de zile şi se minunează. Până şi banalul program de consolidare a schimbat faţa oraşului, arată mai bine, mai curat, mai proaspăt, a mai dispărut din griul ăla depresiv.
BC: Chiar suntem ultima găină din coteţ? Imaginea zugrăvită de unii exact asta indică.
Luca Niculescu: Hm, nu, deloc. Nu avem monopolul problemelor. Toată lumea are. Dacă ne-am uita mai atent la soluţii, şi dacă ne-am respecta mai mult am reuşi să trecem peste probleme.
Cred că trebuie făcut ceva cu imaginea, care e mult mai proastă decât realitatea. Pierdem bani, e o problemă şi nu te simţi bine deloc, când se scoate în evidenţă doar ceea ce nu merge. Trebuie gândit şi făcut ceva mai mult decât un brand turistic. Trebuie o strategie, oricât aş încerca eu să evit cuvântul. Mă gândesc, de exemplu, la premierul Boc care aproape că n-a ieşit din ţară în anii de mandat. Asta e foarte rău, trebuie să ieşi să discuţi cu oamenii, să fii activ, implicat.
Pe de altă parte, pentru Occident, de exemplu, şi executarea lui Ceauşescu a fost un şoc. Ei sunt obişnuiţi cu altceva. E nevoie aici de voinţă politică pentru că sunt convins că există suficienţi oameni deştepţi în România. Din păcate de multe ori noi suntem ţapul ispăitor ideal. Avem probleme în Italia, Franţa, Marea Britanie, Germania… Noi trebuie să rezolvăm problema, până la urmă noi suntem cei direct afectaţi.
BC: Ultima întrebare. Dacă tot trăim într-o lume care se caută, îşi rescrie modelele, valorile, ai idoli?
Luca Niculescu: De fapt m-au marcat lecturile. Am urmat parcursul clasic al unui om căruia îi place să citească. Pe vremea când puteai să stai închis în casă şi să nu răspunzi la telefon am stat câte doua-trei zile închis, citind. De exemplu, când am citit Forsyte Saga. Am, însă, jurnalişti pe care îi respect şi de la care am învăţat multe. Uite, ar fi realizatorul TV francez Bernard Pivot. Toţi marii scriitori ai lumii au trecut prin studioul lui. Şi hai să-ţi spun o poveste foarte legată de soarta actuală a jurnalismului şi a dilemelor sale.
Când şefii televiziunii încercau să împingă emisiunea lui Pivot noptea, pe motiv de audienţă scăzută, acesta a râs şi le-a zis: audienţă? Stai că vă arăt eu. Ei, a făcut un film, şi a dat cteva promouri. Filmul era despre un nebun care urma să-i omoare pe toţi cei care aveau people meter în casă. A făcut o audienţă record, pentru că toţi cei 1.500-2.000 de oameni care aveau respectivele aparate pe baza cărora se calculează audienţele s-au uitat la emisiunea lui… Ar trebui să învăţăm câte ceva de aici.
Asta a fost discuţia cu Luca Niculescu, redactorul şef al RFI România. Normală, firească, relaxată, aşa cum toţi ar trebui să încercăm să fim întotdeauna.
http://ro.stiri.yahoo.com/luca-niculescu-%C3%AEn-pres%C4%83-%C5%9Ftim-ce-pierdem-nu-061042136.html

Ultima ora:

ObservatorCosmin Ghiţă: Nu excludem în acest moment o emisiune de obligaţiuni sau alte instrumente în conexiune pentru retehnologizare

PoliticDragoș Preda: #DezvoltamPrahova #DezvoltamPrahovaInteligenta

EconomieCosmin Ghiţă: Nu excludem în acest moment o emisiune de obligaţiuni sau alte instrumente în conexiune pentru retehnologizare

ExternBarbu Mateescu: ”Anti-contemporaneitatea face un pas înapoi”

SocialCsibi Magor: Am avut cu toții un an greu. Dar putea să fie mult mai greu

EvenimenteDan Mihalache: “Understanding the Romanian Diaspora – Diaspora mobilisation during COVID-19”

CulturaCristina Popescu: Cele mai recente aprecieri internaționale ale mărcilor poștale românești, materializate în două premii Nexofil

EditorialAndrei Stoian, Alexandru Georgescu și Radu Magdin la emisiunea Sfere de Interes



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe