Matei Bogdan
Publicat în 25 septembrie 2019, 11:09 / 70 elite & idei

Ludovic Orban: Săptămâna aceasta finalizăm discuţiile cu privire la moţiunea de cenzură şi stabilim data la care o vom depune

Ludovic Orban: Săptămâna aceasta finalizăm discuţiile cu privire la moţiunea de cenzură şi stabilim data la care o vom depune

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat luni că săptămâna aceasta vor fi finalizate discuţiile cu privire la moţiunea de cenzură şi va fi stabilită data la care va fi depusă.

„Zilele Guvernului Dăncilă sunt numărate. Moţiunea de cenzură intră în linie dreaptă. În cursul acestei săptămâni vom finaliza toate discuţiile cu toate formaţiunile politice şi grupurile parlamentare care sunt implicate în efortul de a pune punct acestei guvernări catastrofale pentru România. Mi-am informat colegii privind stadiul discuţiilor. Ne-am propus ca obiectiv să strângem toate semnăturile în cursul acestei săptămâni şi să stabilim în cursul acestei săptămâni data la care depunem moţiunea de cenzură şi, în funcţie de data la care vom depune moţiunea de cenzură, data la care se va dezbate şi se va vota moţiunea de cenzură. (…) Cel puţin în prima jumătate vrem să finalizăm toate discuţiile, atât discuţiile instituţionale între formaţiuni politice, grupuri parlamentare, cât şi discuţiile individuale cu parlamentarii – independenţi, ai minorităţilor sau parlamentari din PSD”, a spus Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Întrebat dacă este posibil ca săptămâna viitoare să aibă loc dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură, el a afirmat că da.

„Nu pot să iau singur decizia. Aici este nevoie de o consultare, fiindcă fiind vorba de şase formaţiuni politice este nevoie de stabilirea unei date care să se asigure prezenţa maximă a parlamentarilor fiecărei formaţiuni politice, dar cât de curând. (…) Nu vă pot avansa o dată pentru că ar însemna să-i neglijez pe partenerii noştri. Noi chiar vrem să treacă această moţiune de cenzură”, a susţinut Ludovic Orban.

El a precizat că obiectivul este strângerea a mai mult de 233 de semnături.

„Noi mizăm pe contribuţia tuturor parlamentarilor care astăzi sunt în ALDE, indiferent de speculaţiile care apar pe ici pe colo. Vom vedea cu precizie exact numărul de semnături pe care putem conta. Calculele noastre ne fac să fim optimişti”, a afirmat preşedintele liberalilor.

Orban a adăugat că cei care vor semna această moţiune vor şi vota, în ciuda „asalturilor disperate” făcute de PSD asupra parlamentarilor Opoziţiei.

„Le atrag atenţia că riscă să intre în sfera penală”, a transmis liderul PNL.

El a completat că are încredere că parlamentarii Pro România vor semna şi vor vota moţiunea de cenzură.

„Am discutat cu mai mulţi parteneri în acest efort, cei mai mulţi dintre ei sunt de acord inclusiv să fie un vot la vedere astfel încât să nu existe niciun fel de dubiu privitor la modul în care este exercitat acest vot. Pe de altă parte, am încredere că formaţiuni politice care s-au declarat în Opoziţie, parlamentari care sunt în aceste formaţiuni politice şi implicit sunt în Opoziţie semnează şi votează moţiunea de cenzură”, a menţionat Orban. 

Ultima ora:

ObservatorElena Calistru, pe lista reprezentanților României în cadrul Comisiei Economice și Sindicale Europene din partea Sindicatelor, Patronatelor și Societății Civile, pentru perioada 2020-2025

PoliticKlaus Iohannis: Guvernul va veni cu o iniţiativă legislativă pentru a repara Legile Justiţiei

EconomieElena Calistru, pe lista reprezentanților României în cadrul Comisiei Economice și Sindicale Europene din partea Sindicatelor, Patronatelor și Societății Civile, pentru perioada 2020-2025

ExternMircea Geoană: NATO este cu toate radarele sus. Rusia și China încearcă să se folosească de această perioadă dificilă

SocialEmil Constantinescu: FERPAR Corneliu Dinu

EvenimenteAlina Achim – Inayeh: A inceput Brussels Forum in format virtual

CulturaCristina Popescu: ROMÂNIA, UN TEZAUR EUROPEAN

EditorialFlaviu George Predescu: Jurnal politico-literar (III)



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe