Matei Bogdan
Publicat în 6 noiembrie 2019, 20:10 / 439 elite & idei

Marcel Boloș, Ministrul Fondurilor Europene: Sper sa putem evita riscul de dezangajare de fonduri

Marcel Boloș, Ministrul Fondurilor Europene: Sper sa putem evita riscul de dezangajare de fonduri

Miniştrii Cabinetului Orban îşi preiau, marţi, mandatele, prima zi fiind dedicată evaluării situaţiei din fiecare minister, după guvernarea PSD. Într-o intervenţie la Digi24, ministrul Fondurilor Europene, orădeanul Marcel Boloş, a anunţat că principala sa preocupare este evitarea riscului de dezangajare de fonduri.

„Sper să putem trece cu succes primul test pe care îl avem până la sfârşitul anului, acela de a evita riscul de dezangajare de fonduri. Sigur, este un test destul de dificil şi încercăm să îl trecem cu bine. Încercăm în această perioadă să ne organizăm astfel încât, cum spuneam, să evităm riscul de dezangajare”, a declarat, conform HotNews, Marcel Boloş (în foto, alături de primarul Ilie Bolojan).

Acesta a mai precizat că, deşi timpul este foarte scurt, „începând de astăzi vom face analiză cu fiecare autoritate de management care are acest risc de dezangajare şi tot ce depinde de noi va fi luat ca măsură pentru a trece cu bine sfârşitul de an şi a închide anul financiar cât se poate de bine pe fonduri europene”.

Întrebat ce anume a descoperit la minister, orădeanul a răspuns că a găsit o organigramă încărcată. „Există un număr destul de mare de personal. Sper să-i putem folosi pentru ca să fructificăm tot ce avem ca avantaje din perspectiva fondurilor europene”, a spus el.

„Sigur, pe lângă personalul din minister, trebuie să avem o grijă deosebită faţă de beneficiari, pentru că acesta a fost şi unul dintre lucrurile la care ţin foarte mult pe perioada mandatului meu, şi anume ca beneficiarii şi proiectele să poată să fie în centrul atenţiei şi să le putem acorda sprijinul necesar pentru ca şi România să poată să facă paşi dintre cei mai rapizi pe zona absorbţiei fondurilor europene”, a mai completat Boloş.

Iohannis a intalat miniştrii

La ceremoniile de predare-primire a unor portofolii a participat și președintele Klaus Iohannis, care a atacat din nou guvernul PSD. Președintele a participat la ceremoniile de preluare a mandatelor la ministerele Justiției, Afacerilor Interne, Apărării și Afacerilor Externe, unde a spus, în mai multe rânduri, că respiră ușurat că România a scăpat de guvernarea pesedistă.

El i-a transmis noului ministru de Externe Bogdan Aurescu că trebuie reparat „ce au stricat pesediștii”, pentru că în ultimii trei ani și jumătate politica externă a României a de suferit. „Lideri pesedişti diletanţi au crezut că se pot profila folosind politica externă a României”.

La Ministerul de Interne, Iohannis i-a transmis noului ministru Marcel Vela să elimine incompetenții și pilele din structurile de conducere și să le dea o șansă adevăraților profesioniști, pentru ca Politiția, Jandarmeria, pompierii să își recapete demnitatea în fața românilor.

„Diletanți pesediști și oameni care au văzut doar interesul propiu și al găștii de partid pe care au creat-o au vrut să pună mâna pe toate marile sisteme din România și dumneavoastră toți ați fost o țintă predilectă pentru pesediști. Acele trei guverne eșuate pesediste au încercat constant să-și înșurubeze prietenii, neamurile în cele mai importante poziții în stat. Acest lucru a dus la ceea ce, din nefericire, am văzut cu toții și dumneavostră ați simțit cel mai puternic. Poliția, Jandarmeria, mai nou DSU, au fost sub un atac public constant”, a avertizat Iohannis.

Mulţumiri pentru Birchall

La Ministerul Justiției, preşedintele i-a transmis noului ministru Cătălin Predoiu că îi revine sarcina de a îndrepta legile justiției – „masacrate de fosta majoritate toxică pesedistă din Parlament” – și de a pune Codurile penale în acord cu deciziile Curții Constituționale. El a spus că ar fi fost o reală catastrofă națională dacă ar fi continuat asaltul pesediștilor asupra Codurilor. Iohannis chiar i-a mulţumit fostului ministru Ana Birchall pentru prestaţia sa.

„Am constatat că v-ați implicat total în rezolvarea problemelor care v-au revenit, că au fost situații critice în care dvs, ca ministru, ați fost în contrasens cu conducerea guvernului și a partidului care a dat acel guvern eșuat și am apreciat de fiecare dată această postură, o postură pentru independența justiției, si nu pentru niște politruci care au încercat să subjuge sistemul de justiție”, a spus preşedintele.

„Acest mandat îl dedic tinerilor”, a fost prima declarație a ministrului Educației, Monica Anisie. La rândul său, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, și-a enumerat prioritățile, între care o reorganizare a instituției, mai exact „o reducere a structurii ministerului”, o comunicare bună, astfel încât oamenii să primească mesaje corecte, și discuții cu partenerii sociali pentru calculul „corect și obiectiv” al salariului minim. 

www.ebihoreanul.ro

Ultima ora:

ObservatorCsibi Magor: Cele mai nesănătoase culturi sunt cele care cer oamenilor nesănătoși să performeze zi de zi

PoliticDan Mihalache: Am primit săptămâna trecută delegația consiliului local Baia Mare

EconomieVictor Negrescu: Deficitul bugetar va fi mai scăzut decât cel prognozat de CE

ExternGrațian Mihăilescu: Alte 23 de orașe au primit Mission Label la Bruxelles

SocialCsibi Magor: Cele mai nesănătoase culturi sunt cele care cer oamenilor nesănătoși să performeze zi de zi

EvenimenteVictor Vevera: ICI București a sărbătorit alături de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) 110 ani de la înființarea acestuia, prin lansarea NFT-ului „110 ani de Olimpism în România”

EditorialAlexandru Grumaz: Noua hartă strategică a Europei

CulturaCristina Popescu: Anul Avram Iancu, 200 de ani de la naștere



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe