Bogdan Daradan
Publicat în 27 august 2012, 12:15 / 198 elite & idei

Marian Lupu a fost invitat în Africa de Sud

Marian Lupu a fost invitat în Africa de Sud

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, va participa la lucrările celui de-al XXIV-lea Congres al Internaționalei Socialiste care se va desfășura cu genericul „Pentru un nou internaționalism și o nouă cultură a solidarității”. Evenimentul va avea loc în perioada 30 august – 1 septembrie curent la Cape Town, Republica Africa de Sud.

Șeful Legislativului va fi însoțit de o delegație, din care fac parte deputații Dumitru Diacov și Oleg Țulea.

Lucrările Congresului vor fi deschise de către președintele Internaționalei Socialiste, George Papandreou, președintele Republicii Africa de Sud, Jacob Zuma, și secretarul general al IS, Luis Ayala.

La reuniune vor fi prezenți șefi de stat, prim-miniștri, alte oficialități de rang înalt, cât și reprezentanți ai partidelor de sorginte social-democrată din toată lumea.

Președintele Parlamentului Marian Lupu este unul din principalii raportori la panelul doi al Congresului, la care vor fi abordate subiecte ce țin de lupta pentru drepturile și libertățile cetățenești și consolidarea democrației reprezentative.mA

Ultima ora:

ObservatorMarius Geanta: Cum a fost posibila dezvoltarea rapida a vaccinurilor impotriva SARS-CoV-2, pe fondul avansului stiintei si tehnologiilor

PoliticNicuşor Dan: „Primăria nu trebuie să fie o fortăreţă”. Primarul general al Capitalei renunţă la „garda” care-i păzea biroul

EconomieRemus Borza: Creștere economică în România

ExternIulian Chifu: Război deschis al Rusiei cu Turcia şi Occidentul – Moscova păzeşte cu încrâncenare exclusivitatea controlului în Nagorno Karabah

SocialAndreea Paul: Aproape șapte mii de elevi din Sectorul 3 au beneficiat de webinarii de educație cu privire la meseriile viitorului

EvenimenteAntonia Colibășanu, la Gaudeamus Online

CulturaCristina Popescu: Cele mai recente aprecieri internaționale ale mărcilor poștale românești, materializate în două premii Nexofil

EditorialGeorge Butunoiu: Lupta chelnerilor români cu psihologii



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe