Matei Bogdan
Publicat în 23 iunie 2021, 10:50 / 123 elite & idei

Marian Năstase: În prezent, focusul nostru este sustenabilitatea

Marian Năstase: În prezent, focusul nostru este sustenabilitatea

Banca de Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) acordă un împrumut corporativ de 40 de milioane de dolari producătorului român de aluminiu ALRO, parte a grupului Vimetco, pentru programul său de investiții de capital, potrivit unui comunicat de presă.

Împrumutul pe 7 ani va fi utilizat în principal pentru îmbunătățirea performanței energetice a companiei, precum și a capacității de producție cu valoare adăugată.

Costul total al proiectului se ridică la aproximativ 95 milioane USD și va fi, de asemenea, finanțat de băncile comerciale românești și internaționale.

„Sprijinirea investițiilor responsabile, de tip ESG, este obiectivul nostru prioritar ca bancă de dezvoltare regională. Suntem încântați să vedem cum unul dintre clienții noștri pe termen lung introduce măsuri de eficiență energetică și practici durabile din punct de vedere ecologic, în conformitate cu prioritățile Guvernului României. Având în vedere perspectivele pozitive pentru economie, suntem de părere că ALRO va putea răspunde cererii interne crescute și va avea un impact substanțial asupra dezvoltării economiei românești, inclusiv prin crearea de locuri de muncă, creșterea exporturilor și a veniturilor pentru bugetul de stat”, a declarat Dmitry Pankin, Președintele BSTDB.

„În prezent, focusul nostru este sustenabilitatea, prin urmare, am făcut pași importanți în comunicarea progreselor realizate în acest domeniu. ALRO este una dintre companiile de top din România care și-au stabilit ca scop îndeplinirea obiectivelor de neutralitate climatică, prin implementarea tehnologiilor de ultimă generație. Conducem o afacere responsabilă, iar investițiile semnificative realizate în proiecte care vizează protejarea mediului prin reducerea emisiilor, îmbunătățirea eficienței energetice și optimizarea utilizării resurselor sunt dovezi ale progresului nostru în această direcție. Acest nou acord reprezintă o recunoaștere a eforturilor realizate și suntem încântați să continuăm parteneriatul cu BSTDB, un susținător activ al proiectelor și afacerilor noastre durabile”, a declarat Marian Năstase, președintele ALRO.

“Acordul încheiat astăzi marchează o nouă etapă a parteneriatului dintre BSTDB și ALRO, care a început încă din 2015. De atunci, Banca a acordat o sumă totală de 120 de milioane USD pentru a sprijini dezvoltarea Grupului”, arată comunicatul.

ALRO, fondată în 1961, este o filială a Vimetco N.V. (Olanda), un producător global de aluminiu primar și prelucrat. ALRO este unul dintre cei mai mari companii integrate pe verticală din Europa care produce aluminiu, având o capacitate de producție anuală instalată de 265.000 de tone de aluminiu electrolitic, 35.000 de tone de aluminiu reciclat și 335.000 de tone de aluminiu turnat. ALRO își exportă produsele în peste 50 de țări din întreaga lume. Produsele ALRO au mai multe certificări pentru industriile aerospațială și auto și respectă atât standardele de calitate pentru aluminiu primar ale Bursei de Metale din Londra, cât și standardele internaționale pentru produsele laminate plat.

Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) este o instituție financiară internațională înființată de Albania, Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România, Rusia, Turcia și Ucraina. Sediul central este în Salonic, Grecia. Banca sprijină dezvoltarea economică și cooperarea regională prin acordarea de împrumuturi, linii de credit, capitaluri și garanții pentru proiecte și prin finanțări comerciale în sectoarele publice și private din țările membre. Capitalul autorizat al Băncii este de 3,45 miliarde de euro.

www.e-nergia.ro

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

PoliticNicuşor Dan: Nu se pune problema ca stimulentele pentru nou-născuţi sau voucherele materna să nu mai fie plătite

EconomieCosmin Ghita: Societatea Nationala Nuclearelectrica launches the 2021-2023 Scolarship program “The Young Nuclearist”

ExternManuela Catrina: Despre #suveranitate tehnologica si #semiconductori. Cum poate #Romania contribui la acest efort european

SocialMarian Staș: Reportaj la singura școală rurală care va funcționa după programul lui Iohannis „România Educată”

EvenimenteVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

CulturaDoina Banciu: Tradiție și continuitate în valorificarea patrimoniului imaterial, ediția I

EditorialAlina Bârgăoanu: 11 septembrie și noul Internet



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe