OraNoua.ro
Publicat în 21 iunie 2017, 19:49 / elite & idei

Lucian Croitoru: Ideologia din discursul economic al elitei noastre

Lucian Croitoru: Ideologia din discursul economic al elitei noastre
Lucian Croitoru

de Lucian Croitoru

In ultima vreme, au aparut in societatea noastra cateva initiative care au drept scop sa puna in administrarea intreprinderilor publice furnizarea unor bunuri si servicii private. Intre aceste initiative se numara infiintarea unei banci de dezvoltare in proprietatea statului, a unui fond de investitii publice si a mai multor intreprinderi in proprietatea Consiliului General al Municipiului Bucuresti, adica tot a statului. Nu este scopul acestui articol sa reafirme faptul demonstrat ca, pe termen lung, bunurile publice nu pot fi furnizate de intreprinderi private in conditii de eficienta, tot asa cum, pe termen lung, nici bunurile private nu pot fi furnizate de intreprinderi publice in conditii de eficienta.

Scopul acestui articol este sa arate ca initiativele respective, dintre care unele s-au materializat deja, sunt rodul unei ideologii a elitei romanesti, si anume aceea ca dintre cei doi administratori principali ai economiei – piata si politicienii (statul) – ultimul trebuie sa detina rolul central. Initiativele la care m-am referit tintesc la cresterea rolului statului in administrarea economiei noastre.

Am inteles ca elita romaneasca prefera ca rolul central in administrarea economiei sa revina statului dupa ce am analizat din 1990 incoace discursurile multor decidenti, economisti, analisti etc., adica discursurile unei parti importante din elita. Reiese clar din discursurile sale ca elita noastra, dar nu neaparat si elitele noastre1, favorizeaza politicul, adica statul, indiferent de tema specifica a discursului referitor la economie si societate. Intre individ si piete, pe de o parte, si stat, pe de alta, in mintea celor mai multi membri ai elitei, pietele si individul sunt pe o pozitie inferioara, statul fiind mai bine pozitionat decat pietele sa ocupe locul central in organizarea si administrarea economiei si a societatii. In opinia mea, aceasta ierarhie este rezultatul reprezentarii pe care elita o are despre stat si piete, ca actori economici. Filozoful francez Jean-Louis Vullierme arata ca „oamenii actioneaza intodeauna in virtutea reperezentarilor lor, acesta fiindu-le modelul pe care il au despre lumea care ii instruieste cu privire la ce anume pot sau trebuie sa faca. Isi reprezinta fortele actionand in jurul lor, formate, in principal, din intentiile celorlalti actori” („O oglinda a Occidentului – nazismul si civilizatia occidentala”, Editura Rao, 2015, p.10).

In acelasi fel, elita isi reprezinta fortele care actioneaza in jurul fiecaruia dintre actorii respectivi (individ, piete si stat), si in special a intentiilor fiecaruia fata de celalalt. Aceasta studiere a intentiilor ne garanteaza ca atribuirea rolului central in administrarea economiei este rodul unui proces cognitiv al elitei, si nu al unor forte care duc la acelasi rezultat, independent de elita. Asa cum stim, reprezentarea respectiva poate fi obtinuta prin prelucrarea stiintifica a datelor sau printr-o ideologie. Dar din moment ce datele prelucrate stiintific nu sprijina ideea ca statul este un mai bun administrator al economiei decat pietele, rezulta ca preferinta pentru rolul central al statului este o consecinta a ideologiei. Iar aceasta ideologie constituie o miza a elitei.

In consecinta, pentru a intelege miza ideologica a rolului central al statului este esential sa intelegem reprezentarea pe care cei din elita o au despre intentiile pe care individul, pietele si statul le au unele fata de celelalte. Intentile fiecaruia dintre cei trei actori sunt foarte foarte puternice pentru ca determina in mare masura actiunile celorlalti. Ne putem face o idee despre cat de puternica este forta unei intentii daca, de exemplu, ne gandim ca simpla dezvaluire a intentiei unei banci centrale de a cumpara o cantitate mare de valuta ar da nastere anticipatiilor ca moneda tarii respective se va deprecia substantial, ceea ce va genera si actiunile care vor duce la deprecierea respectiva. Reprezentarea pe care elita o are despre intentiile celor trei actori o informeaza despre cine poate sa detina sau despre cine trebuie sa detina rolul central in administrarea economiei.

Acum putem spune mai clar ca inclinatia elitei noastre spre rolul central al statului este formata mai ales prin judecarea incorecta a intentiilor. Lasandu-se prada ideologiei, cei mentionati (decidenti, economisti, analisti etc.), nu pot sau nu vor sa cantareasca in mod corect faptele referitoare la stat, piete si individ. Neglijand datele, ei subliniaza excesiv abilitatile statului de a dezvolta economia, de a indulci consecintele unei crize economice sau de a-i ajuta pe cei ramasi in urma, si tot cu exces denigreaza, dincolo de indoiala, pietele si, uneori, individul.

In reprezentarea lor despre societate si economie, individul (element central al pietei), in postura lui de antreprenor, dar mai ales in cea de antreprenor strain, ca si companiile private, in mod special multinationalele, sunt vazute ca fiind animate permanent de intentia de a pacali statul. De aceea, initiativa privata, initiativa locala, concurenta libera, proprietatea privata asupra mijloacelor de productie, multinationalele pot fi doar tolerate, statul pastrand rolul central in organizarea si administrarea economiei si a societatii. Este miza ideologica la care m-am referit. Reprezentarea aceasta in care fortele pietei sunt formate in principal din intentii negative, fariseice si perverse nu poate duce la credinta ca pietele pot detine rolul central in administrarea economiei. Iar daca credinta nu este, nimic nu este.

Fara aceasta credinta, dar nevoita sa arate respect fata de valorile celor de a caror finantare depindeau, in anumite perioade, elita noastra de dupa 1989 a mimat mult in discursuri promovarea economiei de piata. In consecinta, pentru ca asa batea vantul (a se citi: pentru ca asa evalua elita intentiile celor care ar fi finantat Romania atunci cand tara avea nevoie de finantare externa), conceptia incapatanata ca rolul central in administrarea economiei trebuie sa revina statului, in care elita a crezut tot timpul cu tarie, a fost lasata temporar deoparte, iar conceptia in care pietele au un rol important in organizarea si administrarea economiei si a societatii a fost imbratisata conjunctural si exprimata din varful buzelor. In acest fel, elita a dat satisfactie celor care intentionau sa finanteze o Romanie cu conditia ca pietele sa joace un rol important in administrarea economiei romanesti.

Pentru a fi clar ca nu a avut loc o contaminare a ideologiei elitei cu „ideologia economiei de piata”, intre declaratiile si faptele acesteia a ramas permanent un mare decalaj in defavoarea faptelor. Acest decalaj in favoarea declaratiilor din partea elitei era necesar pentru a da satisfactie populatiei noastre, din care o buna parte nu a avut un contact direct cu Occidentul, iar contactul indirect a fost defectuos intermediat, astfel ca, desi a avut intelepciunea originara de a crede mai mult in piete, pe care o vedem in proverbe si zicatori2, a capatat in timp neincredere fata de capitalism si piete: pana la Regulamentul Organic, poporul nu a fost practic conectat la Occident; dupa aceea, a fost expus prea mult timp unei polemici interminabile referitoare la presupusa nepotrivire dintre specificul national si capitalism; iar dupa venirea comunismului a fost rupt, prin propaganda si forta, de orice dialog real cu capitalismul. In fapt, dupa 1989, s-a facut tot ce s-a putut pentru a evita sau, in cel mai rau caz, a intarzia reformele care promovau economia de piata si reduceau rolul interventionist al statului in economie. Principalul mod prin care s-a realizat acest lucru a fost crearea unei legislatii cu prevederi contradictorii, incoerente intre ele si favorizante pentru diverse grupuri de interese. Aceasta a fost „solutia” care a permis progresul economiei de piata si finantarea de catre Occident a Romaniei, atunci cand a fost necesar, si in acelasi timp a minimizat rolul pietelor care, in viziunea elitei conducatoare, veneau cu intentii negative, fariseice si perverse.

De cativa ani insa, fara fereala, multi dintre decidentii, economistii, analistii etc. care formeaza azi elita au revenit in discursuri la abordarea conform careia statul trebuie sa detina rolul central in administrarea oricarei probleme, de la investitii straine pana la educatie, de la natalitate pana la sistemul de pensii. Din discursurile lor se poate vedea ca, explicit sau implicit, credinta care ghideaza gandirea referitoare la alocarea resurselor este aceea conform careia majoritatea directiilor necesare de ajustare sunt intelese mai intai undeva la centru, nu pe piete. In consecinta, tot de la centru trebuie indicate schimbarile ce trebuie efectiv facute in orice domeniu, de la investitii straine la educatie sau de la natalitate la sistemul de pensii. Iar astazi, cu un aplomb sporit fata de trecut, discursurile sunt mai repede urmate de fapte. Banca de dezvoltare in proprietatea satului, fondul national de investitii sau constructia de intreprinderi de stat, pentru a da cele mai cunoscute exemple, sunt forme concrete de interventionism economic, explicit sau implicit mentionat in discursuri relativ recente ale unei mari parti a elitei.

In aceste discursuri, ca in orice alta forma de ideologie, predomina abordarea normativa, nu cea realist-pozitiva. Nu s-a inteles ca exista un lant cauzal care leaga presiunile economice si politice de dorinta oamenilor de a trai mai bine. In acest lant, presiunile economice si politice joaca rolul de cauza, indicand „problemele” din societate. Aceste presiuni isi gasesc insa supape deoarece, mai departe in lantul cauzal exista dorinta naturala a omului de a munci pentru mai binele lui si al familiei lui. Prin munca lui, fiecare individ genereaza schimbari, la care pietele au capacitatea exceptionala de a ramane intotdeauna deschise.

Fii diferit, fii Brio! Incearca primul program de facturare de noua generatie.

In acest fel, viitorul este creat si condus de piete. Ele produc tehnologiile disruptive prin inovarea creatoare de noi piete si noi locuri de munca, produc tehnologiile sustenabile prin inovarea de sustinere prin care produsele existente sunt perfectionate si, in fine, produc tehnologiile de reducere a costurilor prin inovatiile eficiente care fac ca aceleasi produse sa fie oferite mai ieftin. Aceste schimbari produse de piete conduc lumea, nu guvernele si politicile lor publice. Guvernele si politicile lor publice doar se adapteaza, greoi, la schimbari, pe care le reglementeaza, cateodata excesiv, cateodata cu intarziere.

Fiind intotdeauna deschise la schimbari, pietele sunt cele care reduc, in ultima instanta, presiunile economice si politice. Deciziile de investitii sau de consum sunt luate de participantii la piata in timp real in conformitate cu interesele private, cu restrictiile lor bugetare si tinand cont de informatiile continute in preturi referitoare la eficienta. Aceasta inseamna ca ajustarile necesare intr-un domeniu sunt in primul rand intelese la nivelul pietelor (reprezentarile lor despre lume sunt mai corecte), nu la nivelul elitei conducatoare, care le intelege cu intarziere sau, captiva in propria ideologie, nu le intelege deloc.

De exemplu, ni se spune de catre membri ai elitei conducatoare ca investitiile straine din perioada 2004-2008 nu au fost facute in ramurile de care are Romania nevoie. Dar cine este mai indreptatit sa stabileasca de ce anume are Romania nevoie? Statul, prin functionarii sai, sau piata? Ludwig von Mises ne atragea atentia ca puterea pe piete este mai corect stabilita decat puterea politica, deoarece alegerile pe piete se fac in fiecare zi si cu mult mai multa onestitate, spre deosebire de alegerile politice, care se fac rar si sunt coruptibile: „puterea de a dispune de mijloace de productie, care apartine antreprenorului si capitalistului, poate fi obtinuta doar prin votul consumatorilor, care se tine zilnic pe piata”. Si mai departe: „omul mediu este atat mai bine informat, cat si mai putin coruptibil in deciziile pe care le ia in calitate de consumator decat ca votant la alegerile politice.” (Ludwig von Mises, „Socialism: An Economic and Sociological Analysis”, Yale University Press, 1951, p. 21).

Citite in aceasta cheie factual corecta, intentiile antreprenorului nu mai pot fi vazute ca orientate sa pacaleasca statul, asa cum le citeste elita noastra prin ochelarii ei cu lentile ideologice. Antreprenorii si capitalistii sunt intotdeauna cei pe care ii dorim, caci ii alegem in fiecare zi prin votul dat cand cumparam produsele lor. Cu politicienii este diferit. Ei devin niste necunoscuti pe masura ce ne indepartam de momentul la care i-am votat, caci produsele lor (masuri de politica economica) pe care ei le livreaza in fapt sunt, de multe ori diferite de cele pe care presupunem ca le-am contractat cand le-am dat votul politic. E clar, din aceasta perspectiva, ca in ciuda a ceea ce crede elita noastra conducatoare, rolul central in administrarea economiei trebuie sa-l detina pietele, adica antreprenorii si capitalistii pe care ii votam in fiecare zi, nu politicienii. In termeni practici, aceasta inseamna mai putina reglementare.

Chiar si in tarile occidentale, in urma efectelor crizei economice din 2008 si a catorva cazuri la nivel international, cu privire la ceea ce se numeste mis-selling pe pietele de capital sau la manipularea cursurilor valutare ori a nivelului LIBOR, unii decidenti, economisti si analisti s-au intors, in discursurile lor, impotriva mecanismului care le-a adus prosperitatea nemaiintalnita de pana acum: concurenta economica care se manifesta numai pe pietele libere.

Aceasta a dat curaj si elitei din Romania. Cu acest curaj sporit, pe zi ce trece, elita noastra renunta tot mai mult la prefacatoria ce impregna pana nu demult orice discurs ce favoriza pietele. Inainte de criza din 2008, inclinatia elitei noastre spre a da statului rolul central in administrarea economiei in ciuda favorizarii din varful buzelor a pietelor era tradata doar de greselile de rationament care apar atunci cand una spui si alta gandesti. In prezent, elita isi afiseaza inclinatia spre rolul central al statului cu incredere si, de multe ori, cu aroganta, daca avem in vedere ca unele reglementari se refera la viitor, pe care nimeni nu-l cunoaste.

Cu increderea ei aroganta in rolul central al satului, pe care il considera capabil sa faca fata multinationalelor pe care occidentul le utilizeaza pentru a ne „exploata”, si cu evaluarea gresita a intentiilor pietelor, elita noastra este, cel putin in discursuri, in urma rigorilor pe care le impun vremurile in care traim. Dar acest lucru nu ne surprinde. Mereu a fost asa. Iar uneori chiar elitele, la plural, au ramas in urma. Daca discursurile elitei referitoare la ideologia rolului central al statului in administrarea economiei vor continua cu intensitatea inalta din ultimii ani, nu va trece mult si ne vom trezi cu noi si noi initiative de genul celor la care m-am referit la inceput sau a unora chiar mai indraznete. De exemplu, Romania a reusit pana acum sa evite nationalizarea fondurilor private de pensii, dar experienta din Ungaria si Polonia ne avertizeaza ca, mai devreme sau mai tarziu, o astfel de tema ar putea expanda in discursul eiltei. In fine, desi pare improbabil, scenariul in care discursul elitei derapeza spre punerea in discutie a proprietatii private si a economiei de piata nu este, totusi, exclus.

1 In acest text folosesc distinctia propusa de Jacques Coenen-Huther, care foloseste termenul la plural (elite) pentru a-i desemna pe cei aflati pe pozitii inalte in propriile domenii de activitate, si la singular, unde termenul este in mod frecvent „sinonim cu elita conducatoare sau cu elita guvernamentala. Dupa caz, el va desemna mediile guvernamentale, autoritatea administrativa, clasa politica sau, intr-un sens mai larg, pe toti cei despre care avem impresia, justificata sau nu, ca participa in mod deschis sau din umbra la elaborarea deciziilor importante care influenteaza viata unui popor sau relatiile internationale.” (Jacques Coenen-Huther, „Sociologia elitelor”, Editura Polirom, 2007 p. 13)

2 Vezi si aricolul meu intitulat „Pentru ce a luat poporul roman Premiul Nobel in economie”, in Lucian Croitoru, „Despre economie, cu si fara formule”, Curtea Veche Publishing, 2017, pp. 406-411.

www.wall-street.ro

Ultima ora:

klaus-iohannis

ObservatorKlaus Iohannis, angajament FERM în fața președintelui Adunării Generale a ONU

bloggeri-moldova-eugen-tomac-5536

PoliticEugen Tomac despre Quintus: Un fiu al Basarabiei care lăcrima când își amintea România tinereții sale

Leonard Orban at the EC

EconomieLeonard Orban: Oricât am fi de frustrați, aderarea la zona euro e opțiunea corectă de consolidare și dezvoltare

ovidiu-nahoi

ExternOvidiu Nahoi: Atenție la Barcelona!

cristian-grosu

EvenimenteCristian Grosu: Griji străine de pivnițele politicii românești – Reformarea iminentă a Europei și România nucleului dur

vintila_mihailescu2_350

CulturaVintilă Mihăilescu: Forumul Tradițiilor Creative

raed-arafat

SocialRaed Arafat: Prima descarcerare din România s-a făcut în Mureș; un motiv pentru care WRC se organizează aici

radu-carp-fcd-3028_n

MoldovaRadu Carp: Există un sistem electoral care poate produce un plus de democraţie în Republica Moldova?



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe