Adriana
Publicat în 31 octombrie 2012, 16:10 / 458 elite & idei

Luca Niculescu – Mecca: pelerinaj sub tensiune

Luca Niculescu – Mecca: pelerinaj sub tensiune

Nu mai puţin de patru milioane de oameni sunt aşteptaţi începând de miercuri la Mecca, în Arabia Saudită. Este cel mai mare pelerinaj al anului şi se desfăşoară sub supraveghere strictă, din cauza climatului de tensiune care domină în regiune.

Pelerinajul la Mecca este unul dintre cei cinci stâlpi ai islamului, pe care orice musulman trebuie să îl efectueze cel puţin o dată în viaţă. În 2012, Mecca se aşteaptă la o adevărată maree umană. Au fost trei milioane de pelerini anul trecut, anul acesta sunt aşteptaţi patru milioane. 135 de mii de oameni ai forţelor de ordine sunt pregătiţi să asigure liniştea, pelerinii sunt filmaţi de 1.500 de camere de supraveghere, iar în caz de probleme, peste 300 de medici sunt gata să intervină.

Trebuie spus că pelerinajul este cea mai importantă sursă de venituri pentru Arabia Saudită, după petrol, aducând regatului aproximativ 40 de miliarde de euro.

Anul acesta, autorităţile saudite sunt şi mai atente decât de obicei la chestiunile legate de securitate, din cauza conflictului sirian. „Suntem stăpâni pe situaţie, orice s-ar întâmpla„, a spus prinţul Ahmed, ministrul de Interne, trecând în revistă forţele de ordine care au defilat cu tunuri de apă şi lansatoare de grenade lacrimogene. „Nu cred că ceea ce se întâmplă în Siria ne va afecta„, a continuat el.

Arabia Saudită a luat partea insurgenţilor sirieni, ceea ce a exacerbat tensiunile cu Iranul, aliat al preşedintelui Bashar al-Assad. Ca urmare, pelerinii care vin din Iran sunt foarte atent supravegheaţi şi au primit mai puţine vize decât de obicei.

Articol publicat pe www.rfi.ro

Ultima ora:

ObservatorOvidiu Nahoi: Împrumut al UE pentru a răspunde crizei energetice? Deocamdată, Berlinul spune „nu”

PoliticMarcel Ciolacu: Prezenţa PSD la guvernare reprezintă o garanţie că seniorii României nu vor fi uitaţi

EconomieIlie Puşcaş, country manager Binance România: „Blockchain-ul, cripto, Metaversul şi NFT-urile ne vor modela viitorul“

ExternMarco Badea: Ursula von der Leyen declara pe 14 septembrie că ar fi bine să ascultăm mai mult de opozanții lui Putin

SocialCsibi Magor: Azi implinesc 4 ani la Trend si simt ca cresc

EvenimenteCiprian Stănescu: Tinerii sunt mai conștienți de impactul schimbărilor climatice, comparativ cu alte generații, arată un studiu realizat în contextul Climate Change Summit

CulturaDan Mircea Cipariu: „Aș putea crede că Putin e atît de nebun încît să arunce lumea în aer“

EditorialOvidiu Nahoi: Împrumut al UE pentru a răspunde crizei energetice? Deocamdată, Berlinul spune „nu”



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe