de Marian Staş

Reunificarea prin Educaţie poate avea loc doar în condiţiile asumării sale organice la nivel societal, deoarece este un proces fără precedent în istoria noastră recentă. George Simion, europarlamentar român independent din 26 mai 2019, are a-şi asuma acest proces complex, accelerându-l până la împlinirea sa în interiorul mandatului MEP. Succes, George!

Asumarea la nivel societal poate avea loc doar în condiţiile asumării instituţionale la vârf a unui proces de schimbare adaptivă cu impact în întreaga societate. Asumarea la vârf poate avea loc doar în condiţiile formulării corecte a problemei instituirii paradigmei Reunificării prin Educaţie, în termeni de leadership real – respectiv, de confruntare onestă a tuturor nivelurilor societăţii cu starea de fapt reală a sistemelor publice ale Educaţiei de pe ambele maluri ale Prutului.

În orice alte condiţii, schimbarea este respinsă şi întregul proces eşuează, aşa cum au probat ultimii treizeci de ani de existenţă democratică a celor două state separate.

În materia marilor sisteme publice, un fapt este de natura evidenţei: Educaţia este, de ani buni, o sursă continuă şi consistentă de insatisfacţie multidimensională, iar incapacitatea sa de a livra la standardele secolului al XXI-lea este subiect de frustrare pe toate palierele societăţii. Inadecvarea celor două sisteme publice ale Educaţiei la nevoile românilor de azi şi, mai ales, de mâine este de mult dovedită în fapt şi documentată exhaustiv, iar componenta preuniversitară excelează în acest comportament contra-societal. Fără excepţie, toate rapoartele de specialitate ale organismelor de resort internaţionale confirmă acelaşi diagnostic: cele două sisteme publice educaţionale sunt printre ultimele în Europa şi în ultima treime în lume. Cererea pieţei forţei de muncă şi oferta sistemului educaţional sunt două lumi paralele. Contra-performanţa în materie de competitivitate economică – în interiorul căreia educaţia joacă un rol major – poziţionează România şi Republica Moldova pe ultimele locuri în Europa. Tabloul descris mai sus a devenit deopotrivă clişeu de presă şi stereotip de percepţie publică, ultimul sfert de secol amplificând această metastază societală şi consolidând în conştiinţa colectivă fatalitatea drobului de sare: suntem într-o fundătură, situaţia e fără ieşire, nu putem face nimic – asta e!…

Cauza esenţială a stării de fapt este inexistenţa, timp de trei decenii lungi şi frustrante, a leadershipului real aferent instituirii paradigmei Reunificării României şi Republicii Moldova, inclusiv a paradigmei Reunificării prin Educaţie, pe toate palierele posibile: Preşedinţii; Parlamente; Guverne; ministere ale Educaţiei; sindicate; asociaţii de părinţi; asociaţii ale elevilor. Europarlamentari precum George Simion.

Reciproc, manifestarea unui proces sănătos de leadership, definit şi exercitat ca la carte, va amorsa consolidarea paradigmei Reunificării prin Educaţie a României şi Republicii Moldova, într-un interval de 3-5 ani. Mai precis, procesul de leadership invocat va determina iniţierea şi punerea în fapt a acelui set de proiecte strategice care vor transforma ireversibil Şcoala ca sistem, scoţând-o din deriva în care se află acum şi ducând-o, ferm, în secolul al XXI-lea, într-o Românie reunificată.

Educaţia e „nucă tare”. Politicienilor le e frică de ea. Multor profesori le e frică. Multor părinţi şi elevi le e frică. Încă. Din necunoaştere sau din interes. Pot înţelege sentimentul omenesc de teamă faţă de schimbare. Dar frica nătângă, asemenea celei din pilda drobului de sare, devine inacceptabilă când subiectul său este încremenirea Educaţiei în starea sa curentă şi, mai ales, când paradigma reunificării prin Educaţie poate accelera extraordinar reunificarea propriu-zisă a României şi Republicii Moldova. Timpul fricii a trecut. E timpul curajului. E clipa noastră astrală.

Prin „clipă astrală” înţeleg următorii trei ani de-acum înainte, adică 2019, 2020, 2021. O variantă de lucru pragmatică poate fi următoarea:

• În 2019 şi 2020 consfinţim consensul politic şi social privind instituirea paradigmei Reunificării prin Educaţie, definim proiectele transformaţionale, planificăm riguros procesul de schimbare şi îl legiferăm fără cusur;

• În 2021 pornim proiectele strategice aferente, asumându-ne curajos menirea noastră istorică.

Până în 2025-2029 consolidăm bunele practici, învăţăm din ceea ce nu vom face bine (erorile sunt inerente în orice transformare istorică de sistem public menită să schimbe paradigma societală) şi extindem transformările ireversibile la scara întregului sistem educational reunificat. Număr zece ani deosebit de importanţi, care încep cu primii trei, critici.

Rostul textului de faţă este de a „gândi cu voce tare”, punând în discuţia publică trei dimensiuni strategice, complementare şi interdependente, ale transformării de sistem a Educaţiei.

1. Asumarea politică deplină. Este rostul procesului politic post-16 noiembrie 2014 din România de a veghea cu străşnicie la strunirea derapajelor ipocriziei şi dublului discurs de tipul ne facem că facem, şi este rostul nostru, al celor cărora ne pasă, de a ne îndeplini responsabil rolul de „câine de pază” al acestui proces alunecos, care de atâtea ori până acum a trădat nu doar Educaţia, ci multe alte mari proiecte de ţară, de multe ori Reunificarea însăşi – altfel, nu am fi unde suntem acum.

2. Definirea corectă a cadrului strategic. Schimbarea de paradigmă în absenţa conversaţiei despre VALORILE cultivate în şcoală este imposibilă – atât conceptual, cât şi structural, fie că vorbim de curaj, integritate, patriotism, respect faţă de sine şi de cei din jur, asumare a învăţării la nivel individual etc. La fel, schimbarea de paradigmă este imposibilă tehnic, în absenţa proiectelor transformaţionale care dau viaţă valorilor, odată acestea definite şi acceptate de societate. Trei sunt proiectele menite să schimbe comportamentele din şcoală şi, pe această bază, să schimbe deprinderile şi apoi să genereze atitudini noi, respectiv noi mentalităţi menite să sprijine organic reunficarea propriu-zisă: o ARHITECTURĂ CURRICULARĂ nouă; o ARHITECTURĂ DE RESURSE UMANE nouă; şi o ARHITECTURĂ INSTITUŢIONALĂ nouă – toate orientate programatic spre Reunificarea prin Educaţie a României şi Republicii Moldova. 

3. Coexistenţa temporară obiectivă a noului model educaţional şi a celui curent. Este necesară cultivarea conştinetă a înţelepciunii de a da răgazul necesar tranziţiei de la vechi la nou unui întreg sistem hiper-inert prin definiţie, atunci când sistemului îi vine sorocul celei de-a treia transformări istorice, cum este cazul de faţă, al instituirii paradigmei Reunificării prin Educaţie. Eu estimez un interval de opt-zece ani până când întreg sistemul public reunificat va fi făcut tranziţia tehnică la noua arhitectură funcţională, aferentă cadrului strategic enunţat anterior.

Drept pentru care anul de graţie 2019 are a intra în memoria noastră colectivă drept anul punctului de inflexiune. Este clipa în care, ca naţie, încetăm să mai trişăm istoria şi începem să ducem şcoala din secolul XX în secolul XXI, în cheia paradigmei Reunificării prin Educaţie a României şi Republicii Moldova. Este clipa în care, ca naţie, încetăm să mai girăm forme fără fond şi croim o Şcoală pe bune, pentru decenii de-acum încolo. Este clipa în care, ca oameni oneşti cu noi înşine şi cu Patria care ne-a dat viaţă, închidem pentru totdeauna un capitol urât al istoriei noastre dezbinate (Ribbentrop-Molotov!… Ribbentrop-Molotov!…) şi ne punem laolaltă minţile şi inimile întru împlinirea Proiectului nostru de Ţară.

Mai avem încă totul de făcut până la întâlnirea noastră demnă cu istoria.

Noi, România reunificată prin Educaţie.

Eu am încredere că, împreună, reuşim.

Celor care mi-aţi acorda votul vostru pentru Parlamentul Europei în mai 2019, vă cer să-l votaţi masiv pe George Simion în locul meu. Într-o Românie politică dată cu capul de pereţi, caracterul şi hotărârea de oţel ale lui George dau certitudinea împlinirii, o dată pentru totdeauna, a adevăratului nostru Proiect de Ţară: REUNIFICAREA.

Succes, George Simion, europarlamentar român independent!