OraNoua.ro
Publicat în 4 septembrie 2013, 18:40 / 194 elite & idei

Marian Dușan: Doamna ministru Mănescu, aveţi o şansă uriaşă! Nu-i daţi cu piciorul!

Marian Dușan: Doamna ministru Mănescu, aveţi o şansă uriaşă! Nu-i daţi cu piciorul!

de Marian Dușan

Vă spun sincer că m-a bucurat decizia premierului Ponta de a o alege ca ministru al Transporturilor pe Ramona Mănescu.

Deşi mulţi s-au grăbit să conteste numirea în această poziţie a dnei Mănescu, invocând lipsa de experienţă în domeniu, eu cred că domnia sa are capacitatea de a schimba mentalităţi şi modalităţi de lucru într-un minister anchilozat în vremuri, aşa cum este cel al Transporturilor.  Cu siguranţă avem nevoie de politicieni tineri, entuziaşti care să mişte lucrurile şi să schimbe paradigmele învechite care au guvernat şi încă guvernează România.   Până la urmă un ministru nu trebuie să fie expert în domeniul pe care-l păstoreşte. Pentru asta are consilieri şi secretari de stat. Un ministru trebuie să aibă viziune, să ştie să ia decizii la timpul potrivit şi, cel mai important, să aibă dorinţa reală de a lăsa ceva în urmă, de a face ceva şi în interesul cetăţeanului, plătitor de impozite, şi nu numai în interesul camarilei de partid.   Ramona Mănescu este în PNL de la 18 ani, a fost europarlamentar şi a văzut ce înseamnă să faci politică la cel mai înalt nivel în Occident. Asta mă face să cred că modalitatea domniei sale de a gândi şi de a acţiona este diferită de-a sforarilor de Dâmboviţa care sălăşluiesc în subteranele politicii româneşti.

Pledoaria mea pentru Ramona Mănescu este de fapt pledoaria pentru o generaţie. Pentru o generaţie de politicieni de care România are nevoie pentru a se aşeza pe un drum unde şpaga, clientela de partid, băieţii deştepţi, contractele mânărite, licitaţiile trucate, corupţia, incompetenţa să fie pe cale de dispariţie. Veţi spune că Ramona Mănescu nu ajungea în veci ministrul Transporturilor dacă nu era soţia lui Rareş Mănescu, actualul primar al Sectorului 6 (care fie vorba-ntre noi are restanţe mari faţă de locuitorii din sector) şi bun prieten cu Crin Antonescu.    Nu ştiu dacă acest aspect a fost decisiv în nominalizarea pentru a acest portofoliu de către BNP al PNL. Mie-mi place să cred că experienţa Ramonei Mănescu ca europarlamentar, obişnuit cu procedurile şi cu modul de lucru occidentale şi experienţa în domeniul fondurilor europene au fost argumente mult mai puternice în alegerea făcută de PNL şi de Victor Ponta.   Evident, dna Mănescu nu este obişnuită cu zgomotul roţilor de tren, nici cu huruitul infernal făcut de un avion la decolare, nici cu drumurile şerpuite ale transportatorilor. Poate e mai bine aşa. Nu este tarată. Poate vedea mult mai detaşată problemele unui sistem virusat până-n măduva oaselor.    Sunt convins că hienele bătrâne, care fac legea în Transporturi de ani de zile, deja adulmecă mirosul de sânge proaspăt şi sunt pregătite să sară la jugulara noului ministru pentru a-i arăta cine este şeful haitei. Aici trebuie să fie atentă doamna ministru. Să nu plece capul niciodată. Pentru că odată plecat, capul domniei sale va sta acolo unde-i sunt şi picioarele. Poate sună dur ceea ce spun, dar cine cunoaşte ce se întâmplă în Transporturi ştie că este adevărat.

Ministerul Transporturilor are nevoie de un ministru ferm, bine-intenţionat, care să cureţe de puroi o instuţie şi un domeniu extrem de importante pentru bunul mers al economiei.   Doamna Ministru, aveţi această şansă! N-o rataţi! Şi încă ceva: nu luaţi exemplul soţului,  în ceea ce priveşte administraţia. Până acum nu a dovedit că este un bun primar.

PS. Menţionez, pentru cei care se vor grăbi să mă acuze de nu ştiu ce interese ascunse, că nu o cunosc pe dna Mănescu şi că nu am nicio afacere în domeniul Transporturilor. Şi nici nu mă interesează să am pe viitor.

Citeste mai mult: adev.ro/msavz3

Ultima ora:

ObservatorIulian Fota: Urmatoarea rupere de Occident va fi, mai intai, pe vector tehnologic?

PoliticNicușor Dan: Opţiunea mea pentru alegerile de duminică este Partidul Naţional Liberal

EconomieMirela Iovu: Impactul disruptiv al tehnologiei asupra industriei bancare in era post-Covid!

ExternThierry De Montbrial, senior Adviser Club România, a fait de L’IFRI de 2ème Think Tank le plus influent du monde

SocialOvidiu Nahoi: Și dacă, totuși, trăim în cea mai bună perioadă din istoria României?

EvenimenteMireille Rădoi: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a oferit Înaltei Curți de Casație și Justiție una din cele 8 copii autentificate ale fundamentului legislației moderne – Magna Carta

CulturaCristina Popescu: Emisiunea de mărci poștale „Urși”

EditorialVasile Pușcaș: Un proiect jurnalistic pentru Unire



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe