Matei Bogdan
Publicat în 23 septembrie 2020, 09:07 / 40 elite & idei

Ludovic Orban: Bucureştiul are nevoie de un parteneriat loial / Nicuşor Dan va avea în Guvern un sprijin total

Ludovic Orban: Bucureştiul are nevoie de un parteneriat loial / Nicuşor Dan va avea în Guvern un sprijin total

Premierul Ludovic Orban, preşedintele PNL, a declarat marţi că multe dintre problemele Bucureştiului nu pot fi rezolvate decât în parteneriat cu Executivul, iar Nicuşor Dan, candidatul susţinut de liberali pentru Primăria Capitalei, va avea în Guvernul pe care-l conduce „un sprijin total”.

„Nicuşor Dan va avea în Guvernul pe care-l conduc un sprijin total. Bucureştiul are nevoie de un parteneriat loial, parteneriat serios, un parteneriat între profesionişti, un parteneriat între oameni care vor cu adevărat să ducă la bun sfârşit programe şi proiecte fundamentale pentru Bucureşti. De ce are nevoie Bucureştiul de acest parteneriat? Pentru că multe dintre problemele Bucureştiului nu pot fi rezolvate decât în parteneriat cu Guvernul”, a declarat Ludovic Orban la evenimentul de lansare a programului politic al PNL Bucureşti, „Împreună construim Noul Bucureşti – priorităţile guvernării locale liberale”.

Premierul a punctat că un astfel de parteneriat poate conduce, printre altele, la rezolvarea problemelor de trafic cu care se confruntă Capitala, prin realizarea autostrăzii de centură a Bucureştiului şi lărgirea la patru benzi a Centurii actuale.

El a mai spus, în context, că un alt proiect important pentru fluidizarea traficului îl reprezintă finalizarea „inelului feroviar” al Bucureştiului prin realizarea unei reţele de „metrou uşor”, de suprafaţă.

Orban a vorbit despre importanţa colaborării dintre Primăria Capitalei şi Guvern şi în legătură cu alte proiecte importante pe care le-a numit „găurile negre ale Bucureştiului”.

„Abia aştept să câştige Nicuşor Dan Primăria Capitalei ca să pot să am cui să predau, de exemplu, Casa Radio şi împreună să gândim un proiect de anvergură care să pună în valoare acea zonă superbă. Abia aştept să vină Nicuşor Dan la Primăria Capitalei ca să putem să predăm Lacul Văcăreşti Primăriei Capitalei, astfel încât şi acolo să putem, împreună, să generăm un proiect de anvergură care să creeze un pol de atracţie. (…) Chiar şi spaţiul de dincolo de Biblioteca Naţională, unde era proiectul TriGranit, dacă vă aduceţi aminte, şi acum este proiectul Cartierul Justiţiei, cred că şi acolo trebuie să regândim. Eu cred că atunci când vom avea un primar general responsabil, un primar general capabil, un primar general dedicat interesului bucureştenilor aşa cum este Nicuşor Dan, uşor, uşor va trebui să dăm de la ministere active care sunt nefolosite, prost administrate şi care fac mai mult rău Bucureştiului decât să facă bine, astfel încât Primăria să poată să gândească proiecte de dezvoltare în acele zone. Deci, parteneriatul dintre Guvern şi Primăria Capitalei este fundamental pentru soluţionarea gravelor probleme ale Bucureştiului”, a afirmat Orban. 

Ultima ora:

ObservatorMarian Murguleț: SMART-Edu – apel la acțiune pentru a pregăti copiii de astăzi pentru meseriile care nu s-au inventat încă

PoliticRadu Carp: Alegeri în pandemie – exemplul Lituaniei

EconomieIonuţ Stanimir: 10 companii au fost selectate pentru a treia grupă a programului de start-up-uri a Acceleratorului BCR-InnovX

ExternAlexandru Grumaz: Ce urmează pentru Erdogan după estul Mediteranei şi Caucaz?

SocialMarian Murguleț: SMART-Edu – apel la acțiune pentru a pregăti copiii de astăzi pentru meseriile care nu s-au inventat încă

EvenimenteGratian Mihailescu, despre proiectul @ROeVOLUTION

CulturaCristina Popescu: „Tratatele de Pace de la Paris, 1919–1920”

EditorialAlexandru Lăzescu: Propaganda „verde”, de la scenarii idilice la impactul cu lumea



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe